914 matches
-
cât mai repede în canalul grădinii episcopale și a ne purifica de murdăriile de la Râmnicu Sărat! Ce să mai zicem de plaja nisipoasă, uscată, roasă de trei torente, care separă Râmnicul de Buzău? Ce să spunem mai ales despre acest puhoi monstruos, ale cărui aluviuni, pietricele, ape noroioase se mișcă fără încetare; care a înghițit atâția călători; care își macină malurile neîncetat și distruge culturile sau recoltele; care nu acceptă vreun bac, care smulge podurile și îi desfide pe ingineri să
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
vă imaginați suprafața imensă a Bucureștiului, noroaiele sale seculare, cloacele, grămezile sale de murdării; nu se fac nivelări și nici canale de scurgere; nicio rigolă în cartierele aflate departe de râu. Străzile se transformă atunci ele însele în râuri, în puhoaie, în lacuri noroioase și adânci, circulația este oprită; sania devine inutilizabilă, ar trebui de fapt un vapor. Numai câțiva pietoni intrepizi, încălțați cu cizme gigantice, se hazardează afară; o fac riscându-și propria viață. Dar de ce să povestim noi înșine
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
parte și de alta, țineau soarele la distanță, căutând să se usuce. Aveau frunzele de-un verde rar, smarald, mirosea a nuc și asta o liniști încă o dată. Privea vrăjită drumul și sălta când vedea câte o pasăre prinsă de puhoaiele de apă și amestecată cu pământul negru al ogoarelor. Nu au scos nicio vorbă. Priveau satul de sus, ulițele sale pline de noroi și apă, casele cu varul sărit și murdare de mâl, cu animalele speriate ce fugeau de orice
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
uneori pe straiele lor întunecate lungi dâre, ca urmele melcilor după ploaie. O, Dumnezeule, îndură-te și dă o ploaie, o ploaie adevărată, o ploaie care să nu se mai sfârșească, o ploaie cu bășici, o ploaie binecuvântată! Ros de puhoaie, orașul cumplit s-ar surpa cu încetul, fără putință de scăpare, și, topit pe de-a-ntregul într-un șuvoi vâscos, i-ar târî către nisipuri pe cruzii lui locuitori. Îndură-te, Dumnezeule, și dă o singură ploaie! Domnesc peste casele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
drumeaguri de țară erau învăluite zi și noapte într-un praf roșu, al cărui gust îl mai simțeau încă în gură și care, jur-împrejur, cât vedeai cu ochii, acoperea vegetația rară a stepei. Soarele apăsător, munții palizi și mâncați de puhoaie, zebușii costelivi întâlniți în cale, având drept alai stoluri obosite și jalnice de vulturi urubu, lunga, nesfârșita călătorie prin deșertul roșu... Tresări. Mașina se oprise. Erau în Japonia: case cu decorație fragilă de fiecare parte a drumului și, în case
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
va fi însoțit decât de judecător și de șeful poliției, el, primarul, fiind silit să participe la ceremonie. Șeful poliției, aflat într-adevăr în sala clubului, se învârtea întruna în jurul lui d'Arrast, surâzând neobosit și asaltându-l cu un puhoi de cuvinte de neînțeles, dar vădit pline de afecțiune. Când d'Arrast coborî, șeful poliției se repezi înaintea lui, ținându-i toate ușile deschise în cale. Sub soarele de plumb, prin orașul pustiu, cei doi bărbați se îndreptau către casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în jurul raclei, înaintând, în zgomot de pocnitori și cu urlete de bucurie, de-a lungul străzii înguste. În câteva clipe o umplură cu totul, revărsându-se către primărie într-o îmbulzeală de nedescris. Vârstele, rasele, costumele, se pierdeau într-un puhoi pestriț semănat cu ochi și cu guri ce strigau, din care se iveau, ca niște lăncii, puzderie de lumânări, a căror flacără abia de se ghicea în lumina arzătoare a zilei. Dar când procesiunea ajunse aproape și când mulțimea, îmbulzindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Se pomeni în stradă, în larma asurzitoare a clopotelor și a pocnitorilor. Trebui să se lupte cu mulțimea veselă, cu cei ce purtau lumânări, cu penitenții jigniți. Dar, fără să dea un pas îndărăt, înaintând cu trupul lui mare în susul puhoiului de oameni, își croi drum cu o mișcare atât de năvalnică încât, când se trezi singur, în urma mulțimii, tocmai în capătul străzii, se clătină pe picioare gata să se prăbușească. Se lipi de zidul fierbinte, așteptând să i se potolească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
