1,506 matches
-
își reveni și i se adresă romanului: — L-am luat de la unul din răufăcătorii aceia, Eminentissime. Ne-am luptat cu furie: el voia să mă ucidă și atunci eu... Ridicând mâna, Sebastianus îl întrerupse: — Bine, bine, spuse, dându-i înapoi pumnalul burgundului. — Dar, dacă e așa, de ce n-ai cerut ajutor de la corpul de gardă de aici, în loc să furi din bagajele noastre? — Chiar asta și voiam să spun, interveni comandantul gărzii, înfigându-și pumnalul la centură. Apoi scutură din cap: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întrerupse: — Bine, bine, spuse, dându-i înapoi pumnalul burgundului. — Dar, dacă e așa, de ce n-ai cerut ajutor de la corpul de gardă de aici, în loc să furi din bagajele noastre? — Chiar asta și voiam să spun, interveni comandantul gărzii, înfigându-și pumnalul la centură. Apoi scutură din cap: Nu, amice, tu ne spui povești. Dar sunt sigur că, dacă acum îți încălzim nițel picioarele pe cărbuni, adevărul o să iasă iute la iveală. Cu un tremur, Audbert își spuse că, după spectacolul oribil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Deodată, cu pumnii strânși și cu ochii scânteind de mânie, Frediana se întoarse către Gundovek. — E adevărat! Toate sunt adevărate. Omul ăsta spune adevărul! Un vacarm de glasuri îi întâmpină vorbele. Fără să mai aștepte răspunsul, fata scoase fulgerător un pumnal din teaca uneia dintre gărzi și se aruncă plină de furie spre Gualfard, numindu-l porc și asasin. Fu nevoie de trei oameni ca să o oprească. în mijlocul acelui tumult, se ridică, plină de mânie, vocea acuzatului — Țărănoiul ăsta minte! Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ceva. Apoi, comandantul hun se întoarse și, rotindu-și sabia, ieși dintr-un pâlc de pini, la câțiva pași de Sebastianus. Amândoi fură luați prin surprindere, dar romanul reuși să se arunce într-o parte, parând cât de cât cu pumnalul său lovitura pe care i-o dădea, prompt, adversarul; acesta trecu de el, dar își opri aproape imediat calul și îl făcu să se întoarcă, plecând la un nou atac. Sebastianus înțelese că nu avea scăpare: fără o suliță nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
e de acum în afara Bagaudiei! Un alt bagaud se ridică din spatele mulțimii, contrazicându-l cu furie: — Nu! Tu ești trădătorul! Tu ai violat legile noastre! Hotărârea era luată și acum tu profiți de absența lui Eudoxiu ca să-i înfigi un pumnal în spate și să pui iarăși totul în discuție! Izbucni o serie de proteste, mici altercații se încinseră ici și colo în mulțime și un scurt tumult se ridică; pentru a-l potoli, Ambarrus, care, din fericire, dispunea de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
trupul sărmanului Etbinus. — L-am întors eu, explică Maliban. Când l-am găsit, era cu fața în jos. Aplecându-se, împreună cu Dubritius asupra cadavrului tânărului, Sebastianus căută pe bluza sa îmbibată de sânge semnele rănilor: două găuri de la lovituri de pumnal, una în dreptul stomacului, alta la dreapta, în plămân. — Probabil că nu a murit imediat, comentă. Rutilius, în picioarele lângă el, arătă că pământul din apropiere avea zgârieturi adânci și pete de sânge, lăsate probabil de Etbinus în spasmele agoniei. Ridicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe care nu avusese nicidecum timp să-l apere, fu curând ucis cu o lovitură de suliță. în cădere, Balamber se agăță de valtrapul calului unui războinic got ocupat să se apere cu sulița de alți războinici hiung-nu. Trăgându-și pumnalul din cizmă, îl înfipse în coasta bărbatului, spărgând împletitura inelelor de fier, după care, cu mare iuțeală, îl apucă de o margine a mantalei, îl răsturnă din șa și încălecă în locul său. Puse mâna imediat pe sabia pe care acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cât era de important să impună respectul în raporturile cu barbarii - cât mai ales prin magnetismul său natural ce emana din întreaga sa personală. Ca întotdeauna, părea hotărât și sigur pe sine. — Aici, spuse, arătând spre hartă cu un mic pumnal, e numai șes, exact așa cum vedeți aici în jur; și cam în punctul acesta - arătă cu degetul spre un punct negru situat între cursurile celor două râuri, mai aproape de cel dintâi decât de al doilea - în apropierea încrucișării dintre drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
