6,686 matches
-
Plec în Iowa, îi anunț eu din cabina telefonică de pe etajul meu. — Unde? — La Davenport, în Iowa. — În prima ta vacanță studențească? — Știu, dar e un prilej formidabil și nu-l pot refuza... — Prilej? Pentru ce? — Da, să petrec Ziua Recunoștinței în familia acestui băiat pe care-l cheamă Bill Campbell... — Cum? — Campbell, cum îi zice și supei ăleia. Stăm în același cămin... Ei, însă, mă așteaptă acasă. Toată lumea mă așteaptă. Morty are bilete la meci. Ce tot îndrug eu acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Cât a mai trudit pentru cei urgisiți - așa cum o să trudesc și eu! Un băiețel evreu drăgălaș? Ce știi tu, sunt cel mai drăgălaș băiețel evreu care-a existat vreodată! Uită-te numai la visurile lui, așa de dulci și mesianice! Recunoștință față de părinți, loialitate față de seminție, devotament față de cauza justiției. Ei, și? Ce-i rău în asta? Muncă pe brânci într-o profesiune idealistă, jocuri jucate fără fanatism sau violență, jocuri jucate între oameni care gândesc cu toții la fel, jocuri în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
curtezane ce acceptau cadouri de la prinți. Și m-am rățoit la el ca o chelneriță prea obosită. Îl auzi mișcându-se În spatele ei și știu că se apleca după bilet. Vru să se Întoarcă spre el și să-și exprime recunoștința cam așa: „Ar fi un vis să stau tot drumul pe canapelele acestea moi, să dorm pe pat, să uit că tocmai plec să Încep o nouă slujbă, să-mi Închipui că-s bogată. Nimeni, niciodată, n-a fost atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mult mai mult. Dar cum aș putea plăti, se Întrebă ea, dacă nu insistă să fie plătit? Și numai gândul de-a face actul fără a fi beată, cum presupunea că erau unele femei, sau din pasiune, ci doar din recunoștință, o Îngheță mai mult decât zăpada de-afară. Nu era nici măcar sigură cum se face asta. Va trebui să petreacă o noapte Întreagă cu el, să se dezbrace complet În compartimentul rece? Dar Începu să se consoleze cu gândul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mea să mă gândesc că, pentru zece lire... La Început aceste cuvinte n-o atinseră. Era prea Încurcată de ușurarea ei, chiar de jena de-a fi fost jinduită doar În vis și, mai presus de toate, de sentimentul de recunoștință. Și apoi, scoțând-o din tăcerea ei, veniră cuvintele finale, cu sugestia lor umilitoare - aceasta nefiind ceva familiar. Ea-și Înfruntă porția de spaimă din acest târg Întinzând mâna și atingând fața lui Myatt cu o gratitudine care-și Împrumutase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Cădea cu atâta abundență, că stâlpii de telegraf nu se mai vedeau. Ea Își trase mâinile și Îl Întrebă cu ciudă: — Așadar, nu vrei să vin? Calmul și familiaritatea cu care primi el propunerea ei o făcură să-i Înghețe recunoștința. Da, spuse el. Vino. Vino În noapea asta. Îi atinse mâinile. — Să nu crezi că sunt rece. Dar mi se pare că ne cunoaștem de atâta vreme. O imploră: — Fii puțin mai străină. Dar Înainte ca ea să-și fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
arbora o mină „străină“, deja recunoscuse, „Da, și eu simt același lucru“, așa că nu mai era nimic de spus și stăteau În tăcere, ca niște prieteni vechi, gândindu-se fără agitație la noaptea care-i aștepta. Scurtul ei acces de recunoștință trecuse, acum părând nu numai inutil, ci și nedorit. Nu-i poți fi recunoscător cuiva pe care-l cunoști de atât de multă vreme. Primești favoruri și faci favoruri și vorbești puțin despre vreme, fără să te indignezi de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
unei relații ciudate, fața Înțeleaptă și smeadă Își pierdu aerul familiar. Când leșinase pe coridor, fusese bun cu ea, oferindu-i mâinile care o Înveliseră cu o haină călduroasă, o voce care-i dăduse șansa să se odihnească În lux. Recunoștința Îi năvăli În ochi și dacă n-ar fi fost liniștea ce se lăsase În vagon, i-ar fi spus „Te iubesc“. Își păstră cuvintele pe buze, așa Încât să poată sparge tăcerea cu ele atunci când tăcerea celorlalți va lua sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dragoste, de la Carl“, pentru că se hotărâse să-i spună astfel. Nu puteai spune „Te iubesc, Carleton“, dar „Te ador, Carl“ era ușor. Ea râse tare și bătu din palme, având brusc senzația că dragostea era o afacere simplă, compusă din recunoștință, daruri și glume prietenești, un apartament, lipsa obligației