900 matches
-
sta sub semnul mediocrității. În medii intelectuale influente, demnitatea culturală pare să fie asociată cu infraraționalul sau cu supraraționalul. Marile idei nu ar avea nevoie să fie sprijinite prin producerea de temeiuri și argumente. O argumentare sistematică este resimțită drept prozaică, posacă, plictisitoare, până la urmă drept probă a lipsei de spirit. Intelectuali rafinați freamătă când citesc o propoziție cum este cea a lui Cioran: „În afară de poezie, metafizică și mistică nimic n-are nici o valoare.”24. Aceasta este, totuși, o remarcă ocazională
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fuga soției lui Leslie, dar provoacă și tentativa acestuia de a-i administra o lecție usturătoare. Unul din punctele tari ale romanului îl reprezintă construirea textului pe o ramă exclusiv realistă. Chandler scoate maximum de efect dintr-o materie apăsat prozaică, din banalitatea vieții obișnuite și a unei anchete obișnuite. În The High Window, Marlowe reușește performanța de a evita orice conflict cu polițiștii. Ca rareori în cărțile lui Chandler, aceștia sunt extrem de răbdători, de cooperanți, de umani (doar în Playback
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
în mijlocul celorlalți și împreună cu ei în singurătate. În același timp o evaziune și o mai profundă cufundare. O liniștire a contrariilor: scoică revărsată, râu pietrificat.” Spre deosebire de poetica lui Ion Barbu (la care uneori trimite), poetica lui A. este una deliberat „prozaică”, în care retorica discursivă, temperată prin ironie și autoironie, se concretizează într-un vers de notație directă, transformat de inteligența analitică în „obiect de tăcere”: „Urc scara către cartiere vechi/ pe unul din cele opt dealuri/ ale orașului./ Uneori gleznele
ABALUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285141_a_286470]
-
largă de trăiri. Linia ironică nu e nicăieri abandonată, afirmându-se ca o constantă, iar lirica se grupează în jurul câtorva linii de forță tematice și stilistice. Autorul cultivă o poezie cu o structură clară, limpede, adoptând adesea o exprimare voit prozaică. Crezul său, enunțat în volumul Dimineața apelor, afirmă că esența poeziei constă în conștiința definitivului: „Îmi place culoarea definitivă, mă doare tot ce-i străveziu / Nu știu să-mi acopăr ochii și nici nu vreau să știu”. Refuzând poetica vagului
BUCUROIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285906_a_287235]
-
cubic, / Fără să-ți știe taina nimenea. Ouă adânci cu-amiezi sub coaja fină / Tu-ascunzi tăcut, miresme ce le ierți, / Dulci farfurii cu sufletul ca roza / De parfumat lângă mari pești inerți.” Altundeva, poetul adresează patetice invocații unor entități reputat prozaice: „O, magazii de mărfuri ! / O, sfecle vechi de zahăr !” Consemnarea unui acces de jubilatorie frenezie olfactivă sună astfel: „Subțire și isteric piperul mă înțeapă, / Un miros greu de pâine mă mângâie pe mână, / Parfumuri moi și albe din maldăre de
BRUMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285886_a_287215]
-
și „oglinzi” duce gândul la o medievalitate uneori grațioasă, alteori semeață. Mai spontan, enunțul liric din ciclul complementar Cântece de leagăn, „vers de laude plecate”, este dedicat copilului, văzut, cu o ironie jucată, ca o făptură uneori grotescă ori aproape prozaică, dar și ca o făptură dumnezeiască, în stare, asemenea Pruncului Sfânt, să polarizeze miracolul lumii. Înainte de T. Arghezi, B., „întâiul intimist în sensul propriu al cuvântului” (G. Călinescu), a știut să perceapă și să transcrie în lirică, tandru și viguros
BUCUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
Beniuc - poet apreciat și iubit de poporul nostru încă din anii dinainte de 23 August 1944 - semnează în Viața militară o lucrare intitulată Oșteanului, scrisă de mântuială, neartistic (...). Este regretabil că poeta Nina Cassian semnează în Cultura poporului o banală și prozaică alcătuire de strofe, întitulată Marș de pace. Și tu, și eu, și noi, și voi Avem ceva de apărat Ogorul, fabricile noi. și continuă în aceeași manieră facilă. Este regretabil și faptul că Eugen Jebeleanu semnează în paginile revistei Contemporanul
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
evident așadar că valorile certe ale poemului înclină hotărât cumpăna aprecierii. Și tocmai de aceea nu trebuie supuse amnistiei, în afară de neajunsurile deja semnalate, cele privitoare la stil, limbă, imagine, cuibărite ici-colo în urzeala poemului. Mai există pe alocuri versuri retorice, prozaice, cum e îndeosebi al treilea din acest catren, care se detașează prin platitudine dintre celelalte, și ele cât se poate de lipsite de o reală forță emotivă: Da, forța-aceea e Partidul drag; Prin câte căi n-au strecurat în voi
