604 matches
-
zi, să se ducă și ei acolo și să vază, spunându-și cu mândrie, la ieșire - o tai pe Gioconda de pe listă, c-am văzut-o... Altă categorie de turiști o formează semidocții, parveniții cu pretenții, în felul unui primar proletcultist care, la o expoziție, mobilizase astfel asistența: Aia-i artă, tovarăși, când faci un măr, să-ți vie să muști din el!... Recomandare neghioabă, canibalică. O dată, pe vremuri, un mare pictor român trecea cu un prieten prin Grădina Icoanei unde
Reflexe pariziene IX by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14724_a_16049]
-
elaborează și tipăresc Elementa linguae daco-romanae sive valachicae / Elemente de limbă dacoromână sau valahică, titlu din care se vede clar sinonimia Valah - Dacoromân / Român (la nordul Dunării, în Transilvania, nu numai la sudul Dunării, cum zic, în 1958, lexicologii staliniști / proletcultiști, în Dicționarul limbii române moderne); în ianuarie 1840, spre a pregăti re-Unirea valahilor din Moldova și Muntenia sub numele antic al țării, cel de Dacia, Mihail Kogălniceanu editează revista Dacia literară. Dar imperiile acelui anotimp n-au permis așa-ceva
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
interesant între literatura interzisă și cea permisă în care a vorbit despre autori români care, în mod deliberat, au fost trecuți sub tăcere în anii comunismului (Octavian Goga, Radu Gyr, Petre țuțea, Eugène Ionesco, Mircea Eliade și alții) în detrimentul poeților proletcultiști. 4) într-un decor anume gândit și pregătit cu minuție de Lia Lungu împreună cu Dumitru Răchitan (scena era foarte frumos decorată cu co voare românești din lână, țesute manual și care, pe un fond negru, desfășurau în toată splendoarea flori
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
lupta de clasă, ca armă de luptă, ca principal instrument de analiză "literară". Cum se vede, ideile erau mereu cam aceleași, de fapt, lozinci propagandistice debitate cât mai des, cu patos "revoluționar", până la saturație. Marele "îndrumător" era cel mai agresiv proletcultist, Nicolae Moraru, care decreta: Nu există o neutralitate a omului de artă". "Poetul, literatul este ideolog". El cerea urgenta revizuire a literaturii interbelice, "pe fondul crizei culturii burgheze", a "putrefacției ideologice, care duce la rândul ei la descompunerea formei artistice
Literatura română și comunismul (II) by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/10314_a_11639]
-
Arghezi și Ion Barbu; altă dată, împotriva "Junimii", care "nu a fost în fond decât o școală reacționară pentru apărarea intereselor burghezo-moșierești". Concepția ei idealistă a ajuns, bineînțeles, și ea "în faza de descompunere". Am spicuit câteva dintre inepțiile criticii proletcultiste, pe care Ana Selejan le pune încă o dată în evidență spre informarea mai ales a tinerilor. Cu acestea, bagajul de idei al activiștilor-îndrumători s-a cam epuizat, ei fiind mult mai aplicați în "vânătoarea de vrăjitoare", de care vorbeam, și
Literatura română și comunismul (II) by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/10314_a_11639]
-
ianuarie 1948, în Scânteia. Autoarea cărții precizează că reproduce "documentul nud, așa cum a fost, lăsându-l, pe cât posibil, să se prezinte singur, cât mai complet". Să urmărim deci opiniile "revoluționare" ale lui Sorin Toma. El afirmă, în spiritul cel mai proletcultist, că T. Arghezi "se cantonează definitiv în lumea morală a burgheziei", că scrie "pentru burghezie" și "pe gustul burgheziei". De aceea l-a idolatrizat "critica burgheză". Repetarea cuvântului-cheie îi aparține. Mereu falsificator de cea mai joasă speță, ajungând să comenteze
Literatura română și comunismul (II) by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/10314_a_11639]
-
