967 matches
-
înapoia sa o ultimă privire, suficient cât să vadă, deși nelămurit, silueta soldatului dispărând printre copaci. 8 După ce străbătuse în fugă gangul ce lega grădina de curtea din spatele pars dominicae, cu inima bătându-i parcă în gât, Hippolita ajunse în fața redutei. Găsi acolo curtea invadată de o mulțime îngrozită, care, la lumina torțelor, se învălmășea să pătrundă prin poarta strâmtă, dar solidă. Intrarea era destul de joasă, gândită astfel pentru a-i obliga pe eventualii atacatori să se încline puțin, lăsând capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
imediat inevitabila concluzie a acelei vești. Atunci, trebuie să închidem imediat! Fără să mai aștepte aprobarea stăpânei, ieși și ordonă servitorilor care încă mai păzeau mai departe marea poartă rezervată trecerii carelor să o închidă imediat și să vină la redută, după care, cu gesturi largi ale brațelor, îi îndemnă pe toți fugarii ce reușiseră să intre și alergau grăbiți. Ultimii intrați în redută fură doi tineri coloni, soț și soție, cu trei copii și câteva legături de lucruri luate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai păzeau mai departe marea poartă rezervată trecerii carelor să o închidă imediat și să vină la redută, după care, cu gesturi largi ale brațelor, îi îndemnă pe toți fugarii ce reușiseră să intre și alergau grăbiți. Ultimii intrați în redută fură doi tineri coloni, soț și soție, cu trei copii și câteva legături de lucruri luate în pripă. După ce și ultimii servitori se strecurară prin deschizătura strâmtă, Clemantius le ordonă să închidă poarta grea din fier și să găsească înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Cei ai casei sunt aproape toți, iar colonii din apropiere au sosit și ei, dar mulți dintre zilieri nu sunt de găsit. Probabil că au fugit Hippolita încuviință. — Mai bine, răspunse, gândindu-se la rezervele alimentare din micul depozit al redutei și la faptul că întreaga construcție, în toată întinderea ei, nu putea să adăpostească mai mult de o sută de persoane. Pe de altă parte, fuga unora dintre sclavii ce munceau câmpul fusese deja luată în considerare atunci când se gândise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rândul său. Hippolita se zbătea să scape din strânsoarea celor doi bărbați, lupta și răcnea ca un tigru. — Nuuuuu! Nu pot să facă asta. Blestemații! Lăsați-mă să mă duc, vă zic! Fără să asculte de ea, o târâră până la redută, în pragul căreia apăruse și soldatul rămas cu Cilonus. De sub arcul gangului ieși, alergând prin fum, un tânăr războinic. — Uite, sunt aici! strigă Cilonus. Trebuie să închidem! Ajunsă la intrare, ea se agăță de usciori cu toate puterile sale: — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Milițianul, lovit de o săgeată în ceafă, se prăbuși la pământ. Pe Cilonus îl ajunse o javelină în spinare. Făcu câțiva pași împleticiți, apoi căzu în genunchi chiar în fața porții. Imaginea iubitului său în praful drumului, cu mâna întinsă spre redută, în căutarea unui imposibil ajutor, cu chipul contractat într-o grimasă de durere și gura larg deschisă într-un strigăt sugrumat, a fost ultima pe care Hippolita o văzu înainte capoarta grea să se închidă, bufnind gros, în fața ei, izolând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
capoarta grea să se închidă, bufnind gros, în fața ei, izolând-o, laolaltă cu toți ceilalți fugari, de restul lumii. 9 Odată poarta închisă și zăvorâtă, Clemantius strigă la servitori să baricadeze intrarea cu scânduri și trunchiuri, aduse din timp în redută. Dând apoi din coate prin mulțimea strânsă în jurul lui, în întunericul încăperii largi, se repezi la ambrazura cea mai apropiată și iscodi în afară. Uite-i, blestemații! mârâi. într-o clipă, Hippolita îi fu alături și, dându-l la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce le luaseră. Iar alții, ajunși în piațetă cu mâinile goale, priveau în jur cu ochi febrili, nerăbdători să pună și ei mâna pe ceva. Cilonus era acum la pământ: doi barbari, fără să se îngrijească de prezența romanilor din redută, dezbrăcau brutal cadavrul. Oroarea pe care putu să o încerce Hippolita observându-i în vreme ce își disputau mantaua elegantă nu însemna nimic în comparație cu groaza ce i-o dădea villa pradă flăcărilor ori zgomotul ce venea din depozit și strigătele animalice ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oameni se îngrămădiră atunci în jurul lui Clemantius, întrebându-l cu însuflețire ce era de făcut: cei mai inimoși își regăsiseră curajul și se arătau disponibili pentru apărare. Cei mai puțin viteji se căiau deja de hotărârea ce îi adusese în redută și se întrebau cu neliniște dacă nu existau și alte ieșiri. Libertul căuta să-i calmeze și, ca să fie auzit mai bine, se urcă pe două trepte ale unei scări strâmte din piatră, ce ducea la etajul superior și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
