591 matches
-
e pus în libertate, pe garanția cuvântului de onoare, deși nu-și isprăvise osânda. Sănătatea lui scăpăta tot mai mult. Dar abia ieșit din închisoare, Galois cade în mrejele unei femei mediocre, unealtă a destinului și poate și a politicei regești. Despre această făptură se știe foarte puțin. Raspail, unul din biografii lui Galois și din puținii contemporani care au cunoscut-o, o numește "coquette de basétage". Prin intrigile acesteia, doi din mulții ei prieteni, un presupus unchi și un presupus
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
că acestea nu se mai potrivesc vieții moderne, l-au părăsit copiii, prima nevastă, dar el a rămas fidel ideologiei legionare și a rămas un nostalgic al protocolului regal. Cele două lucruri nu se prea potriveau, ideologia legionară cu ceremoniile regești, dar el a știut să le armonizeze în sufletul lui și să nu se laude în piață cu ceea ce iubește și cu ceea ce crede. În 1947 Europa se frământa, continentul era măcinat de două regimuri politice, despărțite printr-o cortină
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
din spatele fotoliului pe care rămân. Închid ochii, moțăi. Nici un zgomot precis și nici o liniște precisă. Pe la două, Elsa cere puțină apă, îi apropii paharul de gură, buzele îi sunt uscate, aproape crăpate. — Vino lângă mine. Mă întind în patul ei regesc, larg, mobil, cu multe perne. Elsa are sânii mari sub cămașa de noapte și un miros de transpirație stătută și de medicamente: — Nu reușesc să dorm, mă simt ca și cum aș fi fost aruncată într-o mașină de spălat... După câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cu încăpățânare prin oraș fără să vadă mulțimea care îi înconjura, cu neluarea-aminte neclintită pe care o dau marile pasiuni. Cottard se înduioșa. "Ai naibii", zicea el. Și vorbea tare, se simțea în largul lui în mijlocul febrei colective, a bacșișurilor regești care zăngăneau în jur și a intrigilor care se înnodau înaintea ochilor lor." Totuși, Tarrou socotea că nu era prea multă răutate în atitudinea lui Cottard. Acel "Am trecut prin asta înaintea lor" marca mai mult nefericire decât triumf. "Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
primi o medalie. Un altul va ieși un medic vestit. Alți Thomași vor ajunge profesori, ingineri, pictori: doar familiile cu o anumită stare apelau la Cryos: copiii acestora aveau obligația să reușească. Unii vor fi niște neisprăviți, și din os regesc se putea așa ceva. Toate acestea pentru că niște soți erau sterpi. Și pentru că un cuplu vroia să aibă un băiat blond sau măcar șaten, cu ochii albaștri, Înalt, puternic. O fată ca o zînă, cu picioare lungi, suplă; zînele erau bălaie
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
cândva se va rușina de ceea ce face. Când se lasă seara mă înapoiez acasă și intru în camera mea de lucru, în prag lepăd de pe mine haina de toate zilele, că-i plină de noroi și lut, îmi pun veșminte regești și de curte. Îmbrăcat cum se cuvine pentru aceasta, pășesc în străvechile lăcașuri ale oamenilor de demult; fiind primit cu dragoste de ei, mă satur cu acea hrană care solum este făcută pentru mine și pentru care m-am născut
PRINCIPELE by NICCOLÒ MACHIAVELLI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/847_a_1586]
-
și banii s-au topit, și acum, este plin de Încredere În steaua norocoasă a cerșetorilor, care, cel puțin așa gândește Antoniu, este una și aceeași pentru toți. Atunci când Își pierde strălucirea, de vină este inconsecvența ființei umane și nu regeasca ei alcătuire. Kawabata are nevoie de Îngrijire și de hrană bună, și Antoniu ar da orice ca să-l țină În viață pe bătrânul lui prieten. Mai are să-i povestească atâtea! Dacă n-ar fi plecat Plăcințica, ar fi fost dispus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
substanței lipicioasă; IV. Cura sau lecuirea bolnavilor de coleră"148. O altă variantă românească, tot în patru capitole, cu 36 de puncte, a acestor instrucțiuni, cu conținut similar, a fost editată mai târziu, la Cluj, în 1831, la Tipografia Liceului Regesc, 17 pagini, in-folio149. Fig. 4. Sigiliul carantinei de la Vulcan a autorităților austriece și adeverința de trecere prin carantina de la Brăila. La 12 ianuarie s-a emis o ordonanță prezidială către județele ardelene, prevăzîndu-se măsurile profilactice adoptate, mobilizarea medicilor, exercitarea unui
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
