959 matches
-
verigă, în sfatul popular din Mărașu, de hunta roșie, o echipă de ciomăgari și bețivi trimiși în baltă să ne bage ca pe vite în colhoz, îmi spuneam: am de partea mea și a timpului, poezia. Mi se arată în răspântiile vieții, himeră îmbrăcată într-o giulgie auree, cu un colac de salvare drept colier pe după grumaz. Împilare dulce fără de care viața mea nu ar avea rost. A fost, este și va fi cât timp voi respira, malul, tărâmul, pe care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
tare mult. Cu atât mai importante aceste ultime întâlniri, cu cât pe acea vreme nu începusem să scriu, nu întrevedeam acest traseu ulterior, iar acumulările din acei ani mi-au prins bine, ca om în primul rând, și au conturat răspântiile viitoare și înălțimea de gând și întrupare scriitoricească spre care ar fi trebuit să năzuiesc. Pe parcurs, relațiile, fie ele și accidentale, mi-au scos înainte nume a căror activitate am recunoscut-o și m-am străduit să o cultiv
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
asigurându-i de tot concursul colectivului nostru. Încheiam, astfel, cel de al treilea an calendaristic pe pământul frumoasei și ospitalierei insule, care se mândrea cu o istorie multimilenară și frecvent bântuită de evenimente cutremurătoare datorate adesea și poziției strategice de răspântie de căi maritime și de interese multiple dificil de subestimat. Pentru familia noastră, noul an aducea noi provocări. Cei trei copii simțeau nevoia de a reveni la normele sistemului de învățământ național, să frecventeze cursurile, să reintre în atmosfera școlară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
Rodica Șiperco), Destin, București, 1969 (în colaborare cu Rodica Șiperco); Alexandros Papadiamantis, Ucigașa, București, 1969 (în colaborare cu Lambros Petsinis); Feodor Abramov, Două ierni și trei veri, București, 1972 (în colaborare cu Rodica Șiperco), Căi întortochiate, București, 1974, Drumuri și răspântii, București, 1976 (în colaborare cu Rodica Șiperco); Jan Parandowski, Cerul în flăcări, București, 1973 (în colaborare cu Elena Timofte); Olga Scheinpflugová, Carantina, București, 1978 (în colaborare cu Maria Ionescu-Nișcov). Repere bibliografice: Marian Popa, „Boarii”, LCF, 1968, 20; Valeriu Cristea, „Boarii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288591_a_289920]
-
al Fundației „România Mare”. Debutează la începutul anilor ’40 cu povestiri în ziarele „Ceahlăul” și „Apostolul” din Piatra Neamț. A folosit și psudonimul Credința Coteleanu. H. este autoarea unor romane și culegeri de povestiri: Drumul spre lumină (1950), Nădejdi neîmplinite (1951), Răspântia (1957), Zile de primăvară (1961), Traista cu umbre (1970), Împăcarea (1981), Aureola iubirii (1988). Proza sa este dominată, mai cu seamă în anii ’50, de poncifele epocii, chiar dacă uneori ideologizarea nu e compactă. Cupluri romantice puse în situații-limită, episoade de pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287464_a_288793]
-
său o constituie memorialistica nedisimulată (Din dragoste pentru Basarabia, 1992, și Copilul din văzduh, 1995). Unele romane i-au fost traduse în limbile sârbă și rusă. SCRIERI: Ion Asaftei, București, 1949; Drumul spre lumină, București, 1950; Nădejdi neîmplinite, București, 1951; Răspântia, București, 1957; Zile de primăvară, București, 1961; Traista cu umbre, București, 1970; Împăcarea, București, 1981; Aureola iubirii, București, 1988; Din dragoste pentru Basarabia, București, 1992; Copilul din văzduh, București, 1995. Repere bibliografice: Th. Vlad, „Președinta”, GL, 1954, 8; I. Marinca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287464_a_288793]
-
Guadalajara. Vom merge de-a lungul coastei aproape o oră, admirând prin geamul autocarului întinderea verzuie a oceanului, împestrițată de fâșii violete, pierzându-se la orizont. O priveliște mirifică. Din loc în loc, stațiuni, hoteluri, pensiuni cu aspect mediteranean. La o răspântie de străzi remarc un indicator cu inscripția Estoril - localitate renumită pentru circuitul său de Formula 1, care găzduiește și etape ale Cupei Mondiale la motociclism viteză. Undeva în zonă este și Sintra - o altă localitate faimoasă pentru palatele sale de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
după trotuare în cele mai multe cazuri de proprietari, în lipsa servitorilor, era aruncată în mijlocul străzii, unde forma un munte așa de înalt, încât trecătorii nu se vedeau de pe un trotuar pe altul și nu puteai trece decât prin tran șeele tăiate la răspântii. Zăpada nu se ridica de municipalitate deși plăteam impozitele, și amenzile erau organizate astfel încât să reprezinte un venit fix. În deșert demonstrai că dintr-un început ai curățat regulat, erai silit să plătești; comisarul mărturisea că po liția germană cerea