sugestii și sentimente lichefiate într-un decoct zemos de mucilagii" se găsește pe "drumul descompunerii morale burgheze". Și repetând parcă obsesiv: "o întrupare tipică a decadentismului culturii burgheze românești." Odată lipită această etichetă infamantă pe versurile lui T. Arghezi, critica proletcultistă își atingea apogeul. Opus igne auctor patibulo dignus. Poetul era eliminat pentru o bună bucată de vreme (6 ani) din literatura română. Ana Selejan trage concluzia că studiul-pamflet al lui Sorin Toma a reprezentat instaurarea criticii literare marxiste, atât de
Literatura română și comunismul (II) by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/10314_a_11639]
-
atât mai obsedant cu cât fusese și foarte lung, dacă putem vorbi astfel, un "deceniu" care a durat cam cincisprezece ani. Întâlnirea din Pământuri a apucat, în acele condiții, să vadă lumina tiparului, dar nu să se și sustragă criticilor proletcultiste, acuzației de naturalism și de reprezentare falsă a țăranului și a relațiilor de clasă din lumea țărănească. Atacurile acestea nu l-au lăsat chiar impasibil pe Marin Preda care, parcă pentru a se reabilita, produce în anul următor nuvela Ana
Momentul literar 1945-1948 - Primul Marin Preda by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/14521_a_15846]
-
o luptă pe viață și pe moarte cu elementele naturaliste. În Desfășurarea, datorită concepției despre lume a clasei muncitoare, aceste elemente au triumfat" (citat după Ion Cristoiu, din studiul introductiv la ediția mai sus amintită). Dincolo de susținerile inflamate ale criticului proletcultist, cu viziunea sa apocaliptică despre lupta pe viață și pe moarte a realismului cu naturalismul, rămâne incontestabil un fapt: realismul într-adevăr învinge în Moromeții și în celelalte scrieri de după Întâlnirea din Pământuri, impunându-se ca formulă stilistică dominantă a
Momentul literar 1945-1948 - Primul Marin Preda by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/14521_a_15846]
-
sale incantatorii implicite și pentru accesibilitate (prin definiție un gen elitist, poezia va fi văzută în anii proletcultismului, în mod paradoxal, drept genul literar cel mai apt să se adreseze maselor). Mult mai expusă decât proza șabloanelor și rețetarului, poezia proletcultistă se prezintă ca o structură suprasaturată de termeni-valori (soldatul sovietic, ilegalistul erou, raiul comunist, omul nou etc. și, în contrapartidă: complotistul, spionul, chiaburul etc.), așadar, ferită (pentru că nu mai era loc și de altceva) de elementele referențiale, de intruziunea realității
Instrumente ale „agitației culturale” în perioada 1944-1954 by Letiția Constantin () [Corola-journal/Journalistic/7321_a_8646]
-
o manieră distorsionată, o virtute. În 1951, timp de câteva luni, presă critica la unison proletcultismul, depistând manifestări ale sale în toate ungherele, iar Uniunea Scriitorilor va organiza chiar o plenară în care erau "prelucrate" modalitățile de combatere a manifestărilor proletcultiste. Nu era pentru prima dată când ideologia comunistă punea între paranteze un conținut semantic. În definitiv, maniera de abordare a problemei literare era acum doar în aparență îmbunătățită, salvată de sociologismul vulgar al primilor ani postbelici. Astfel, se va vorbi
Instrumente ale „agitației culturale” în perioada 1944-1954 by Letiția Constantin () [Corola-journal/Journalistic/7321_a_8646]
-
În definitiv, maniera de abordare a problemei literare era acum doar în aparență îmbunătățită, salvată de sociologismul vulgar al primilor ani postbelici. Astfel, se va vorbi de necesitatea de a evita schematismul, superficialitatea, dar soluția oferită ca remediu rămânea la fel de proletcultistă: pentru a scrie o poezie bună, poetului i se recomanda să treacă la o "documentare profundă", pentru a cunoaște "viața complexă a categoriei celor mai ridicați oameni", pentru a trece de la o "iubire abstractă" a Republicii și Partidului, la una
Instrumente ale „agitației culturale” în perioada 1944-1954 by Letiția Constantin () [Corola-journal/Journalistic/7321_a_8646]
-
