1,039 matches
-
mijloc. (Mișcarea literară) 3. În anul 1941, recent absolvent al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași, Const. Ciopraga este înrolat, trimis pe front, cade prizonier la sovietici și se reîntoarce abia în 1946. Experiențele războiului și ale prizonieratului vor fi transfigurate în romanul Nisipul (1989), care nu s-a bucurat de o exegeză adecvată. 4. Ultimul număr, zece, al revistei Viața literară apare în august 1941. Abonații sunt înștiințați că revista urmează să reapară în septembrie același an
Note despre epistolograful Const. Ciopraga by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5681_a_7006]
-
de nord în perioada cruciadelor și a principatului franc al Antiohiei”. A trebuit să-și întrerupă cariera științifică și didactică din cauza izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial. Recrutat în armata franceză la 15 aprilie 1940 , el a căzut în prizonierat și a fost deținut în Germania vreme de cinci ani. În cazul său, statutul de prizonier de război francez l-a salvat de soarta amară a majorității evreilor aflați în mâinile Germaniei naziste, și care au pierit în Holocaust. Eliberat
Claude Cahen () [Corola-website/Science/322963_a_324292]
-
ardeleni și bucovineni a fost de o totală indiferență. Cu toate acestea la data intrării Romaniei în razboi, 20 000 de romani transilvăneni erau deja înrolați în unitățile Armatei Române. Acestor demersuri li s-au alăturat fruntașii voluntarilor proveniți din prizonieratul rusesc, care au făcut clară dorința acestora de a fi organizați în unități de sine stătătoare, pentru a accentua caracterul politic și național al demersului lor. Deși pe lângă Marele Stat Major al Armatei Române s-au înființat încă de la începutul
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni (Hârlău) () [Corola-website/Science/337235_a_338564]
-
fost încadrate în Armata Română. De abia la sfârșitul lunii noiembrie 1917 Marele Cartier General a luat și decizia de a înființa un "Corp al Voluntarilor" cu baza la Hârlău, cu scopul grupării tuturor voluntarilor, atât a celor veniți din prizonierat cât și a celor din România. Deși structurat inițial pe schema unei divizii de infanterie, în structura sa au intrat până la urmă 3 regimente. Inițial rolul său în acțiune s-a rezumat la misiuni de pază și de menținere a
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni (Hârlău) () [Corola-website/Science/337235_a_338564]
-
dându-și viața 7.000 de români transilvăneni. Fruntașii refugiaților din Transilvania au făcut repetate demersuri pentru înființarea unor unității distincte a celor care trecuseră munții și a românilor veniți din Rusia, acestor demersuri alăturânduli-se și fruntașii voluntarilor proveniți din prizonieratul rusesc, care au făcut clară dorința acestora de a fi organizați în unități de sine stătătoare, pentru a accentua caracterul politic și național al demersului lor. Vorbind în numele refugiaților transilvăneni și bucovineni, Octavian C. Tăslăuanu, Vasile Lucaciu, Onisifor Ghibu, Ion
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni (Hârlău) () [Corola-website/Science/337235_a_338564]
-
ca din punct de vedere organizatoric, atribuțiile "Biroului A. B." să fie preluate de către "Serviciul Central al Voluntarilor Ardeleni Bucovineni", lucru care s-a produs pe 4/17 noiembrie 1917. Cu scopul grupării tuturor voluntarilor, atât a celor veniți din prizonierat cât și a celor din România, tot Marele Cartier General a luat și decizia de a înființa pe 28 noiembrie un "Corp al Voluntarilor" cu baza la Hârlău, sub comanda colonelului Marcel Olteanu (strănepot al lui Petru Maior). Mare unitate
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni (Hârlău) () [Corola-website/Science/337235_a_338564]
