2,574 matches
-
se ridică Încetișor, fixându-l Încă o dată, pentru o clipă, pe poet, și se Îndepărtă spre refugiul ei dindărătul cortinei, În fundul tavernei. Privirile tuturor celor de față o urmaseră. Cecco Angiolieri fu cel dintâi care deschise gura, dovedind că Își recăpătase tonul zeflemitor, atunci când făcu o aluzie la formele femeii, evidente sub vălul subțire de mătase. Dar nimeni nu părea dispus să Îl asculte. Ar trebui să fii măgulit, messer Alighieri. Antilia a cântat pentru dumneata. E pentru prima oară când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rugăciune scurtă Împotriva deochiului, urmată de o rapidă invocare a Fecioarei Maria. „Blestemat! De trei ori blestemat! se gândi priorul. Vreau vești despre mortul de la San Giuda. Ce ai descoperit la examinarea trupului său? zise el apoi. Medicul șef Își recăpătase aerul de superioritate. — Nimic. E mort. Părea sincer surprins. Ce-ar fi trebuit să descopăr? Dante Închise ușa, Înaintând lent către om, până când aproape că dădu peste el. Îi vorbi În șoaptă. — Că-i mort e o veste care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încercând să Își salveze veșmintele și să blestemând rânduielile justiției care Îi interziceau să alunge și să risipească toată gloata aceea. Trecu printr-un salt de prima treaptă, Înțesată de cârpele mizerabile pe care vânzătorii Își expuneau mărfurile. După ce Își recăpătă echilibrul, Începu să urce anevoie, atent să nu se ciocnească de cei care coborau. Fu nevoit să dea Înapoi nu o dată, ca să nu fie târât la vale, iar apoi profită de pragul deschis de un grup de negustori lombarzi, corpolenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu un glas Întretăiat de gâfâială. Cardinalul avu o mișcare bruscă de nerăbdare. Nu am nimic să Îți explic. Sfânta Biserică romană măsoară ceasul binelui și al răului, răspunse el cu un aer de superioritate În timp ce, Încetul cu Încetul, Își recăpăta culoarea. O crimă feroce Într-un loc sacru face oricând obiectul atenției sale. Precum și al atenției Inchiziției, În cazul În care se descoperă În ea urma diavolului. — Și ați recunoscut această urmă În uciderea mozaicarului? Așa e, prin urmare? Credeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se apucase de cariera politică, Însă, fusese mereu foarte atent să se manifeste sobru, cel puțin În public. Poate că era doar o surescitare momentană pe care Încă o Înghițitură de vin avea să o potolească, ajutându-l să Își recapete echilibrul. Ridică din nou cupa și o duse la buze, dând pe gâtlej o Înghițitură prelungă. Voia să replice la ceea ce Îi păruse a fi o falsitate... Însă care era ordinea argumentărilor? Ori poate că ar fi trebuit să ilustreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îmbibată de miasmele coloranților, satura spațiul, făcând aerul imposibil de respirat. Era un uscător, un depozit Încăpător, În care vopsitorii aduceau la uscat pânzele tratate, În urma procesului de colorare. Dante fu cuprins de o bruscă senzație de greață, În timp ce Își recăpăta răsuflarea, aplecat pe vine. Dar mintea lui se străduia să traseze o hartă a locului. În spatele prăvăliei lui Teofilo se deschidea o magazie pe care, dintr-un motiv sau altul, spițerul hotărâse să o mențină În legătură cu spațiul principal. Iar asasinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Văzându-l alergând În câmp deschis și Înaintând spre ei, gătit cu Însemnele Comunei, mai Întâi se temuseră că el conducea un atac al gărzii și se precipitaseră Îndărăt, către rampă. Însă când Își dădură seama că era singur, Își recăpătară curajul. În timp ce se cățăra grăbit pe scară, Dante Îi auzi cum Înaintau printre prăvălii. Ajunse sus chiar În timp ce primul dintre ei se ivea În piațeta de la mijlocul podului, țintind cu lancea În direcția lui. Îi aruncă În spinare o scândură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cuprins de groaza că nu va fi Înțeles. — Lasă-ne să ne Întoarcem. Dumneata pricepi durerea surghiunului. Te-am auzit. Chipul de aramă strălucea În lumina torței, scăldat În lacrimi. Dante surprinse o mișcare ușoară a lui Veniero, care Își recăpăta simțirea. Acum Își deschisese larg ochii și Îl fixa. Dar privirea parcă Îi trecea prin trupul său, pentru a ajunge la Antilia, aflată În spate. O privire fermă, fără urmă de teamă, și totuși Întristată de o durere adâncă. Antilia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
