5,449 matches
-
văd cum se văd peștii Într-un acvariu. Șemineul alb se lățește pe jumătate din peretele de miază-zi, patronând maiestuos camera, cu frumusețea construcției fine și armonioase. Din fotografii Îngălbenite de vreme privesc În gol chipuri șterse sau semețe, În rame negre, subțiri. Fotoliul de odihnă este uriaș, cu păsări de bronz la capetele spătarului. În el lenevește adesea cu privirea goală. Mai sunt: un birou minuscul și un scaun vienez de culoarea argilei, stinghere și tăcute. Televizorul, este ancorat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
două vârste, cu barbă lungă de sihastru, Îmbrăcat Într-un sacou negru, ponosit, vinde o pictură În culori fauve-iste, ce Înfățișează un chip de femeie de o stranie luminozitate. O lucrare splendidă, datată 1923, semnată indescifrabil și Încadrată de o ramă art-deco. Ca s-o vândă, a făcut un drum chinuitor, a schimbat trei trenuri și a petrecut o noapte Într-o sală de așteptare sordidă, pândit de niște țigani care vroiau probabil să-l jefuiască.. Norocul lui a fost că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să mă gândesc, mi-am coborât mâna pe stomac, peste nasturii Înveliți, care ieșeau ușor În față acolo unde corpul se Împarte În două, ca niște sfârcuri umflate de scroafă. Mijlocul se curba concav și, când mi-am Încordat abdomenul, ramele corsetului se lipiră de trunchiul meu În dungi rigide. Era ca și când m-aș fi transformat În... Nu, asta e cam greu de exprimat. Până acum nu mi-am dat seama că unele cuvinte chiar sunt mai greu de rostit decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pe masă. Numele meu este Wickert, Doctor G. Wickert, inspector adjunct la Brigada de Moravuri. Și investigăm un misterios... Permiteți? Șterse scaunul de praf și se așeză. Deces. Inspectorul afișă un zâmbet prostetic - din toată dantura strălucitoare. Aranjându-și ochelarii cu rame aurii, mă așteptă politicos să mă trezesc. Dar eram cu cel puțin jumătate de an lumină În urma lui, așa că mă Întrebam dacă cumva aș putea să... Poate Înțelegea? Înțelegea și puteam să. Am făcut ce trebuia să fac În spațiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și am schimbat subiectul, Întrebând-o pe Dora dacă se ducea des la film. Îmi Întoarse privirea cu un calm ciudat. — Nu locuiesc aici, dacă asta vrei să spui. Încurcat, am bâlbâit ceva și am Început să studiez modelul de pe rama chinezească, dându-mi brusc seama unde mă aflu. Trecură câteva momente, apoi Dora se uită la ceas și Își trase lent mănușile. — E șase și un sfert deja. Trebuie să ne grăbim dacă vrem să mai ajungem. Dar limbajul corpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
grup din ziarul pe care Dora mi-l Îndesase În buzunarul hainei („Doar ceva pe post de memento, dragă, pentru când te vei dezmetici“). Intrând În holul recepției, În spatele tejghelei am observat un bărbat cu bretele roșii și ochelari cu rame rotunde. Dora Întrebă de domnul Karp, la care recepționerul răspunse dând Încet din cap. Dacă am fi amabili să ne completăm numele În registru, l-ar chema cu dragă inimă. — De dragul statisticilor, adăugă și puse ștampila decorativă cu Museum lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Încredere În geniul ăsta? — Ce-ați prefera? M-am prefăcut că mă uit atent la chestionar. — Adevărul, evident. — Înțeleg... Karp zăbovi un minut, două. Într-un final, asigurându-se că ușa e Încuiată, Închise și geamurile. O muscă nimerise Între rame. Iritată, se lovea de geamul care o Împiedica să se elibereze, până când Karp deshise geamul din nou și musca dispăru În lumina zilei fără pic de recunoștință. Închizând iar fereastra, trase draperiile - adăugând peste umăr: — Nu văd nici un motiv pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sute de boabe de fasole pe care le sorta conform unui principiu ingineric necunoscut. La intervale regulate vârî două, patru - nu, mai degrabă cinci boabe Într-un fel de oală. Boabele de fasole dispăreau cu un zornăit metalic. Ciocănind În rama ușii, l-am Întrebat de prietenul meu. — Da, sigur, avem un Anton, veni răspunsul. Chiar doi. Dar nici un Lakritz. Ochii bărbatului erau Înroșiți de băutură, dinții, galbeni de nicotină. Lăsându-și oale la o parte, se bătu În piept de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
