1,185 matches
-
-și lua ochii de la Kayuk, care se apropia cu catârul, astfel că nu putu să vadă ce se întâmpla în acea clipă. Auzi doar niște zgomote, urmate repede de strigăte: un șuierat sinistru și imediat un nechezat și un strigăt răgușit, apoi fluieratul unei lame în aer și o bufnitură surdă. Răsucindu-se, îl văzu pe bagaudul mai tânăr ducându-și mâinile la gâtul străpuns de o săgeată, în vreme ce calul său se năpusti deodată înainte. După câteva momente, băiatul cădea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ochii lui Balamber la cei ai marcomanului, trecând mai întâi, cu o privire scurtă, dar cuprinzătoare, peste fețele celorlalți, rămași ca trăsniți. Ca eliberat dintr-o strânsoare, Balamber își umflă pieptul într-un lung suspin. Cu voce tăioasă și puțin răgușită, Malaberga se adresă tuturor, de parcă ar fi vorbit unui grup de copii de școală: — Atunci? Ce stați în ușă ca niște proști? Intrați și închideți, până nu-mi stinge vântul focul. Audbert se supuse, ascultător, iar femeia făcu un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și se aplecă puțin înainte peste tăblie, încrucișând brațele. Ochii îi râdeau acum, plini de lumina unei bucurii tinerești, într-un ciudat contrast cu părul sur. Și-i aținti din nou în cei ai hunului. — Păi? întrebă cu vocea sa răgușită. N-aveți de băut? Odolgan fu cel care răspunse: — Sigur, kumis! Ce e asta? întrebă femeia, cu o figură neîncrezătoare. — E o băutură hună: lapte de iapă fermentat. E foarte tare. întrucât descântătoarea nu părea prea convinsă, Audbert îi veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cănile, pălăvrăgind și glumind cu tot mai multă intimitate. Hidromelul le dezlegase limbile și degajase atmosfera; nici unul nu părea să-și dea seama că ploaia între timp se oprise. Afară, printre brazi, ciorile începuseră din nou să scoată strigătele lor răgușite și o lumină aurie, ce venea prin singura fereastră deschisă, bătea acum pe peretele din fund, abia atingând-o pe Malaberga, dar conturând cu claritate fiecare din pietrele ce îi încadrau, în spate, umerii. Balamber era uimit de faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de cei doi. Frediana, din nou imobilizată, se lăsase în voia burgundului, cu ochii închiși și gura strânsă într-o strâmbătură de dezgust. Nici un geamăt, nici un vaiet, doar lacrimile ce i se prelingeau pe obraz vorbeau de la sine. Rutger, gâfâind răgușit, o pătrundea iar și iar cu smucituri violente, care o zgâlțâiau toată. îl simți - mai degrabă decât să-l vadă - pe Balamber, în picioare lângă el și se opri pentru un moment, aruncându-i acestuia o privire piezișă, încărcată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întrebă stupefiat. Vizibil nemulțumit Balamber încuviință. — Da, îi aveam în mână, dar ne-a lovit trăsnetul. Un murmur de stupoare îi străbătu pe burgunzi. Gualfard, care făcea eforturi ca să-și revină după cele ce aflase, suspină adânc, pe un ton răgușit, încărcat de mânie: — Așadar, trăsnetul v-a lovit numai pe voi. Hunul răspunse, ridicând din umeri. — E limpede, spuse, schițând un zâmbet resemnat. Zeul creștin îi ocrotește. Și de bucata asta de frânghie ce ai să-mi spui? Gualfard ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pietrele ce ieșeau din apă și, tușind, gâfâind și clătinând din cap, păreau resemnați la gândul morții. încetul cu încetul, în vale se așternu din nou tăcerea. Se auzeau doar plânsul îndepărtat al unui copil ce se pierduse și gâfâielile răgușite ale unui cal care își scrântise piciorul printre pietrele vadului; acum zăcea pe jumătate în apa nu prea adâncă și, azvârlind violent din picioare, încerca în zadar să se ridice. în vreme ce burgunzii își luau pozițiile, înșirându-se de la un versant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
strigătele și zăngănitul armelor. însă burgunzii erau puțini, iar hunii fără număr. Și atunci, iată... noi... am fugit și am venit aici să vă cerem adăpost și protecție. Chipul sever al lui Canzianus se întunecă. — Protecție? întrebă cu o voce răgușită, dar fermă. Și ce protecție pot să vă garanteze zidurile astea dărăpănate și nouă călugări neînarmați? De ce nu v-ați dus către Noviodunum? Acolo e un post burgund, nu? Bărbatul scutură din cap: — E prea departe, iar hunii ne urlau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
