575 matches
-
afișe antiamericane. Insul își scosese pălărioara roșie și își lustruia cu o batistă mare, galbenă cu dungi verzi, cornițele. Transpirase. Sudoarea însă nu se prelingea. Înghețată, poleise cornițele cu o pojghiță lucioasă, verzulie. „Dom Condrat! Aspasia, vară-mea...“, strigă insul, răspicat, mustrător. Vocea sa guturală, trecând peste capetele celor dintre ei, venea poticnită, de parcă ar fi urcat și ea, treaptă după treaptă, până la el. „Aspasia, n-a mai putut aștepta. M-a lăsat pe mine să-i țin rândul și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să se fofileze. Dar acum i s-a înfundat, deși l-am avertizat de mii de ori s-o lase mai moale, doar o viață avem și noi o împrăștiem. Ce-a făcut? întrebă Mioara. Ceea ce mă așteptam! răspunse Mihai răspicat. S-a confundat cu un personaj încât s-a identificat cu el, înțelegi? Acum nenorocitul nu mai e el, e celălalt întru totul. Te pomenești că fentează în felul acesta și destinul și devine nemuritor, dobitocul! Și becurile se stinseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Niciodată nu am surprins în privirea sa scânteie de plăcere sau bucurie. Până acum... Propun următoarele: șefii de clasă să nu se mai comporte ca niște copii și să dezbată problemele în mod rațional. Se întoarse spre ceilalți și spuse răspicat: Nu certându-se și înjurându-se unii pe alții, sperând că așa vor face progrese, ca niște idioți. Întorcându-se spre mine: Puterea noastră stă în numărul nostru. Atât timp cât suntem mulți, suntem puternici. Nu putem sta în noaptea asta aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Sunt fenomenală ! Dacă m-ar vedea acum Paul, m-ar promova pe loc ! Mă apropii de birou și Îl privesc pe Doug Hamilton drept În ochi. — Iar atunci când deschide această cutie de suc, consumatorul Panther face o alegere care spune răspicat lumii Întregi cine este el. Același lucru Îl poate face acum Glen Oil. În clipa În care termin de vorbit, trântesc doza cu putere În mijlocul biroului, bag degetul sub inel și, cu cel mai Încrezător zâmbet posibil, trag de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
indignare. Astăzi Antoniu nu se mai repede spre chioșcul de ziare. Nici nu se străduiește să Înmoaie sufletele trecătorilor cu gesturi teatrale. Astăzi, pe Antoniu Îl strivesc valuri de amintiri, făcându-l inactiv și absent. O voce interioară, clară, limpede răspicată Îi spune că nu prea mai are mare lucru de făcut pe lumea asta. Rostul lui pământean Începe să fie inutil, de prisos: cerșitul, mâncatul, drumurile, răsfoitul unor ziare...cam asta. E prea puțin, Își spune. O voce Antoniu, privești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
În goană de pereții cu geamuri lucioase, fumurii, Întunecate. Ești Într-un tgv, Într-un marfar, Într-un intercity și fețele străine te privesc Încordate, tu aleargă, aleargă, aleargă! Uite un compartiment gol, deschide ușa cu o mână sigură, rostește răspicat: — Gli biglietti, prego! Anume ca fețele bănuitoare de pe culoar să creadă că el a intrat În compartimentul gol, chipiul lui fulgeră În golul oglinzii, e chipiul lui, e fața ta, ascunde-te repede, unde? * Liniștește-te, e același vis, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
plecat. Dumitru s-a întors și a repetat rugămintea. ― Ce ai spus? - a întrebat Todiriță. ― Să mă lași să merg în urma ta - a reluat vorba Dumitru. ― Așa spune, băiete. Nu știi cum se cere în armată? Să vorbești tare și răspicat. ― Da’ știu că îți place milităria! Uite că ai să ai parte de ea cu vârf și îndesat - a răspuns Dumitru, dându-se înlături, să poată trece Todiriță. ― Nu-mi place, Dumitre, da’ ce să mai zic și eu, să
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
va avea în sfârșit ceva de făcut. Coborâse la micul dejun, unde aflase de la Maria că soțul ei era plecat de mult la treabă. O întrebase unde este secția de poliție și pornise și el într-acolo. Uite, rosti Simion răspicat, în orașul nostru nu s-a mai petrecut nici un omor de mai bine de treizeci și doi de ani. Bătăi la cârciumă, cu niscaiva nasuri rupte da, ceva furtișaguri și din astea am avut, dar moarte de om... de când sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
