41,115 matches
-
s-a schimbat radical după Revoluție, când libertatea intrată prin toți porii în organismul social nu a mai avut nevoie de poezie (și de literatură, în general) pentru a fi căutată și exprimată. Lirica a intrat la propriu în underground, regăsindu-se prin pivnițe editoriale, reducându-se nu categorial, dar printr-o tristă împuținare a mijloacelor de propagare. Volume remarcabile apărute în ultimii ani au fost editate în condiții inacceptabile, și totuși acceptate. Tirajele jalnice, achiziția hârtiei sau obținerea subvenției de către
Minimalism by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11674_a_12999]
-
culori lexicale tari, desfășurân-du-se convulsiv, cu lungi tirade întrerupte prin horcăieli și suspensii verbale venite după o înjurătură neaoșă. La antipodul acestei formule, Dan Sociu scrie o poezie soft, rulând un discurs apatic, lipsit ostentativ de expresivitate. Banalitatea vieții se regăsește în banalitatea versurilor, acestea succedându-se la întâmplare, fără nuclee de tensiune, fără praguri de intensitate. Poemul ar putea să înceapă de oriunde și să dureze oricât, deoarece registrul în care e scris se bazează tocmai pe absența elementului verbal
Minimalism by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11674_a_12999]
-
împrăștiate de jur împrejurul patului conjugal snopi de grâu și vase pline cu grâne ca să le aducă soților toate fericirile făgăduite de Biserică perechilor virtuoase. Fără să vrea, Vasia nu reușea să disocieze marile idei imperiale de necuviincioasele sale satisfacții personale. O regăsea pe maiestatea sa, pitită în umbră, în spatele principalelor peripeții ale destinului său. Aceasta i-a dat prilejul să constate că, până și la oamenii mici, simțului statului și gustul femeii erau complementare. Această încurajare tacită a suveranei îl biciuia aproape
Henri Troyat - Etajul bufonilor by Sanda Mihăescu-Cîrsteanu () [Corola-journal/Journalistic/11660_a_12985]
-
rămas închis, ermetic în misterul său, și ale altuia ca o interfață cu exteriorul, într-o perspectivă panoramică asupra orașului și lumii întregi. "Harta orașului meu - notează autorul - e pistruiată cu bulboane și vârtejuri de nostalgie pură." Pentru a le regăsi, el deambulează pe străzile metropolei, căutând însă nu luxul urban, zonele rezidențiale, cartierele strălucind de curățenie și confort, ci, dimpotrivă, cariile vizibile ale Bucureștilor, pereții coșcoviți, casele vechi ruinate cu trecerea anilor și rămase, unele, ca niște imagini spectrale ale
Ușa stacojie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11697_a_13022]
-
persoane gramaticale la statutul de narator principal), intervențiile metatextuale ale vocii narative, comentariile critice la adresa textului care tocmai se scrie, dezvoltarea epică, la nivelul textului, a teoriilor semiotice și structuraliste, intertextualitatea, sînt elemente de identificare a literaturii optzeciste care se regăsesc cu asupra de măsură în romanul Gerda. Prima întrebare legată de un asemenea roman este dacă el trebuie privit ca un monument arhitectonic, din perspectiva rafinamentului cu care este construit textul, sau din cea a elementelor poveștilor și întîmplărilor care
Optzecismul pîrguit by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11739_a_13064]
-
era identică). Astăzi, în condițiile învățămîntului masificat, după mai bine de 50 de ani de triumfalism didactic, după examenele de bacalaureat putem citi în marile cotidiane: "Doar 95% dintre absolvenții de liceu au promovat bacalaureatul!"... Majoritatea numelor menționate pot fi regăsite constant în paginile revistei Vlăstarul (care apare din 1923). Pe Mircea Eliade îl întîlnim încă din numărul al doilea al revistei (13 ianuarie 1924), cu două articole, unul despre "Centenarul lui Fabre", iar celălalt intitulat " Cîte plante cunoaștem"; pe C.