desișul neguros, dar de jur împrejur locul era presărat cu morți și răniți. în ecourile incendiului, privirea sa reuși să pătrundă înăuntrul îngrăditurii și să constate efectul cel mai important al incursiunii: în noroiul podelei agonizau, cu nechezaturi înfiorătoare și răgușite, pe puțin douăzeci de cai. Alții, îngroziți, rătăceau înnebuniți prin tabăra devastată, șchiopătând, lovind cu copitele și izbind pe oricine li se ivea înainte; iar alții zăceau morți ori muribunzi printre corturile în flăcări. Mulți cai însă lipseau - cei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din tolbă și potrivind în coardă o săgeată. Răsucindu-și bustul, războinicul întinse arcul și, imediat, fără să-și încetinească alergarea, slobozi săgeata. Sebastianus se lăsă pe gâtul calului, însă nu el fusese ținta: prin huruitul galopului, auzi un strigăt răgușit și, o clipă mai târziu, văzu că se apropia de el, cu coama în vânt calul pag al lui Lutgard, fără călărețul său. Hunul tocmai își potrivea altă săgeată, fără să observe însă că un alt burgund se apropia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ajutaseră, pentru a-și contempla roadele muncii. O vreme, adunați în cerc în jurul focului înalt, burgunzii rămaseră să-l privească pe hunul care ardea. El începu curând să se zvârcolească, zgâlțâit de spasme violente, și imediat porni să scoată strigăte răgușite și disperate, care călăilor săi le smulseră comentarii de satisfacție și câteva râsete. Din când în când, câte unul dintre ei alimenta focul, aruncând crengi, în vreme ce în aer se răspândea mirosul de carne friptă. în zadar căută Sebastianus pe chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de iubire, ori cântecul micilor păsări ce cuibăreau printre trestii. Roiuri de insecte minuscule zburau și rămâneau din loc în loc suspendate, rotindu-se în aer, iar la trecerea cailor, gușteri mari în splendide culori alergau să se adăpostească printre mărăcini. Răgușit, se ridică în aer, de câteva ori, strigătul șorecarului. Chiar dacă Divicone părea că merge cu siguranță prin labirintul acela muiat de apă, Sebastianus începu să intre la griji. Până acum, prietenii tăi nu s-au arătat, iar în curând se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pătrunzătoare, ce se luminase imediat de un zâmbet cordial, nu întâlni nici o urmă de fragilitate; dimpotrivă, citi reflexele unui caracter energic și o expresie de așteptare nerăbdătoare. — îți urez sănătate, Prefectule! îi spuse imediat cu o voce fermă, chiar dacă ușor răgușită, și îi veni în întâmpinare, prompt, cu brațele deschise simplu, pregătite pentru o îmbrățișare. Așadar, îmi aduci vești de la Magister militum! Sebastianus îngenunche ca să sărute inelul episcopal și, ridicându-se, consideră că era de datoria sa să se scuze: — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a soldaților auxiliari și pantaloni militari, dar singura sa armă era un soi de suliță scurtă, cu o lamă lată și puțin încovoiată, luată probabil de la un războinic hun. Omul se întorcea către ceilalți membri ai grupului și, cu strigăte răgușite, îi incita să-l urmeze. Sebastianus întinse mâna să-l apuce și să-l oprească, însă acela, văzând că el și tovarășii săi erau înarmați, o ținu tot înainte și le strigă să vină după el. — Trebuie să-i oprim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu? — Bineînțeles! — Și atunci, cel mai bun mod de a o face e să folosim cât mai bine forțele pe care le avem la dispoziție. Ai, din întâmplare, un plan de rezervă? Legănându-se pe picioare, Theodoric scoase un suspin răgușit și resemnat: — Nu, admise, planul e bun. Rămâne de văzut dacă voi, în centru, o să rezistați. Rostise ultima frază cu un ton insinuant, privind ironic, pe sub sprâncene, înspre Sangiban. Acesta, firește, mușcă momeala. Chipul, de obicei palid, i se înroși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
inimoși dintre aceștia veniră în față să-i înfrunte, rotindu-și securile și săbiile. Sângele sărea din rănile înfiorătoare, iar gemetele celor căzuți erau acoperite de strigătele de furie ale combatanților, printre care, când și când, se auzea vocea, acum răgușită, a lui Divicone, care, deși îmbrâncit din toate părțile, ținea sus, ca să se vadă bine, crucea, deasupra acelei maree mișcătoare și își îndemna fără încetare tovarășii la luptă, intonând psalmi prin care cerea ajutorul divin. „Dumnezeul meu - striga - fă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
erau foarte puțini și, oricum, nici unul dintre ei nu era acolo. Cât despre răniții dușmani, ei primeau, unul după altul, lovitura finală de la puținii soldați ce supraviețuiseră: nimeni nu cerea să fie cruțat - și nimeni nu ar fi fost. Nechezatul răgușit al cailor în agonie răsună ca un protest zadarnic, disperat, împotriva umanității crude, care îi implicase în acel masacru, de care, în schimb, părea să-și bată joc croncănitul lugubru al corbilor. Punctuali la întâlnire, se roteau deasupra câmpului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