strivit de Chlorodont, o periuță de dinți uzată, un aparat de ras ruginit), câteva haine murdare aruncate de-a valma Într-un colț și o servietă Încuiată sub pat. Dar nici o poză pe pereți, nici un document ascuns Între saltea și rama patului. Și nicăieri vreun obiect personal - În afară de chestiile de sub scaun, unde am descoperit o pereche de cizme albe de femeie. Am presupus că prietenul meu le primise de la tatăl lui, deși nu eram sigur dacă d-l Lakritz mai trăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
rupte, stilouri stricate, umerașe Îndoite și un rând de fotografii făcute ferfeniță - inclusiv cea a tinerei În cămașă Înflorată și boa. Ici-colo, dintre epavele plutitoare, ca ale unui vapor scufundat, mai apărea câte-o bucată a ceva ce fusese cândva rama unui pat sau o bibliotecă. Salteaua mea era tăiată și acum se sprijinea de perete cu interiorul expus În mod obscen. Tabachera Dorei era Îngropată adânc În părul de cal. Cele două taburete fuseseră reduse la lemne de foc. Rămășițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să aibă măcar o umbrelă colea să-i apere! Suntem pe terenul viran întins din spatele școlii mele. Își așază registrul pe jos și se cocoață pe placă cu haina pe el și cu pălăria maro pe cap. Poartă ochelari cu rame pătrate, de oțel, și părul lui (leit al meu, cel de-acum) e o claie vâlvoi de culoarea și textura bureților de sârmă; și dinții, care, cât e noaptea de lungă, stau într-un pahar din baie, hlizindu-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
lejer de papuci. Închizătoarea geamului se ridică și o voce de femeie Întrebă: — Anton? Tu ești? — Da, spuse Josef, Anton sunt. Dă-mi drumul repede Înăuntru. Draperia se dădu la o parte și o mână subțire trase și trase de rama ochiului de sus. — Cel de jos, șopti Josef, nu cel de sus. Mă crezi acrobat? Când geamul se ridică, el dovedi multă agilitate pentru un bărbat atât de gras. Păși de pe scara de incendiu direct pe pervaz, dar constată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Cu spatele la fereastră și la femeie, trecu În revistă fără grabă Încăperea În care se afla, dar fiecare amănunt se așeză ordonat la locul său În memoria lui: ulciorul cu apă și ligheanul pe lavoarul de culoare vineție, oglinda ciobită, cu ramă aurită, patul de fier, oala de noapte, scena biblică Înrămată. Spuse: — Mai bine să lași fereastra deschisă. În caz că se Întoarce stăpânul tău. O voce slabă și șocată răspunse: — Nu pot! Oh, nu pot! Se Întoarse spre ea cu un aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o mână prin păr. Între gândurile și temerile ei, legate de Q.C. Savory și Janet, de Coral și Richard Czinner, se strecură pentru moment o față tânără și rozalie și niște ochi blajini luciră săritori În spatele unor ochelari cu rame de os. — Cred, d’nă, c-aveți probleme cu omul acesta. M-aș buc’ra să vă fiu de folos ca int’rpret. Domnișoara Warren se răsuci furioasă pe călcâie. — Du-te și te spală pe cap! spuse ea și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să ajusteze pedepsele la caracterul omului și cum să Înfrângă voința. Își pierduse răbdarea când soldatul manevrase cu atâta Încetineală sacii, dar acum avea răbdare. Rămase cu revolverul În palmă și repetă destul de calm comanda, privindu-l pe soldat prin ramele sale de aur. Soldatul plecă până la urmă capul, se șterse la nas cu mâna și privi În jur cu coada ochiului, fără tragere de inimă. Apoi luă revolverul și-l vârî cu țeava În gura doctorului Czinner. Iarăși ezită. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și apoi să mergem de-acolo la Petits Champs. — Ar fi fost minunat, nu-i așa? spuse Janet Pardoe. Începu să-și aranjeze sprîncenele c-o periuță. — Cine-i acolo? Myatt arătă cu degetul la o fotografie mare, Într-o ramă pliantă, Înfățișând fața pătrățoasă a unei femei. Părul Îi era ridicat În vârful capului și fotograful se străduise să dizolve Într-o ceață linia ca de piatră a maxilarului. — Aceea-i Mabel. M-a Însoțit pe tren până la Viena. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