N. Steinhardt la 16 ani - în revista Liceului Spiru Haret by George Ar () [Corola-journal/Journalistic/11701_a_13026]
-
și că în general m-am angajat în această dispută. ș...ț E o bătălie de orgolii, de frustrări, de ambiții care se simt contrariate, de gelozii, de nerăbdări juvenile") e punctată de întrebări reportericești cam naive: "Totuși, cum putem regăsi cordialitatea, cum putem să depășim aceste dispute între grupuri?" Sau "Credeți că revista Observator cultural l-a întîmpinat cu răutate și cu o ostilitate programatică pe Horia-Roman Patapievici?" Răspunsul e...lămuritor: "Dacă Observator cultural menține această linie după directoratul lui
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11711_a_13036]
-
care se agață cu patos de învățăcei. Astfel procedează Nichita Stănescu, protestând, prin evlavia în fața unor icoane lirice (Eminescu, Ion Barbu), împotriva rudimentarului realism socialist. Apărut după un deceniu de neomodernism cu fața îndreptată spre modelele interbelice, Ion Mircea se regăsește integral în acest stil înalt, oracular, pe care-l prelungește în componenta orfică a poemului. Întreaga antologie intitulată Pororoca merge în sensul indicat prin metafora ei constitutivă. Așa cum apele Amazonului se întorc, o dată pe an, către propriul izvor, urcând vijelios
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
în Suedia (dar și în Germania) este datorată mai cu seamă unui ciclu de romane medievale dedicate Cruciadelor și unei serii de romane polițiste care îl au în centrul lor pe agentul Coq Rouge. Ca cititor al Răului, v-am regăsit astfel - o mărturisesc deschis - într-un punct neașteptat, care nu era anunțat nicicum de logica literară a unui roman grav, ancorat în cea mai acută realitate. Cum explicați acest "salt literar" care poate surprinde? - Răul este, la un prim nivel
Jan Guillou - "Sunt deținătorul unei experiențe unice" by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11732_a_13057]
-
septembrie 1919, Lenin îi scrie lui Gorki: "De fapt intelectualitatea nu este creierul națiunii, ci un căcat". Fraza aceasta vizionară a străbătut vremurile, ori s-a întins, arc peste timp ca curcubeul, ori și una și alta ca s-o regăsim peste 71 de ani mai concisă, mai elegantă, mai fermă în formula "Moarte intelectualilor" din altă țară, e drept, dar inspiratorul căruia i s-a văzut pînă ieri omușorul în zîmbet a fost terorizat la Moscova, nu crede-n lacrimi
Creierul națiunii by Răzvan Petrescu () [Corola-journal/Journalistic/11760_a_13085]
-
plătește pentru acte iresponsabile. Punctul în care s-a ajuns, însă, este extrem de periculos. Nu vreau să emit o listă de nominalizări, nu vreau să discut aici ce a rămas necuprins, ce lucruri importante din anul teatral 2004 nu se regăsesc nicicum. Ar fi fără sfîrșit și neproductiv acum. Asta nu înseamnă că nu sînt foarte multe de spus. La urma urmelor, fiecare are lista lui. Important este, pentru teatru și pentru artiști, ca un juriu să funcționeze ca o echipă
Premiile Uniter - Acuzații de șovinism! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11797_a_13122]
-
populare: "de-atîta coada n-are urs", "uite o fost și de-amu nu-i" - și creează în text surprize continue ("Uite-o cioară care zboară, d'amu-i în ceaun"), punînd în valoare pitorescul dialectal prin ingeniozitatea limbajului. Se poate regăsi în aceste cîntece un stil narativ și comunicativ care a căpătat prin Creangă autoritate literară, dar pare oricum să existe, în mediile populare, independent de valorificarea cultă. Expresivitatea sa se bazează pe tautologie glumeață ("dacă nu dorm, înseamnă că-s
Pătărănii... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11818_a_13143]
-
