KorAP: Find »[drukola/base=pronominal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...43 >

1,071 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

punct, distribuția va avea prioritate față de orice fel de alte argumente. În primul rând, poziția lui să în raport cu negatorul nu și cu cliticele pronominale este un prim argument pentru interpretarea drept complementizator: spre deosebire de elementele din domeniul flexionar, să precedă cliticele pronominale și marca de negație nu (127a), întocmai precum complementizatorii (127b), spre deosebire de elementele din domeniul flexionar (verbe sintetice, auxiliare), care sunt precedate de cliticele pronominale și de nu (127c-d): (127) a. sănu îl văd b. că / dacănu îl văd c. nu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
este un prim argument pentru interpretarea drept complementizator: spre deosebire de elementele din domeniul flexionar, să precedă cliticele pronominale și marca de negație nu (127a), întocmai precum complementizatorii (127b), spre deosebire de elementele din domeniul flexionar (verbe sintetice, auxiliare), care sunt precedate de cliticele pronominale și de nu (127c-d): (127) a. sănu îl văd b. că / dacănu îl văd c. nu îlvăd d. nu l-am văzut Un argument interesant pentru statutul lui să se poate deriva și din comportamentul semiadverbului mai: după cum am arătat

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
aditivă, continuativă): (128) a. le maivăd a'. maile văd (româna nonstandard) b. le-am maivăzut b'. maile-am văzut (româna nonstandard) În structura subjonctivului (prezent), mai se comportă la fel ca mai sus: precedă verbul lexical și este precedat de cliticele pronominale (129a) (opțiunea limbii standard) sau precedă cliticele pronominale și verbul lexical (129b) (opțiune nonstandard), opțiuni echivalente sub raportul interpretării. În schimb, foarte relevant pentru statutul lui să este că mai nu se poate lineariza la stânga lui să (129c); secvența "mai

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
văd (româna nonstandard) b. le-am maivăzut b'. maile-am văzut (româna nonstandard) În structura subjonctivului (prezent), mai se comportă la fel ca mai sus: precedă verbul lexical și este precedat de cliticele pronominale (129a) (opțiunea limbii standard) sau precedă cliticele pronominale și verbul lexical (129b) (opțiune nonstandard), opțiuni echivalente sub raportul interpretării. În schimb, foarte relevant pentru statutul lui să este că mai nu se poate lineariza la stânga lui să (129c); secvența "mai să" este gramaticală, însă mai își pierde sensul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
spațiului dintre domeniile IP și CP), am identificat proiecțiile funcționale (și elementele care le lexicalizează) care ajută la stabilirea apartenenței unui element la domeniul flexionar și, respectiv, la domeniul complementizator; astfel, apariția unor elemente la stânga negației și/sau a cliticelor pronominale le califică drept aparținând domeniului complementizator: elementele care proiectează grupuri (nominale, prepoziționale etc.) complexe sunt elemente deplasate pragmatic în proiecțiile de topic sau de focus din periferia stângă; elementele X0 sunt complementizatori lexicalizând fie FIN0 (să), fie FORCE 0 (că

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
PERS0 IP {MOODP > TP > ASPP} qp I0 vP (VOICEP >vP..} qp v0 .... Urmând intuițiile exprimate în Rizzi și Roberts (1989); Dobrovie-Sorin (1994); Alboiu, Hill și Sitaridou (2014); Nicolae și Niculescu (2015); Hill și Alboiu (2016) între alții, vom interpreta encliza pronominală și postpunerea auxiliarelor ca indicații pentru deplasarea verbului în domeniul complementizator. Rămâne să stabilim care este însă proiecția la care se deplasează verbul inversat (mai precis, sub analiza deplasării verbului ca grup, proiecția în al cărei specificator se deplasează verbul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
pe Vasile supărat, mi-am dat seama că 4. Concluzii. Rezumat Deplasarea verbului. Analiză (i) Româna modernă prezintă două opțiuni de deplasare a verbului: deplasare la I (opțiunea generală) și deplasare la C (opțiune mai restrânsă, diagnosticată sintactic prin encliză pronominală și/sau postpunerea auxiliarelor). (ii) În română, strategia generală de deplasare a verbului este deplasarea ca grup (XP-movement). Spre deosebire de limbi ca engleza, în care topicalizarea VP se produce fără extracția argumentului intern din VP, în română argumentul intern se extrage

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
conținând doar centrul și urma argumentului intern, dând impresia (falsă) că segmentul deplasat este doar centrul. (iii) Domeniul flexionar este scindat într-o serie de proiecții funcționale verbale (MOODP > TP > ASPP), dominate de proiecții de persoană (PERSP) care găzduiesc cliticele pronominale. Din punct de vedere tipologic (Rivero 1997), pronumele clitice românești sunt orientate spre flexiune, nu spre complementizator. (iv) Negația propozițională ocupă cea mai înaltă poziție în ierarhia domeniului flexionar, reprezintând limita dintre domeniul flexionar IP și domeniul complementizator CP. Poziția

