3,662 matches
-
zice Minulescu... Hm! surîde Maria cu gîndul departe. În cinstea ta, / Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint, / Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint, / În pat ți-am presărat garoafe / Și maci / Tot flori însîngerate"... Se oprește din recitat, păstrîndu-și privirea departe, soarbe vodca din pahar și-i savurează tăria răsuflînd ușor, prelung; trage două-trei fumuri, după care, preocupată de pahar, admirîndu-i transparența, murmură: N-ai presărat garoafe, nici maci și nici n-ai înfipt în covorul din perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vârful ascuțit, ca o pensulă de scris. Pe vârful coloanei crește un pin bătrân care seamănă cu o floare cu petalele desfăcute, de aici și numele acestui punct turistic. Se spune că într-o noapte, marele poet chinez Li Taibai, recitând versuri, a ajuns pe aripile vântului pe un munte sfânt. De jur-împrejurul acelui loc era o mare de nori care pluteau printre pomi și flori. Amețit de frumusețea acelui loc, Li Taibai a observat abia după un timp o pensulă uriașă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
autorii acestora ar putea fi plugari, vânători, oșteni, "Shi" (cavaler din treapta inferioară a nobilimii) și "Junzi" (aristocrați). Sunt și mulți autori a căror meserie nu a fost identificată. Inițial, poeziile din Cartea Poemelor au fost folosite pentru a fi recitate și cântate la diferite ceremonii și ritualuri sau la petreceri și pentru ca autorul să-și exprime părerea cu privire la problemele social-politice ale vremii. Ulterior, Cartea Poemelor a devenit material didactic de cultură generală folosit pe scară largă de clasa aristocraților și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
în lume. Guan Hanqing a trăit în secolul al XIII-lea, când se afla la cârma țării dinastia Yuan (mongolă). Era un cărturar elegant, deosebit de înzestrat, cu suflet sensibil și mult umor. Se pricepea la mai multe arte și meșteșuguri, recita poeme, cânta la fluier și lăută, dansa, juca Go, fiind și un vânător iscusit. A locuit mult timp în capitala Dadu (azi Beijing), unde a deținut o funcție în Academia Imperială de Medicină, însă nu-și manifesta interesul prea mare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
răspândirii ei, epopeea a fost impregnată cu înțelepciunea etniei, devenind o capodoperă folclorică. O legendă spune că Manas n-a fost creată de inspirația poeților anonimi, ci dăruită de zeitate. Mulți cântăreți, odată treziți din visare, aveau capacitatea de a recita, pe de rost, cele peste două sute de mii de strofe ale epopeii, ceea ce pare incredibil, dar kârgâzii cred cu tărie că așa este. Manas a fost, potrivit legendei, un celebru erou și lider al etniei kârgâze, un simbol al forței
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
unde îți stau picioarele, îți va sta și capul." Auzind porunca fratelui său, Cao Zhi s-a întristat peste măsură și s-a revoltat totodată. Încruntând din sprâncene și meditând repede, într-o clipă, poezia fu gata. Cao Zhi a recitat-o pe loc: " Vând trist amărâte boabe de soia, Focul îl faci cu tulpinile ei. Din tulpini de soia amarnic bocesc în tigaie. Din aceeași rădăcină ne-am tras noi doi, De ce oare mă prigonești cu atâta neomenie!" Regele Cao
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
face. Stănescu a vrut un loc în raftul întâi al literaturii române. Și-a construit cu răbdare o imagine de poet boem, bețiv fluturatic, desprins de cele lumești, bântuit de poezie din culcare în sculare. Grandilocvența jenantă cu care își recita producțiile în fața camerei de luat vederi, cabotinismul gravității și esențelor cu care debita banalități și stupizenii, puzderia de oh!-uri și ah!-uri, aerul de „lunatic”, de „înger” obez, toate acestea erau menite să imprime în capetele celor ușor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
furtunoase, toate au contribuit la fabricarea legendei geniului poetic din Amzei. De N.S. s-au agățat ciorchine critici, poeți, prozatori care vedeau că el are o relație privilegiată cu stăpânirea comunisto-securistă. Cel mai adesea am dat peste versurile lui Stănescu recitate din memorie de culturnici și maiori de cenaclu. Tot felul de milițieni și cadriști se mândreau cu dedicațiile maestrului. Din păcate, am întâlnit și întâlnesc și oameni serioși, cu creier și bun-simț, care se încăpățânează să-l considere un poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