e anticipat de Iorga și Cartojan, întrucât după Iorga, el susținea protocronismul (234). Trecutul literar rămâne mereu "distorsionat" (263). La modul inteligent și sugestiv, ar spune L. Boia, astfel procedează G. Călinescu în istoria personală. În cea de la capătul perioadei proletcultiste (Istoria literaturii române, I, 1964), E. Negrici observă și sancționează "zbaterea dramatică a geniului speculativ călinescian, devenit inept și confuz în încercarea de a acomoda contrariile" (254). Ce impută E. Negrici criticii literare, criticilor? Percepția globală ajunge aceea că, dacă
Lanțul slăbiciunilor literare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7846_a_9171]
-
a sediului Uniunii Scriitorilor de pe șoseaua Kiseleff, un palat veritabil. Eram, prin urmare, unicul redactor al revistei, fără simbrie, neangajat, probabil din cauza dosarului, lucrând cu bucata. Ce-i drept, tarif bun. Pe vremea aceea, scrisul se plătea bine. Nu numai proletcultiștii profitau de acest lucru. Ciudat, unul din marile paradoxuri ale vremii. Utopia părea aici că brusc ațipește... Țin minte că slujbașii Uniunii mă lăudau pentru hărnicia, disciplina și eforturile mele singuratece la realizarea proiectatului "Secol 20"... Lucram pe rupte, fără
Sfinxul valah (variantă) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14402_a_15727]
-
Constantin Țoiu Soarta a făcut ca unul dintre cei mai mari poeți ai lumii, care a scris, exilat, și care a murit pe pământul nostru, Publius Ovidius Naso, să fie evocat în zilele noastre, de un poet proletcultist, socotit minor, Mihai Beniuc, în distihul memorabil: La țărmul Euxin citea un get Silabisind din Pontice încet... Numai pentru aceste două stihuri, poetul hulit al Mărului de lângă drum, s-ar cuveni să fie așezat la un loc ceva mai bun
Carmen et error by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15752_a_17077]
-
a popularității sale. La Tomis, el va fi învățat lecția aspră a unei altfel de existențe - revelație târzie. Se va folosi în scenariu și ideea că monoteismul populației barbare geto-dacice, cu Zamolxis, anterior creștinismului, era superior politeismului roman. Idee tipic proletcultistă, compensând starea de inferioritate a estului, obișnuită epocii totalitariste. Întâietatea, în acest caz, fiind reală, ar putea fi speculată. * Cu o asemenea mărturie, scrisă pe teritoriul țării noastre de astăzi, reprezentată de cele două opere Tristia și Ponticele, documentele istorice
Carmen et error by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15752_a_17077]
-
Brăila frapa printr-o teatralitate care depășea evenimentul scenic: audiența venită din capitală oferea un spectacol Încă mai extravagant decât premiera. Exotica figurație din foaierul hotelului amesteca de-a valma foști ilegaliști comuniști și foști deținuți politici anticomuniști, bătrâni poeți proletcultiști și tineri scriitori „onirici”, respectabile cucoane de lume veche, lângă abia mascate cocote ale boemei culturale socialiste. Ziariști, actori, activiști de partid, muzicieni, bizari intruși cu identitate bizară, astrali vagabonzi ai subteranei artistice alcătuiau o adunătură „omagială”, pe măsura disponibilităților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Manea Documente vetustetc "Documente vetuste" În mica baltă culturală a societății socialiste „multilateral dezvoltate” și multilateral bizantine a României ceaușiste a deceniului nouă, anularea Premiului Uniunii Scriitorilor reprezenta totuși o premieră, pe care nu o cutezaseră nici chiar staliniștii perioadei proletcultiste. Este drept, În „obsedantul deceniu”, pericolul ca opțiunea Uniunii Scriitorilor, „condusă și Îndrumată de Partid” (cum fusese de la Început și continuase, inevitabil, să fie până la sfârșit), să contrarieze scandalos gusturile și ideologia activiștilor mai mult sau mai puțin culturali era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