în Cheile (multiplicare a încuietorilor, lacăte și zăvoare, dintr-o dorință de protecție a secretelor: "O zână veni din pădure/ Cu cheile zăngănind ușure" etc.). De fapt, stepa, cheile, pustiul existau și în Poem și Baladă din anii 1939-1940, fiind regăsite după patru decenii. Modele culturale sunt luate frecvent ca pretexte poetice: Oscar Wilde, Rembrandt, Cântecul lui Roland, insula Noa-Noa a lui Gauguin, antichitatea râului Hebrus, muntele Fuji al lui Hokusai etc. Clopotele e o acceptabilă pastișă după Edgar Poe. Un
George Meniuc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11815_a_13140]
-
Quijote de la Mancha (e adevărat, falsul Quijote al lui Avellaneda). Jocul acesta baroc, de oglinzi puse față în față, te trimite cu gândul la stupefiantul tablou al lui Velázquez, Las Meninas. Toate acestea și multe altele infinit mai importante se regăsesc în excelentul studiu introductiv semnat de magistrul Martín de Riquer. Traducătorul iscusit nici că putea găsi un prefațator mai competent. Sorin Mărculescu este un poet. Versiunea lui e absolut nouă, absolut modernă și, în același timp, perfect încadrată în tradiție
Don Quijote - 400 - Suișul muntelui by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/11831_a_13156]
-
deprimantă"), în Povestea porcului, unde cei doi bătrâni părăsiți sugereză un ,spațiu al abandonării" sau ca într-un capitol din volumul America al lui Fr. Kafka, de astă dată, prin dilatarea fantastic-tenebroasă a spațiului domestic. Nota aceasta din ce în ce mai gravă se regăsește în Corbul lui Poe sau în poezia lui Bacovia (,isterie macabră"), până la a deveni terifiantă, ca în Odiseea (,o carceră a răzbunării divine"), în Eneida (,un înfiorător adăpost obscur"), în O făclie de Paște (o ,citadelă a fricii"). Adâncindu-se
Informații false și false informații by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/12868_a_14193]
-
oferi mari surprize, nu i-au fost, pînă acum, de nici un folos în construcția prezenței sale publice, însă nici nu l-au scos în vreun fel din impasul receptării în care a căzut întreaga generație; acela de a nu se regăsi, în discursul istoriografic și muzeal, nici în spațiul modernității și nici în acela al contemporaneității. Evocarea lui Mihai Sorin Rădulescu este un semnal puternic tocmai în acest sens și, în mod sigur, constituie un prim pas important către cunoașterea și
Despre pictorul Aurel Vasilescu by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/12916_a_14241]
-
a caracterizat în primul rând pe Aurel Vasilescu (1906 - 1986) a fost modestia. O trăsătură de caracter care se oglindește și în tablourile sale. In ele, ceea ce se remarcă este lipsa de ostentație a așezării culorilor, calmul liniilor care se regăseau și în temperamentul pictorului. Din păcate, numele său este astăzi mai degrabă necunoscut, din cauza modestiei și autoexigenței artistului. O altă pricină o constituie dorința sa de a nu face concesii regimului comunist față de care a avut o atitudine de respingere
Despre pictorul Aurel Vasilescu by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/12916_a_14241]
-
de pictură cu lucrările din ultimii douăzeci de ani ai lui Hans Mattis-Teutsch. Lucrări puțin cunoscute și deloc cercetate în spațiul nostru cultural, aceste opere tîrzii se înscriu într-o preocupare mai veche a pictorului, ale cărei surse pot fi regăsite în constructivismul anilor treizeci, dar și într-o perpectivă cu totul nouă legată, pe de o parte, de contextul istoric în care ele au fost create î intervalul 1940 î 1960 î, dar și de experiențe interioare foarte speciale, oarecum
Ultimul Mattis - Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12896_a_14221]
-
din fire. Scuturat de efectul cathartic, afemeiatul scîrbit de sine își ia lumea-n cap, își vinde companiile, face un turneu prin 12 state, pentru un recensămînt complet al fostelor amoruri și capotează la Paris, numai bine pentru a-și regăsi fosta viitoare iubită în compania unui amant cu 20 de ani mai tînăr decît ea (și care mai și arată ca Keanu Reeves)! Așa povestită, comedia poate părea grozavă; din păcate, dacă n-ar fi jucată de monștri salvatori, ar