că bâzâiau și se izbeau de geamuri nu era ieșit din comun, dar întreceau măsura, o făceau într-un chip necuviincios și în momente nepotrivite, bunăoară când una dintre vocile acelea de clopoțel, în rochiță albastră și cu funde albe, recita ceva din manualul de citire, aducând laolaltă trandafirii, hărnicia, gărgărițele (cu accent pe i), lanurile de grâu, partidul și cununile de pini de pe creste. S-a întâmplat apoi ca un muscoi negru-albăstrui să pice amețit în decolteul tovarășei învățătoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
să ai grijă să nu stârnești Bau-Bai sau alte spirite care-și au culcușul acolo în ceață (nu atât înfricoșătoare, cât necunoscute și, tocmai de-asta, cu mult mai înfricoșătoare), să-ți obișnuiești ochii cu lumina difuză, lăptoasă, grea, să reciți vreo strofă dintr-o poezie cu șoimi ai patriei ca să prinzi puțin curaj: „Noi suntem viitorul/ Și-n țara ce-o clădim/ În zborul către mâine/ Ca șoimii o să fim“. Ciudat. Poate că în momentul acela vreo incantație misterioasă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mărturisea că și-ar dori o ceață groasă, groasă de tot, eu încercam ca blegul să aflu de ce, iar el mă lămurea („ca să nu te vadă nimeni cum mă pupi în fund“); în poieni ori în lungile drumuri prin păduri, recitam nenumăratele poezioare cu Artur, toate conținând rima potrivită. Cu mâna pe inimă, declar că lucrurile astea (care-i contrariază pe mulți, fiind vorba de maniere, de educație, de felul în care se poartă un bunic cu nepotul lui) erau chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ciorbicăăă... V-a plăcut? 4. Salamul din sobă În vremurile în care orologiul bătea tot mai dogit, iar bunicul meu era de mult bunic (fiindcă eu mă născusem, gângurisem, învățasem să merg, să vorbesc, să scriu, să pup fetele, să recit poezii patriotice și chiar să rezolv ecuații), lui, care nu mai pleca pe șantiere, ci lucra pe Calea Griviței într-un institut de proiectare, i-a venit ideea să închirieze cămăruța de la mansardă unei muncitoare de la o fabrică de mezeluri. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
prin vraful prăfos și descurajant al almanahurilor, se descurca cu ochii închiși pe traseele stâncoase ale războinicilor apași, putea consulta oricând pentru o veritabilă teză de doctorat cu titlul Viața și aventurile lui Dr. Justice colecția completă a revistei Pif, recita ca pe apă lista vrăjmașilor cu care a dat piept Rahan în toată existența sa zbuciumată, ținea adevărate prelegeri despre rostul jertfei omenești în consolidarea și strălucirea unor imperii numai de el știute, era în stare să-și dea viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
-ului lor - un alergător cu o torță. Așa mă vedeam cîteodată, un Alergător cu o Torță. Și vai, ce cărți am descoperit În timpul acelor prime zile Îmbătătoare ! Chiar și azi, simpla recitare a titlurilor mă face să-mi dea lacrimile. Recitați-le, rostiți-le Încet, fără grabă și lăsați-le să vă sfîșie sufletul. Oliver Twist. Marele Gatsby. Suflete moarte. Middlemarch. Alice În țara minunilor. Tați și fii. Fructele mîniei. Și tu vei fi țărînă. O tragedie americană. Peter Pan. Roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
imemorabilă, orb și analfabet, care povestește neîntrerupt istorisiri ce se petrec în țări și timpuri complet necunoscute lui. Fenomenul a atras la fața locului expediții de antropologi și parapsihologi: s-a stabilit că multe romane publicate de autori celebri fuseseră recitate cuvânt cu cuvânt de vocea răgușită a „Părintelui Povestirilor“ cu câțiva ani înainte de tipărirea lor. Unii spun că bătrânul indian ar fi izvorul universal al materiei narative, magma primordială din care se ramifică manifestările individuale ale fiecărui scriitor; alții îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
televiziuni, că jur că mă-ntorc, vă bântui în fiecare seară, vă dau cu oglinda-n cap, cu lanțul de la bicicletă, vă dau foc cu bricheta la mustăți și bărbi, vărs aftershave-ul în ciulama, împing mobila prin casă și vă recit din proletcultiști când vreți și voi să v-o puneți. Scot fotografia clasică a „Voievozilor” și-i desenez o cruce deasupra capului și tipului în frac, cu mustață de d’Artagnan, Mircea de-acum șase ani. *** - A sunat Marcu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