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
sau de urma sa), astfel că nu pot găzdui alți constituenți. (vi) Cât privește structurile cu deplasare la C, am arătat că proiecția care găzduiește VP deplasat la stânga auxiliarelor și a pronumelor clitice este FINP. Modul de funcționare a enclizei pronominale și a postpunerii auxiliarelor este extrem de important pentru analiza datelor din româna veche din capitolul următor. Rezultate și predicții Analiza generală a sistemului verbal românesc și a deplasării verbului a scos la iveală o serie de fenomene sistematice. (vii) Distincția

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
schiță de descriere a sintactică a două forme nonfinite românești (în configurațiile în care generează propoziție nonfinită), gerunziul și infinitivul, discutate prin comparație ca urmare a trăsăturilor comune (generarea de propoziție nonfinită) și diferențiatoare (infinitiv: negare prin nu și procliză pronominală; gerunziu: negare prin ne- și encliză pronominală). Am avansat ideea că trăsătura [nonfinit] (găzduită de centrul completiv FIN0) trebuie obligatoriu satisfăcută, cele două forme instanțiind două strategii de satisfacere a acestei trăsături: deplasare sintactică (gerunziul) vs inserarea unui complementizator nonfinit

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
forme nonfinite românești (în configurațiile în care generează propoziție nonfinită), gerunziul și infinitivul, discutate prin comparație ca urmare a trăsăturilor comune (generarea de propoziție nonfinită) și diferențiatoare (infinitiv: negare prin nu și procliză pronominală; gerunziu: negare prin ne- și encliză pronominală). Am avansat ideea că trăsătura [nonfinit] (găzduită de centrul completiv FIN0) trebuie obligatoriu satisfăcută, cele două forme instanțiind două strategii de satisfacere a acestei trăsături: deplasare sintactică (gerunziul) vs inserarea unui complementizator nonfinit (infinitiv). Tipul de morfologie care caracterizează aceste

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Roberts (2010a) și aplicate în §III.3.2. 2. Trăsături comune cu româna modernă și caracteristici tipologice constante Obiectivul secțiunilor următoare este de a arăta că analiza propusă în capitolul precedent (§III) pentru elementele funcționale ale românei moderne (auxiliare, clitice pronominale, negație propozițională, complementizatorul să) și pentru deplasarea verbului ca grup (VP-movement) se poate extinde și la datele românei vechi. Astfel, disparitățile dintre faza veche și faza modernă a românei vor deriva din poziția diferită a verbului în structura propoziției și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
scheletul funcțional al românei vechi, ne putem concentra în mod direct asupra fenomenelor de inversiune, pe care le vom interpreta drept manifestare a unei gramatici V2 (§3), și asupra fenomenelor de dislocare a nucleului verbal ( §4). 2.1 Auxiliarele, cliticele pronominale și negația propozițională 2.1.1 Auxiliarele 1 Ca și în româna modernă, în româna veche auxiliarele sunt centre, clitice morfosintactice generate în domeniul flexionar IP, și nu se deplasează la C (Hill și Alboiu 2016). În alte varietăți romanice

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în domeniul flexionar IP, și nu se deplasează la C (Hill și Alboiu 2016). În alte varietăți romanice vechi (e.g. spaniola veche, franceza veche, italiana veche), deplasarea auxiliarelor în domeniul complementizator (în general, pentru satisfacerea regulii V2), diagnosticată prin encliză pronominală, este bogat atestată (Rivero 1993; Roberts 1994; Poletto 2014)2. Româna veche nu prezintă linearizări de tipul auxiliar - clitic (- verb lexical). Plasarea constantă a auxiliarelor românești în domeniul flexionar și imposibilitatea auxiliarelor de a se deplasa la C se explică

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
am adus ție, cum am vrut fi furați derept aceaia de la casa domnu-tău argint sau aur? (PO.1582: 155-156) Dublarea auxiliarului (15) și omiterea auxiliarului (16) sunt fenomene accidentale; dublarea auxiliarului va fi interpretată ca un reflex al dublării cliticelor pronominale (v. §5 infra). (15) și i-ai mântuitu-i-ai (PH.1500−10: 16v) (16) a. Deci m-<a>u căutat ea și √purtat pre munți (DÎ.1591−600: VIII) b. pren mila ta feritu-ne-ai, √hrănit și ne-

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
mult sau mai puțin stabile; în majoritatea structurilor există tendința de a se selecta forma invariabilă a lui fi (la condițional, viitor), însă fi acordat este de asemenea disponibil (la perifrazele subjonctivale, v. nota 5 supra) 2.1.2 Cliticele pronominale În discuția privitoare la statutul pronumelor clitice în limba română veche se împletesc două probleme: orientarea pronumelor clitice (orientare spre flexiune vs orientare spre complementizator) și, în legătură cu această primă problemă, statutul encliticizării (encliticizare determinată sintactic vs encliticizare determinată fonologic, ca