conturate, iar nasul subțire și ușor acvilin îi dădea un aer preocupat. În colțul gurii lui Cristi înflori un zâmbet slab, imaginându-și-o privind pe deasupra ochelarilor ușor lăsați pe nas, spre clasa plină de copii și vorbindu-le la fel de răspicat. Nici nu știa dacă purta ochelari, dar din moment ce era profesoară, trebuia să-i aibă. De ce râdeți? întrebă ea. Am spus ceva nelalocul lui? Nu, răspunse Cristi ușor jenat de faptul că fusese observat, absolut de loc, vă ascult mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la loc în bârlog, dar nu am de gând să rămân aici și să bat munții în fiecare zi, speriind lumea în încercarea de a-i ține departe de peștera aceea blestemată. Nu te vei putea opune! îi spuse femeia răspicat, privindu-l în ochi. Totul este hotărât deja, nu se mai poate face nimic de acum înainte. Va trebui să te întorci de fiecare dată când vâlva va scăpa. Mai bine rămâi aici ca să te asiguri că asta nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pământ. Se concentră asupra omului îmbrăcat în negru. Trase aer în piept, pregătindu-se să vorbească. Lovitura în ceafă se abătu fulgerător asupra lui. Scăpă toiagul din mâini și se prăbuși moale la pământ. 33 Vino imediat la mine! rosti răspicat Vlad Mihailovici în telefonul mobil. Privea pe fereastra biroului său când camioneta cu care sosise Boris își făcuse intrarea în curtea Pinforest-ului. În mod normal, nici n-ar fi băgat de seamă dar în lada zăceau trupurile a doi bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mâinile și să-i spun: ― Aimée, vreau să ne căsătorim... Ce-mi răspunzi? N-am observat nici o tresărire pe fața ei, nici o clipire a ochilor măcar. Era toată o marmură pe care n-o muia nimic. ― Soția ta? Niciodată! strigă răspicat, clătinând negativ capul. ― Niciodată? De ce? Cum poți să spui asta? Te-am jignit atât de greu? Tăcere. Tăcea ca piatra, când și piatra ar fi trebuit să grăiască într-o asemenea împrejurare. ― De ce? am întrebat-o din nou, așteptând răspunsul
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
da nicio atenție? Ei bine, știu, este o soluție extrem de ușuratică și de comodă, dar are mult adevăr în ea... O viață lungă și așa este un lucru supărător și foarte neplăcut. Am auzit eu pe cineva odată, care afirma răspicat, cu destul de multă siguranță-n glas, încât să fie convingător, că viața, după șaptezeci de ani, este numai un chin continuu. Iar unele lucruri chiar nu-i nevoie să le trăiești neapărat pe viu, ca să te lămurești cât de adevărate
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
în minte toate aceste bazaconii spurcate și de modă nouă? Ce idoli blestemați, perfizi și vicleni au reușit să te corupă și să te întineze până într-atât? Ia zi! - Eu nu am idoli, am idei proprii!, îi răspunse el răspicat, iritat și veninos, scrâșnind din dinți și scrutând-o c-o privire cât o mie de înjurături, lucru care o făcu pe femeie să turbeze aproape și mai tare. - Minți, afurisitule, minți, întotdeauna m-ai mințit! Te cunosc și știu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mai accentuate, deoarece aici se manifestă în comunități mai reduse. Blandiana e jenată. Ezită. Mă întreabă în șoaptă: "Ce facem?" Băcanu nu zice nimic. Până la urmă, îmi iau inima în dinți și le spun organizatorilor pe un ton politicos, dar răspicat: "Domnilor, dumneavoastră ne-ați invitat la o întîlnire care va începe joia viitoare. Azi e vineri. Dați-ne voie să decidem singuri unde vom sta în timpul liber. După aceea ne vom supune programului". Probabil, mi-am trădat iritarea, deși m-
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
groază de singurătatea mea. Cerc vițios în care nici o hotărâre nu știam să iau, și timpul curgea. Puteam să-i spun asta? Să-i înșir iarăși ca de obicei: Nu sunt ca toți oamenii, ca să accept obligații"? La o întrebare răspicată, frazele aces-tea, broderie literară, ar fi sunat prea fals, și deci am preferat să păstrez tăcere, aplecând capul puțin în jos. Tot ea a făcut diversiunea: "Știi că m-a cerut un locotenent!..." De data aceasta căpătasem posibilitatea să răspund
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
te gândești că i-ai mângâiat burticica plinuță, de om carese pregătește să îmbătrînească cu voioșie... Deasupra și dedesubtul ei, perișor mătăsos, creț! Și tot mecanismul în funcțiune! -R!... I-am dat o palmă. După o liniște lungă, Ioana rostește răspicat: - Așa ceva nu se uită niciodată! Nici eu nu voi uita niciodată gestul meu. Îmi va fi scârbă de el, orice s-ar mai întîmpla în viitor, chiar dacă aș afla că Ioana este și mai vinovată. Abia acum remarc: Ioana și-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