trădeze neîncrederea, ci care să ducă mai departe farsa. Dacă era atent, putea obține ceva informații valoroase. Totuși, în momentul când vorbi, își dădu seama că firul înverșunat al gândurilor lui era greu de ascuns. Vocea îi era dură, aproape răgușită, când rosti: - Dar eu nu sunt Lesley Craig. Lesley Craig este un om de cincizeci de ani care și-a pierdut un picior în 1944. Ea păru să nu observe tonul încordat, nefiresc al vocii lui. - O, Les, prostuțule, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
debaraua de haine. Înăuntru este o tăblie deschisă în spatele căreia, în jos, se află niște trepte. Coboară-le! Nădușit din cauza tulburării, bâjbâi după haine. Se gândea: Cum a putut să scape din camera ei? - Mi-ar fi plăcut, șopti el răgușit, ca ceilalți să te fi omorât, în loc să discute doar despre tine, tu... Se opri deoarece arma îl apăsa în spate prin bluza de pijama, îndemnându-l să înainteze. - Liniște! veni ordinul șoptit. Adevărul este, Lesley, că trebuie să ți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Încăpere. Cu borcanul În mână, Subotin nu se putu abține să facă o nouă reverență, trimițând de data aceasta din vârful degetelor și o bezea „gheișei“ cu marsupiu. „Salamul, dar și murăturile vă stau la dispoziție“, huruie brigadierul cu glasul răgușit. „Cum, nu aveți nevoie de murături?“, făcu el, mimând nedumerirea. Iar după o pauză, adăugă: „Păi, dacă n-ați băut Royal... Noi ne-am cinstit și iată că acum ne este iarăși sete...“. Brigadierul dădu pe gât borcanul de spirt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
el, mimând nedumerirea. Iar după o pauză, adăugă: „Păi, dacă n-ați băut Royal... Noi ne-am cinstit și iată că acum ne este iarăși sete...“. Brigadierul dădu pe gât borcanul de spirt Îndoit cu moare și cu o voce răgușită conchise: „Doamnele, desigur, nu beau spirt. Poate că la următorul transport vom avea parte de șampanie... Dar serviți-vă“, adăugă el, luând bucata de salam legată la capăt cu o sfoară și rotind-o În aerul jilav. „Va trebui totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Șefi de echipă, muncitori cu mărunte probleme, beneficiari, În timp ce Întregul colectiv de muncă al șantierului Îl asaltau cu Întrebările la care el se străduia să pară cât mai optimist. Desigur, se străduia e puțin zis. Trăsăturile feței evidend congestionate, vocea răgușită, cavitatea bucală Încă destul de uscată cu un puternic fenomen de sodă caustică, ochii roșii periculos de bulbucați, În timp ce vibrațiile electrice acționau asupra mâinilor făcându-le să tremure vizibil, era o dovadă palpabilă a grelei suferințe, a ciudatei lui subite Înbolnăviri
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
precum și ce-i care nu aveau cum să se salveze din raza lui de acțiune...!! În fața acestei supreme tragedii, nervii lui Tony Pavone cedară, ridicând mâinile către Înaltul Cerului, Încercând să strige dar nu reuși să scoată decât unele sunete răgușite. Se cutremură de groază transpirând În timp ce o sudoare rece Îi brăzda șira spinării: frigul era tot mai pătrunzător, Înțelegând de fapt, Gică Popescu fusese acela care Îi salvase de la o moarte atât de stupidă...!!! Reuși să articuleze: „Prietene, domnule Gică
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
dar ochii lui Zach se schimbaseră. În locul acelui albastru deschis al cerului din Idaho, ochii soțului ei căpătaseră o nunță verde, mâloasă. Mustățile i se făcuseră argintii. Respirația îi mirosea urât. N-am știut, i-a răspuns Zach cu vocea răgușită. Ellis a devenit ... a pus stăpânire pe toate secretele. El putea să le îndure și exact asta a și făcut. Nu s-a amestecat în nici o poveste; ăsta e lucrul pe care-l prețuiesc cel mai tare oamenii din canion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
toropită sub țolul aspru aud cașul ce-și picură zerul sub bârna de lemn afumată trupul copilului trudit de hârjoană întins pe scândura goală urda proaspătă îmbietoare dulce cum zorile în creștetul munților vântul hăulind înspăimîntă flacăra Florea mioriticul izgonește răgușit lupii monstruoși visele prea grele de atâta imaginație afară luna adâncită în propria-i contemplare sub pruni bătrâni ce-și plătesc în fiece an tributul de trudă coboară talanga mioarelor toamna la iernat în ocoalele momârlanilor ultimii daci liberi aidoma
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]