aduce-o aici pe tanti Niculina și i-aș da două șnapsuri, dacă i-aș pupa mâna și dac-aș ruga-o frumos, hai, tanti, cum ziceai că i-ai pizduit și-ai aruncat cu noroi la colectivizare?, ei, ar recita înjurăturile, ar scanda ca-n latină, cu trăire. „Ce grebla coraslei lor de fătați prin bălării să fi făcut, măi băiete? Ce luna, asfințitu’ și luminarea lor de borobeți? Bărbatul îmi murise și rămăsesem io, femeie singură, am pus mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Lenin, prostul a intrat în jocul lui... Mă analizează. Am să mai spun vreo două fraze, beau cafeaua și plec. - Ți-am spus de delirul lui egiptean, nu? Odată, tot la o chestie în hol la Bibliotecă, a început să recite, cu glas tunător, din poemele lui Tutankamon traduse de el însuși... Îți închipui ce-a fost... Aș putea încerca și eu, nu? Glumesc... - Ștefane, ce-i cu tine? Nu e flatant, dar arăți ca dracu’, un drac bolnav de ulcer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
fiecare seară "Programul", o aiureală, auzit de atîtea ori, încît îl știu pe de rost și n-am avut de gînd să-l rețin, dar mi-a intrat în cap cu de-a sila. Dacă vreți, pot să vi-l recit, poate v-ar interesa..." Mihail căută ceva printre hârtii cu privirea, "nu, îl am, aveți dreptate, o aiureală, să faci oamenii mulțumiți, dacă nu chiar fericiți, cu de-a sila, cum spuneați". Pangratty rămase cu un gest suspendat în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ceea ce rămâne În cuget - chintesența, zațul. (Chiar numele lui Dalj Îi răsuna În minte precum titlul unei poezii.) Dar ce era chintesența, zațul? Pe Oneghin Îl știa pe dinafară, pe Ruslan și Ludmila - aproape pe de rost, pe Lermontov Îl recita doar după bărbierit, când apăsa cu lapis pe tăieturi. (Cu plumbul În piept...) uneori pe Blok, Anenski, Gumilov... Și pe atâția alții, dar fragmentar. Ce era deci zațul? Câteva strofe din Byron, Musset. (Flămânzirea nu priește memoriei, orice ar spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
-o Taaroa, îi dădea puterea de a se întoarce, cu forțe noi, la dificilă sarcina de a învăța drumurile tuturor stelelor universului, în trecerea lor pe bolta cerească. Flegmaticul și mâncăciosul Oripo îi dedică în fiecare seară câte două ore, recitând cu vocea lui monotona dintotdeauna lista tuturor Avei’á posibile între nord și vest, ceea ce, la căderea nopții, îl ajută foarte mult pe Tapú Tetuanúi, recunoscând mai usor diferitele constelații. Într-una din acele nopți întunecoase, pe care băiatul le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dinții mușcând în gol în căutarea aerului. — Hernie inghinală, spune Sfântul Fără-Mațe. Și cu toții rostim cuvintele astea în șoaptă, ca să ni le amintim mai bine. Pe scenă... spune domnul Whittier, cu fața îngropată în covorul prăfos. Spune: Sunt gata să recit... Hernie inghinală... repetăm cu toții în gând. Ce s-a întâmplat până acum nu ajunge nici măcar de-un banc bun. Niște idioți duși cu preșul într-o clădire și închiși acolo. Șeful răpitorilor se balonează, și noi scăpăm. Pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
așa de greu? Cortina coborî pentru câteva minute, timp necesar actorilor să se schimbe. Momentul de relaș căzu ca o binecuvântare asupra părinților cărora le amorțiseră oasele. Ai văzut-o pe Ema ce dulce era? Sau Dan. Nu știam că recită așa de frumos. Cu toate ieșirile ei, Luana asta a ta, Sando, e dată dracului. Așteptarea se prelungea și Anda se grăbea să plece să întoarcă friptura. Ați uitat de noi? Când e gata? Speriați de nerăbdarea celor mari, copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în seamă. Fetița număra minutele până la sosirea lui și o dată așezat lângă ea, cei ai casei nu mai contau. Noia venea cu dulciuri și daruri de tot felul și copilul alerga în jurul lui, fericit să-i arate jucăriile, să-i recite poeziile nou învățate ori să-l încânte cu melodiile pe care le știa. La plecare, îl întreba: Tati, când te muți înapoi în cața noatră? Bărbatul căuta fel de fel de pretexte pentru a amâna răspunsul. Aniela insista. Când ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
la vreun pasaj mai interesant. La celălalt capăt al patului mama broda la un set de lenjerie, era foarte concentrată și la izbucnirile bărbatului ei întreba: hai spune de ce râzi și el îi explica în amănunt pasajul, chiar i-l recita, fără să reușească s-o impresioneze sau s-o emoționeze cu ceva. Ea urmărea mai departe capătul lucios al acului, mâna i se mișca repede, cu precizie, ochelarii îi tot alunecau pe nas. Înțelegi, mă? O întrebă bărbatul și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]