867 matches
-
Nu se poate spune că e vina lui. Sigur că nu e vina lui. Dar nu trebuia decât să amenințe că-și dă demisia și pleacă altundeva și l-am fi promovat cât ai zice pește. E singura metodă să răzbești în locul ăsta. Să-ți faci simțită prezența. — Din câte se pare, și-o face simțită acum, zise Braintree. Directorul deja îl învinovățește pentru că a dat peste cap calendarul construcției la noul sediu al administrației și dacă nu reușim să obținem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
vineri dimineața, când Dominic se întorsese să-și ia umbrela. Începuse o ploaie cu fire lungi și dese, se întorsese din prag să-și ia umbrela. Abia vineri dimineață, când învârti cheia în broască, întorcându-se să-și ia umbrela, răzbiseră, parcă, scrâșnind, cuvintele pornite cu câteva zile în urmă. Obișnuitele vorbe ale coanei Veturia ajunseseră abia vineri la Don Dominic, în intervalul abia perceptibil dintre cele două rotiri ale cheii. Broasca ușii bolborosi, parcă, sătulă de atâta complicitate: „A plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nasul nostru. Pământul se învârte, nu stă pe loc, chiardacă noi nu vedem. Troleibuzul întrerupse prelegerea filozofică. Împiedicat, brusc, să mai ofere și alte secrete profesionale, colegul Teodosiu Gică, zis Boală, zis Șeful, își folosi admirabil coatele și sacoșele ca să răzbească prin mulțimea isterică, să pătrundă primul în arcasalvatoare. Recepționistul Anatol Dominic Vancea Voinov rămase singur, din nou, vinovat de deprimare și vinovat de neîncrederea față de interlocutorii zilelor și nopților sale. Femeia reapăru, însă, în reveriile sale nocturne. Râdea, plângea, necheza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
respirația Întretăiată. — Mi-e teamă că nu ăsta este scopul pentru care se acordă o promovare, Emma, spune Paul sarcastic. Mi-e teamă că răspunsul e nu. Un nu categoric. Dar... — Emma, Îți dau un sfat prietenesc. Dacă vrei să răzbești În viață, trebuie să-ți creezi singură șansele. Trebuie să-ți creezi singură oportunitățile de care ai nevoie. Acum, serios. Vrei te rog să te cari naibii din biroul meu și să mi-l trimiți pe Nick ? În drum spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ușurase de bagaje, de acte, de tot, mă lăsase cu ce-aveam pe mine. Bine că nu te-a-ntâlnit după două zile, poate te lăsa numa-n slip! Lui cumnatu-meu de la București acum îi arde de râs... La Costinești, încercam să răzbesc în înghesuiala de la dispecerat pentru un loc într-o căsuță de piatră, din alea de le ziceau Be-uri, când mi-a ieșit în cale tipul care părea să mă cunoască dintr-o altă existență, așa de familiar m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
din spatele cărora ne priveau o haită de câini gunoieri - numai șoferul nostru mai putea să pretindă că, în fundul unei curți de țară, un cilindru din pietre îmbinate era teatrul. De când începuse drumul urcător, pe care nici autobuzul n-a mai răzbit de la un moment dat, un coleg inginer tot vocifera că teatrul nu putea să fie cocoțat așa, într-un loc inaccesibil, doar la teatru se duceau oamenii în calești... Dacă știți așa bine, vă las pe dumneavoastră să fiți ghid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
adăposturi, zâmbind patrulelor? Noi singuri, orfanii, văduvele, părinții Îndoliați, damele de consumație, denunțătorii, profitorii de război, marii invalizi, ne descoperim capul plecat și Îl aclamăm cu glasurile noastre care nu răgușesc niciodată? * Ea nu dă drumul frazei care nu poate răzbi dincolo de buzele ei, strânse, de pe care rujul s-a șters la market tourist-ul unde ea a băut un espresso, iar Traian un decaf și s-a uitat după adolescente cu umerii Înguști și sânii necrescuți ieșind din maiouri decoltate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Dorea să se convingă că omul murise. Nu avea cum să fie altfel. Dar norul nu trecea. Se oprise. De ce se oprise norul? Acolo, în miezul lui, se petrecea totuși ceva neobișnuit. Vuietul, vibrația ca de cutremur nimicitor, cavalcada încetaseră. Răzbeau, însă, cu totul alte sunete. Tropăituri ușoare, răsuflări potolite, câte un nechezat pașnic. Călărețul nu mai înțelegea nimic. Se așteptase la tot ce putea fi mai rău. Cărnuri, oase, creiere zdrobite risipite pe zăpada însângerată - și iată că regăsea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
