10,901 matches
-
mînă frumoasă, cu degete lungi și fine. Domnul R. o admiră; o înscrie și pe ea în șirul nesfîrșit de mame, a căror iubire nesfîrșită asigură primenirea acestei lumi cu nenumărate cete de mici vietăți nevinovate, care îi pot reda puritatea pierdută. O lume prin care noi, părinții, trecem și ne petrecem... Însă fără a pieri cu totul, vorba poetului. (Incorigibil este dl. Profesor! Cam dese trimiteri la surse livrești! Cam exagerează cu obsesiile sale: sfârșitul și nemurirea) Domnul R. ar
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
prin ochii copilului său. Mai cu seamă că, luat de val, a uitat de multă vreme să mai fie copil. Alături de micuța Clara ar putea să-și mai limpezească privirea încețoșată, să vadă din nou lucrurile „în toată frăgezimea și puritatea originară”, cum îi mărturisește Teodorei, bucuros că l-a acceptat și în calitate de chiriaș. Cu contract „semnat și parafat” la notar pentru că, i-a spus ea pe tonul cel mai serios, „afacerile sunt afaceri!”. Iar el i-a dat dreptate, ghicind
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
flaut, sau dintre violă și mandoră. Amintirea acestei muzici se reaprinde prin imaginea Sfintei Cecilia, patroana muzicienilor, care răsfoiește o carte de imnuri sacre, fluid imaterial "șiroind" în spațiul vibrant al poemului. Asimilarea eternului feminin muzicii înfăptuiește asocierea a două purități menite să ne înalțe, și a două mistere: al devenirii muzica și al creației principiul feminin, mistere care se interferează în acea evoluție fenomenologică în trei momente viață, moarte, renaștere. Inaudibilă fizic, muzica rămâne unica realitate, umplând atât spațiul lăuntric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
munții mari", soare, lună și "stelele făclii". Ochiul transcendental al intuiției anonime originare a văzut cu uimitoare revelație adevărurile fundamentale ale Ființei. Eternul feminin din Frumoasa fără corp, postuma eminesciană inspirată de un basm popular, este lumină pură, imaterialitate, este puritate absolută "O idee ce-i menită etern să stee". Dacă în legenda ebraică omul a pierdut nemurirea din cauza "păcatului" cunoașterii, care îl făcea egal cu Iehova, în budism, dimpotrivă, ignoranța este păcatul originar: ignorăm faptul că eul nostru este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
existențial, comuniunea dintre eu și univers, cadențarea inimii noastre cu sistolele lumii. Armonie însemnează de asemenea ascensiunea convergentă a omului, a lucrurilor, a cosmosului spre înaltele trepte ale spiritualizării. "Armonia creației lui Eminescu își are astfel o altă valență în puritatea și frumusețea spirituală a universului său poetic, și anume elevația viziunilor sale ("Ci eu in lumea mea mă simt / Nemuritor și rece"), a ideilor ("Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii"), a cuvintelor ("Spăși-voi visul de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
constatarea amară a nimicniciei universale: Miresme, cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării ! Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi: Cenuși pe care vântul le spulberă, cenuși.... antidotul fiind detașarea, viețuirea în sublimitatea poeziei: Surâs și puritate ! o, răsărit divin ! În cupe scânteiază câte-un imens rubin ! Fă dintr-un ram de santal o harpă să vibreze Și arde altă creangă, ca să ne parfumeze ! Deschiderea cosmică din Divina Comedia, având loc în viziunea mitologiei creștine, reflectată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Numai el este viața". Și iată o culminație a sublimității conferită omului: "Libertatea absolută pentru toate spiritele, care nu trebuie să caute pe Dumnezeu și nemurirea în altă parte decât în ei înșiși". O viziune cosmică de asemenea de mare puritate și vibrație, întâlnim la Rabindranath Tagore. Pe de o parte, concepția panteistă hindusă, în sensul că toate sunt în Unul, confundate prin iubire advaitam=anandam datorită unei armonizări existând din eternitate și, din acest motiv, poetul indian sacralizează și transfigurează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este semănată cu lumini, atingerea ta face să se nască flori, trena rochiei tale mătură un dans de stele și muzicile tale cu note felurite își află ecoul prin lumile fără număr! Imnurile adresate vieții de Tagore sunt de mare puritate și frumusețe, un elan liric pasionat incluzând atât ființarea de aici, cât și cea din spațiul morții, înțeleasă ca șansă a eternității alături de Unul. Volume precum Grădinarul dragostei, Fugitiva, Lebăda, Coșul cu fructe sunt catehisme ale exaltării vieții, iar Jertfa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o Deitate Gottheit, aflată mai sus de Gott Dumnezeu, pe care îl creează pentru ca acesta din urmă, la rândul lui, să creeze lumea. În acest fel, Deitatea nu este contaminată de imperfecțiunea omenescului. (Similar, din aceleași rațiuni de a salva puritatea absolută a increatului, în religia hindusă Brahman, neutru, creează pe Brahma, masculin, iar acesta creează lumea în conjuncție cu Maya, iluzia). Mai sus încă, Eckhart considera că prin viața sa spirituală, omul transcende dincolo de sine, și poate crea pe Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