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
bărbații agitau pălăriile, femeile - batistele. Regina, palidă și apoi roșie de emoție, se săltă în picioare, lacrimile îi curgeau șir pe obraz, surâdea și saluta cu mâinile, cu capul. Cortegiul porni, regele o trase binișor pe perna trăsurii, dar la răspântii, când mulțimea în delir oprea caii, ea se ridica din nou și lumea se aprindea și mai mult. „Regina, regina noastră.“ Poporul uitase toate cele greșite și nu-și reamintea decât bunătatea, dărnicia și devotamentul ei din război. Toți erau
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
a aruncat peste umăr un ordin de la cancelarie. Orașul părea într-adevăr părăsit. Pe ici-pe colo se înălța fumul de bălegar și se mai auzea strigătul cioclilor. A luat-o în jos, apoi prin spatele Bisericii Sfântul Gheorghe, iar din Răspântia lui Butuc, pe o ulicioară întortocheată, până în buza bălții. Primprejur erau case mici acoperite de fumul galben, împotriva ciumei. O bătrână cu capul înfășurat într-o cârpă pestriță, legată pe ureche cu fundă mare, amesteca cenușa într-o căldare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Spiritul critic, analiza sinceră și bine intenționată, în cele mai multe cazuri coincizând cu părerile noastre despre „starea națiunii”, dau cărții consistență și-i justifică apariția editorială. Autorii din carte fac memorialistică, vorbesc despre ei înșiși și despre tarele societății românești la răspântii de veacuri, atrăgând atenția că identitatea noastră ca popor începe să fie umbrită de un import masiv de „viață occidentală” cu pretenții de globalizare. Că floarea activă a societății a migrat în străinătăți, fără gând de întoarcere, silită de condițiile
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93058]
-
ești din partea locului și sigur o să te rătăcești. Fă ce-ți spun. Mergi preț de un psalm, și o să ajungi la podul peste râul Fossa. Un alt psalm, și ajungi la canalul de irigație numit Sega, unde o să vezi o răspântie. De-acolo o iei pe drumul de la dreapta ta. Un al treilea psalm, și iată-te ajuns. Nu știu la care psalm se referea bărbatul, dar indicațiile lui s-au dovedit a fi precise. Am mers în liniște de unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
liber, trebuie să acționeze după cum urmează: în fața gareithinx-ului, adică a consiliului de judecată, să-l încredințeze unui om liber, și acesta din urmă să pună mâinile sclavului în cele ale unui alt om liber, care-l va duce până la o răspântie, și acolo îi va spune: „Poți să pornești liber pe oricare dintre aceste drumuri“. Dacă toate acestea vor fi împlinite, sclavul va fi liber. Zis și făcut. I-am încredințat pe Vibana și pe Ansoald lui Ariald; acesta le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
aceste drumuri“. Dacă toate acestea vor fi împlinite, sclavul va fi liber. Zis și făcut. I-am încredințat pe Vibana și pe Ansoald lui Ariald; acesta le-a pus mâinile în cele ale lui Rotari, care i-a dus la răspântie și a rostit formula. Odată eliberați, s-au întors de bunăvoie în casa mea, unde le-am întocmit actul de eliberare. Cu câteva zile înainte de plecarea noastră, l-am vizitat pe Garibaldo. Nu știam ce să-i mai răspund lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu nici un gând era Chikuami. În timp ce se apropia de fortăreață, mintea Îi era Învăluită de obișnuitele lui vise cu ochii deschiși. „Într-o zi... Într-o zi... dar cum?“ era singurul său gând pe când mergea. — Tâmpitule! La trecerea printr-o răspântie aglomerată, se pomeni pe neașteptate În mijlocul unei gloate zgomotoase. Lovise cu căruțul un samurai călare, urmat de zece scutieri care-i duceau sulițele și un cal de căpăstru. Vasele și talgerele Înfășurate În paie se răsturnară În drum, făcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
poate exista Într-o țară unde stăpânul și slujitorii sunt dușmani? Cum se pot Încrede oamenii când seniorii provinciei, tată și fiu, se suspectează și urzesc planuri unul Împotriva celuilalt?“ Mino era o regiune fertilă, apărată de munți, la o răspântie importantă, Între capitală și provincii. Era binecuvântată cu resurse naturale, argicultura și industria prosperau, apa era curată, iar femeile, frumoase. Dar era roasă de putreziciune! El nu avea timp să se gândească la viermele care se trăia În miezul stricat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
E război! A sosit sfârșitul! Sagiyama și Inabayama vor cădea! Dar, printre ruinele arse, iarba va crește din nou! De data asta, firul ierbii va crește drept! Se ciocnea de oameni. Un cal fără călăreț trecu În galop. La o răspântie, câțiva refugiați stăteau strânși laolaltă, tremurând de spaimă. Hiyoshi, sub imperia emoției, alerga cât Îl țineau picioarele, urlând ca un proroc al sfârșitului lumii. Încotro? Nu avea nici o țintă. Nu se mai putea Întoarce În satul Hachisuka, de-asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