-n polen iar caia cerea ploaie că este secetă mare-n palat. La un moment dat Magnolia și-a revenit din vis, și-a dat seama că nu este o joacă și cu ochii înlăcrimați s-a ridicat din jilțul regesc, s-a uitat peste marea adunare a populației din pădure și cu dojană Spiritului i s-a adresat: -În zadar dorești să ne căsătorim, așa ceva este imposibil. Spiritul a tresărit când a văzut-o pe Magnolia furioasă și, pentru că l-
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
nervii. Bea, care își omorâse timpul dând peste cap pahar după pahar de Veuve Clicquot, era de-acum bine afumată. Iar eu eram geloasă pe ea. — Bine, s-a domolit Vivian, în mod total necaracteristic, concediindu-mă cu o fluturare regească a mâinii. — În sfârșit! Mulțumesc! a strigat Lucille, aruncându-i haina în brațe lui Vivian și împingând întregul grup către ușă. — Doamne-Dumnezeule! Cine-a mai auzit de-așa ceva? a zis Mandy, clătinând cu putere din cap. — Deci vii la birou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
al cărui cort era întins chiar lângă cortul din mijlocul taberei al marii căpetenii a armatei. Strălucitul și viteazul Puarem, marea căpetenie, stătea uneori de vorbă cu sclavul. Adesea Iahuben îl vedea pe sclav intrând și în cortul înaltului sfetnic regesc Tefnaht, care era preotul marelui Zeu al Puterii. Sclavul avea o înfățișare liniștită de om înțelept și bun. Totuși, câți robi cinstiți și înțelepți văzuse, fără să fie socotiți de stăpâni ca un fel de sfetnici! Iar acest rob niciodată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
șuierăturile de bici care ocoliră puntea, apoi simți ceva necunoscut în ochi, ceva fierbinte și umed, și când își dădu seama că sunt lacrimi se întoarse rușinat cu fața spre largul mării. Numai Auta văzu, dar de față cu slujbașii regești nu îndrăzni să-i pună mâna pe umăr. Încercă totuși să-l mângâie altfel. Îi spuse încet, ca să nu fie auzit de alții: - Nu te amărî, nu ești tu vinovat. - Dar cine? L-a biciuit numai din pricina mea, am văzut
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sclav. Vâslea ca și până acum. Deodată, ochii i se luminară. Privi țărmul apropiat. Se uită la celelalte corăbii, care erau departe. Se ridică puțin și cuprinse puntea în priviri. Pe punte nu era, aici lângă ei, încă nimeni. Slujbașii regești se mai ascundeau sub punte, în pântecul navei. Iahuben se aplecă spre sclav și-l întrebă: - Ți-au venit puterile la loc? Hunanupu, care sfârșise de mâncat, se ridică din colțul său, vrând să ia vâsla. Era înzdrăvenit. Se uită
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
apoi se aruncă în mare. Apa îl înghiți. Iahuben îl urmări îngrijorat, însă puțin mai târziu, la vreo cincizeci de pași, îi zări capul ieșind din apă: țăranul Hunanupu înota spre țărm. Acum marea se liniștise de tot. Un slujbaș regesc ocolea puntea să vadă dacă totul era așa cum a fost. Când ajunse la Iahuben, rămase cu gura căscată: - Ce faci aici? Iahuben zâmbi șiret: - Vâslesc, nu vezi! - Dar sclavul unde-i? Ce, tu ești vîslaș? Unde-i sclavul? - L-a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sclavi se opriră la țărmul Muntelui de Foc din răsăritul Atlantidei, ca să lase acolo un număr din robii aduși; altele se opriră la munții din miazăzi pentru a coborî pe țărm pe ceilalți robi. Apoi corăbiile cu soldați și slujbași regești și cu averile jefuite plutiră mai departe cotind iarăși spre miazănoapte, ca să intre în larga mare liniștită care scobea pe dinăuntru pământul țării, lărgindu-se treptat ca o creastă de cocoș. CAPITOLUL X Călare pe un asin și însoțit de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în când dor. Zilele treceau repede de când se întorsese în țară. Auta, după socotelile lui Iahuben, trebuia să fi ajuns la Piscul Sfânt. Dar nădejdea sutașului de a-l mai vedea era firavă, fiindcă nici Auta nu cobora în orașul regesc decât foarte rar, nici Iahuben nu mai avea cum să ajungă pe Muntele Vulturilor. Stătea de trei zile alături de palatul pe care niciodată nu-l văzuse până atunci de aproape. În cele două dintâi, fu peste măsură de mulțumit să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Marele Oraș, ieșind din mare și întorcîndu-se în ea. Pe malul dinăuntru al canalului se ridica un zid cât statura a doi oameni, îmbrăcat pe dinafară cu mari tăblii de aramă și pe dinăuntru cu plăci de cositor. Zidul palatului regesc, despărțind palatul