1,192 matches
-
le trăi”, de a le „mortifica”. O contribuție importantă a lui Lagache privește descrierea elementelor caracteristice degajării: 1) recunoașterea, considerată esențială, de către subiect a dorințelor și apărărilor sale fantasmatice; 2) rolul important pe care-l îndeplinește conștiința - sau, în termeni psihanalitici, „eul conștient” -, rol care, fără a fi exclusiv, este totuși determinant; 3) îndepărtarea apărării, ca element prealabil degajării. Operațiunile de degajare „presupun «dezinvestirea» contrapulsiunii defensive, amânarea ei și, în contrapartidă, «suprainvestirea» anumitor gânduri, care fac apel la atenție și la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
confunde cu experiența trăită), prin obiectivare (care-i permite să ia distanță față de această experiență trăită); • disocierea, prin integrare; • inhibiția, prin control; • obediența, prin experiență. Lagache acordă o atenție deosebită sublimării, clasată de Fenichel printre mecanismele de apărare. În Teoria psihanalitică a nevrozelor (1945/1953), Fenichel considera totuși că sublimarea este un mecanism de apărare aparte: o apărare „reușită”, pentru care o condiție prealabilă este abolirea refulării, deci a apărării. Pentru acest motiv, Lagache propune ca sublimarea să fie considerată un
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
trei tipuri de procese sau de mecanisme specifice eului 38. Astfel, dimensiunea sensibilității se manifestă sub forma empatiei 39 (ca proces de coping),proiecției (ca apărare) sau a unei idei de referință 40 (ca proces de fragmentare). Fondat pe teoria psihanalitică și influențat de teoria lui Piaget, modelul lui Haan (Haan, 1969; Haan et al., 1973; Haan, 1977) este elaborat, în bună măsură, pornind de la datele obținute într-un studiu longitudinal cunoscut sub numele de Oakland Growth. Deși criticat pentru caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
precum cea care ne determină să mâncăm, să fumăm sau să bem mai mult decât de obicei sau să ne aruncăm în diverse relații, atunci când capacitatea noastră obișnuită de a stăvili și elabora conflicte este depășită (McDougall, 1993). În plan psihanalitic, este bine să amintim importanța acordată în toată opera freudiană motricității, considerată o posibilă descărcare pentru excesul de excitație (această constatare apare încă din „Schița unei psihologii științifice” ș1895/1979ț) sau privită ulterior ca soluție la angoasă (Freud, 1923/1981
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Freud găsește în superstiție, în practicile magice, în obiceiurile populare și în riturile religioase o reminiscență a anulării retroactive (1926/1995). El remarcă la filosofi o supraestimare a magiei cuvântului (1933/1984) și face o apropiere destul de surprinzătoare între cura psihanalitică și anularea retroactivă. „Interlocutorul imparțial”, acel personaj imaginar căruia Freud îi prezintă psihanaliza (1926/1985), utilizează, pentru a-i descrie eficacitatea, cuvintele prin care Freud însuși definise anularea retroactivă: „Este deci un fel de magie: dumneavoastră suflați asupra suferințelor, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
astfel de „aservire” a unor sectoare ale eului clivate până la pierderea libertății, alături de o funcționare pe care am putea-o califica drept normală. Însă clivajul aduce o contribuție cu adevărat fecundă pe terenul psihozei, o dată cu continuarea cercetărilor post-kleiniene. Din perspectiva psihanalitică instaurată de M. Klein, clivajul cel atât de strâns legat de refuz, proiecție și identificare proiectivă figurează în centrul poziției infantile schizoparanoide, deci și al patologiei psihotice ulterioare, cu efectele sale dezintegratoare, devastatoare asupra unui eu slab, puțin organizat, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
transfer și a beneficiului bolii, fapt care demonstrează în ce măsură se agață eul de toate contrainvestirile posibile. Exemplutc "Exemplu" Vom prelua de la Frismand (1988) următoarea ilustrare a unei contrainvestiri cu valoare defensivă, provocată și dezvăluită în mod subtil în cadrul unei cure psihanalitice. Faptul că e vorba de un pacient supus analizei pune accentul pe dimensiunea simptomatică a contrainvestirii, dar o face aplicabilă oricărei psihopatologii a vieții cotidiene, de vreme ce mecanismul se sprijină aici pe limbaj. M., de origine poloneză, în vârstă de aproximativ
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1977) scrie: „Dacă intervenția mea e inexactă, pacientul o va semnala prin denegarea verbală pe care i-o va opune sau printr-o formă de rezistență și de evitare comportamentală”. Little, care, timp de 7 ani, a urmat o cură psihanalitică dirijată de Winnicott, insistă asupra prudenței psihanalistului: „Făcea foarte puține interpretări și numai atunci când conținutul lor urca spre pragul conștientului. În acel moment, bineînțeles, interpretarea suna just. El nu era «infailibil», ci exprima adesea sugestii sau supoziții: Cred că se
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