neașteptate, un cal și ieși călare din castel. De la Kiyosu la Moriyama erau doar vreo trei leghe, iar el galopa Întotdeauna până acolo și se Întorcea Înaintea micului dejun. Dar, În ziua aceea, Nobunaga Își Întoarse calul spre răsărit, la răspântie, Îndepărtându-se de Moriyama. — Stăpâne! — Acum unde se mai duce? Suprinși și nedumeriți, cei cinci sau șase Însoțitori călări porniră după el. Evident, pedestrașii și purtători de sandale rămaseră În urmă, risipiți pe drum. Numai doi dintre servitori, Ganmaku și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Călărea așezat cu picioarele Într-o parte a șeii, legănându-se și ținându-se cu mâinile de oblâncurile din față și din spate. Se luminase de ziuă, iar sătenii din Atsuta, inclusiv femeile și copiii, ieșiseră În fața caselor și la răspântiile drumului ca să privească, atrași de tropotul cailor care se Întreceau să fie primii. Când Își dădură seama că era Nobunaga, cu toții erau uimiți și șopteau Între ei: — Chiar se duce la luptă? — E cu putință? N-au nici o șansă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
colo ardeau focuri și veneau oameni cu lampioane de hârtie, așteptând Împreună cu familia miresei sosirea mirelui. Mame cu copii În brațe făceau cu mâna, iar voia bună le strălucea pe fețele luminate de felinare și de focuri. Chiar atunci, dinspre răspântia de peste drum, sosiră În fugă câțiva copii: — Vine! Vine! — Sosește mirele! Mama copiilor Îi chemă, certându-i cu blândețe și spunându-le să stea lângă ea. Luna scălda drumul Într-o lumină pală. Anunțul copiilor era vestea așteptată și, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ca niște vălătuci furioși, iar câmpia dintre Mino și Owari deveni, În sfârșit, vizibilă, la picioarele lor . Cum toamna era abia la Început, soarele strălucea cu putere. Foarte repede, apărură la vedere cetatea Inabayama, apele râului Nagara și până și răspântiile dintre case. Încă nu se zărea nici țipenie de om. Soarele urcă și mai sus. „Ce se Întâmplă?“ se Întrebă neliniștit Mosuke. Inima Îi bubuia În piept. Apoi, deodată, auzi detunăturile cu ecouri ale armelor de foc. Fumul semnalului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
clanul Asakura care dăduse ordinul. Garnizoana Oda din Kyoto, sub comanda lui Akechi Mitsuhide, fac prăpăd În jur de parcă ar arde de nerăbdare să moară. E cazul ca și noi să ne arătăm propria ferocitate. Se iviseră zorii. Otsu era răspântia principalelor drumuri spre capitală, dar nu se vedea nici un călător sau cal de povară. Apoi, trecu un călăreț, urmat peste câteva momente de alți doi-trei. Erau mesageri militari, sosind dinspre capitală, În galop, către Templul Mii, ca și cum de asta ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
a-și privi tatăl. Nagato și fiul său stăteau lângă Nobunaga, cu felinare În mâini. Sălile din incinta Templului Honno se cufundau Într-un Întuneric negru ca de cerneală. Era a doua jumătate a Orei Șobolanului. * * * Mitsuhide stătea la o răspântie: dacă ar fi luat-o la dreapta ar fi ajuns spre apus; dacă ar fi luat-o la stânga ar fi mers prin satul Kutsukake și peste Râul Katsura, până În capitală. Ajunsese pe creasta colinei pe care o urcase toată viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Takayama Ukon. În schimb, știrile care ajungeau, În fiecare dimineață, la Mitsuhide, sunau ca o judecată a cerului. Pentru Mitsuhide, Castelul Sakamoto păstra amintirea evenimentelor recente: umilirea lui de către Nobunaga; plecarea din Azuchi, furios; șederea la Sakamoto, unde stătuse la răspântia Îndoielii. Acum, nu mai Încăpea nici o Îndoială, nici o dușmănie. În același timp, Își pierduse orice putere de cercetare de sine. Își abandonase adevărata inteligență În schimbul titlului gol de conducător al națiunii. În noaptea zilei a noua, Mitsuhide Încă nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Gonbei se Îndepărtară dinspre pâlcul de copaci din spatele casei, În direcția templului. După ce plecă, Hideyoshi Îmbrăcă repede armura și ieși. Locuința lui Hideyoshi se afla În apropierea intersecției drumurilor de Ise și Mino. Trecu pe la colțul magaziei și porni către răspântie. În acel moment, Kumohachi, care tocmai primise chemarea lui Hideyoshi, Îl ajunse, În fugă, din urmă. Aici sunt, la ordinele dumneavoastră! Îl ocoli el, Îngenunchind În fața lui. Kumohachi era un războinic bătrân de șaptezeci și cinci de ani, dar nu putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]