bice. Mai multe făclii ardeau și pe sulițele gardului din fier forjat de la reședința consulului general al Franței. Învăluite în răsuflările cailor, săniile coborau în goană Podul Mogoșoaiei și trăgeau la peronul acoperit din fața intrării. Prin ușile mari, larg deschise, răzbea vocea lui Julien, lacheul consular însărcinat cu strigarea numelui și a rangului pentru Dudeștii, Filipeștii, Cretzuleștii sau Dragomireștii filofrancezi veniți să-l salute pe reprezentantul împăratului Napoleon la București, contele Ledoulx. În picioare, în mijlocul salonului mare împodobit cu ghirlande de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
sută de cozonaci pentru familie, slugi și nevoiași. Auzea tropăiturile și râsetele micuței Gaiané, iubita lui. Mai mult ca sigur șterpelise iar ceva bun de la bucătărie și acum alerga prin odăi, cu doica pe urmele ei. De undeva din curte răzbeau lovituri regulate de topor. Câteva slugi spărgeau de zor lemne pentru toate sobele din casă. Era un sunet obișnuit pe timp de iarnă. Și asta pentru că focul ardea zi și noapte în sobe. Alături, Mariam discuta ceva în cabinetul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ducea în brațe tot îi alunecă unul. Încercă să-l prindă din zbor, dar îi alunecară mai multe și căzură toate. Nici că se putea un zgomot mai mare! Feciorul privi speriat spre mormanul de perne și pilote, din care răzbi un mormăit chinuit. ― Ce faaaci? Ce tot faaaci? ― Căzu doar unul, boierule! Dormiți liniștit, că eu fac doar focu’ și termin îndată. ― Taaaci! Du-te! ― Păi, să fac nițel foc, că se răcește soba. ― Lasă! Du-te! Ce ți-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
furios cum nu-și mai amintea să fi fost vreodată. Furios nu numai pe rețeaua lui care se dovedise a fi une grande caca-maca - expresie favorită folosită, de obicei, pentru a marca greșelile altora -, dar și pe rânjetul zeflemist care răzbea printre rândurile acelui raport confidențial. Dacă se gândea însă la duplicatul expediat, peste capul lui, direct împăratului, atunci îngheța de frică. Acel MEN, autorul raportului, nu și-ar fi permis să facă asta, dacă ar fi fost doar un simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
un aer european, barba potrivită după moda italiană și misterul acelui ochi acoperit cu o panglică neagră. În tinerețea ei, Toinette fusese îndrăgostită, în taină, de vicontele François-René de Chateaubriand. Citise de nenumărate ori Atala. Fervoarea, elanul pasiunii pure care răzbea din fiecare rând o lăsau, la fiecare lectură, fără suflare. Pentru ea, vicontele era cel mai mare scriitor și cel mai adorabil bărbat din lume. Îl întrebă pe Ledoulx cine este tânărul. ― Ce tânăr? Consulul se uită absent în direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
că se înșela. Poate că era doar cineva care avea trăsături asemănătoare. Oricum, îl stăpânea deja certitudinea că acea femeie surprinsă în intimitatea ei, indiferent cine era, nu putea fi decât iubita de taină a pictorului. Între timp femeia dispăruse. Răzbeau doar aburii, un zvon de glasuri și râsul femeii. Și tocmai acest râs desenă în el conturul îndepărtat, dureros de drag, încă neșters al primei sale soții, Avet. Prezența ei acolo, în el, acolo unde nu se mai aștepta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
aprindeau, îl ademeneau. Și Marioritza îl plăcea, vedea bine, dar ea nu se aprindea. Avea un fel rafinat de a se delecta. Nu încerca să-l ademenească. În schimb, toată ființa ei era atrăgătoare, pe un fond de tristețe care răzbea mai ales atunci când își cobora privirile și fixa îndelung covorul de la picioarele ei. Și asta în timp ce el îi vorbea despre acel oraș, despre care Mariam nu-și amintea să mai fi pomenit vreodată. Poate că ea era chiar rivala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
privire luminând printre gene... Același piept dezgolit, frumos, atât de frumos... Aceleași plete arzând cu flăcări negre pe umerii lui... ― C’est toi, mon cher? C’est toi, vraiment? Oh, mon cher!șopti, cu totul transfigurat de surpriză, Ledoulx. Cuvintele răzbeau singure. Treceau, năvăleau dincolo de orice barieră a rațiunii. ― Atunci, ne luăm rămas bun, Excelență! Ledoulx îl privi năuc pe Dante Negro. Am înțeles că vreți să plecați, îi reaminti pictorul. ― A, deloc! își veni în fire contele. Adică... Da, rămân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Aștepta să-i treacă. Păi, să-și facă numărul, nebuneala asta de doi lei, Mirelo, să i se vlăguiască furia și să alunece în îngăduință și dragoste... Acum ai fi văzut-o răsucindu-se. Păi, dragostea lor care înfruntase și răzbise prin atâtea piedici și încercări. Știa, doar, nemernicul cu cine are de-a face, Mirelo, o cunoștea mai bine decât se cunoștea ea însăși. Îi spusese, vezi, ce avea pe suflet. Rău făcuse. Tot ce ar fi fost de spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