face cu bolnavi ce tind de obicei să se refugieze în intelectual și își comentează îndelung și adesea cu multă înțelepciune starea, evitând astfel orice efort de vindecare. Din același motiv, îi sfătuiesc pe pacienții mei să nu citească lucrări psihanalitice” (1912/1977). Ceva mai târziu, Freud (1913/1977) revine asupra acestei rezistențe la cură: „Unii pacienți își pregătesc cu grijă relatările, fără îndoială în vederea unei întrebuințări optime a orei de tratament. Această grijă disimulează o rezistență. O astfel de pregătire
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
opinia sa, „rezolvă problema reală”, nefiind așadar sterilă (Sandler, 1985/1989). Rausch de Traubenberg și Boizou (1976) remarcă faptul că intelectualizarea „are un aspect adaptativ foarte valorizat de cultura occidentală”. Apoi, nici intelectualizarea care joacă rol de rezistență în cura psihanalitică nu poate fi considerată patologică. De fapt, rezistența este un proces obligatoriu în fiecare cură, întrucât este legată de refulare. O dată formulate aceste rezerve, trebuie să admitem, alături de A. Freud, că intelectualizarea este o apărare periculoasă (Sandler, 1985/1989), ea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
asupra necesității izolării: „Eul are de efectuat în mod normal un vast travaliu de izolare pentru a orienta cursul gândirii”, iar posibilitatea de a determina eul să renunțe temporar la această funcție, de altfel absolut justificată, trebuie căutată în cura psihanalitică. Widlöcher (1971-1972) insistă asupra faptului că „izolarea este un mecanism normal, de care ne servim în mod constant, pentru a ne proteja de conexiunile asociative prea puternice”. Izolarea nu dăunează eficacității operațiilor noastre logice, spre deosebire de refulare, un alt sistem defensiv
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
târziu, când lucra) să se acuze de delicte pe care nu le comisese, pentru a pune capăt torturii mentale exercitate de ideile sale fixe de culpabilitate. O altă consecință a sentimentului de autopedepsire se manifestă prin anumite rezistențe la cura psihanalitică. Pacientul refuză să se vindece, boala aducându-i singurul lucru ce contează pentru el, faptul de a fi nefericit. Freud (1940/1967), care face această remarcă, adaugă că la unii dintre pacienți starea psihică se ameliorează sau chiar devine normală
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
caută să se debaraseze - în virtutea compulsiei la repetiție - aici și acum, iar aceasta cu atât mai mult cu cât el resimte cadrul analitic ca pe un recipient în sfârșit posibil și rezistent. Putem afirma că întreaga practică terapeutică de inspirație psihanalitică vizând copilul sau adultul, nevrozatul sau psihoticul se sprijină pe acest proces de proiecție. Urmată apoi de alți specialiști (Dolto, 1949; Pankow, 1969; Mahler, 1968; Tustin, 1972; Searles, 1965), A. Freud (1936/1993) susține că procesul de proiecție servește la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ani, soldații naziști îi ucid tatăl aruncându-l pe fereastră și le duc pe E., pe sora sa mai mică și pe mama lor în lagărele de concentrare. Amintirile dureroase din acea perioadă revin pe timpul primilor doi ani de cură psihanalitică. Ele par însă a acoperi alte amintiri, chiar mai terifiante, dar prea insuportabile pentru a urca în câmpul conștiinței. Tulburările de memorie ale doctorului E. iau astfel o turnură și mai gravă. Analistul, care a fost și el deportat, îi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
apăsare pe fruntea ei, Freud o atenționa că, pe durata acestei apăsări, îi va apărea în minte o amintire, o imagine sau o idee, ea trebuind să le comunice imediat (1895/1965). În sfârșit, Freud a ajuns să practice tehnica psihanalitică așa cum este aplicată ea în prezent: bazată în special pe metoda asociațiilor libere și pe regula fundamentală de a nu-i ascunde nimic psihanalistului. „Analistul, scrie Freud (1940/1967), este persoana în măsură să intuiască inconștientul pacientului și care, comunicându
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o separă de nevroză”. Exemple tc "Exemple " Vom prelua de la Fenichel (1945/1953) următoarea ilustrare clinică ținând de psihologia infantilă cotidiană și care confirmă cum nu se poate mai bine aserțiunile freudiene pe tema refuzului. Unul dintre pacienții supuși curei psihanalitice rememorează o amintire pe care o situează pe la vârsta de patru ani, când dormea în patul părinților. „Tatăl său descoperindu-se din greșeală, copilul văzu penisul patern și fu îngrozit de mărimea acestuia. Se întrebă atunci dacă și mama are
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
înregistrează regresii „maligne”. Stările borderline se caracterizează printr-o labilitate a fluctuațiilor între progresiile și regresiile libidinale sau distructive, cu o confuzie importantă a zonelor erogene (Gammil, 1992). Istorictc "Istoric" Noțiunea de „regresie” (ca apărare) apare foarte devreme în teoria psihanalitică, dacă avem în vedere că poate fi reperată în Studii despre isterie, în care Breuer (1895/1965) utilizează adjectivul „retrograd” în „considerațiile teoretice” pe care le face pornind de la o serie de studii de caz. El vorbește despre un „drum