jur că n-o să plâng dacă o să-ți taie beregata. — Nici eu dacă o să mori într-o baltă de sânge. — Să nu continuăm povestea asta cu atacuri personale...! - interveni încă o dată Sam Muller, care făcuse un efort deosebit ca să-și recapete calmul obișnuit. Nu mă încântă ideea de a preda un camarad și niciodată nu mi-am imaginat că va trebui s-o fac, dar bănuiesc că încep să fiu prea bătrân pentru meseria asta. Din păcate, uneori nu-ți rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ei rupte. Din cîți copii i-au văzut poza În cărțile de istorie nici unul, peste ani, nu-și mai amintește de frumusețea ei. Toți au păstrat-o În memorie pentru bizara ei infirmitate. Oare mi-ajunge acest argument ca să-mi recapăt curajul? Simt că mă Înăbuș. Trebuie să trec pe alt post. Transcriu scrisoarea Gerdei. „Duminica trecută m-am plimbat prin Alt-Frankfurt. Am hoinărit pe stradele Înguste, printre case vechi. Peste tot ne urmăreau ochi iscoditori. Probabil că ne trădau hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
voi și să vă ajute în numele Domnului! A început să urce iar,și eu am fugit în bucătărie să iau pușca. Am ochit și țintit exact când a ajuns sus. Pușca m-a lipit de perete și când mi-am recăpătat echilibrul, l-am văzut căzând în față. Nu a țipat așa cum văzusem în filme. A căzut acolo, în capul scărilor și s-a făcut liniște. Am lăsat pușca să cadă și m-am uitat în susul scărilor. Nu mișca. Era întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
îngrozitor pe care acum îl descopăr. Simt periuța sub nas și trag. Apoi, încă o dată. Vreau să spun mulțumesc, dar mi-am pierdut graiul. - Vă mulțumesc, spun într-un târziu. Înainte, însă de a spune asta, tușesc tare ca să-mi recapăt vocea. Dar ăsta nu-i glasul meu. E ceva stins, ceva care iese cu o bucurie trudnică printre buzele mele strânse. - Poate vrei ceva, mă întreabă Mik. Dau din cap, simt că mișcările sunt mai libere, mai ușor de executat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sau al celor revoltați. El va întreprinde acțiuni sociale pentru cei mai dezmoșteniți, oferindu-le ceea ce nu le poate oferi piața: forme concrete de solidaritate, caritate și demnitate care să le permită acestora să scape de singurătate și să-și recapete speranța într-un paradis. Deocamdată, capacitatea lui de convertire nu este considerabilă: în Franța, de exemplu, doar 3 000 de persoane se convertesc anual la islamism, în 2006 ajungându-se la un total de 70 000. Ritmul nu ar avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
întâmplat nimic înainte, să vorbim deschis despre ceea ce a fost viața noastră, dacă aceea era viață, de-a lungul timpului în care am fost orbi, ziarele să amintească, scriitorii să scrie, televiziunea să arate imaginile orașului luate după ce ne-am recăpătat vederea, să fie convinși oamenii să vorbească despre relele de tot felul pe care au trebuit să le suporte, să vorbească despre morți, despre dispăruți, despre ruine, despre incendii, despre gunoi, despre putreziciune, și apoi, când vom smulge zdrențele falsei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
atragă, fie și în ultima clipă, simpatia polițiștilor, bunăvoința lor, complicitatea lor. Deodată își aminti, Am o fotografie, exclamă el, da, cred că o mai am, Ce fotografie, întrebă inspectorul, Una a grupului, făcută la puțin timp după ce ne-am recăpătat vederea, soția mea n-a luat-o, a spus că o să facă o copie, că să rămân eu cu ea ca să nu-mi pierd memoria, Astea au fost cuvintele ei, întrebă inspectorul, dar bărbatul nu răspunse, se ridicase în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
încă nu și-au trăit traiul. Țipă și ei alături de cei mai zgomotoși entuziaști, dar strigătul lor de luptă sună spart. Sunt ca niște biete dame îmbătrânite care, cu ajutorul rujului, vopselelor și pudrei, printr-o veselie stridentă, încearcă să-și recapete iluzia tinereții. Cei mai înțelepți își urmează însă drumul cu o grație decentă. În zâmbetul lor potolit există o ironie indulgentă. Își amintesc că și ei au călcat în picioare, cu tot atâta gălăgie și cu tot atât dispreț, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
acorde atenția cuvenită tuturor lucrurilor care trebuie făcute ca să-ți expediezi cum se cuvine copiii la școală. Dnei Strickland i se frânse iarăși vocea: — Și ce-o să se întâmple cu ei, bieții copilași? Cum o să trăim? Se lupta să-și recapete stăpânirea de sine și vedeam cum își strânge și-și desface spasmodic pumnii. Era mai mult decât dureros. — Bineînțeles că am să mă duc la Paris, dacă crezi că pot fi de vreun folos, dar trebuie să-mi spui exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