aer. În vreme ce treceam pe lângă o fată În rochie argintie, ea s-a dat Înapoi și-mi atinse ușor brațul cu umărul. Materialul era alunecos și vâscos, lăsând În urmă o dâră de umezeală, asemenea unui melc. Într-un final, am răzbit până la toalete, unde atmosfera era mai curând bahică. Băieți și fete stăteau aplecați peste chiuvete, iar printre ei ( Într-un caz, chiar printre picioarele lor) se Împingeau alții care voiau să bea de la robinete. M-am Întrebat dacă nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
-ți poarte noroc.” „Bunico, mi-am adus aminte cum m-a învățat bunicul să scriu la mașină, îndată după ce ne-am întors din America. Exact în locul ăsta.” „America. Știam că tatăl tău nu va rămâne acolo. Fără mama ta nu răzbește, se simte pierdut”. Bunica a părut că se întristează. S-a așezat pe un scaun în fața mea. A oftat de câteva ori. „Bunico, mai știi cum a fost când ne-am noi întors din America? Îți amintești?” „Bineînțeles. Încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mă iau de citit. Când citesc, țin cartea cu o mână și o zgâlțâi. Așa o simt ca pe o parte a trupului meu, iar Victor Hugo cu Pedepsele lui intră în mine. Din damful de cârnați, vin și ceapă răzbesc până la urechea mea șoapte: un nebun, ioti cum tremurî! Fași pi dieștieptu. Familia Firidă are un apartament mare, de patru camere. Unul din scopurile vizitei e să o convingă Sabina pe maică-sa să-l schimbe cu unul mai mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de atâta carne, și păgână. Românul care s-a adaptat la comunism, dacă a supraviețuit, a ieșit mai verde, mai îmbărbătat. Atenție, soia comunistă e net superioară celei postcomuniste, modificată genetic. Așa se face că mulți din cei care au răzbit datorită salamului cu soia, gustând noile produse, au făcut cancer și au început imediat să dea lecții de moralitate poporului. Și cei din diaspora, dacă au făcut imprudența să se înfrupte din chiftele modificate genetic, s-au intoxicat grav și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Whitehorse. Vii și tu? Bem o cafea...ceva ca un fel de pomană. - Bine, și-așa nu mai am nici o înmormântare în program, bodogănii. Traversarăm Pielea și Osu’ de la nord la sud, spre ieșirea celor vii. La un moment dat răzbi până la noi tămbălăul de viori și casetofoane. Urlau manelele de la groapa lui Soliman. Un țigan cu mustață pe oală și cu pălărie cu boruri late alerga printre cruci. Își făcu mâinile căuș la gură: halacateluu, ăla a lu’ Soliman, băăă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
va sfârși la balamuc. Am rămas singur cuc. Nu-mi mai trebuie medic, nu îmi mai trebuie nimic. La ce bun? — Nu vorbi așa tată! Ne ai pe noi. Eu prin câte am trecut fără nimeni lângă mine și am răzbit. — Ai fost năcăjită, fata mea! Cea mai mare bucurie este că am apucat să te văd mireasă. Nu mă mai gândeam la asta când te socoteam moartă. Știi că tot satul vuiește? — De ce vuiește? este curioasă Teofana. — Nu le vine
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
amicilor săi, când, întorcându-se de la pisoar, la masa de pe prispa birtului, observase cum lovise dezastrul! Uraganul Katrina era nimic, un moft, un vânticel... Șobolanul se-mplântase, în picioare, lângă masa pe care dormita inofensiv, cu capul pologit pe tăblie, răzbit de aburii cei nărăvași ai tequilei, șmecherul roșcat de Mariusache. Șobo avea o mână vârâtă adânc sub cureaua de la pantaloni, iar schimonoseala lascivă a feței lui de babuin și gâfâitul porcesc, semnalizau iminent, că ipochimenul se pregătea să juiseze! Cu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
îți place munca și nu te codești! Să știi!... Ai și talent, ești și sârguitor, tocmai ce trebuie unui gazetar bun. Nu zic, se poate să te lași de meseria asta, că te văd băiat cinstit și corect, și anevoie răzbești în gazetărie când ești așa, dar oriunde te-ar duce destinul, ai să faci treabă, să știi de la mine! Titu Herdelea se credea la rîndu-i obligat să-i raporteze când a luat masa la Gogu Ionescu sau când a fost
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]