2,944 matches
-
istorică, adică În raționalitatea sa istorică. Prin această cerință, ideea unui sistem de norme generale și etern valabile, așa cum le caută sau crede că le posedă dreptul natural este hărăzită pieirii; Există numai un drept specific - subliniază Paulsen - condiționat de raționalitate, de modul de viață, de nivelul de dezvoltate al vieții istorice. Și, de asemenea, nu eixstă un drept etern valabil: orice drept este schimbător odată cu trensformările vieții istorice (Ă) de aceea formele vieții istorice sunt un caz special al dezvoltării
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cea socială, o serie de organizații adaptate scopului. Iată ideile În care „școala istorică a dreptului” coincide cu filosofia hegeliană. Astfel i se trasează filosofiei dreptului, științei generale a dreptului, sarcina: să recunoască dreptul În necesitatea sa istorică, adică În raționalitatea sa istorică. Cerința aceasta conduce la dispariția ideii unui sistem de norme de drept generale și universal valabile, după cum și le dorește dreptul natural. Există doar un drept specific, condiționat de naționalitate, de modul de viață, de nivelul de dezvoltare
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cunoaște și care nu Împlinește ceea ce ea știe, decât pentru că o știe”. Hegel mai dezvoltase ideea conform căreia: „Statul este substanța etică conștientă de ea Însăși” și pe cea conform căreia: „Esența Statului este universalul În sine și pentru sine, raționalitatea lui A voi”. Del Vecchio arată, Într-o manieră critică, deschisă: câte nedreptăți Îngrozitoare și atroce nu au fost comise pe parcursul secolelor, de către Stat și În numele Statului! Cum să nu te revolte poziția susținută de către Hegel, care ascunde sub idealismul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
această bază a unității dintre pluralul subiecților și unicitatea Statului se poate concepe idealul de Stat adică al Statului subordonat Rațiunii, Statul Dreptății (Justiției). Filosofia neokantiană a lui Giorgio del Vecchio se dezvăluie, În esență, În ideea că o aceeași raționalitate se află, coincide, În Individ și Stat. „Individul, ca ființă rațională, are caracterul de autonomie, adică el are În sine principiul absolut al unei ordini de determinații care depășește lumea experienței. Un sistem juridic care se Întemeiază pe recunoașterea acestui
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să reconfirme și să reflecteze În sine elementele uniforme din care ea este compusă. Mai exact spus, caracterul absolut al persoanei nu poate să nu fie recunoscut de Stat, când aceasta este rațional concepută și constituită; la fel persoana, În raționalitatea sa nu poate să nu recunoască Statul, din clipa În care ea intră În raport cu alte persoane”. Filosoful nostru relevă că, astfel, se constituie „un fel de mediație (mijlocire), prin care drepturile naturale ale indivizilor se reunesc Într-o expresie unică
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
prin credință se leagă de doctrinele misticilor și, cu toate că, asemenea umaniștilor, dar din rațiuni cu totul diferite, a condamnat celibatul și viața ascetică, a intrat totuși în contradicție cu umaniștii prin principiile lui de sacrificare a liberului arbitru și a raționalității credinței. Oricum, umaniștii s-au grăbit să aplaude senzaționalul său debut“. Emma înălță privirile. Nu-i plăcea să-l vadă pe Tom prostindu-se. Micul lui capriciu i se păru ca o profanare a unui mister. Îi spuse cu răceală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o onirocritică decurgând din exegeza rațională și sprijinindu-se pe exercitarea unei simple logici a cauzalităților bine înțelese. Departe de inspirație, de transă ori de apelarea la magia irațională, metoda sofistului trimite la analiză, la conjectură, la căutarea înlănțuirilor, la raționalitatea cea mai clasică sprijinită pe o teorie a cauzelor și a efectelor. La care se adaugă talentul interpretului pentru a produce sens. Antiphon nu propune adevărul visului, ci un adevăr al acestuia, adică adevărul său, ca interpret. în speță - dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
În rest acolo nu se Întîmplă mare lucru. — Ați raționat corect, dar răspunsul este greșit, spuse Împăratul. În realitate, e vorba de lobul temporal drept care, Într-adevăr, nu prea știm cu ce se ocupă. Lobul stîng găzduiește funcția vorbirii, a raționalității, a logicii, În vreme ce dreptul cam trage chiulul, cum s-ar spune... Ei bine, nu e deloc așa! Acolo Își au sediul intuiția, emoțiile și telepatia. De aceea Îmi permit să afirm că răspunsul dumneavoastră a fost gîndit cu lobul drept
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
alege să defecteze, adică să evite să îi furnizeze lui p vreun beneficiu în viitor. Preferința pentru una dintre cele două strategii de comportament (cooperare sau defectare) este fundamentată de o decizie comparativă. Presupunând că q este un actor cu raționalitate instrumentală (caută să își maximizeze beneficiile și să își minimizeze costurile), q va compara câștigurile și pierderile derivate din fiecare dintre cele două strategii comportamentale. În baza unei astfel de comparații, q va prefera defectarea de fiecare dată când aceasta
