1,193 matches
-
trei tipuri de procese sau de mecanisme specifice eului 38. Astfel, dimensiunea sensibilității se manifestă sub forma empatiei 39 (ca proces de coping),proiecției (ca apărare) sau a unei idei de referință 40 (ca proces de fragmentare). Fondat pe teoria psihanalitică și influențat de teoria lui Piaget, modelul lui Haan (Haan, 1969; Haan et al., 1973; Haan, 1977) este elaborat, în bună măsură, pornind de la datele obținute într-un studiu longitudinal cunoscut sub numele de Oakland Growth. Deși criticat pentru caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
precum cea care ne determină să mâncăm, să fumăm sau să bem mai mult decât de obicei sau să ne aruncăm în diverse relații, atunci când capacitatea noastră obișnuită de a stăvili și elabora conflicte este depășită (McDougall, 1993). În plan psihanalitic, este bine să amintim importanța acordată în toată opera freudiană motricității, considerată o posibilă descărcare pentru excesul de excitație (această constatare apare încă din „Schița unei psihologii științifice” ș1895/1979ț) sau privită ulterior ca soluție la angoasă (Freud, 1923/1981
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Freud găsește în superstiție, în practicile magice, în obiceiurile populare și în riturile religioase o reminiscență a anulării retroactive (1926/1995). El remarcă la filosofi o supraestimare a magiei cuvântului (1933/1984) și face o apropiere destul de surprinzătoare între cura psihanalitică și anularea retroactivă. „Interlocutorul imparțial”, acel personaj imaginar căruia Freud îi prezintă psihanaliza (1926/1985), utilizează, pentru a-i descrie eficacitatea, cuvintele prin care Freud însuși definise anularea retroactivă: „Este deci un fel de magie: dumneavoastră suflați asupra suferințelor, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
astfel de „aservire” a unor sectoare ale eului clivate până la pierderea libertății, alături de o funcționare pe care am putea-o califica drept normală. Însă clivajul aduce o contribuție cu adevărat fecundă pe terenul psihozei, o dată cu continuarea cercetărilor post-kleiniene. Din perspectiva psihanalitică instaurată de M. Klein, clivajul cel atât de strâns legat de refuz, proiecție și identificare proiectivă figurează în centrul poziției infantile schizoparanoide, deci și al patologiei psihotice ulterioare, cu efectele sale dezintegratoare, devastatoare asupra unui eu slab, puțin organizat, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
transfer și a beneficiului bolii, fapt care demonstrează în ce măsură se agață eul de toate contrainvestirile posibile. Exemplutc "Exemplu" Vom prelua de la Frismand (1988) următoarea ilustrare a unei contrainvestiri cu valoare defensivă, provocată și dezvăluită în mod subtil în cadrul unei cure psihanalitice. Faptul că e vorba de un pacient supus analizei pune accentul pe dimensiunea simptomatică a contrainvestirii, dar o face aplicabilă oricărei psihopatologii a vieții cotidiene, de vreme ce mecanismul se sprijină aici pe limbaj. M., de origine poloneză, în vârstă de aproximativ
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1977) scrie: „Dacă intervenția mea e inexactă, pacientul o va semnala prin denegarea verbală pe care i-o va opune sau printr-o formă de rezistență și de evitare comportamentală”. Little, care, timp de 7 ani, a urmat o cură psihanalitică dirijată de Winnicott, insistă asupra prudenței psihanalistului: „Făcea foarte puține interpretări și numai atunci când conținutul lor urca spre pragul conștientului. În acel moment, bineînțeles, interpretarea suna just. El nu era «infailibil», ci exprima adesea sugestii sau supoziții: Cred că se
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
face cu bolnavi ce tind de obicei să se refugieze în intelectual și își comentează îndelung și adesea cu multă înțelepciune starea, evitând astfel orice efort de vindecare. Din același motiv, îi sfătuiesc pe pacienții mei să nu citească lucrări psihanalitice” (1912/1977). Ceva mai târziu, Freud (1913/1977) revine asupra acestei rezistențe la cură: „Unii pacienți își pregătesc cu grijă relatările, fără îndoială în vederea unei întrebuințări optime a orei de tratament. Această grijă disimulează o rezistență. O astfel de pregătire
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
opinia sa, „rezolvă problema reală”, nefiind așadar sterilă (Sandler, 1985/1989). Rausch de Traubenberg și Boizou (1976) remarcă faptul că intelectualizarea „are un aspect adaptativ foarte valorizat de cultura occidentală”. Apoi, nici intelectualizarea care joacă rol de rezistență în cura psihanalitică nu poate fi considerată patologică. De fapt, rezistența este un proces obligatoriu în fiecare cură, întrucât este legată de refulare. O dată formulate aceste rezerve, trebuie să admitem, alături de A. Freud, că intelectualizarea este o apărare periculoasă (Sandler, 1985/1989), ea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