elevație lirică, în pisc aflându-se Also sprach Zarathustra. Așa fiind, Platon și Nietzsche sunt citiți mai mult decât alți filozofi, tocmai pentru poeticitatea gândirii lor. La fel și Spinoza citit mai ales de filozofi ca Hegel și Nietzsche din cauza purității poetice și a elanului intelectual amor intellectualis Dei din Ethica sa, depășind infinit faptul că vorbește în teoreme și demonstrații cu aer rigid, more geometrico. Dar o altă atracție a cărții sale o constituie demnitatea pe care o conferă omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aduc aminte, dacă el nu dă în floare pe înălțimile sofiei". Iar autorul romanului Hyperion este poetul spiritualității absolute pe plan universal. "A fost arhetipul poeților, scrie Herman Hesse despre Hölderlin, predestinat de Dumnezeu și jertfit de Dumnezeu, strălucind în puritatea sa supraomenească, plin de noblețe și dureroasă frumusețe". De aici dificultatea de a-l apropia. Iată avertismentul lui Heidegger, infinit dator lui Hölderlin: Ne-ar trebui multe zile cu multe ore privilegiate pentru ca meditația noastră să poată urmări la modul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
totalitatea Ființei, este condamnat la reluarea sisifică a aceeași formule existențiale a durerii, a răului și a pieirii, Nietzsche aduce o inovație radicală acestui concept. Opera sa fiind un imn adus vieții umane, purtată la cea mai înaltă frumusețe și puritate spirituală, consideră că se vor întoarce identitar mereu și mereu numai cei care au meritat viața, pentru că au afirmat-o, au slăvit-o, au iubit-o la înalt patos sufletesc. Căci este ca și cum ei înșiși ar fi re-creat-o. Ceilalți, oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
omului. Reamintim că în aceeași perioadă scria și Eminescu: Nimeni nu poate opri apunerea lui Dumnezeu de pe cerul cugetării". În ce privește divinitatea, Nietzsche opune concepției iudeo-creștine a unui Dumnezeu cu sentimente precum milă, îndurare, ură, răzbunare un Dumnezeu al nobleței și purității, "dincolo de bine și rău". Dumnezeu este Ființa ființelor, Universul spiritual, o ființă supremă care trece prin stări intermediare spre forma sa perfectă, absolută concepție a unui "Dumnezeu-Devenire", prezentă și la Empedocle, Eckhart, Boehme, Schelling. Relativ la voința spre putere, Wille zur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și al absorbției în bucuria universală. Triada predicată și profețită de Nietzsche Supraumanitatea, Eterna Întoarcere, Voința de putere sunt liniile de forță care se intercondiționează, se interpotențează, constituind mesajul care cheamă omul la afirmarea nobilă de sine, la înălțare și puritate. Iată Morala nietzscheană: "Predestinat căilor astrale,/ Astrule, ce importă umbra ?/ În fericirea ta străbate acest timp./ Mizeria sa să-ți fie străină și departe!/ Tu nu ai decât o datorie: să fii pur!" Și vorbind despre forma supremă a Supraomului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Lui Spinoza: Înclinat către " Totul în Unul", Amor dei, fericit prin rațiune Scoateți-vă sandalele ! Pământul este de trei ori sfânt ! Solitarule, Te-am recunoscut ? Nietzsche s-a recunoscut în Spinoza prin ideea de amor intellectualis Dei și a înțeles puritatea cuvântului său aflat dincolo de bine și rău: "Non ridere, non lugere, necque detestari, sed intellegere!" Să nu râzi, să nu plângi, să nu detești, ci să înțelegi -; de asemenea, a fost corezonant cu puritatea simțirii: " Sufletul poate face în așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
amor intellectualis Dei și a înțeles puritatea cuvântului său aflat dincolo de bine și rău: "Non ridere, non lugere, necque detestari, sed intellegere!" Să nu râzi, să nu plângi, să nu detești, ci să înțelegi -; de asemenea, a fost corezonant cu puritatea simțirii: " Sufletul poate face în așa fel încât toate simțirile trupului, care sunt imagini ale lucrurilor, să fie viețuite în Dumnezeu". Și a trăit din plin sublimul final al Ethicei: "Sed omnia praeclara tam difficilia quam rara sunt" dar toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unicități sunt chemate să instituie un nou prim moment al Creației. Momentul inspirației este o stare-limită a spiritului, constând din deschidere absolută și înțelegere nemijlocită, unite cu enstatica ascultării unei insuflări, care se aude cu cea mai mare claritate și puritate de ton, neștiind de unde vine, dar despre care ai sentimentul că tu erai cel căutat, cel chemat să dai o nouă