-
Armatei Române din Transilvania). Medic-șef al aceluiași regiment a fost numit Pompiliu Nistor. Estimativ, la sfârșitul lunii decembrie 1917 se aflau în zona liberă a Regatului României 29.000 de soldați și 1816 ofițeri ardeleni și bucovineni mobilizați din prizonieratul rusesc și din rândul refugiaților de peste munți. Toți aceștia ar fi urmat să fie grupați în rândul Corpului cu baza la Hârlău. Voluntarii "Corpului" de la Hârlău au primit - printre altele, misiunea de a păzi și de a menține în zonă
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni (Hârlău) () [Corola-website/Science/337235_a_338564]
-
o zi înainte de incidentul de la Chișinău trupele au pornit organizate pe 3 eșaloane, 2 dintre acestea fiind oprite de trupele ruse la Ghidighici, iar cel de-al treilea - eșalonul de aprovizionare, la Ungheni. Efective ale acestor unități au căzut în prizonierat la ruși, unii dintre voluntari reușind să scape după câteva săptămâni, iar restul s-au retras luptând, spre Prut. După proclamarea independenței Basarabiei, în cadrul Armatei Române unitățile "Corpului de Voluntari Ardeleni-Bucovineni" au ajutat la curățarea și izgonirea peste Nistru a
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni (Hârlău) () [Corola-website/Science/337235_a_338564]
-
străină. Aceștia s-au îmbarcat pe nava Huntsend, care a repatriat ultimii membrii ai Misiunii Franceze. Din cei aproximativ 20.000 de transilvăneni aflați în martie 1918 în Regat și care trebuiau demobilizați, peste 10.000 erau cei proveniți din prizonieratul rusesc, marea lor majoritate fiind țărani. Serviciul central al "Corpului Voluntarilor" înființat la 28 noiembrie 1917 și subordonat Ministerului de Război a continuat să funcționeze, despărțindu-se la 15 mai 1918 într-un departament militar transferat la Direcția Recrutării din
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni (Hârlău) () [Corola-website/Science/337235_a_338564]
-
Friedhof Buchrein lângă Stuttgart în Germania. Slujba a fost oficiată de preoții, D. Em. Popa (Freiburg), Vasile Zăpârțan (München - asasinat ulterior din ordinul lui Nicolae Ceaușescu) și Dr. Florian Müller. În data de 1 noiembrie 1944, în timp ce se găsea în prizonierat, generalul Platon Chirnoagă este vizitat de Vasile Iașinschi, care îi propune să preia sarcina de a înființa, organiza și conduce, o armată care urma să se opună ocupantului sovietic, formată din prizonieri de război români capturați de germani și din
Platon Chirnoagă () [Corola-website/Science/307502_a_308831]
-
de-al doilea război mondial de partea forțelor armate germane, în cadrul alianței dintre România condusă de Ion Antonescu și Germania nazistă. În timpul Primului Război Mondial, Schwab a căzut prizonier la ruși, pe frontul din Galiția, în noiembrie 1914. După patru ani de prizonierat, în anul 1918, s-a reîntors în Transilvania cu trenul prizonierilor de război austro-ungari ce se repatriau din Rusia după pacea de la Brest Litowsk. La sfârșitul primului războiului, era căpitan în rezervă, dar în 1919 a fost reintegrat, la cerere
Hugo Schwab () [Corola-website/Science/307499_a_308828]
-
Strekotin, în memoriile sale. Atunci când sora sa mai mică Maria s-a purtat prea prietenos cu gărzile, Olga a fost furioasă. A fost instalată o nouă comandă, familiei i s-a interzis să mai fraternizeze cu gărzile iar condițiile de prizonierat s-au înăsprit și mai mult. În primele ore ale zilei de 17 iulie 1918 a avut loc masacrul din pivnița Casei Ipatiev când întreaga familie imperială a fost asasinată. După asasinat, câțiva oameni au pretins că sunt membri supraviețuitori
Marea Ducesă Olga Nicolaevna a Rusiei () [Corola-website/Science/315993_a_317322]
-
