848 matches
-
ai zice că e gata să-i propună un duet. — Tu știi, mă, caporale Privighetoare de ce nu poți să cînți? Că nu ești bărbat. Bărbații are inimă și coaie. Tu ai trese În loc de coaie. Gărăgău Îi arată dinții, Într-un rînjet alb, sincer. Portocală amuțește, lovit. Primim uniforme noi, de iarnă. Nu e doar un fel de a spune, uniformele chiar sînt noi. Sergentul i-a stat pe cap maistrului militar care administrează magazia să-mi găsească o uniformă potrivită, dar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
amețit de admirație de sine. — Salt Înainteee! cîntă el. — Auzi, bă caporale, sigur nu ești rudă cu Napoleon? țipă la el Gărăgău, trîndăvind undeva În iarbă - nu se văd din el decît două șiruri de fildeși albi, avînd forma unui rînjet de clasă. Pentru că veteranii nu participă la instrucție, Își găsesc de lucru prin pavilionul scund, de lemn, din flancul dormitorului. După ce reușesc să deschidă ușa, găsesc o sală de recreere care e dotată cu o masă de ping-pong și, Într-
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
zis ea. Eu nu am mai zis nimic, pentru că nu credeam, ci știam sigur că sînt altfel, dar poate nu chiar așa cum Își imagina ea, m-am uitat la ea și pe mușchii feței mi-a Împietrit un fel de rînjet, din pricina adrenalinei care-mi mișca haotic aparatul gîndirii, așa că spre orele serii, stînd și fumînd la geam, singur, singur, pentru că negocierea cu Moise a mers atît de prost Încît nu mai vorbim și nu mai fumăm Împreună, stînd la geam
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
treaba. Ciudat? Nu. De ce? SÎntem niște oameni de lume, putem să Înțelegem multe, foarte multe lucruri. — Patrana, vezi să nu-l scapi, că-ți iei imediat niște picioare În cur, striga la micuț caporalul Porcescu, dezvelindu-și dinții Într-un rînjet inegal, de mare clasă. Apoi toată unitatea a fost aliniată În marginea trenului, pe un tăpșan de pe care am gonit mai Întîi ciorile și cîinii vagabonzi aciuați pe- acolo, astfel Încît comandantul să ne poată ține un instructaj scurt. Trecem
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
o cravată și își pieptănase părul. Capul lui avea din nou înfățișarea lucitoare, briantinată. Își scoase haina și rămase în vesta cu spatele din satin lucios, uitându-se la Alex și arătându-și dinții pătrați, distanțați. Era mai curând un rânjet decât un zâmbet. Alex își spunea: „E schimbat; e același și totuși schimbat și miroase altfel, are un miros acru“. Pe urmă se gândi la încăperea din visul ei. Și iarăși își spuse: „E același, dar e nebun“. Îl măsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
astupând supapa de scurgere. Când se retrase din sala de baie, pielea și îmbrăcămintea îi erau deja pătrunse de umezeală. Uitându-se fix la John Robert, care dormea acum liniștit, își dezbrăcă haina. Zâmbetul radios i se preschimbase într-un rânjet care putea fi luat drept o expresie de extremă durere. Își suflecă mânecile cămășii. Filozoful respira foarte încet, cu un ușor horcăit. De astă-dată își păstrase dantura între gingii, astfel încât bărbia și gura nu-i mai erau prăbușite. Fața adormită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pornească în direcția islazului, pe la pasajul de nivel și pe scurtătura care traversa vechea linie ferată. Trecu de cârciuma Omul verde, care tocmai se deschidea. Mai multă lume îl văzu pe George în acea seară pe acolo, dar cumplitul său rânjet de durere nu se întâmplă să frapeze pe nimeni și nimănui nu i se păru a fi o expresie neobișnuită la el. Și nimeni nu se apropie de el. Când coborî poteca ierboasă de pe scurtătură, George observă florile care creșteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care se simte la fel de în largul lui oriunde, la periferie ca și în centru. Puștiul trecea într-adevăr la câțiva pași distanță, având aerul că nu are de dat socoteală nimănui, indiferent că se vedea observat sau nu, nici măcar pentru rânjetul obraznic cu care îl fixa pe Nestor în timp ce se îndepărta cu pas leneș, nu doar cu capul întors spre el, ci întors la un moment dat cu tot corpul, astfel că ajunsese să facă cu spatele pași târșâți pe mozaicul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