băut? Mi-e o sete de mor. Câteva minute mai târziu, În timp ce ne sorbeam paharele de Saccotini lângă bar, Lauren remarcă: —Ești foarte norocoasă. Se uită la Hunter, după care din nou la mine. E frumos să-l pui În ramă. —Hei, termină! exclamă Hunter jenat. Hai că mi-a venit o idee grozavă. Ce-ar fi să i-l prezint lui Lauren pe cel mai bun prieten al meu? Mi-e prieten vechi, Încă de când eram la colegiu. Cine? l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Cameră de toaletă a lui Phoebe semăna cu un Încântător dormitor de oaspeți. O canapea mică, Împodobită cu bumbac alb imprimat cu trandafiri galbeni, era așezată Îmbietor la un capăt al Încăperii. Deasupra chiuvetei atârna o oglindă mare, scumpă, cu rama aurită, iar În fața ei era o vază imensă cu trandafiri galbeni. Mormane de migdale acoperite cu glazură de zahăr galben erau Îngrămădite pe farfurioare de argint. Sticluțe cu apă aveau etichete cu cuvintele EAU BÉBÉ tipărite cu scris argintiu. Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
s, un golfuleț drăguț Înconjurat de dealuri verzi, presărate cu case roz și galbene. Ne-a Întâmpinat Antonino, căpitanul, un italian ars de vânt. Era Îmbrăcat În pantaloni scurți cafenii, un tricou alb, imaculat și purta ochelari de soare cu rame din carapace de țestoasă. Se asorta perfect cu barca, așa cum se asortau și cei șase membri ai echipajului. Fiecare scaun și șezlong era Împodobit cu un material de aceeași culoare ca pantalonii lui Antonino, iar lemnăria era fie lăcuită În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
aude soneria. Mona se întoarce, traversând salonul. Așezând un alt pahar de vin roșu pe consolă, zice: — Nu mă face de râs de față cu ceilalți vrăjitori! Și deschide ușa. În prag stă o femeie scundă, care poartă ochelari cu ramă groasă, de plastic negru. Femeia poartă mănuși de bucătărie și ține în mâini o caserolă. Eu am cumpărat o cutie de salată de fasole. Helen a adus paste de la Chez Chef. Femeia cu ochelari își dă jos saboții, ștergându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Stridie, dar fără halat. Lângă ușa de la intrare e un morman de haine murdare; eu și Helen suntem singurii care mai avem haine pe noi. În adâncurile mormanului sună un telefon, iar Vrabie scormonește după el. Purtând doar ochelarii cu ramă neagră, cu sânii atârnându-i în timp ce se apleacă peste morman, Vrabie răspunde la telefon: — Biroul de avocatură Dormer, Dingus și Diggs... Descrieți-mi eczema, vă rog, zice. Îmi ia ceva timp până s-o recunosc pe Mona doar după chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
că asta-i icoană?! lovește Ovidiu cu dosul palmei în hîrtie. Da' ce-i mă rog? Dacă-i icoană, pe care ai dat trei sute, de ce n-au coroană de lumină sfinții, ai? Zăăău?! se miră soția, întinzînd mîna să ia rama cu poza în mijloc. Ai-ai-ai! clătină ea din cap n-au coroană... Pînă să mai zică ceva soțul, care continuă să stea lipit de pervaz, surîzător, ea prinde zdravăn în mînă rama, găurind cu degetele hîrtia și începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
miră soția, întinzînd mîna să ia rama cu poza în mijloc. Ai-ai-ai! clătină ea din cap n-au coroană... Pînă să mai zică ceva soțul, care continuă să stea lipit de pervaz, surîzător, ea prinde zdravăn în mînă rama, găurind cu degetele hîrtia și începe să-l lovească, întîi în frunte, apoi unde nimerește. Na coroană, pușlamaua dracului! După ce că te-am adunat de pe străzi, te-am făcut om, ai familie, copii, tot ce-ți trebuie, nu te mai satură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Mi-am turnat un pahar și-o cafea, că-s și eu om, și le-ai dus ăleia cu căciulă albă, las' c-o altoiesc eu și pe aia. Ce-s eu în casa asta, măi, ce-s eu?! Din rama icoanei a mai rămas doar latura mai lungă pe care Sultana, istovită, o ține ridicată, gata să lovească iarăși la cel mai mic gest al soțului. Am avut unul bețiv, că-l adunam din șanț, iar acum am parte de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
studenta, închizînd caietul de curs din fața sa. Lazăr ia programul de sală de pe masă, aduce un cuțit din bucătărie și merge la fereastră. Fata rupe bucăți din program, le îndoaie, iar el le presează cu vîrful cuțitului între sticlă și rama de aluminiu, reușind să oprească zgomotul. Auzi, îi șoptește studenta, arătînd cu capul spre masa gemenilor dacă ăsta nu-și bate soția, îl iau eu la palme. Lazăr își vede de lucru tăcut, dar cînd se întoarce să mai ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]