asupra necesității izolării: „Eul are de efectuat în mod normal un vast travaliu de izolare pentru a orienta cursul gândirii”, iar posibilitatea de a determina eul să renunțe temporar la această funcție, de altfel absolut justificată, trebuie căutată în cura psihanalitică. Widlöcher (1971-1972) insistă asupra faptului că „izolarea este un mecanism normal, de care ne servim în mod constant, pentru a ne proteja de conexiunile asociative prea puternice”. Izolarea nu dăunează eficacității operațiilor noastre logice, spre deosebire de refulare, un alt sistem defensiv
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
târziu, când lucra) să se acuze de delicte pe care nu le comisese, pentru a pune capăt torturii mentale exercitate de ideile sale fixe de culpabilitate. O altă consecință a sentimentului de autopedepsire se manifestă prin anumite rezistențe la cura psihanalitică. Pacientul refuză să se vindece, boala aducându-i singurul lucru ce contează pentru el, faptul de a fi nefericit. Freud (1940/1967), care face această remarcă, adaugă că la unii dintre pacienți starea psihică se ameliorează sau chiar devine normală
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
caută să se debaraseze - în virtutea compulsiei la repetiție - aici și acum, iar aceasta cu atât mai mult cu cât el resimte cadrul analitic ca pe un recipient în sfârșit posibil și rezistent. Putem afirma că întreaga practică terapeutică de inspirație psihanalitică vizând copilul sau adultul, nevrozatul sau psihoticul se sprijină pe acest proces de proiecție. Urmată apoi de alți specialiști (Dolto, 1949; Pankow, 1969; Mahler, 1968; Tustin, 1972; Searles, 1965), A. Freud (1936/1993) susține că procesul de proiecție servește la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ani, soldații naziști îi ucid tatăl aruncându-l pe fereastră și le duc pe E., pe sora sa mai mică și pe mama lor în lagărele de concentrare. Amintirile dureroase din acea perioadă revin pe timpul primilor doi ani de cură psihanalitică. Ele par însă a acoperi alte amintiri, chiar mai terifiante, dar prea insuportabile pentru a urca în câmpul conștiinței. Tulburările de memorie ale doctorului E. iau astfel o turnură și mai gravă. Analistul, care a fost și el deportat, îi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
apăsare pe fruntea ei, Freud o atenționa că, pe durata acestei apăsări, îi va apărea în minte o amintire, o imagine sau o idee, ea trebuind să le comunice imediat (1895/1965). În sfârșit, Freud a ajuns să practice tehnica psihanalitică așa cum este aplicată ea în prezent: bazată în special pe metoda asociațiilor libere și pe regula fundamentală de a nu-i ascunde nimic psihanalistului. „Analistul, scrie Freud (1940/1967), este persoana în măsură să intuiască inconștientul pacientului și care, comunicându
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o separă de nevroză”. Exemple tc "Exemple " Vom prelua de la Fenichel (1945/1953) următoarea ilustrare clinică ținând de psihologia infantilă cotidiană și care confirmă cum nu se poate mai bine aserțiunile freudiene pe tema refuzului. Unul dintre pacienții supuși curei psihanalitice rememorează o amintire pe care o situează pe la vârsta de patru ani, când dormea în patul părinților. „Tatăl său descoperindu-se din greșeală, copilul văzu penisul patern și fu îngrozit de mărimea acestuia. Se întrebă atunci dacă și mama are
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
înregistrează regresii „maligne”. Stările borderline se caracterizează printr-o labilitate a fluctuațiilor între progresiile și regresiile libidinale sau distructive, cu o confuzie importantă a zonelor erogene (Gammil, 1992). Istorictc "Istoric" Noțiunea de „regresie” (ca apărare) apare foarte devreme în teoria psihanalitică, dacă avem în vedere că poate fi reperată în Studii despre isterie, în care Breuer (1895/1965) utilizează adjectivul „retrograd” în „considerațiile teoretice” pe care le face pornind de la o serie de studii de caz. El vorbește despre un „drum
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Religia, în general, este pentru Freud (1930/1995) un „delir colectiv, bazat pe o deformare himerică a realității”, dar, în plan personal, ea ferește multe ființe umane de o nevroză individuală. Freud admite că pastorul Pfister poate să practice cura psihanalitică menținând totodată la pacienții săi o religiozitate sublimată (1925/1984). În ciuda tuturor acestor disensiuni, putem încheia discuția cu un punct în privința căruia există o cvasiunanimitate: fericirea pe care ți-o oferă sublimarea. Ea ne permite să evităm conflictul și frustrarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