de tot restul orașului, era clădit pe buza colinei rotunde și în foile de aramă care aruncau spre uliți lumina soarelui sau a lunii erau încrustate stele și sori de oricalc cu sclipiri de flăcări vii și semnul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bunici, că odinioară muntele aruncase câteva zile și nopți în șir stâlpi de fum și vărsase mâzgă aprinsă și vâlvătăi, și că piatra galbenă cu vinișoare roșii, pe care acuma robii o tăiau pentru a clădi case de scribi, slujbași regești sau negustori, n-ar fi altceva decât anume mâzga aceea, între timp întărită. La poalele acestui Munte de Foc creșteau niște arbori minunați, ca și în Țara Nisipurilor, vecină, uneori chiar mai înalți. Fructele lor, curmalele, aveau mare preț în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
corăbiilor din lunga călătorie, la poalele Muntelui de Foc se petrecu ceea ce nu ținea minte nimeni să se mai fi petrecut. Într-o dimineață se stârni într-o parte a taberei de lângă peșteri o învălmășeală ciudată, printre soldații și slujbașii regești. Cum s-a putut vedea abia dimineața, când era prea târziu să se mai îndrepte ceva, un rob negru foarte voinic, la care și soldații înarmați se uitau cu oarecare teamă și care putea să ducă în spinare un bolovan
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și în tot restul nopții frânsese lanțurile a încă nouă robi. Soldatul care-i păzea fu găsit sugrumat, iar peștera goală. Robii luaseră toate uneltele cu ei și toate armele soldatului de pază, lăsîndu-i numai coiful. În zori, când slujbașul regesc veni să adune robii la muncă, rămase cu gura căscată în fața peșterii goale. Întâi vru să strige, dar se gândi îndată că larma i-ar fi fost vătămătoare, întrucît ar fi aflat și robii ceilalți și alți slujbași care abia
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un soldat înarmat la opt robi înlănțuiți și două muieri? murmură sutașul mai mult pentru sine, crezând că nu e auzit de celălalt. Dar și fața îl trădă. Simțind la rândul său că nu e singurul care se teme, slujbașul regesc răscoli frica sutașului: - Și dacă ai să fii întrebat de ce nu te-ai gîndit? Știi ce are să-ți spună Puarem când te va chema să te judece! - Poate nu mă cheamă chiar Puarem. - Puarem sau altcineva! - Știu: era datoria mea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mă cheamă chiar Puarem. - Puarem sau altcineva! - Știu: era datoria mea de sutaș să mă gândesc. Tu ești însă mai vinovat... Ești adevăratul vinovat. Robii erau de fapt în grija ta și nici măcar nu știi cum îi cheamă. Halal slujbaș regesc! Slujbașul îl măsură cu o privire înfricoșată și tristă apoi câtva timp tăcură, fiecare ferindu-se de ochii celuilalt. Dar slujbașul, fricos și slab din fire, nu era și nătâng și meseria îl învățase de multe ori că nu deznădejdea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dar amândoi își dădură seama iarăși că numai sfătuindu-se și făcând ceva puteau să scape de primejdie. Se uitară lung unul la altul, apoi ieșiră amândoi din baracă. Sutașul își strigă ajutoarele și începu să le dea porunci. Slujbașul regesc se duse după câini. Puțin mai târziu, se împărțiră în patru cete, împrăștiindu-se în căutarea robilor spre cele patru părți ale zării. Dar după câteva ceasuri trei cete se întoarseră fără să fi aflat nimic. Doar a patra ceată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
veșted: - Nu mai sunt arme, stăpâne. Sutașul holbă ochii: - Cum nu mai sunt? - Nu mai sunt. Sutașul se lăsă neputincios cu șezutul pe o piatră. Nu mai era în stare să judece. Dincoace, jos, în tabăra de lângă peșterile sclavilor, slujbașul regesc era ros de felurite presupuneri. Se plimba încolo și încoace, ca o panteră care încă nu s-a obișnuit să stea în cușcă. Nici nu mâncase. Trimisese un om să vadă dacă este vreo corabie în micul liman din apropiere
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
corabie în micul liman din apropiere. După vreo două ceasuri, omul se întoarse cu răspunsul că o corabie este, una singură, dar cam șubredă și fără corăbieri. Numai un bătrân mai stătea în ea, paznicul ei, un fost cârmaci. Slujbașul regesc scrâșni din dinți. Nu mai voia să trimită și pe alții după sutaș, ca să nu mai piardă soldați. Într-un târziu îl liniști însă un gând, care îi făcu chiar plăcere. Dacă sutașul pierise cu oamenii lui cu tot, însemna
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]