față lucrurilor, o nouă deschidere ontică. Este o transă, o bucurie inexprimabilă ce te vizitează, o stare de grație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-i scadă rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce rost avu venirea ? Și-acum, ce sens plecarea ? Dar transfigurarea prin poezia absolută face să tacă vocile deznădejdii și ale tăgadei: Surâs și puritate! O, răsărit divin! În cupe scânteiază câte-un imens rubin! Fă dintr-un ram de santal o harfă să vibreze Și arde altă creangă, ca să ne parfumeze! Hafiz, de asemenea, deplânge vanitatea lucrurilor omenești: De la pahar la buze totu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Un absurd tragic. Acesta este adevăratul teatru al absurdului, nu absurdul artificial, hilar, până la jalnic și repulsiv, inventat de cavalerii-tristei-figuri ai modernismului și postmodernismului. Absurdul adevărat, absolut impardonabil, este moartea Antigonei, a Ifigeniei, a Desdemonei, a Ofeliei, a Cordeliei: moartea purității, a angelicului, a divinului uman. Antidotul Antidotul imposibilului dramatic al lumii omului este poezia. La polul suprem lucrul geniului. Poezia, arta, în genere, creează o neo lume pe fondul lumii din jur, fiică a Mayei. Poezia este mai adevărată, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
foarte bine ideea că staroverii au fost întotdeauna convinși că ortodoxia cea adevărată este cea pe care ei au păstrat-o, “iar esența schismei nu constă de fapt în ritualism sau în simpla păstrare a vechilor tradiții, ci în păstrarea purității Bisericii”. Omul apropiat de Dumnezeu dorește să-și ducă viața într-o lume sacră, într-un ”Cosmos pur și sfânt, așa cum era el la începutul începuturilor” (Mircea Eliade, „Sacrul și Profanul”, Buc. 2000). Despre importanța Bisericii și a lui Dumnezeu
Ruşii-lipoveni din judeţul Iaşi : dinamici socio-demograficoeconomice by Iacob Pavel () [Corola-publishinghouse/Administrative/91763_a_93067]
-
de literatură, proza de ficțiune mi-a oferit iluzia unei libertăți de expresie mai greu de controlat de cerberii cenzurii (D.G.P.T. - Direcția generală a presei și tipăriturilor). Credeam că am aflat terenul potrivit pentru simboluri și parabole inofensive la examenul „purității ideologice”. Astfel, descrierea unui fenomen geologic obișnuit se voia o metaforă a „transformării revoluționare” suportată de satul românesc, sufocat sub tăvălugul „socialismului atotbiruitor” ( Alunecarea). apărut cu titlu schimbat (Sufletul pământului) și cu multe amputări de text, în culegerea de nuvele
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
întrucât urmele lor sunt și urmele noastre... Iar pașii lor, în fond, sunt pașii noștri. Dacă, treaba ta, ai ajuns cum-necum bogat, putred de bogat, nu uita că la început ai fost om care, cândva, cum-necum, va putrezi... Un sfat puritatea nu-i de vânzare oricâte „beneficii” ar rezulta din „vânzarea” aceasta! O seamă dintre cei cocoțați pe un podium cred că sunt buricul pământului, socotind că podiumul este al lor și numai al lor, uitând de multe... Celui așteptând pe
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
bietului Apolodoro. Da, Marina, da, sunt mulțumit de decizia mea; așa procedează oamenii de onoare, adică rezonabili și mai ales, mortul nostru... Taci, Avito, nu continua. Bine, lipsindu-ne el, am nevoie de cineva căruia să-i aplic, în toată puritatea, pedagogia mea.... Pentru Dumnezeu, Avito, pentru Dumnezeu, taci, taci...! exclamă sărmana Marina simțind apăsarea enormă a visului care pare că se întoarce. Pentru că... Pentru Dumnezeu, Avito, pentru Dumnezeu! Mai mult decât pentru că...? Pentru că dacă acela nu a fost așa... pentru că
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
taci, taci...! exclamă sărmana Marina simțind apăsarea enormă a visului care pare că se întoarce. Pentru că... Pentru Dumnezeu, Avito, pentru Dumnezeu! Mai mult decât pentru că...? Pentru că dacă acela nu a fost așa... pentru că nu m-au lăsat să aplic cu puritate sistemul meu... vei vedea, vei vedea acum. Ce lume, Sfântă Fecioară, ce lume! și începe săraca să simtă apăsarea somniferului pe pleoapele sufletului, în timp ce Petrilla, satisfăcută de rolul de fată văduvă, a privit la unul și la altul fără a
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
care le conferă un aer solemn și măreț. Cu toate acestea, Clitemnestra și mai ales Oreste au momente de regret sau ezitare ce le completează portretul moral și îi aproprie de noi. Din întreaga operă se desprinde o impresie de puritate și înălțare morală, care i-a determinat pe unii critici să considere Orestia (alături de poemele homericeă drept cea mai mare operă poetică a antichității grecești. Încrederea în individualitatea umană, responsabilitatea pe care și-o asumă ființa umană, respingerea normelor etice
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]