erau conservate provizii ce le-ar fi permis să reziste chiar și la un asediu mai lung; în afară de asta, pivnița era construită deasupra unui torent subteran, de la care un mic puț le permitea să ia oricând apă. Cel care construise reduta fusese prevăzător și prevăzuse și o mică provizie de arme, un cuptor cu horn îambele se găseau la nivelul de josă și o latrină. Așadar, nu trebuia să cedeze în fața fricii, ci să se organizeze și să pregătească să reziste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la întrebarea sa; află astfel că tatăl său se numea Reinwalt. Se gândi imediat la faimosul taciturn și îi ceru confirmarea, dar Hippolita nu putu auzi răspunsul, fiindcă în acel moment, primit cu strigăte de oroare de mulțimea adunată în redută, veni dinspre villa înfricoșătorul vuiet al unei prăbușiri. Clemantius, care până în acel moment se ocupase de organizarea capilor de familie și de distribuirea armelor, o chemă urgent, date fiind împrejurările dramatice. — Acoperișul de la aripa servilor a căzut, domina! — Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
incitate și de neînțeles răsunau peste vaietele prăbușirilor, peste lătratul câinilor înlănțuiți și peste mugetele vacilor îngrozite. Ce dezastru, domina, fu comentariul dezolat al intendentului. Hippolita nu-i răspunse. Observa un grup de barbari, care, la douăzeci de pași de redută, sporovăiau între ei cu însuflețire, cu privirea fixată asupra terasei. în mijlocul lor, în șaua unui splendid murg, de distingea un bătrân războinic, deosebit de înalt, uscățiv, dar cu înfățișare energică, îmbrăcat în haine închise la culoare. Omul părea să dea ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce i se înfățișa înaintea ochilor. Pe fundalul incendiului, barbarii se adunau în jurul căpeteniei, ducând fiecare propria pradă și împingeau, cu aceeași brutalitate, animalele luate din staule și pe cei care - liberi ori sclavi - nu reușiseră să se refugieze în redută și să nu fie prinși. între prizonierii îngroziți împinși de-a valma cu brutalitate și deveniți deja obiect de schimb și de certuri aprinse între barbari, îl putu recunoaște pe Emerentianus. Patricianul, cu tunica sfâșiată și fața plină de funingine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu el pe tânărul barbar, căruia îi porunci să se așeze rezemat de balustradă. — Iată-mă, domina! îi spuse. Hippolita făcu semn către războinicul din curte. — Privește, spuse, vin încoace. într-adevăr, cel ce părea căpetenia barbarilor se apropia de redută, însoțit de doi dintre ai săi, dintre care unul cu o torță în mână, deși nu era nevoie, dat fiind că incendiul rezolva într-un mod dramatic orice problemă de iluminare. Oricum ar fi fost, închipuindu-și că barbarul intenționa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de altă parte, gândi ea, spuse de un bărbat, cuvintele acelea ar fi făcut o impresie mai puternică. Mabertus, ascultător, îi transmise mai departe mesajul. Din nou, între barbari se porni o discuție aprinsă. Reinwalt își aduse calul mai aproape de redută, suficient cât să-i permită Hippolitei să-i distingă trăsăturile, în reflexele torței pe care o ținea războinicul ce îi stătea alături, și să citească în ele semnele îngrijorării sale. Când luă din nou cuvântul, el i se adresă lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alb, părea să discute cu el cu o deosebită încăpățânare. înalt, impunător ca înfățișare, cu fața împodobită cu mustăți lungi și blonde, era cu bustul gol și gesticula înflăcărat, făcând semne cu mâna, în care ținea o secure, în direcția redutei. — Ai idee cine ar putea fi exaltatul acela? întrebă Hippolita. — Să-l întrebăm pe el, zise Mabertus; apoi îl întrebă pe prizonier, care, privindu-l pe războinic, răspunse cu dinții strânși: — Geremar! Se agită tare acest Geremar, observă domina. — După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care-i furaseră toți caii pe care îi găsiseră în zonă. Nu fără ușurare, soldatul se îndepărtă de deprimantul spectacol al ruinelor și al disperării pe care îl avusese sub ochi ziua întreagă. Când, la primele luciri ale zorilor, oaspeții redutei deschiseseră poarta de fier și se aventuraseră cu pași nesiguri în peisajul dezolant lăsat în urmă de barbari, constataseră că o bună parte din pars dominica a edificiului fusese distrusă, laolaltă cu localurile destinate servitorilor și construcțiile agricole, între care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