orator. Vorbește apoi despre colaborarea lui N. D. Cocea cu bolșevicii, în speranța că va fi ministru într-un eventual guvern Racovski. Autoritățile române îl pun sub urmărire. E semnalată și eliberarea lui G. Topîrceanu la 5 febr. 1918 din prizonieratul în Bulgaria, datorită intervenției lui C. Stere. Figura cea mai antipatică diaristului este Duiliu Zamfirescu. Numit comisar al guvernului, (Averescu în Basarabia) Gh. Gh. M, e convins că "va compromite chestiunea". Mai târziu, vine știrea că atitudinea arogantă a fostului
Un jurnal politic by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Memoirs/12305_a_13630]
-
de expediția britanică ce l-a învins pe împăratul Tewodros al II-lea, "Dejazmach" Kassai s-a ciocnit cu împăratul la Adwa la 11 iulie 1871, luându-l prizonier și detronându-l. Împăratul Tekle Giyorgis a murit anul următor în prizonierat. După moartea lui Tekle Giyorgis, văduva sa, împărăteasa Dinkinesh Mercha, s-a stabilit la Mekele la curtea fratelui ei, noul împărat Yohannes al IV-lea, și a continuat să dețină titlul de împărăteasă în tot cursul domniei lui. Kassai se
Yohannes al IV-lea al Etiopiei () [Corola-website/Science/320505_a_321834]
-
Datorită superiorității de forțe a reușit ocuparea vârfului, dezorganizarea și slăbirea trupelor românești, dar cavaleriștii au rezistat totuși repliați pe panta estică la vest de Nicorești. "Regimentul 1 Roșiori pe jos" a fost distrus, iar resturile sale au luat drumul prizonieratului. In cursul nopții, 2 batalioane de grăniceri și "Brigada 2 Roșiori" (relocată din sectorul "Diviziei a 6-a Infanterie") trimise ca întăriri s-au instalat pe poziții în stânga "Diviziei 1 de Cavalerie" la nord de Grozești. Cheia câmpului de bătălie
Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial (Pasul Oituz) () [Corola-website/Science/333833_a_335162]
-
le transporta. Printr-o ranversare și un semitonou, Agarici revine la atac, trăgând în avionul din dreapta, care cade. Apoi atacă și al treilea inamic, care se îndreaptă spre sol, deși nu are incendiu la bord. Probabil că echipajul a ales prizonieratul... În acel moment, al doilea avion lovit de Agarici este luat în primire și de artileria antiaeriană română. Celelalte două avioane sovietice au dispărut în acest timp, abandonând misiunea, iar Agarici a revenit pe Mamaia, în limită de benzină. Rezultatul
Horia Agarici () [Corola-website/Science/308908_a_310237]
-
-se o stafie, un soldat inutil, care nu a servit la nimic bun în acest război. Charles a primit puțin mai tîrziu, la sfârșitul “Marelui Război” Crucea de cavaler al Războiului “1914-1918” cu stea de bronz. Cu privire la acea perioadă de prizonierat generalul Perre va declara mai tîrziu, în 1966: ”Unul din prietenii mei, care a fost prizonier împreună cu de Gaulle mi-a relatat următoarele. Germanii onorau ofițerii francezi care se luptau cu mult curaj pe parcusrul bătăliilor. Astfel, în timpul unor manifestări
Charles de Gaulle () [Corola-website/Science/296736_a_298065]
-
o perioadă săbiile lor, pe cînd căpitanului de Gaulle nu i se restituia. Acesta, crezînd că ei au uitat să i-o restituie, a cerut-o cu asprime. Germanii se neliniștiseră de cererea lui și au cercetat condițiile lui de prizonierat și ancheta sa de ostatic. Arătîndu-i în anchetă înregistrarea acelor tentanive de evadare, germanii nu i-au restituit sabia”. Charles de Gaulle își continuă cariera sa militară. Din 1919 pînă în 1921, de Gaulle este trimis în Polonia, care este
Charles de Gaulle () [Corola-website/Science/296736_a_298065]
-
în Regimentul 5 Vânători. Încă din primii ani ai carierei i-a fost dat să trăiască dramatica experiență a războiului din est, fiind luat prizonier pe front de către sovietici la acea dată aliații Armatei Române (septembrie 1944). După venirea din prizonierat, a fost reintegrat ca ofițer în Armată. A fost comandant de companie (aprilie 1945), de batalion și șef birou operații în cadrul Regimentului 6 Infanterie voluntari (1948). A studiat la Academia Militară Generală - Facultatea de Arme Întrunite (1948-1950) și apoi la