deceniile următoare, mai ambigue, dar deloc mai idilice, Își imaginează cu ușurință bucuria celor care Îi fuseseră În preajmă, stimulați de un interlocutor pentru care „nuanțele nu Încetaseră să existe”, care „nu renunțase la ironie, viciul «burghez» Înfierat de dreptcredincioșii proletcultiști ai Partidului”. Încerc să-l văd pe Paul Georgescu, În acei ani În care abia dacă Îi știam numele: „Cu o voce șoptită, de parcă nu s-ar Încumeta să-și spună răspicat părerea”, se strecura pe ușă, spune dl Campus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
și cu ochii mei. Dar cât de simplu, cât de "proletar"! Mai târziu, la facultatea de ziaristică, a-ntîlnit colegi din alte zone sociale și a învățat mult de la ei. Pe-atunci venea aproape zilnic acasă cu cărți, mai întîi dubioase, proletcultiste (dar ce știam eu de asta?), apoi polițiste, de capă și spadă, de călătorii, în fine cărți "bune", de literatură adevărată. Eu le citeam de-a valma, o carte despre Edison, alta despre cașaloți, "Contele de Monte-Cristo" și "Crimă și
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
că "ai noștri", adică dascălii "cu experiență" din școlile gimnaziale și liceale, "știu mai mult și mai bine" decât cei din Universitate. Argumentul era mereu același: teoria ca teoria, dar pe noi, nu-i așa, practica ne omoară. Această zicală proletcultistă nu mai ține: stăm rău la teorie și de aceea nici cu practica nu ieșim la liman. Învățământul între agonia specializării și extazul salarial (II) Așadar, în mare parte, "lumea dascălilor" nu este pregătită pentru reformă. Este adevărat, pe de
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
ceea ce ne-a dat perioada interbelică - și aici mă refer la C. Tonegaru, M. Crama, Al. Philipide, Gelu Naum până la un punct, D. Stelaru etc. și una conștient vicleana și mereu pierzându-și demnitatea În fața evenimentelor politice (mă refer la proletcultiști...). S-a Înregimentat Al. Tăcu În efectivele 89 vreuneia? Nu. Dimpotrivă, față de ultima categorie, necontenit a găsit ,,vina” de o suprima și detesta: ,,La orgă oaselor cântă moartea O melodie perfida Puterea scursă-n pământul cu limba crăpata A tras
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
ucigaș cu metoda. O familie de foști deținuți politici și disidenți anticomuniști cu renume am fost aruncați În stradă ca niște răufăcători, Împotriva legii, Într-o Învălmășeala de sălbătăcie și vandalism, din vendeta politică, așa cum a perceput-o În chip proletcultist mafia Simirad. În casa furată din averea țării, urma să deschidem un MEMORIAL consacrat sacrificiului prin moarte a fiului meu „asasinat În regimul comunist pe considerente politice”, „cu aport deosebit legat de promovarea democrației În țara noastră” (citez din arhive
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
doar prin astfel de abordări radicale. Romanul se înscrie perfect în linia marii literaturi de la care se revendică, încercând să răspundă „veșnicelor întrebări rusești“, cu diferența că o face în cel mai direct stil antiutopic, adecvat limbajului și conceptelor vremurilor proletcultiste. Platonov face ceea ce nu mai făcuse nimeni până la el: povestește și începutul „orașului soare“ Cevengur, dar și finalul lui, modul în care se autodistruge. El arată cum încercarea de a înțelege și de a făuri viața poate duce la moarte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
din romanul Maestrul și Margarita de Mihail Bulgakov. Vai de femeile îndrăgostite și nebune care devin vrăjitoare și care, cățărate pe o perie (și nu pe o mătură), plonjează peste Moscova, scormonind-o în fel și chip și pedepsind criticii proletcultiști ori pur și simplu aiurindu-i pe cei ieșiți în cale. Vai și de cei care asistă înspăimântați (ori poate înminunați și înfrăgeziți) la zborul cu pricina. Margarita nu este o vrăjitoare ca oricare (profesionistă), ci una (spontană) care se formează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]