degrabă te amuza figura ridicolă pe care o făcea olandezul decât te înfuria felul brutal în care îl tratase Strickland. — Sper să nu-l mai văd niciodată în ochi, zise dna Stroeve. Stroeve zâmbi și dădu din umeri. Deja își recăpătase buna dispoziție: — Realitatea rămâne că este un mare artist, un artist foarte, foarte mare. — Cine, Strickland? am exclamat eu. Nu poate fi vorba de aceeași persoană. — O huidumă de om cu o barbă roșie - Charles Strickland. Englez. — N-avea barbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
încât mă pregăteam să repet întrebarea. De unde să știu? îmi zise el în cele din urmă. Nu putea să mă sufere, și asta m-a amuzat. — Aha, înțeleg! Deodată izbucni furios: — Dracu’ s-o ia! O doream. Dar imediat își recăpătă cumpătul și mă privi zâmbitor: — La început s-a îngrozit. — I-ai spus? Nu era nevoie. Știa. N-am spus nici o vorbă. Era speriată. În cele din urmă am avut-o. Nu știu exact ce anume din felul cum mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dorința îi cuprindea trupul, așa că era împins către o orgie a poftelor animalice, dar el ura de fapt instinctele care-i răpeau stăpânirea de sine. Ba chiar cred c-o ura și pe partenera inevitabilă a desfrâului. După ce-și recăpăta controlul asupra propriei sale ființe, se scutura înfiorat la vederea femeii de al cărui trup se bucurase. Atunci gândurile lui pluteau senine înspre Câmpiile Elizee și simțea față de această femeie oroarea pe care poate că o simte și fluturele frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de tuse violentă, În timp ce senzația de greață se Întețea. Reuși doar să se Încredințeze că prin hainele lor nu mai exista nici un obiect vrednic de interes, Înainte să părăsească Încăperea. De cum ajunse afară, stătu locului câteva momente, pentru a-și recăpăta suflarea. Mintea Îi fugi către moartea atroce a vâslașilor. Acum le Înțelegea cumplita Încordare a membrelor. Cei care scăpaseră de otravă fuseseră lăsați În lanțuri, să moară de sete sub soarele arzător, fără ca asasinul să fi catadicsit să le desfacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ochii i se Încrucișară cu ai lui Dante, poetul Încercă pentru o clipă senzația că, dintre toți, tocmai pe el Îl căuta. - Ea ne va călăuzi În cucerirea Răsăritului pierdut. Acolo ne vom Întoarce, să eliberăm Mormântul și să ne recăpătăm bogățiile pe care păgânii le-au furat fraților noștri. Ascultați cuvântul ei, când vă va fi vestit! Și, până atunci, sprijiniți cauza ei, contribuind fiecare cu cât poate, continuă Brandan arătând către un personaj scund și rotofei, acoperit până la picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
predai cu seninătate. Așa că am traversat Alpii și m-am oprit pentru o vreme În mai multe orașe din Nord. În ultimul timp am predat la Toulouse. Surprinderea inițială a lui Dante se risipea pe măsură ce imaginea paternă a bărbatului Își recăpăta consistența În memoria lui. Arrigo fusese maestrul care Îl impresionase cel mai mult pe vremea aceea datorită lucidității cu care propovăduia tezele marilor filosofi ai antichității. - De ce nu m-ai căutat, maestre? Îl dojeni afectuos poetul. Te-aș fi Întâmpinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de a fi fost cauza indirectă a torturii. Eliberându-l, se supusese dorinței de a-și alinga din amintire chipul Însângerat, articulațiile dislocate. Dar poate că mai avea totuși vreme să-l oprească. Probabil că matematicianul Încă aștepta să-și recapete un minimum de puteri Înainte să o pornească la drum spre Nord. Continuă să pășească, parcurgând ultima porțiune. Sala de la parter era goală și nici pe scări nu Întâlni pe nimeni. Ajunse la etajul al doilea, unde era odaia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
regina albă. - O altă femeie? Încă un semn de Încuviințare și, dintr-o dată, Amara mai apucă o piesă, așezând un pion alb lângă regina de aceeași culoare. - Un fiu, murmură Dante. De la o altă femeie. Din nou muta se opri, recăpătându-și imobilitatea absentă. Și totuși, exista o semnificație În clipele acelea de suspensie. Probabil că prin fixitatea ei voia să reprezinte trecerea timpului. În clipa aceea, Amara se dezmetici, căutând iarăși printre piesele Îngrămădite. Mâna Îi reveni pe tablă, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]