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
lecturilor modelatoare ale adolescenței, trecute însă prin filtrul unor însușiri care se vor dovedi constante: antiretorism, discreție afectivă, atracție pentru miniatural și ingenuu. Variațiuni pe motive simboliste (orașul blestemat, ploile putrede, moartea, evadarea în spații exotice), versurile, descărnate și voit prozaice, păstrează însă o paradoxală seninătate. Autorul nu construiește de obicei eufonic, ci plastic, dramatizându-și adesea viziunile: mecanica repetiției pare ostentativă până la ironie. În volumul Leagăn de îngeri, poemele refac, în maniera pictorilor populari, imaginea icoanelor tradiționale, artificiosul fiind cultivat
ALEXANDRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285239_a_286568]
-
Constituie mediatorul dintre umanitate și divinitate, între pământ și cer. Exprimă idealurile înalte și noblețea ambițiilor subiectului, dar se referă și la rugăciune, adică atât la cerere, cât și la recunoștință. Cele trei elemente analizate pot totuși avea semnificații mai prozaice, mai ales în expresiile populare: sentimentul de inutilitate («a ține lumânarea») sau lăcomia («a aprinde lumânarea la amândouă capetele»). Lumânările mai au legătură și cu vârsta, intervenind uneori la acest nivel în vis: atunci simbolizează trecerea timpului sau eterna reîntoarcere
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
ilustrează simbolic titlul, sunt tot atâtea basme, în același timp poeme meditative. Înfăptuite sub același regim literar, al metaforicului, al parabolicului, al fantasticului, Proiectele de trecut, editate în 1982, inserează într-un climat ce pare de basm situații din realitatea prozaică, inclusiv - cum criptografic o atestă și titlul cărții - reminiscențe traumatizante ale trecutului autobiografic. Intitulată de-a dreptul Reportaj, o bucată aduce imagini ale Dunării revărsate peste locurile în care tatăl naratoarei pătimise, ca deținut politic, în anii terorii dejiste, refăcând
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
de piatră, echivalentul chinezesc al harpei eoliene. Auzind acest sunet, Îți puteai Închipui că de aici vine numele muntelui, dar, de fapt, numele venea de la o formațiune stâncoasă aflată pe vârful muntelui, care seamănă cu un clopot. De-a dreptul prozaic. În orice caz, sunetul era la fel de puternic ca al unui clopot, adică suficient de puternic ca să acopere strigătele oamenilor care Încercau să comunice Între ei. —Rupert! strigă Moff. Nici un răspuns. —Încotro? Îi strigă Marlena lui Harry care se tot uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
agațe de viată, și în special de manifestarea ei culminantă, dragostea, cu înverșunare paroxistică. Tot restul - "n'est que littérature". Literatură menită tocmai să transmită sentimentul letal, obsesiv. Nu literatură de dragul literaturii. În aceasta constă autenticitatea, indiferent de mijloacele discursului prozaic: "literare", în înțelesul tradițional, sau antiliterare, autentiste." Dumitru MICU, Scurtă istorie a literaturii române, vol. 2, Editura Iriana, București, 1995, pag. 199-200.
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ani... rămâne trunchiul gol, simplu și indelicat. Quinquagenarii cultivă cu conștiință senzualismul. (La 18 ani unii nu-și mai dau seama că frunzele înflorite sunt purtate de un trunchi. Ar jura că sunt fără suport și fără legătură cu pământul prozaic și fecund.) 28. În adevăr, într-o căsnicie când și bărbatul și femeia duc o viață laborioasă, când n-au imaginația bolnavă, când toată vremea sunt cu treabă și când caută o fericire curată în tovărășia soțului în ceasurile de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și mai exagerate față cu cei douăzeci și cinci ai nimfei cu rochia vișinie. Slujnica aștepta cu aerul impertinent cu care intrase. (Desigur că nu venea în magazie pentru întîia oară.) După ce negustorul înțelese, în sfârșit, sensul cuvântului "zahar", își îndeplini oficiul prozaic de a cântări marfa, și slujnica îi întoarse partea rochiei fără șorț și plecă dreaptă, străpunsă de razele X țâșnite din ochii, deveniți sașii, ai comerciantului muncit de tiranul zeilor și al oamenilor. Am însoțit pe Adela în câteva magazii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu ezitări și cu păreri de rău de la priveliștile care ne dăduse puțin senzația și a eternității, și a vremelniciei. Pe aceeași cărare, mai repede decât la urcuș, ne-am coborât la trăsură. Dar n-aveam nici un zor să reintegrăm prozaicii noștri penați. Și, de comun acord, ne oprirăm asupra unui plan îndrăzneț și grandios. Să cinăm în târg și să ne întoarcem acasă la lumina stelelor. Adela, de bucurie, își juca umerii pe rând, repede, cum făcea în copilărie când