soldații primiră ordinul, toți sacii de paie fură spintecați și din ei se revărsară munți de monede, aproape acoperind creasta stăvilarului. — Înhățați cât de mult puteți și duceți-vă. Dar numai câte un pumn de fiecare om. O spusese foarte răspicat, dar lucrătorii încă mai ezitau să înainteze. Șopteau între ei și se uitau unii la alții, însă muntele de monede rămânea pe locul său. — Cel mai iute om va fi câștigătorul! Să nu vă plângeți când se termină. Fiecare trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai mult, doar ieșirea din luminiș și, curând, plecarea la Salonta. Viviana Furtuna cu tunete de afară nu-l împiedica pe domnul Postolache să-și țină ora de dirigenție. "Nu orice grup de oameni se cheamă colectiv", le spunea el răspicat, cu o voluptate vizibilă a rostirii. Domnul Postolache, altminteri destul de mobil de felul său în timpul orelor sale de matematică, acum nu se dezlipea de catedră. "De exemplu, spectatorii dintr-o sală de cinematograf sunt un colectiv?" Dragoș știa că nu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
toți pacienții, după externare, m-ar aborda pe stradă? - Vă cer scuze, dar nu puteam să vă întâlnesc fără să vă salut... - Bine, am înțeles, turnă Ina gheață cât cuprindea în cele câteva cuvinte, și pentru a curma discuția spuse răspicat : La revedere! Pentru a se debarasa de insul care o agasase, intră în primul magazin de marochinărie din calea sa, unde de fapt n-o interesa nimic. Voia doar să se elibereze de urmăritorul ce îi ieșise în cale cu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
ocup de contabilitate, nu de politică, îi lămuri el îngăduitor ginerelui său. Nu e nimic dezonorant în treaba asta... Sever nu păru prea convins de explicație. Bău un pahar cu apă și refuză un păhărel de țuică, apoi vorbi foarte răspicat și decis: Cel mai bun lucru, tată socrule, este să vinzi odată casa asta și să te muți la noi. Norica e de aceeași părere. Ce-ți trebuie să stai singur în satul ăsta și să te căciulești la niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
a bătut joc de mine! Patul nu e nici măcar desfăcut! Dacă s-a dus după javra aia de Chantal, ți-o jur că-l omor! - Loïc, liniștește-te! Nu te mișca de acolo și ascultă-mă! articulă Marie cît mai răspicat. Dar fratele ei abia o mai auzea, dădea ca turbat ocol camerei, izbind cu piciorul În lucruri, căutînd febril o urmă. Un bilet pe care fiul lui i l-ar fi putut lăsa. Aflată pe drum, Marie schimbă brusc direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
două cupe În mînă, exprimîndu-și ipocrit regretul pentreu Închiderea accesului pe insulă, lucru extrem de neplăcut pentru afacerile familiei Le Bihan. - Dacă vă pot fi de folos cumva... Începu el, mieros. - Banii tăi put, PM, și tu Împreună cu ei, Îl Întrerupse răspicat și cu glas puternic Yvonne, refuzînd cupa și luînd pe toată lumea drept martor. Nu simțiți și voi duhoarea de putregai? - Scorpie bătrînă! Jignită de moarte, Gwen Îl Înșfăcă zdravăn pe PM de guler și Începu să-l scuture cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
numele stației. E "gară mică", îmi spun și gândurile încep să-mi zboare aiurea, când tocmai ea trece prin dreptul geamului meu. Izbutesc să-i pun întrebarea ce m-a torturat tot timpul mesei, direct, fără menajamente, aproape răstit și răspicat. Prin urmare o întreb, în sfârșit, cine este. Îmi zâmbește straniu și ridică mâna dreaptă fină și suavă, schițează cu ea un gest fulgurat, abia perceptibil, exact ca odinioară. Degetele lungi și expresive călcau ușor aerul în semn de adio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
balcoanele ultimelor etaje ale unui bloc turn. — Fii atent la drum, îi atrage domnul Președinte atenția, în orice clipă putem da peste vreun filtru al Miliției sau al Armatei. — Nu cred că mai trebuie să vă fie teamă, spune Sena răspicat, toată lumea a aflat deja ce are de făcut. — I-auzi, nu mai spune! se fîțîie domnul Președinte în scaun, dîndu-și seama că se află deja la Arcul de Triumf. — Și-acum, încotro? întreabă Sena, strîngînd zdravăn volanul cu palmele, simțind
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]