niciodată dusă la capăt, în timp ce Emmanuelli (1993) evocă „absența aprofundării acestei noțiuni în scrierile lui Freud”. De altfel, studierea acestui termen în Vocabularul psihanalizei se încheie printr-o constatare: „Absența unei teorii coerente asupra sublimării rămâne una dintre lacunele gândirii psihanalitice” (Laplanche și Pontalis, 1967). Exempletc " Exemple" Principala referință este O amintire din copilăria lui Leondardo da Vinci (1910/1987), în care Freud studiază geneza, oscilațiile și particularitățile sublimării la acest pictor. Viața altor artiști sau scriitori, celebri sau nu, poate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ceea ce îi trecea prin minte, povestea întâmplări de-a valma, relatări din care experimentatorul putea să desprindă ușor evenimentele cu încărcătură emoțională de cele cărora aceasta le lipsea. În acest fel s-a născut metoda asociațiilor libere, fundamentală în cunoașterea psihanalitică, aplicată cu scop investigativ de a-l face pe subiect să relateze tot ce-i trece prin minte, de la lucrurile cele mai nevinovate și până la cele mai scabroase și psihoterapeutice. În acord cu aceasta, Freud le-a cerut subiecților să
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
tulburărilor de comportament. Firește, încercarea sa a întâmpinat rezistență și a trebuit să fie mereu remaniată. La începutul secolului al XX-lea, Freud avea toate motivele să se simtă singur în inițiativa sa de înființare și dezvoltare a unei perspective psihanalitice asupra vieții psihice, de explicare în acest fel a tulburărilor de comportament. Așa se explică bucuria pe care a avut-o când a primit vestea că psihiatrul Paul Eugen Bleuler (1857-1939) din Zurich cel care a descris schizofrenia și asistentul
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
sărbătoarea Paștelui anului următor, 1908, an de reunire a prietenilor psihanalizei la un congres la Salzburg. A fost ocazia cu care aceștia au decis să organizeze cu regularitate asemenea întâlniri. Atunci s-a decis asupra înființării unei reviste de specialitate psihanalitică, căreia i s-a dat denumirea de Anuar de cercetări psihologice și psihopatologice, o revistă care să fie condusă de Freud și Bleuler, al cărei redactor șef s-a decis să fie Jung. Doi ani mai târziu după evenimentul menționat
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
cu necesitate încadrată de cea individuală a lui Adler și de cea analitică a lui Jung. În anul 1923, Freud publică eseul său cu titlul Eul și Supraeul, care stă dovadă a turnurii care a avut loc în teoria sa psihanalitică. Aici el a formulat "principiul plăcerii", esențial pentru motivarea și pentru dinamizarea comportamentului, un principiu aflat în opoziție cu "principiul realității", cel care impune comportamentului ordinea rațională din societate. Pe de altă parte, el mai formulează aici problema efectelor "compulsive
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
găsește o singură scuză, aceea de debut a inițiativei sale, de a investiga o problemă psihică, de tulburare a personalității umane, dusă la îndeplinire din perspectivă medicală, cu metodele neurologiei, cu cele cu care se pot completa dintr-o perspectivă psihanalitică. Ei i se mai poate adăuga însă și o altă scuză, a dramei umane pe care, în general o reprezintă maladiile mentale, pentru ameliorarea cărora nici un sacrificiu nu este prea mare. Pe de altă parte, gravitatea și diversitatea acestor maladii
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
O situație care făcea tot mai dificilă trasarea liniei de demarcare între comportamentul normal și anormal, între sănătatea și maladia mentală, între diferitele grade de tulburări deviante de comportare a ceea ce poate deveni sau nu obiect de investigație și tratare psihanalitică, de efectuat în cabinet, în spital sau la domiciliu, individual sau în grup, etc. Această realitate a vieții cotidiene obligă la deschidere crescută și la un înalt spirit critic față de remanierile aduse de Freud teoriei sale a psihanalizei. Este vorba
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
psihanalizei deschisă de Freud, fără să susțină însă importanța centrală acordată sexualității. A fost motivul principal al dizidenței sale. Prima lucrare, Adler o publică în 1907, cu titlul Inferioritatea organică și răsunetul său psihic. Aici el își declară deja orientarea psihanalitică diferită, o psihanaliză centrată pe individ. În timp ce Freud era centrat pe rolul sexualității în etiologia bolilor nervoase, Adler a considerat că această importanță o are un instinct diferit, al dominării, al "eu"-lui, aflat într-un câmp deschis de rivalități
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
care trebuie luate în considerare reușitele, variabilele culturale etc. Pentru Adler sentimentul primar de inferioritate are un corolar complementar, necondiționat, al compensării, cu componente fiziologice distincte. Compensarea, la Adler, reprezintă un concept cheie, similar cu cel de refulare în sistemul psihanalitic al lui Freud. Cel mai important lucru în sistemul adlerian este argumentarea cu care se pleacă de la imperfecțiunea somatică a corpului. El arată că de la naștere individul poate avea unele caractere somato-morfologice deficitare, suficiente pentru evocarea instinctului de inferioritate. Cu
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]