piciorul unei ridicături de pământ. Loco-tenentul-major îi zicea mamelon și râdea așteptându-se la un potop de măscări, așa cum de bună seamă venea din partea trupeților cu care era el obișnuit. T.R.-iștii însă nici nu clipeau îndărătul ochelarilor, iar lui rânjetul i se ștergea de pe față în timp ce își muta privirea de la unul la altul și nici nu-și mai dădea osteneala să-și ascundă dezamăgirea. Iar dezamăgirea, o știau cu toții, putea deveni în orice moment aversiune. Până una-alta însă rămânea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
privirea de la unul la altul și nici nu-și mai dădea osteneala să-și ascundă dezamăgirea. Iar dezamăgirea, o știau cu toții, putea deveni în orice moment aversiune. Până una-alta însă rămânea mamelon, cu sau fără măscări, cu sau fără rânjete. Și fiindcă totuși treceau drumuri de țară prin locurile acelea pustii și depărtate de lume, trebuia interzis accesul civililor cărora le-ar fi dat prin cap să pătrundă în zona de tragere. Așadar, compania se împărțea și aici, la fel
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
suflet. Își băgă pumnii adânc în buzunare și dădu posomorât din cap, în semn că da. Strânse din buze și se simți stupid până în rărunchi. Beraru se găsea tocmai atunci să se strecoare pe lângă ei, intrând în clasă c-un rânjet la fel de stupid. Hai să nu stăm în ușă. Era sigură că Dragoș avea s-o urmeze. Se răsucea în loc și o lua înainte de-a lungul coridorului, sfidând toate rânjetele neobrăzate din jur. Acolo unde coridorul era mai puțin înțesat
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să se strecoare pe lângă ei, intrând în clasă c-un rânjet la fel de stupid. Hai să nu stăm în ușă. Era sigură că Dragoș avea s-o urmeze. Se răsucea în loc și o lua înainte de-a lungul coridorului, sfidând toate rânjetele neobrăzate din jur. Acolo unde coridorul era mai puțin înțesat de elevi, Viviana se întorcea spre el, toată numai zâmbet. Dar sâmbătă seară? îl întreba. Sâmbătă seară ești liber? Vrei să ne faci o vizită? Dacă n-am să-ți
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
prefă-te în diavol!” îndată ce a rostit aceste cuvinte, forja a fost zguduită de un zgomot puternic, asurzitor. Toată fierăraia a prins a se învârteji și a se lovi, sporind considerabil hărmălaia. Focul arunca ciudate fulgere, care săgetau atelierul. Un rânjet răgușit, dar de o forță nepământeană, a cutremurat totul. Satan, diavolul ușii, în persoană, se prefăcuse în mii de așchii luminoase și zăngănea lanțuri infernale. I s-a auzit vocea: - Tu m-ai căutat. Ce vrei de la mine? Biscornet rămase
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
să bată, să-mi arunce cu pietricele în geamuri, doar-doar va crede că nu eram acasă. Acum, înainte ca el să sune, am și deschis ușa. Asta l-a mirat. A rămas o clipă descumpănit; pe urmă și-a arborat rânjetul. Dar pe mine nu mă mai interesa rânjetul lui. Îi cercetam trăsăturile și le comparam cu cele ale desenului pe care-l studiasem toată noaptea. Nu era nici o îndoială. Semăna foarte bine. Am simțit atunci că mă cuprind amețelile. Ce
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
geamuri, doar-doar va crede că nu eram acasă. Acum, înainte ca el să sune, am și deschis ușa. Asta l-a mirat. A rămas o clipă descumpănit; pe urmă și-a arborat rânjetul. Dar pe mine nu mă mai interesa rânjetul lui. Îi cercetam trăsăturile și le comparam cu cele ale desenului pe care-l studiasem toată noaptea. Nu era nici o îndoială. Semăna foarte bine. Am simțit atunci că mă cuprind amețelile. Ce putea să însemne asta? Ce să caute în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
am dat peste o piatră bizară. Era un idol, cioplit neîndemînatic și grosolan. Un fluture mort așezat între buzele idolului făcea ca gura acestuia să pară obscenă. Abia în clipa următoare am observat că buzele groase erau desfăcute într-un rânjet batjocoritor și crud, iar obrazul, cu maxilare puternice, iradia o vrajă malefică. Lovitura fatală o dădeau însă ochii. Nu erau absenți, ca la alți idoli, ci arătau ca un tăiș de pumnal și mă priveau scormonitor. Când i-am văzut
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
voie să te întorci". Dar parcă acum îmi era teamă. Am rămas nemișcat. "Hai, Întoarce-te!" îmi porunci vocea. Și m-am supus. Primul lucru care m-a izbit la necunoscutul din fața mea a fost gura știrbă. Lăbărțate într-un rânjet batjocoritor, buzele cărnoase dezveleau gingiile goale în care mai stăteau înfipți câțiva dinți putrezi. Apoi i-am văzut fața ciuruită de vărsat, sprâncenele spălăcite, ochii reci, de broască, și gușa. O gușă mare pe care o purta sub barba roșie