eu ce trebuie să sufăr? Nu te gândești, Constantine? strigă Bologa deodată, parcă i-ar fi plesnit inima. Apoi vorbi un sfert de oră, necurmat, cu o lăcomie înfricoșată. Se tângui și se revoltă, revărsîndu-și durerile și zbuciumul într-un puhoi de fraze. Preotul asculta cu ochii în pământ. De altfel, nici Apostol nu-i căuta privirea și s-ar fi înfuriat dacă Boteanu ar fi îndrăznit să-l oprească sau măcar să-l întrerupă. Vorbea pentru a-și alina sufletul prea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și fără sprijin, măcar de ai fi mistuit toate bibliotecile de pe fața pământului. Așa am pățit și m-am zbuciumat cumplit și am crezut că nu voi găsi alinare nicăiri... Pe urmă, încetul cu încetul, în mijlocul naturii, m-a luat puhoiul vieții și m-a dus prin suferințe și amărăciuni, înainte, fără să-mi dau seama încotro... și așa într-un ceas, ori poate într-o singură secundă, m-am trezit cu sufletul plin de înțelegere! Am simțit puterea și slava
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zicea: "Trebuie să-i explic", și cerul gurii îi era uscat iască. Simțea că "trebuie", mii de gânduri îi furnicau în minte, dar toate se îngrămădeau și se spărgeau, încît nu putea închega nici o "explicație". Sub vălmășagul gândurilor însă un puhoi năprasnic îi ducea sufletul departe, zdrobindu-i toate îndoielile și șovăirile. ― Ilona... Îngână dânsul, îngrozit că nu are ce să-i spuie. ― Eu cunosc munții mai bine, șopti deodată Ilona, ghicindu-i gândurile. Știu toate cotloanele, toate potecile, toate pâraiele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-ndrăgostit! Da` ce-i, Gicule, carei treaba cu bătrânii, noi nu-ți mai ajungem? Te-ai simțit singur la Îngropăciune, printre Îndoliați și Îndoliate? Singur ca puiul de cuc, Sandule, nu pot să n-o spun pe-aia dreaptă. Lume puhoi, Întristare la superlativ, iar eu Într-un colț, retras, mi-a fost și frică să mă apropii de groapă, simt niște frisoane când văd cum se cască pământul și aud popa... Dumnezeu să-l ierte... Gicu varsă câteva picături din
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
din nou în casa stăpânului. Bucuria lui Auta avea însă cu totul alte pricini. Drumul era acuma larg, șerpuind ca urcușul să fie mai dulce, și împodobit cu tufe și cu arbori care rămân totdeauna verzi. La stânga drumului curgea în puhoi puternic, împroșcînd stropi și curcubee, un râu cu apă rece. În dreapta săreau spume și clăbuci de abur pe treptele de bolovani, din apa unui râu fierbinte. Amândouă râurile ocoleau trunchiul muntelui puternic și se depărtau unul de altul, îmbogățindu-și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să cari coșuri cu pește în orașul Behdet? - Povestea e lungă, slăvitul meu zeu! - Nu-mi mai spune zeu, sunt om, nu sunt zeu! Și povestea poate să fie oricât de lungă, vrem s-o auzim toți. - Când a năvălit puhoiul de foc, începu Mai-Baka, s-a umplut muntele de noroi aprins care curgea în jos. Dar întîi a căzut în gura muntelui o stea. Când venea, n-am văzut-o. Unii au spus că ești tu, dar când a pierit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a sfârșit, dar a pierit țara aceea blestemată, și bine că a pierit. Apoi am văzut ochiul cel mare în cer, dar nu la miazăzi ca atunci, ci sus în creștetul cerului. Când s-a despicat muntele și a ieșit puhoiul de foc din el, am fugit. Unii au spus să mergem către Marele Oraș, și câți s-au dus într-acolo, au pierit pe drum: s-a deschis pământul sub ei și a ieșit apa. Eu și cu alții... - Ntombi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încorporare la un regiment din Chișinău, oraș pe care deja-l cunoștea bine. Acolo se găsea, când fu asasinat primul ministru Armand Călinescu. Ca o reacție firească împotriva asasinatului, apărură lângă Sobor cadavrele a patru legionari executați. Dinspre Polonia soseau puhoaie de refugiați, unii pe jos cu copii plânși după dânșii, femei îngrijorate, bătrâni extenuați și bărbați, negri de supărare. Își încărcaseră minimul necesar în mașini - care le aveau -, în căruțe, sau în baloturi voluminoase la care n-ar fi renunțat
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
și-și legă strâns piciorul deasupra rănii. Imediat brancandierii, sfidând tirul ucigător, curajoși și responsabili, îl traseră la adăpost. Spitalizarea a fost scurtă, fiindu-i atins doar mușchiul. Un alt moment culminant a fost bătălia de la Răscăieți. Se retrăgeau din fața puhoiului inamic și ocupaseră poziții dincoace de Nistru. De pe un bot de deal, dușmanii dotați cu arme cu lunete, împușcau soldații chiar și-n șanțurile de apărare. Comandamentul superior ordonase desfășurarea unui atac, pentru a-i respinge de pe pozițiile avantajoase. Nemții