secretar al lui Magister, un servitor tânăr și două gărzi de corp uriașe, impasibile. Etius zăbovi câteva clipe, fixând gânditor ieșirea din cort, în vreme ce de afară se auzeau tropotul cailor căpeteniilor aliate și ai escortelor acestora; apoi, bătând cu lama pumnalului în palma celeilalte mâini, se întoarse spre harta încă deschisă pe masă. în cort se lăsa din nou tăcerea, spartă doar, din când în când, de pasul cadențat al paznicilor de rond și de vocile scăzute ale soldaților adunați în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vocile scăzute ale soldaților adunați în jurul unui bivuac din apropiere. Sebastianus și Metronius schimbară o privire descumpănită, temându-se că Magister, absorbit de preocupările sale ușor de înțeles, uitase de ei. în sfârșit, scoase un suspin adânc și lăsă jos pumnalul; își desfăcu apoi panglica roșie ce îi încingea toracele, ca semn distinctiv al comandantului suprem și, după ce o împături, o puse pe masă. Apoi chemă, printr-un semn, servitorul pentru a-l ajuta să se elibereze de platoșă. în timp ce acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dintre acei ofițeri aristocrați, gata în orice moment să-și renege oamenii. De aceea, după ce își drese vocea, răspunse cu glas ferm: — La drept vorbind, Eminentissime, batalionul meu nu cere decât să lupte. încetând din nou să se joace cu pumnalul pe care îl folosise pentru a concentra privirile generalilor către diversele puncte ale hărții, Etius îi adresă un zâmbet ironic și totodată compătimitor. — Batalionul... așa-i spui? „Legiunea Mâța Moartă“! Cu însemnul acel ridicol! Rănit de sarcasmul său, Metronius păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ar putea constitui o forță decisivă de asalt, dacă soarta luptei rămâne indecisă. Observându-l gânditor, Etius încuviință: — Da. cred că așa o să-i folosesc. întorcându-se spre Metronius, adăugă: — O să primești ordine detaliate mâine dimineață. Apoi, aruncând din nou pumnalul pe masă, îi salută pe amândoi și îi lăsă liberi. — Acum să mergem să dormim, încheie, punând o mână pe umărul lui Sebastianus, mâine va fi o zi grea. Trecând printre fâșiile de pânză ce închideau intrarea în cort, Sebastianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
țărani mai îndrăzneți veneau singuri la castel, trăgându-și de lanț câinele, spre a-i oferi bărbăția contra unui pergament dintr-acelea. Bătrânul îl urmă pe graf într-o încăpere rotundă, ai cărei pereți gemeau de arme și trofee cinegetice. Pumnale cu tecile încrustate cu agate, lănci, halebarde și sulițe, iatagane încovoiate, săbii de toate soiurile, praștii și buzdugane, arbalete și arcuri din lemn de Tissa, diverse capcane stranii pentru animale mici, archebuze, muschete, flinte și carabine cu două țevi, toate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
vreo dată!!” Afișând mutre ca venite dela Înmormântare, cei patru bărbați nu scoaseră o vorbă. Nefericita gazdă, privi la zaruri chiorâși. Le luă În mână, privi cu dojană Învârtindu-le, și cu oarecare curtoazie le puse jos, privind tăios către pumnalul alăturat. Deodată, nervii săi cedară. Cu mâinile ridicate deasupra capului, se prăbuși În direcția armei...!! Atunci Balaurul, care se afla În apropiere și urmărise scena, cu o fulgerătoare lovitură de picior Îndepărtă cuțitul!! Evident impresionat, Balaurul Îl dojeni: „Băiete, mă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
prin metode chirurgicale, a măturat, în cale, picioarele lui Mike, perete și, finalmente, masa din bucătărie. Irene își fardase ochii și-și aplicase rujul de parc-ar fi fost vopsită de război. De urechi îi atârnau cercei în formă de pumnale, iar inelul de logodnă pe care i-l dăruise Naji, așezat în unghiul potrivit, putea să secționeze pielea. Irene a luat în vizor pijamaua Jinei, sticla cu vin pe jumătate goală și resturile de sandvișuri de pe masă. A, nu, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
-ți spun, că ești prietenul meu cel mai bun. Sunt o moacă. Iubesc și tremur toată. Când te-ai lipit? am întrebat-o mai mult ca sa rup șirul cuvintelor ei care mi se opreau direct în inimă, ca zeci de pumnale. Aseară, în discotecă... Tu nu erai și eu aveam un chef nebun să mă distrez... Nu pot să-ți spun cât de frumos a fost și nici nu știu cum să-ți povestesc ca să înțelegi ce-am simțit. Mi-a promis că
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
pe care nu i-o observasem atunci, căci, deși promisese cea mai umană și dreaptă societate din câte au fost, se născuse în schimb din rea-credință, din fals și din ură în fața unui popor uluit căruia i se pregătea cu pumnalul în spate și zâmbetul pe buze, calea suspiciunii, minciunii, destrămării și fariseismului, toate la un loc ca modalitate de viață și echilibru al noii societăți aduse la supunere fără speranță. Fiecare gândea, dar nu spunea, visa adevăruri și rostea minciuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