Ion Șuța () [Corola-website/Science/311896_a_313225]
-
probabil în închisoarea marinei otomane. Există și surse care pretind că Bogdan a fost sclav pe galerele otomane, în acest timp reușind să învețe și limba turcă. Nu există nicio mărturie privind modalitatea prin care Bogdan Hmelnițki a scăpat din prizonierat: ori a evadat, ori s-a plătit o răscumpărare pentru el. Istoricii se contrazic, presupunând că s-a plătit o răscumpărare de către mama sa, de către camarazi, de către regele polonez însuși. Cea mai credibilă variantă ar fi aceea că Hmelnițki a
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
cu prilejul alegerilor din 19 noiembrie 1946. Decorat cu Coroana României cu Spade și Panglica de Virtute Militară, veteran de război cu gradul de locotenent colonel, fiind distins cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Bârlad. După întoarcerea din prizonierat, s-a căsătorit cu învățătoarea Mitrița Podoleanu, fiica învățătorului Gheorghe Podoleanu din satul Pogonești. Familia Stamatin are 2 copii, Veturia (căsătorită Crânganu) profesoară de limba franceză în statul Oklahoma și Horațiu, profesor de limba engleză și scriitor, stabilit în orașul
Horia Stamatin () [Corola-website/Science/310986_a_312315]
-
voievodatul său se reduce ca întindere. În 1279 refuză să recunoscă vasalitatea față de regele maghiar, fapt pentru care regele Ladislau al IV-lea Cumanul trimite oști împotriva voievodului. Litovoi cade în luptă, iar fratele său Bărbat după ce se răscumpără din prizonierat îl urmează pe tron. Numele lui Litovoi este reprodus în documentele ungurești ca "Lytuoy" sau "Lytuon", iar țara este denumită "terra Lytua". În hrisoavele moldovenești din 1374 și 1407, numele apare ca "Litavor" și "Litovoi".
Litovoi () [Corola-website/Science/299776_a_301105]
-
neparticiparea la respectiva acțiune, neraportarea incidentului era o vină suficientă pentru a-l închide. În timpul și după încheierea celui de-al doilea război mondial, articolul 58 a fost folosit pentru pedepsirea prizonierilor de război evadați din lagărele germane sau repatriați. Prizonieratul era considerat o dovadă evidentă a lipsei lor de hotărâre în lupta pentru apărarea până la moarte a patriei, prin aceasta fiind probată atitudinea antisovietică. După denunțarea stalinismului de către Nikita Hrușciov, Codul Penal a fost modificat într-un mod semnificativ.
Articolul 58 (Codul penal al RSFSR) () [Corola-website/Science/299699_a_301028]
-
supraviețuitorii armatelor germane. Ca urmare a luptelor de la Stalingrad, orașul a fost complet distrus, numărul victimelor din rândurile militarilor și civililor a fost uriaș, Armata a VI-a germană a "Wehrmachtului"' a încetat să mai existe, alături de germani căzând în prizonierat și militarii unităților românești, italiene și ungare. Ca urmare a înfrângerii de la Stalingrad, Ministrul Propagandei Joseph Goebbels a ținut vestitul său discurs de la Palatul Sporturilor în care cerea germanilor să se mobilizeze pentru războiul total. Mediterana: Prima bătălie de la El
Al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/296817_a_298146]
-
prizonier în 28 august 1944 de trupele române, la Gherghița, împreună cu generalul Reiner Stahel ) a fost dus în Uniunea Sovietică, unde a rămas până în 12 octombrie 1955, când a fost eliberat. Generalul Gerstenberg a murit de tuberculoză (contractată, probabil, în timpul prizonieratului) la data de 1 ianuarie 1959, în localitatea germană Bad Tölz.
Alfred Gerstenberg () [Corola-website/Science/311924_a_313253]