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
Foinix și pe Automedon. La despărțire, Peleu, știind firea feciorului său, îl sfătuiește să-și stăpânească mânia și să nu caute vrajbă, ci să se arate, spre mai marea lui cinstire, blând și îngăduitor. Era ca și cum ai fi sfătuit un puhoi năvalnic de munte să curgă ca o apă așezată și lină. La rândul său, Menoitios, părintele lui Patrocles, își îndeamnă fiul să se poarte cu Ahile ca un frate mai vârstnic, ajutându-l cu sfatul și cu chibzuința. Ahile nu
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
lacune, fără destrămări, în marele poem nu există somnolență a timpului. Uneori doar se precipită, ca atunci când forța cosmică se concentrează undeva și se dezlănțuie, ca în război. Unele dintre manifestările forței sunt năvalnice și orb nimicitoare, ca vijeliile, incendiile, puhoaiele, 51 furtunile mării. În unele fiare, ea este forță lacomă de pradă: în lei, în lupi, în mistreți, în marile păsări rapace. Iar pe oameni îi împinge, cu însuși prețul vieții ca putere de viață, să ia înapoi ce este
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
pe câmpia morții, înălțându-se până mai sus de eter? Ca un foc pustiitor care se vede de departe, mistuind pădurile de pe un munte. 54 Iar vuietul luptei este acela al furtunii, al vijeliei și al ploii grele, care umflă puhoaiele și râurile: se năpustesc în râpe și văi și curg asurzitor, măturând tot în calea lor până ajung să se verse în mare, unde se înfruntă zgomotos cu izbirea valurilor de apele lor și de țărmuri; sau al vânturilor care
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ce se petrece se petrece, asemănător, și în lume: atacul, năvala și iureșul, înfruntarea, împotrivirea dârză, străbaterea, oprirea din avânt, retragerea. Armata, numeroasă ca frunzele și florile primăverii, înaintează ca un foc care cuprinde totul în flăcările lui; ca un puhoi care târăște spre mare trunchiuri și mâl; sau ca acele năvalnice lucruri pe care le stârnește și le mână vântul: un nor negru și furtunos 55 adus dinspre apus peste întinderea mării, departe întâi, apoi mereu mai aproape; sau valurile
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
dea înapoi și, de spaimă, să fugă. În schimb, când ai putere, înduri și rămâi neclintit: ca norii grei și nebătuți de vânt, ca un stejar înalt cu rădăcini vânjoase și adânci, ca un pinten de deal care abate apele puhoaielor sălbatice către câmpie, ca o stâncă izbită de nesfârșite valuri; sau ca un măgar îndărătnic scăpat în lanul de grâu pe care-l lovesc zădarnic cu bâtele niște copii; iar cei doi Aias se împotrivesc dârz iureșului troian și chiar
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
a timpului. Și astfel, câmpia plină de mânie, de moarte și de slavă, câmpia stearpă și bătută de vânt de sub Troia, înainte să devină pustiu și amintire, cenușă și tăcere, mai trăiește încă o dată, și apoi mereu, ca veșnice valuri, puhoaie, păduri și stele, ogoare și vânturi. Violență și purificare Alături de comparații, prin care îngustul orizont al Iliadei devine orizontul lumii, iar timpul ei se înscrie în statornicia fără timp a vieții, mai există în poem cel puțin trei clipe care
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
forță de expresie, aici și pretutindeni. Iar restul de trei comparații nu sunt cu nimic mai puțin surprinzătoare dacă ne gândim cine le rostește. În toate trei apar ființe neajutorate sau plăpânde: un copilandru porcar, luat de 113 apele unui puhoi pe care vrea să-l treacă într-o zi de furtună (Ahile este el însuși gata să se înece în apele, încrâncenate împotriva lui, ale Scamandrului); niște pui de păsări încă fără aripi, cărora mama lor se căznește, răbdând de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
trăiește în Ahile și este Ahile, peste tot ce a fost și nu va mai fi sau nu a fost să fie sau mai bine să nu fi fost, trece mai departe, așa cum cresc la loc pădurile arse și, când puhoaiele smulg și târăsc stânci către mare, alte stânci rămân. Vorbele lui, de fiecare dată, sunt: „Dar să lăsăm ce-a fost, oricât de mare ne-ar fi durerea.“ Nu ne putem păstra veșnic mânia. „Inimii să-i punem frâu, căci
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]