țesea pânza pe tavan. Tot mai multe cazuri de febră, spunea Virgil Jones. Cu siguranță, vor mai fi și altele. Mă tem că acum K este vulnerabil. Călcâiul lui Ahile este expus. Iată o lecție despre fragilitatea celor mai bune redute. Și ia aminte, calea aleasă de K a fost o redută foarte bună. Cei de aici au practicat viața dusă cu ochii-n pământ atât de mult timp, încât le-a devenit o a doua natură. De aici și tulburătoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Virgil Jones. Cu siguranță, vor mai fi și altele. Mă tem că acum K este vulnerabil. Călcâiul lui Ahile este expus. Iată o lecție despre fragilitatea celor mai bune redute. Și ia aminte, calea aleasă de K a fost o redută foarte bună. Cei de aici au practicat viața dusă cu ochii-n pământ atât de mult timp, încât le-a devenit o a doua natură. De aici și tulburătoarea iluzie a realității, căreia i-ai căzut pradă, și acea aparență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lor rege Marcilius a izbutit în cele din urmă să pună puțină rânduială în fuga lor. El a strâns trupele rămase formând un batalion și s-a retras într-o oarecare ordine spre tabăra sa care era bine întărită prin redute și printr-un șanț larg. Către această tabără grăbeau fugarii și încetul cu încetul tot ce mai rămăsese din armata maură s-a strâns acolo. Împăratul și-ar fi zdrobit poate cu desăvârșire inamicul în noaptea aceea, dar socotind că
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
și intreprinzător. Medor nu era decât un copilandru cu obrajii albi și fragezi ca de floare, cu părul auriu și niște ochi negri scânteietori, frumos și plin de grație ca nici un alt sarazin. Cei doi prieteni stăteau de pază la redută. Se scursese jumătate din noapte și ei priveau cu jale spre câmpul de luptă. Medor, cu lacrimi în ochi, vorbea de bunul prinț Darninel și nu-și mai afla liniște la gândul că trupul lui avea să putrezească pe câmp
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
umede. Aici au pătimit și au murit mulți legionari. Fortul 13 Jilava, neagră văgăună, ascuns cimitir, a devorat strop cu strop multe vieți tinere, suflete mari. Aici s-au chinuit Căpitanul, tatăl Căpitanului, frații Căpitanului, Văcăreștenii și multe vârfuri legionare. Reduta fortului sau reduitul, cum se mai numește, a fost pumnalul cel mai feroce al tuturor prigonitorilor noștri. Mi am dorit și eu să cunosc Jilava și soarta nu m-a iertat. Prin surghiunul ei, prin beznele ei, mi-a fost
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Iancu Prunaru, jud. Vlașca ȚĂRÂNA de la TURTUCAIA unde au căzut mai multe mii de români înroșind țărâna cu sângele lor. (scrisoare) „Am plecat imediat la Turtucaia și m am dus la vest de oraș, de unde am luat pământul chiar de pe reduta care a trecut de zeci de ori din mână în mână. Această redută este astăzi pustie și pământul este luat chiar dintr-un mormânt de unde s-au dzgropat rămășițele mai multor soldați și unde și azi sunt oase. Primiți pământul
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
de români înroșind țărâna cu sângele lor. (scrisoare) „Am plecat imediat la Turtucaia și m am dus la vest de oraș, de unde am luat pământul chiar de pe reduta care a trecut de zeci de ori din mână în mână. Această redută este astăzi pustie și pământul este luat chiar dintr-un mormânt de unde s-au dzgropat rămășițele mai multor soldați și unde și azi sunt oase. Primiți pământul udat cu mult sânge de neamul nostru.” Sandu Snagoveanu, com. Uzumgeorman S-a
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
din a doua categorie. Ce puteam să fac? Nu mi-a stat la îndemână să aleg. Când am deschis ochii întâia dată spre lume, mi-am fixat în priviri propria-mi stea și am pornit, împreună, să cucerim viața - această redută inexpugnabilă ce nu poate fi subjugată și dominată decât de oamenii puternici, cu caractere tari. Ocrotitoarea mea astrală m-a protejat și sprijinit în multe privințe d ar m-a și trădat alteori, lăsându-mă pradă jocului arbitrar al întâmplării
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]