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
2016) au scos în relief următoarele rezultate: (i) la fel ca în româna modernă, în româna veche pronumele clitice obiect sunt orientate către flexiune, nu către complementizator 8; (ii) cu puține excepții (cauzate de intolerența românei față de hiat9), poziția cliticului pronominal prin raportare la verb are cauze sintactice, nu fonologice. Vom prezenta, foarte pe scurt, o serie de argumente (unele extrase din Nicolae și Niculescu 2015, 2016, altele noi), în sprijinul acestor idei. Unul dintre cele mai importante diagnostice sintactice pentru

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
la verb are cauze sintactice, nu fonologice. Vom prezenta, foarte pe scurt, o serie de argumente (unele extrase din Nicolae și Niculescu 2015, 2016, altele noi), în sprijinul acestor idei. Unul dintre cele mai importante diagnostice sintactice pentru categorizarea cliticelor pronominale ca fiind orientate spre flexiune vs complementizator este poziția față de negația propozițională (Rivero 1997). În urma analizei cvasiexhaustive a textelor de secol 16 (analiză exhaustivă a textelor originale) și a unui număr mare de texte din secolele următoare, în Nicolae și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
poziția față de negația propozițională (Rivero 1997). În urma analizei cvasiexhaustive a textelor de secol 16 (analiză exhaustivă a textelor originale) și a unui număr mare de texte din secolele următoare, în Nicolae și Niculescu (2016) se face constatarea că linearizarea [clitic pronominal - negator propozițional nu] nu este atestată; în secolul al 16-lea, linearizarea cea mai frecventă este [nu - clitic pronominal - verb] (17), cu câteva excepții care implică encliza cliticului (mai ales reflexiv) la dreapta negației [nu - verb - clitic pronominal (reflexiv)] (18

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și a unui număr mare de texte din secolele următoare, în Nicolae și Niculescu (2016) se face constatarea că linearizarea [clitic pronominal - negator propozițional nu] nu este atestată; în secolul al 16-lea, linearizarea cea mai frecventă este [nu - clitic pronominal - verb] (17), cu câteva excepții care implică encliza cliticului (mai ales reflexiv) la dreapta negației [nu - verb - clitic pronominal (reflexiv)] (18); encliza reflexivului la dreapta negației se întâlnește și în cronicile muntenești (Todi 2001: 49) (19); în secolele următoare, linearizarea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
linearizarea [clitic pronominal - negator propozițional nu] nu este atestată; în secolul al 16-lea, linearizarea cea mai frecventă este [nu - clitic pronominal - verb] (17), cu câteva excepții care implică encliza cliticului (mai ales reflexiv) la dreapta negației [nu - verb - clitic pronominal (reflexiv)] (18); encliza reflexivului la dreapta negației se întâlnește și în cronicile muntenești (Todi 2001: 49) (19); în secolele următoare, linearizarea [nu - clitic - verb] (17) se generalizează. Structurile cu encliză a reflexivului la dreapta negației au, în general, model slavon

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
doar în condițiile în care periferia stângă a propoziției nu este accesată de constituenți marcați pragmatic; odată ce pozițiile de topic sau focus din periferia stângă sunt accesate, se observă că adiacența la complementizator a pronumelor clitice este doar aparentă, cliticul pronominal fiind, de fapt, adiacent la verb (21). În rarele situații în care inversiunea verbală are loc în propoziția subordonată (v. §3.2.2.2 infra), se observă că pronumele clitic își păstrează poziția de bază și verbul se deplasează la stânga

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
determinate fonologic (implicând pronumele clitic o), raportul procliză / encliză se va deriva din opțiunile diferite de deplasare a verbului (V-la-I vs V-la-C). Rămân însă de discutat două probleme ridicate de distribuția pronumelor clitice în limba veche: (i) structurile cu encliză pronominală la dreapta negației (v. (18) supra) sau a auxiliarului verbal (25); (ii) structurile cu dublă realizare a cliticului pronominal (proclitică și enclitică) pe lângă același centru verbal 11 (25) (foarte rar asociate cu dublarea auxiliarului verbal, e.g. (26a) (=(15) supra))12

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
V-la-I vs V-la-C). Rămân însă de discutat două probleme ridicate de distribuția pronumelor clitice în limba veche: (i) structurile cu encliză pronominală la dreapta negației (v. (18) supra) sau a auxiliarului verbal (25); (ii) structurile cu dublă realizare a cliticului pronominal (proclitică și enclitică) pe lângă același centru verbal 11 (25) (foarte rar asociate cu dublarea auxiliarului verbal, e.g. (26a) (=(15) supra))12. (25) a. cela ce va spunre-seție (PH.1500−10: 64v) b. deaca vei căuta asupră de rugăciunea noastră, veicurăți-ne

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
veche a românei. Rezultate de reținut • la fel ca în româna modernă, și în româna veche pronumele clitice sunt orientate către flexiune, astfel că analiza propusă în §III.3.2 poate fi extinsă la româna veche • ca regulă generală, procliza pronominală diagnostichează deplasarea verbală de tip V-la-I, iar encliza pronominală, deplasare verbală de tip V-la-C • rarele cazuri în care encliza pronominală este atestată la dreapta auxiliarelor (25) sau la dreapta negației (18)-(19) sunt atestate aproape exclusiv în traduceri, reprezentând structuri

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]