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian‑Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
grup unde n-ar fi existat subiect-partener. Explicația pe care o putem da acestui fenomen se situează pe intervalul a două paliere, relativ convergente. • Subiectul respectiv suferă o acțiune de „ancorare”. Mai exact, el a găsit deja o argumentare și raționalitate pentru răspunsul său contrar evidenței perceptive, dar conformist grupului. Adoptarea unei poziții corecte ar cere acum un efort însemnat prin căutarea nu numai a unor argumente în favoarea acesteia, ci și a unor contraargumente la propriile raționalități anterioare. Acest lucru ar
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
deja o argumentare și raționalitate pentru răspunsul său contrar evidenței perceptive, dar conformist grupului. Adoptarea unei poziții corecte ar cere acum un efort însemnat prin căutarea nu numai a unor argumente în favoarea acesteia, ci și a unor contraargumente la propriile raționalități anterioare. Acest lucru ar presupune un efort susținut de descentrare și apoi de recentrare (vezi și conflictul sociocognitiv). Concluzia bazată pe o logică a „minimului efort” - cu însemnate consecințe în plan adaptativ - este aceea că el va încerca să-și
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
sociocognitiv). Concluzia bazată pe o logică a „minimului efort” - cu însemnate consecințe în plan adaptativ - este aceea că el va încerca să-și armonizeze poziția pe cât se poate mai apropiată de cea corectă, totuși fără a-și contrazice total propriile raționalități inițiale (de remarcat faptul că subiectul nu știa că se află într-o situație experimentală propriu-zisă și, ca atare, acțiunea sa este una bazată pe mecanisme și finalități proprii modului său cotidian de acțiune). • O a doua cauză ține de
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
favorizeze apropierea de soluții: Tabelul 20. Matrice folosită în etapa descoperirii soluției (adaptare după Isaksen și Treffinger) Utilizarea unei astfel de fișe (criteriile înscrise drept capete de listă pot fi mult mai multe, definite de nevoile și situația concretă) sporește raționalitatea alegerii și diminuează apariția unor conflicte legate de argumentarea alegerii unei soluții anume. ¬ Descoperirea acceptării. Această ultimă etapă include: - punerea planului rezultat în acțiune; - îndeplinirea soluțiilor; - punerea tuturor elementelor într-un tot pentru a putea funcționa ca atare; - detectarea potențialului
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
a ei. O astfel de Îndoială nu se mai circumscrie interesului pe care-l urmărește construcția metafizică. Alegând Îndoiala ca principiu de construcție a metafizicii, Descartes se dovedește a fi un raționalist. Așa că Îi este imposibil să pășească dincolo de limitele raționalității, deoarece, dacă ar face-o, ar pierde orice posibilitate de Întoarcere din ceea ce ar fi o suspendare a ființei. Fie și numai faptul că Își schițase o „morală provizorie” Înainte de a Începe să se Îndoiască de toate lucrurile, Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Înțelegem mai mult decât concluzia unui silogism, o deducție care se obține urmărind relațiile dintre termeni sau o expresie numai bună de epatat. Este cu mult mai mult decât toate acestea la un loc. Este un al doilea principiu, al raționalității, care participă la construcția metafizicii carteziene, dar care operează simultan și În orizontul existenței, producând distincția dintre res cogitans și res extensa. 3 DUMNEZEU Chiar dacă demersul Întreprins În capitolul precedent pare că ne-a adus În fața unui punct câștigat - acela
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
ce veți putea despre mine, căci m-ați făcut să depășesc limitele filosofării pe care mi le-am prescris”. Teama, reluată și aici, de a nu depăși limitele propuse pentru filosofare exprimă intenția carteziană de a menține argumentația În limitele raționalității, ale discursivității și ale unei reale obiectivități. Convingerea că filosofia trebuie să se folosească doar de mijloacele rațiunii, chiar și atunci când este vorba de argumentarea existenței lui Dumnezeu, este rostită hotărât, o dată mai mult, la sfârșitul Meditației a treia: „Întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
succesul evaluat în bani și cheltuiala evaluată în bani"141. Prin calculul capitalului, Weber înțelege folosirea rațională, științifică și conștientă a instrumentelor matematice și contabile pentru a determina în permanență măsura în care activitatea respectivă este rentabilă. Calculul capitalului înseamnă raționalitate și încredere în raționalitatea umană. Elementul de bază al capitalismului, este considerat de Weber a fi organizarea capitalistă, rațională, a muncii libere. Bogății și avantaje ale unor state în raport cu altele au mai existat și în alte spații geografice și în