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mă convinge că adevăratul poet nu-și alege materialul. Materialul îl alege pe el și nu invers. Un bujor înfoiat nu i se poate arăta decât lui Issa - nu lui Buson, nu lui Shiki, nici măcar lui Bash½. Cu câteva modificări prozaice, aceeași regulă i se aplică și falnicului, pomposului membru al cabinetului ministerial. Acesta nu ar îndrăzni să calce, cu un divin regret uman, peste o schiță, dacă nu ar apărea în scenă, ca să-l observe, marele om de rând, marele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Am plătit pentru tot ce era mai bun. Nu am bănuit nici o clipă că nu primeam tot ce era mai bun. Dacă Elya s-ar fi ambalat, Sammler ar fi Încercat să-l calmeze. În schimb, vorbea pe un ton prozaic și suna complet calm. Cu ochelarii fumurii arăta deosebit de rațional. Ca președintele unei comisii senatoriale care asculta o mărturie scandaloasă fără să-și piardă cumpătul. — Unde e Angela? — S-a dus la toaletă să tragă o porție de plâns, bănuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
negri sexy; persoana cu copilul la un sanatoriu și soția cu scleroză multiplă. La cantități mari de idei și scopuri mergeau cantități mari de oameni. Și toate acestea răzbăteau din conversația Angelei. El auzea și Își amintea totul, fiecare fapt prozaic, fiecare atingere stacojie. Nu voia să asculte, dar ea Îi povestea diverse. Nu dorea să-și amintească, dar Își amintea tot. Iar Angela chiar era o frumusețe. Era mare, dar o frumusețe, o femeie tânără și sănătoasă. Femeile tinere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
despre un templu hindus într-o zonă îndepărtată a Indiei de sud pe care ea îl vizitase când era studentă. I se păruse fantastic - imposibil - ca asemenea scene exotice de venerație să aibă loc pe aceeași planetă cu viața ei prozaică din Barnstaple. Înapoi în Anglia, de câte ori se gândea la femeile îmbrăcate în sari care intrau în apa întunecată a bazinului de la templu și aprindeau bețișoare pentru Ganeșa, era pe jumătate convinsă că nu fusese decât imaginația ei. Exact asta simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
-i mai place să ia lumea prin surprindere. Așa a fost dintotdeauna... — Dacă citesc jurnalul soțului, poate-mi fac și eu o idee despre visurile lui. — Visuri... — Da, de exemplu, visa să plece pe mare... — Soțul meu e un tip prozaic. CÎnd a ajuns șef de secție, a fost foarte fericit că a reușit oarecum să stăvileaseă alunecarea de pe panta vieții... — Și totuși ai plecat, nu? — Dar nu din cauza visurilor. După el, autorizațiile te ancorau mai bine În viață. — Dar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Eram poate pentru acea vreme la fel de poetică precum Rodica Palade și total aeriană față de pozitivismul pragmatic și forța Dinei Loghin. Și ele rătăcite în delegație: una bucată jurnalistă, una bucată ONG-istă. E drept, eu am mers acolo din rațiuni prozaice, nu ca să mă transsubstanțializez cu Mica Sirenă. Eram bucata academică a unei delegații parlamentare ce urma să scaneze felul în care danezii asigură egalitatea de șanse. Nu în lozinci, ci în instituții. Și pe cinstite, a fost un șoc. Fir-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Cu lungi coridoare... Liceu,- cimitir Al tinereții mele- În lume m-ai dat În vâltorile grele, Atât de blazat... Liceu,- cimitir Al tinereții mele! * Proză Amorul, hidos ca un satir, Copil degenerat- Învinețit, transfigurat, Ieri a murit în delir. Aci, prozaici pământeni, Pe drumuri a murit, De zurnetul de bani înăbușit, În lumea asta cu dugheni. * Crize Tristă, după un copac, pe câmp Sta luna palidă, pustie- De vânt se clatină copacul- Și simt fiori de nebunie. O umbră mormăind pășește
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
de mare Încordare cât-o frază nepotrivită Îți oferă serviciile și reușești să te manifești În cuvinte chiar pe dos.) Dar să nimicim cuvintele, Scumpi, și vino mai aproape! Ieri, când am venit de la școală, la amiază (ora cea mai prozaică a zilei) ți-am găsit scrisoarea pe masă. După ce m-am convins că vine de la tine am avut atâta putere În mâini ca s-o bag În genată și să fug Înapoi la școală având tocmai o consultație f. importantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
așa o chestie? — Eu zic că șobolanii sunt ceva așa de scârbos! spuse Eva, fără să stea măcar o clipă pe gânduri. Sally râse și-i puse o mână pe genunchi. — Of, Eva, draga mea! murmură ea. Ești adorabil de prozaică, pe cuvânt! Nu, n-am de gând să te duc înapoi pe Parkview Avenue. Vii la mine acasă, să bem un pahar și să luăm masa împreună. Pur și simplu mor să te văd în pijamalele alea galben-lămâie. Mașina intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]