adică n-ar avea nici o însemnătate, dacă ar rămâne așa, fără sfârșit; ele trăiesc încă în mintea mea, după atâta vreme, numai din pricină că s-au sfârșit într-un anumit chip. Și să nu vă închipuiți, dragii mei, nici o tragedie, nici un pumnal, nici o izbucnire de sânge; povestirea mea nu se sfârșește tragic cum se sfârșesc de obicei povestirile nuveliștilor noștri. Nu știu cât oi fi stat eu cu capu-n perne, măi băieți, dar știu că la urmă, tot truda a învins fiorii - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe jos alături de noi, împreună cu fiul lui, o detestabilă secătură de vreo doisprezece ani, desculț, cu degete murdare și privire piezișă. Nici nu străbătuserăm bine trei mile când doi călăreți înfășurați în văluri albastre năvăliră în fața noastră, ținând în mâini pumnale cu tăiș curbat. Ca și cum n-ar fi așteptat decât un semnal, catârgiul și fiul lui o porniră tiptil, dar repejor, pe coastă la vale. Bandiții se apropiară. Văzând că aveau de-a face cu un singur bărbat care trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din mătase și un așternut de noapte brodat, care făcuse parte din trusoul mamei mele. Ducându-se apoi spre Warda, unul dintre bandiți îi porunci: — Saltă-te! Cum ea rămăsese fără grai, banditul veni spre Mahomed și îi puse vârful pumnalului în gât. Îngrozită, concubina se scutură și dădu din mâini ca o marionetă dezarticulată, dar fără să se desprindă de sol. Nepricepând latura tragică a situației, am izbucnit într-un sănătos hohot de râs, pe care tata mi l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ca să pună mâna pe o pungă cu bani sau pe un cal, dar e de ajuns să faci apel la mărinimia lor ca să se transforme în gazde atente și pline de râvnă. Un proverb spune că ei au mereu un pumnal în mână, „fie ca să-ți taie beregata, fie ca să taie beregata unei oi în cinstea ta“. Doi dinari de aur și cinci dirhami de argint! I-am numărat și răsnumărat, socotit și scuturat. Iată tot ce a rămas din imensa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și, profitând de haosul creat, mii de oameni înarmați încercuiră tabăra. În fruntea lor era Tumanbay. Trupele lui cuprindeau soldați, firește, dar mai ales oameni de rând, mateloți, sacagii, foști condamnați care se alăturaseră milițiilor populare. Unii erau înarmați cu pumnale, alții nu aveau decât niște praștii, sau chiar ciomege. Cu toate astea, ajutați de întuneric și de năuceala creată, au semănat moartea în rândurile otomanilor. În toiul bătăliei, însuși Selim s-a pomenit încercuit și doar înverșunarea gărzilor lui i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nisipul ud, scăldați în lumina unei luni strălucitoare. Tocmai trecuserăm de câteva colibe de pescari când, dintr-odată, niște umbre suspecte se întinseră în fața noastră. Cât ai clipi, ne-am pomenit înconjurați de vreo zece bărbați înarmați cu săbii și pumnale, printre care i-am recunoscut imediat pe cei doi vecini de la masă. Unul dintre ei scuipă câteva exclamații într-o arabă stâlcită; am priceput totuși că nu trebuia nici să vorbim, nici să ne mișcăm dacă nu voiam să fim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mâinile, conștient însă că nimic - nici măcar vârsta lui fragedă - nu avea să-l salveze de daga ce se abătea asupra sa. În clipa aceea, doi războinici gali veniră în fugă, cu veșmintele sfâșiate, plini de sânge și de noroi, cu pumnalele întinse spre roman. Fulgerător, soldatul îl răni pe primul la umăr. Șuvoiul de sânge îl împroșcă pe Valerius. Acesta se târî, însă avu timp să vadă cum lama romanului străpungea gâtul celui de-al doilea gal. — Julius Caesar înăbușea toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să meargă mai departe. Trecu peste corpul celui ucis, pe care-l descoperi puțin mai încolo; pe zăpada imaculată văzu pete de sânge aburind. Armura și hainele ce acopereau trupul neînsuflețit erau ale unui soldat roman. O mână strângea un pumnal plin de sânge. Cealaltă, cu palma în sus, întindea spre Valerius degetele mânjite de sânge, într-o grotescă implorare. Croncănitul neașteptat al unui corb deasupra copacilor îl făcu să tresară. Continuă să meargă; ocoli cu grijă o stâncă mare, acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]