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
și cheltuiala evaluată în bani"141. Prin calculul capitalului, Weber înțelege folosirea rațională, științifică și conștientă a instrumentelor matematice și contabile pentru a determina în permanență măsura în care activitatea respectivă este rentabilă. Calculul capitalului înseamnă raționalitate și încredere în raționalitatea umană. Elementul de bază al capitalismului, este considerat de Weber a fi organizarea capitalistă, rațională, a muncii libere. Bogății și avantaje ale unor state în raport cu altele au mai existat și în alte spații geografice și în alte perioade istorice, numai
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
să surprindem capitalismul într-un singur cuvânt, atunci acest cuvânt ar fi ,,libertate". Este vorba aici despre libertatea înțeleasă în sens kantian, în care omul este liber și datorează ascultare doar legii. Spiritul capitalismului înseamnă manifestare, acțiune, căutare, expansiune, știință, raționalitate, dar mai presus de toate înseamnă libertatea individului de a-și căuta și obține fericirea și de a-și împlini viața pe acest pământ. Capitalismul nu înseamnă, așa cum simplist considera Marx, că cineva dorește să exploateze pe altcineva atunci când înființează
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
socială și, până la urmă, efortul uman de schimbare a lumii în care trăim. Folosim, azi, matematica în științele sociale, dar și în fizică, tocmai pentru că matematica poate fi folosită cu succes și într-o parte și în cealaltă. Există o raționalitate a creației divine după cum există o raționalitate a creației umane. Trăim, am putea spune, în cea mai perfectă dintre lumile posibile. În opera sa ,,Lumea", Descartes, vorbește despre natură nu ca despre o ,,zeiță", ci natura înseamnă materia însăși, guvernată
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
schimbare a lumii în care trăim. Folosim, azi, matematica în științele sociale, dar și în fizică, tocmai pentru că matematica poate fi folosită cu succes și într-o parte și în cealaltă. Există o raționalitate a creației divine după cum există o raționalitate a creației umane. Trăim, am putea spune, în cea mai perfectă dintre lumile posibile. În opera sa ,,Lumea", Descartes, vorbește despre natură nu ca despre o ,,zeiță", ci natura înseamnă materia însăși, guvernată în existența sa de legi proprii 289
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
umane. Trăim, am putea spune, în cea mai perfectă dintre lumile posibile. În opera sa ,,Lumea", Descartes, vorbește despre natură nu ca despre o ,,zeiță", ci natura înseamnă materia însăși, guvernată în existența sa de legi proprii 289. Premisa existenței raționalității umane în efortul permanent de construcție socială a dezvoltat concepția potrivit căreia ,,socialul este parte intrinsecă a universului, a cărui cunoaștere se face prin modelele 290 mecanicii raționale"291, susținută și de către Spiru Haret 292. Folosința legilor materiei în studierea
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
o explicație solidă în anterioritate atunci când discutăm despre societate și construcție socială 10. Istoria este importantă, pentru că oferă explicații pe care în alte condiții nu le-am avea. Nu putem discuta, de exemplu, despre capitalism ca despre o lume a raționalității fără să ne amintim că ,,a fi rațional" era un mod de a fi la vechii greci și romani care au construit apeducte, temple, clădiri impunătoare, sisteme judiciare și care au inventat democrația. În judecățile despre capitalism există multe trăsături
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
așa ceea ce vom numi mai târziu occident și occidentalism, deși va fi la rândul său o sinteză nouă, o lume nouă, va păstra în bagajul său genetic informația trecută, specifică lumii romane și elene, informație legată de talentul ingineresc și raționalitatea romanilor, sau aspirația spre libertate și individualism a lumii elene. Dezbaterea despre Bizanț trebuie înțeleasă în acest cadru, al unui model clasic de civilizație nouă, cu părinți, cu o moștenire bogată și aleasă. Devenirea socială este o devenire prin moștenire
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
aceste națiuni sunt bogate și altele sărace, de ce unii oameni sunt bogați și alții săraci, de ce numai lumea occidentală poate să dezvolte aceste uimitoare metode de folosință a banului, de ce tehnicismul și performanța științifică au ca punct de plecare doar raționalitatea conștiinței și nu confuzia conștiinței. Nimic nu este întâmplător în mersul omului pe pământ. Avem în noi, așa cum spunea Hegel, întreaga istorie, deoarece totul ni s-a dezvăluit ca urmare a căutării de sine a spiritului nostru scormonitor, "(...) așa cum sămânța
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]