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Religia, în general, este pentru Freud (1930/1995) un „delir colectiv, bazat pe o deformare himerică a realității”, dar, în plan personal, ea ferește multe ființe umane de o nevroză individuală. Freud admite că pastorul Pfister poate să practice cura psihanalitică menținând totodată la pacienții săi o religiozitate sublimată (1925/1984). În ciuda tuturor acestor disensiuni, putem încheia discuția cu un punct în privința căruia există o cvasiunanimitate: fericirea pe care ți-o oferă sublimarea. Ea ne permite să evităm conflictul și frustrarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
niciodată dusă la capăt, în timp ce Emmanuelli (1993) evocă „absența aprofundării acestei noțiuni în scrierile lui Freud”. De altfel, studierea acestui termen în Vocabularul psihanalizei se încheie printr-o constatare: „Absența unei teorii coerente asupra sublimării rămâne una dintre lacunele gândirii psihanalitice” (Laplanche și Pontalis, 1967). Exempletc " Exemple" Principala referință este O amintire din copilăria lui Leondardo da Vinci (1910/1987), în care Freud studiază geneza, oscilațiile și particularitățile sublimării la acest pictor. Viața altor artiști sau scriitori, celebri sau nu, poate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
străinătate cu misiuni speciale, evaluarea unor note informative. Documentele sunt prefațate de două studii interesante semnate de Cristina Anisescu și Silviu B. Moldovan. Dacă În prima parte, cercetătoarea de la CNSAS Încearcă să dezbată memoriile generalului Evghenie Tănase dintr-o perspectivă psihanalitică, colegul ei, Silviu B. Moldovan, Încadrează documentul În context istoric. Revenind la pseudomemoriile fostului general de securitate, trebuie să menționăm Împrejurarea În care acestea au fost cerute și redactate. Anul 1968 a marcat „desprinderea” lui Ceaușescu și a acoliților săi
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
și alte aluzii la conținuturile de profunzime sau la cele implicite pe care naratorul le ascunde, adesea chiar de el însuși. Acest tip de lectură este prevalent în psihologia clinică, mai cu seamă printre specialiștii care lucrează într-un cadru psihanalitic. Între acești doi poli se pot localiza diversele nuanțe ale nivelurilor interpretative. Poziția asumată pe această dimensiune va fi, de asemenea, reflectată în tipul de întrebări și în comentariile care apar de-a lungul interviului (această problemă nu va fi
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
ani). Ideile privind amintirile timpurii au stat la baza teoriei lui Alfred Adler (1929a, 1929b, 1931, 1956). Freud pune, de asemenea, problema amintirilor timpurii în multe dintre scrierile sale, dar nu le atribuie totuși o semnificație unică în teoria sa psihanalitică (1899/1950, 1901/1960). După Adler, amintirile au întotdeauna o semnificație emoțională, chiar și atunci când nu par a fi foarte importante. Amintirile sunt creații personale; ele s-au format prin alegeri, distorsiuni și inventări ale evenimentelor din trecut într-o
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
să înțelegem cum se construiește visul și de ce sensul lui nu se lasă ușor descoperit. Este exact ceea ce își propune să realizeze în doi timpi prezenta lucrare: Prima parte este consacrată înțelegerii mecanismelor onirice: - capitolul I este centrat pe abordarea psihanalitică și descrie diferitele funcții ale visului; - capitolul II vizează de abordarea neuroștiințelor, capitol pentru redactarea căruia i-am cedat condeiul lui Lionel Brunel, ale cărui studii în domeniu îl îndreptățesc mai mult decât pe mine să expună teoriile și lucrările
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
viziune îngustă, dar, în același timp, să procedăm prin asociere de idei. În sfârșit, indexul din finalul cărții permite reperarea rapidă a intrării principale, în cadrul căreia este tratat un anumit simbol. Prima parte FUNCȚIILE ȘI MECANISMELE VISULUI Capitolul I ABORDAREA PSIHANALITICĂ „Patul, dragul meu prieten, este întreaga noastră viață. Aici ne naștem, aici iubim, aici murim!” Guy de Maupassant, Bel ami Proprietățile visului l-au deservit din plin și explică, în mare parte, de ce a fost neglijat de oamenii de știință
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
soluții. Marile simboluri universale trimit întotdeauna la istorii individuale. Cu toții suntem, într-un moment din viața noastră, Oedip, Scufița Roșie sau Tantal. Experiențele lor și încercările prin care trec sunt și ale noastre. Cheie de boltă a psihoterapiei, de inspirație psihanalitică sau nu, libera asociere se bazează pe afirmarea unor înlănțuiri de reprezentări simbolice, care explică faptul că o idee este legată real sau psihic de o a doua idee, la rândul ei legată de o a treia idee etc. Reprezentarea
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]