O femeie de iubit by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12935_a_14260]
-
veacului. Romanul începe cu enunțul: "Es schwankt" - legănarea peisajului, perceput de la bordul vaporului cu care, pe Dunăre, familia mamei se reîntorcea în Elveția, după anii petrecuți în România. Dar același enunț "es schwankt" este o formulă cheie pe care o regăsim simetric - într-o cu totul altă împrejurare - și la finele romanului. Deși cunoașteți de-acum România, nu cumva imaginea ei a rămas și pentru Dumneavoastră difuză, evanescentă, "schwankend"? C.H.: Da, așa este! Cred că una din sursele fascinației pe care
Christian Haller Pe urmele mamei - în Bucureștiul de ieri și de azi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12917_a_14242]
-
luat parte la revolta din 21 e destul de bizar să scrie: "Pe postament se urcase o mulțime de indivizi care strigau de mama focului lozinci anticomuniste. În mintea mea mi-am zis uite alți curajoși. Aiurea. Apropiindu-mă i-am regăsit pe «băieții veseli» de pe Calea Victoriei. Erau inconfundabili." Și un alt eșantion: Cine a condus grupul, nu foarte numeros, pe strada Michelet, clar știa ce face. Interesant e că printre cei din frunte se afla un actor foarte cunoscut (Mircea Diaconu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12920_a_14245]
-
de el”, numindu-l Tao. Finalul evocării reia, de altfel, imaginea sfârșitului din poemul de notorietate al lui Doinaș, Moartea lui Tao, unde magistrul, excedat de mizeria trupului, „a murit de scârba infinită că trebuie să moară.” Dacă aici se regăsesc lucruri îndeobște cunoscute, reluate însă în formulări proaspete, celelalte evocări devoalează numeroase detalii uitate sau ignorate. Un exemplu eclatant de echilibru și bun simț poate fi evocarea lui Ov. S. Crohmălniceanu, cel care, în anii de interdicții și ai „prieteniilor
Nostalgii lucide by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/12931_a_14256]
-
trebuie - cred eu - trecute sub tăcere.” Într-un astfel de loc - și nu e singurul - orice comentariu îngheață. Curios e că Radu Stanca și Eta Boeriu, care i-au fost lui Ștefan Aug. Doinaș deosebit de apropiați și dragi, nu se regăsesc în aceste evocări. Dar, poate că, după înfioratul poem Elegia de la Cluj, în care a consacrat, ca într-o piatră de chihlimbar, unicitatea ființei celor doi, va fi simțit că orice cuvânt adăugat ar fi o impietate...
Nostalgii lucide by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/12931_a_14256]
-
Are o sută de ani.” Avem alte ritmuri de îmbătrînire. Trăim conflictul dintre despărțire și regăsire. Atunci cînd triumfă despărțirea, nu trebuie să căutăm vinovați și nevinovați, ci trebuie să încercăm din răsputeri să ne reglăm conturile între noi, să regăsim echilibrul - cu părinții, cu copiii - în sinele nostru profund. Natasha și cu mine am fost atît de aproape și atît de departe unul de celălalt, ca două personalități diferite în aceeași piele. Ea vorbea despre “trista iarnă” a tinereții sale
Carlos Fuentes - Copiii by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/12938_a_14263]
-
Jalapa, Veracruz, o revistă literară care s-a bucurat de sprijinul poetului Salvador Díaz Mirón. Există o stranie asemănare între poemul fiului meu mort la douăzeci și cinci de ani și un altul scris de unchiul meu mort la douăzeci și unu de ani. Regăsesc în revista Musa Bohemia acel poem scris de unchiul meu, Carlos Fuentes, în 1914: Mi-e teamă de odihnă, detest răgazul... Mă înspăimîntă noaptea. Căci atunci viața-mi devine un reproș, mă privește grav și îmi arată apoi îngrozitorul spectru
Carlos Fuentes - Copiii by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/12938_a_14263]