de-a munci și o cameristă. Ea Începu să alerge pe culoar, aruncată dintr-un perete În celălalt, dar fără să-i pese. O să mă duc la teatru cu trei zile Întârziere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Mi-am pierdut batista. Silueta Înaltă și subțire se aplecă asemeni unei perechi cenușii de foarfece, se puse În genunchi și pescui batista de sub bancă. Stângăcia lui o făcu să zîmbească. Uită de neîncrederea ei și-i mulțumi cu exagerată recunoștință. Ieșind, el păși cu capul aplecat, ca să evite zăpada, zâmbind singur. Unul din soldați Îi conducea și celălalt mergea În urmă, cu pușca scoasă de pe umăr și baioneta pusă. Vorbeau Între ei peste capetele prizonierilor, Într-o limbă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Era prea supraponderal, spuse Marci, ștergându-și lacrimile cu mânecile din dantelă. Apoi, uitându-se la mine cu disperare, Întrebă: Cât durează partea asta cu meditatul asupra problemei, mai exact? Trei săptămâni? Aș putea să termin de meditat până la Ziua Recunoștinței? 13tc "13" FΨΨΨ de aniversarea căsătorieitc "FΨΨΨ de aniversarea căsătoriei" To: Sylvie@hotmail.com From: Lauren@LHB.com Date: November 1 Re: FΨΨΨ de aniversarea căsătoriei Fată dragă, Iartă-mă că am dispărut așa. A fost aniversarea căsătoriei mele săptămâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
lumea asta care să Înfigă cu mai multă forță un pumnal În inima unei divorțate, fie ea și cea mai veselă dintre toate, ca o felicitare de Crăciun care arată binecuvântările vieții de familie. Cam la vreo săptămână după Ziua Recunoștinței, m-a sunat Lauren, deloc În apele ei. Louis, fostul ei soț, trimisese cunoscuților o felicitare cu o poză În care apăreau el și o femeie necunoscută pe care o chema Arabella, alături de fiul lor nou-născut, Christian. Lauren o văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
În vitrinele de la Bergdorf Goodman, Îmi spuneam În sinea mea, Întruna, că sigur bijuteria avea să fie cadoul meu de Crăciun. Chiar dacă era un pic prea devreme pentru brad, eu Îl cumpărasem pe al nostru la câteva zile după Ziua Recunoștinței, de la o familie din Vermont care vindea brazi În josul lui Fifth Avenue. Eu și Hunter am petrecut veseli prima duminică din decembrie Împodobind bradul cu panglici lucioase roz pal, globuri de modă veche, din sticlă transparentă, și beteală deosebită, albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
el, trăgându-mă cu delicatețe În sus, ajutat de Hélène. Am reușit să stau În picioare, dar cu dificultate. Ar trebui să mergi acasă. Mă duc eu să dau de Hunter. —Serios? i-am spus, pe un ton plin de recunoștință. Pierre dădu din cap. De ce Sophia Îi dăduse lui papucii pentru un bărbat Însurat, nu Înțelegeam. —Trebuie să vii musai la petrecerea surpriză de ziua lui Hunter, la cabană, i-am zis, recăpătându-mi un pic stăpânirea de sine. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
devină cu totul inutil, dar afrodisiacele ar fi putut modifica ecuația... Pe măsură ce se îmbăta mai tare, senzația de vină dulce, lipsită de țintă îl făcea pe Dan trist și sentimental. Sub efectul alcoolului, îmbibase umărul lui Carol cu lacrimi de recunoștință și autocompătimire. Ea desfăcu o sticlă albastră de bere groasă, dulceagă, produsă de un mic ordin religios din Wallonia. Bărbatul o bău pe nerăsuflate. Afrodisiacul îl ținea țeapăn. El însuși a rămas surprins, prin aburii beției, simțind că scula pricăjită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
nu le dădea nici o atenție. Acesta era momentul său. Își dădea seama din felul în care adversarii lui se mișcau cu încetinitorul și în reluare. Avea impresia că fug de el și, ridicându-se de la pământ, își apăsa plin de recunoștință palma pe fețele lor tumefiate, care se vindecau la atingerea Regelui. Erau clipe binecuvântate, când totul părea posibil. Apoi, când trecuse efectiv de linia de fund, Bull își dăduse seama că trebuia să ia o decizie. La viteza pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
pământului, decide fără ezitare să-l ajute material. În scurt timp, viața lui se schimbă radical. Are haine cât se poate de scumpe și de frumoase, delicatese la masă și o casă spațioasă și luxoasă. Învățăcelul însă, fără pic de recunoștință, invită un vrăjitor taoist să izgonească vulpea din casă ca pe un duh rău. Supărată foc pentru o asemenea ingratitudine, vulpea nu numai că i-a luat înapoi tot ce i-a dat bărbatului, dar l-a și pedepsit cum