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a știrilor din mass-media, de excesul general de lehamite și miserupism, de bombăneala, acreala disolutivă și postularea nimicniciei naționale, Radu Paraschivescu ne pro voacă terapeutic, în Adevărul, la descoperirea și etalarea pozitivului. Dinlăuntrul meu, strig că are dreptate. Din afară, rânjetul sălbăticit al scepticismului valah mă copleșește. Noroc cu câte-o întâmplare ca asta. După ce te demolează, te lasă pe gânduri și-ți dă un dram de optimism. 1 septembrie 2011 Cu alți ochi spre interbelic O spun iarăși, că nu
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
a para catastrofa sugerată de fiecare acțiune și purtare ale acestui prizonier neobișnuit. Spuse: - Ar fi o gravă eroare, pentru fiecare dintre noi, să ne distrugem armatele. - Ceri îndurare? Asta era prea de tot. Barbarul își arătă dinții într-un rânjet: - Îți cer bun simț - spuse el. - Imposibil - răspunse Clane. Oamenii trebuie să se răzbune. În victorie, nu vor accepta nimic altceva decât moartea ta. Cuvintele lui Meewan izbucniră ca un blestem obscen. - Czinczar, - țipă el - ce-i prostia asta? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
hai să ne relaxăm și să ne revenim un minut, bine? Sigur. De-acord cu tine. Weber se lăsă pe spate și-și împreună mâinile la ceafă. Mark îl privi, cu gura deschisă. Treptat, falca i se înăspri într-un rânjet. —Zău? Vorbești serios? Dădu drumul unei serii de icnete joase, înfundate, râsul cuiva rămas la pubertate. Își întinse picioarele și își împreună și el mâinile la ceafă, ca un țânc care-și imită tatăl. Așa mai vii de-acasă! Trai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
naturală. Așa i se păruse și ei până se făcuse mare. Și de fiecare dată când se întorsese, în timpul maladiei terminale a mamei ei. Lumea preriei. Chicotea din ce în ce mai tare. Se întoarse și se uită la Bonnie, care stătea cu un rânjet fals, paralizat, întipărit pe față. Fata îi întoarse privirea, speriată, dar nu de Mark. —Ajută-mă, reuși să articuleze Karin, înainte să izbucnească iar în chicoteli. Ceva din cealaltă femeie se arătă la înălțimea situației. Bonnie îl conduse pe Mark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
familiar. Tot nu-și dădea seama de cine îi amintea. Îl fulgeră un prim indiciu care-l putea ajuta să-și dea seama, dar îl ignoră. Ea îi ură bun venit, o veche confidentă. El tresări și dădu înapoi, cu rânjetul vinovat al unui om care trece vama cu marfă de contrabandă în valiză. Mark îl scutură de umeri cu o bucurie stupidă. Deci sunteți amândoi aici, ultimii doi oameni în care pot să am încredere. Asta-i foarte interesant în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lui descompunere. Și atunci, printr-o telepatie trivială, pe care până și știința o poate explica, ea îi citește gândurile: De ce te-ai întors? Pentru Mark? Sau pentru ea? Nici măcar nu poate face pe prostul. Surâsul ei se transformă în rânjet. — Toată lumea a văzut. Evident. —Ce să vadă? Era imposibil să fi văzut ceva. Abia ce văzuse el însuși. Dar până și știința lui lentă ajunge la evidență: prima persoană e mereu ultima care află. Ea se adresează cuiva de pe câmp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
s-a sfîrșit războiul: iată patru ipostaze ale chipului războiului. Unul - la Langley Field: un negru iese cu prudență dintr-un birou rudimentar, ca un șopron, aparținînd companiei care a Închiriat terenul de zbor, cu dinții albi dezgoliți Într-un rînjet oribil, plin de frică și ură, pregătit să sară sau s-o rupă la fugă, cu brațele ca niște labe mari, negre, Întinse Înainte Într-un gest de apărare În timp ce se retrage În lumina brutală, necruțătoare, a soarelui de august
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
băiatul a moștenit această poziție de la părintele decedat. În timp ce vorbea, privi fața lui. Breemeg. Și astfel văzu buzele subțiri strângându-se și devenind și mai subțiri, dacă asta mai era posibil. Apoi buzele se destinseră. Fața se schimonosi într-un rânjet când Breemeg rosti răgușit: - S.O B.-ul acela! Era un răspuns care nu lăsa nici o îndoială. Neașteptata dezvăluire a sentimentelor acestui individ ar fi trebuit să constituie un pericol de moarte pentru el - de-acum înainte. Gosseyn rămase tăcut, și așteptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]