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
să îmblânzească puhoaiele. Fiecare fluviu își are propria albie și toate cursurile de apă se îndreaptă spre est și se revarsă în mare. De atunci, oamenii, scăpați de furia apelor, au început să trăiască o viață fericită. Ca să-și exprime recunoștința, poporul l-a ales pe Yu conducător și împăratul Shun i-a cedat de bună voie tronul. În societatea primitivă caracterizată printr-un nivel de producție foarte scăzut, oamenii au exprimat prin basme dorința lor arzătoare de a învinge calamitățile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
statul Jin Târzie și a devenit împărat, a ordonat ridicarea unei prăjini în curtea fiecărei gospodării în vârful căreia să fie o baniță de staniu, în care să fie pusă hrană pentru ciori. El a vrut astfel să-și exprime recunoștința față de aceste păsări care i-au salvat viața. De aceea, astăzi vedem în curtea imperială o astfel de prăjină, numită Suolungan. Dinastia Qing a început să asimileze și elemente ale culturii populației din centrul Chinei. De exemplu, influența culturii naționalității
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
mânca Fan la fiecare din cele trei mese ale zilei. Odată, a venit să-l viziteze un prieten. Acesta a observat ce mânca Fan și din milă a vrut să-i lase niște bani. El l-a refuzat cu multă recunoștință, dar categoric. A doua zi, prietenul său i-a adus mai multe delicatese. Fan Zhongyan n-a mai putut să-l refuze. Peste câteva zile, prietenul a venit din nou în vizită. Și surpriză! A observat că delicatesele, precum puiul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
pe agresori. Academicianul-șef Eugen Simion va elogia opera celui dispărut. Adrian Păunescu va compune, pompându-și lacrimi în barbă, un poem la catafalc, arătând că și el, ca ziarist, a îmbrăcat maioul morții. Cu toții vor descoperi, cu ușurare și recunoștință, ce bun, ce deștept, ce frumos e ziaristul o dată mierlit. Dar pentru că mai sunt și lipsuri - până acum s-a realizat doar băgarea ziariștilor în spital și pușcărie, nu încă direct la morgă -, Puterea n-a mai avut răbdare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Gamel, colonelul Benchley a văzut În minte imaginea căsuței lui văruite din Shropshire, cu doamna Benchley și copiii În prag. “ Sau ăsta : “Paris, Londra, Dijbouti, toate i se păreau ireale, acum că stătea printre ruinele unei alte cine de Ziua Recunoștinței, cu mama și tatăl lui și idiotul ăla de Charles.” Cine poate rămîne neimpresionat de asemenea propoziții ? SÎnt atît de pline de semnificații, atît de, Îndrăznesc să spun, doldora de ele, că pur și simplu ai sentimentul că plesnesc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
timp, lumea din afara librăriei arăta tot mai mult ca un loc din care nu prea voiam să fac parte. În excursia noastră de orientare În lumea de sus, mama ni se plînsese mult, Luweenei și mie, despre lipsa noastră de recunoștință pentru tot ce face pentru noi, arătîndu-ne cele mai grozave locuri de găsit mîncare și gunoaie. Ceea ce era ridicol. Din punctul meu de vedere, ea nu făcuse altceva decît să ne arate o seamă de capcane ale morții, deci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
meu de vedere, ea nu făcuse altceva decît să ne arate o seamă de capcane ale morții, deci nu prea aveam pentru ce să-i fiu recunoscător. Cu o singură excepție, și anume cinematograful Rialto, pentru care Îi port o recunoștință enormă, pînă-n ziua de azi. Dacă n-ar fi fost Rialto, n-ar fi fost dorința. Nici dorința, nici Frumoasele. Și ce-aș fi fost fără Frumoasele mele ? Fără Frumoase, aș fi fost un biet rozător singuratic, meditînd, la Închiderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
dorința de a-și recâștiga demnitatea și libertatea, ca și dorința de schimbare a unui regim dictatorial ce părea invincibil în această zonă a Europei. Se cuvine să cinstim memoria celor care și-au jertfit viața, cu aleasă prețuire și recunoștință. Datorită lor trăim astăzi într-o lume mai bună în care sunt respectate în general drepturile omului. Autorul PREFAȚĂ (ÎN LOC DE ARGUMENT) Această carte nu se pretinde o lucrare științifică. Și nu este nici „un proces al comunismului, globalizării și materialismului
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]