547 matches
-
față de principii și alte realități abstracte, care ne trimit către viitor, către o realitate care va veni și față de care avem o răspundere, motiv care ne determină să ignorăm prezentul; iar prezentul înseamnă plăcere și consum. Ca atare, s-a relativizat evaluarea, deoarece trimite în mod necesar către viitor, către efort, către ierarhizare și către premierea acelora (doar a acelora) care obțin acest drept. Relativizarea evaluării (prin introducerea și apoi prin preeminența metodelor complementare sau alternative) determină relativizarea curriculumului (prea încărcat
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
în coliziune cu amplitudinea idealului, aruncă în aer responsabilitatea ("altcineva" a făcut o promisiune, o "altă" persoană a participat la acea acțiune, eram cu totul altul atunci când a avut loc întâmplarea etc.), desființează viitorul care obligă la angajament, un angajament relativizat de realitatea postmodernă și de modul individului de a trăi în această realitate: adoptând de fiecare dată altă identitate, "cerută" de ceilalți (mereu alții), de multitudinea posibilităților și a alternativelor sau, pur și simplu, de propriul capriciu. Identitatea este imagine
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
de dincolo de zidurile școlii, reprezintă poarta de intrare a hedonismului în școală, la fel cum s-a întâmplat și cu familia (altădată un partener esențial al școlii în educarea elevilor); sub presiunea unui egalitarism imposibil egalitatea în cunoaștere s-a relativizat evaluarea, ceea ce a avut efecte majore în plan social (selecții în conformitate cu criterii inadecvate, intervenția unor elemente străine unui proces adecvat de selecție, de tipul discriminării pozitive etc); eroziunea autorității profesorului, cu două aspecte: ca reprezentant al lumii cunoașterii, profesorul nu
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
de tipul discriminării pozitive etc); eroziunea autorității profesorului, cu două aspecte: ca reprezentant al lumii cunoașterii, profesorul nu poate oferi expertiză într-o lume care stă sub semnul hedonismului; pe de altă parte, profesorul reprezintă autoritatea într-o lume care relativizează orice autoritate, inclusiv aceea a individului asupra propriei persoane. 2.6. Idealul bine temperat o contradicție în termeni? Dacă această descriere sumară este adecvată, atunci școala este în criză, o criză care ar putea fi una de ideal; cum ar
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
cuvine să le analizăm îndeaproape. Pe scurt, ceea ce este un prim mod de a intra în subiect: este violența în școală manipulată, dacă nu chiar creată de mass media, politicieni și cercetători? N-ar trebui oare, cel puțin, să o relativizăm serios? O poveste senzațională Violența în școală se vinde și se vinde bine. Se vinde mediatic și se vinde prin programe, apeluri de oferte, sponsorizări, fundații, rețete miraculoase, militanți bine intenționați sau șarlatani. Ea se vinde prin extinderea pieței securității
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
și la multă ignoranță. Când apare faptul divers sau pur și simplu acel articol în plus, știrea dăunătoare, reacția politică (a celor aflați la conducere) este mereu aceeași: cum să calmeze situația? Prin urmare, trebuie să izoleze faptul divers, să relativizeze știrea ceea ce, cu siguranță, nu-i un lucru nesănătos. Iar măsurile vin în cascadă ierarhică: "Găsiți-mi cifrele despre violența școlară: jurnaliștii or să mi le ceară!" Acest ordin pleacă de la ministru spre consilieri, care se adresează administrațiilor respective, cerând
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
starea de oboseală a unui individ la diferite ore ale zilei. Același nivel de zgomot într-o clasă poate fi perceput ca un zgomot de fond normal în cursul zilei și poate părea un zgomot "violent" la sfârșitul zilei! Să relativizăm așadar și să râdem puțin în cartea asta prea serioasă întorcându-ne pentru o clipă la frumosul roman al socializării juvenile care este Războiul bumbilor, de Louis Pergaud, situat la sfârșitul secolului al XIX-lea în două sate rivale din
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
cu ușurință că accentuarea "sentimentului de insecuritate" însoțea, în fapt, o diminuare a violenței. Arătând importanța în experiența victimară a micii delincvențe netratate, ea a deschis calea atenției acordate experienței cotidiene a delincvenței suferite, concepând-o dincolo de faptul divers și relativizând infracțiunile sângeroase. Important în această noțiune este că ea ne perminte să înțelegem retragerea treptată în sine a victimelor repetate: victimele abandonează un corp social de care se simt abandonate, părăsesc spațiile colective 23, care, nemaifiind decât locurile nimănui, sunt
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
în cluburi, în presă, în exil sau în saloane, desfășoară o considerabilă energie în vederea emancipării sale. Soluționarea problemei de gen constituie o condiție de ruptură cu mentalitatea tradițională și de avansare a societății în direcția modernității. Principiul excluderii femeilor este relativizat de individualități cu spirit de independență și originalitate, cum este Pariziana. Indivizi emancipați în mai mare măsură decât alte categorii ale societății franceze, Parizienele fac parte din categoria femeilor care oferă un raspuns original și nuanțat la marile principii ale
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Pariziana se găsește în centrul narațiunii și acțiunii, dramatizând-o, ea este cea care modelează situații și perspective. "Dramatizarea" românului se manifestă în scenele patetice și violențe, al căror instigator sau promotor este deseori femeia pariziana. Pariziana este femeia care relativizează delimitarea sferelor, ocupațiilor și locurilor. Prin originalitatea și singularitatea să, Pariziana îndrăznește să atace o dogmă fundamentală a epocii, cea a supunerii. Dacă tradițional, pentru femei nu există altă morală decât morală tăcerii, Pariziana refuză să se limiteze la rolul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
cu nimic statutul în Cetate, că trebuie să-și reorganizeze singură rolul în cadrul tradiției. Caracterul predilect masculin-public și feminin-privat al secolului al XIX-lea, ce antrenează diviziunea genurială a rolurilor, spațiilor, ocupațiilor și obligațiilor, este contrazis de femeia pariziana, care relativizează delimitarea sferelor, lărgindu-și progresiv micro- si macrouniversul. Dacă femeile au, de regulă, raporturi privilegiate cu domeniul casnic și sentimental, Pariziana are pasiunea socialului. Ea este una dintre puținele femei care reușește să pătrundă, în unele cazuri, în ultimul bastion
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
spre exemplu, "să beauté irrégulière, bizarre et captivante" [Maupassant, Notre cœur, p.83], ilustrând parcă ceea ce spunea Baudelaire: "frumosul trebuie să fie întotdeauna bizar". Saccard o apreciază pe baroana Sandorff cu un superlativ al frumuseții "fort jolie", dar care este relativizat prin verbul "sembler": "Elle semblait fort jolie" [Zola, L'Argent, p.29]. 103 Important ne pare faptul că termenul de modernitate este utilizat pentru "facultatea de a nu vedea în deșertul marelui oraș numai decăderea omului, dar și de a
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Qu'elle était jolie à ravir, élégante plus qu'aucune autre, intelligente, fine, spirituelle, mais changeante, vite lassée, fatiguée, dégoûtée, éprise d'elle-même avânt tout et insatiablement coquette" [Maupassant, Notre coeur, p.167]. Calificativul "mais changeante", intercalat în seria determinativelor, relativizează înțelegerea celorlalte trăsături surprinse. 133 "C'était plus qu'une femme, c'était un roman. Oui, ces richesses féminines, l'ensemble harmonieux des lignes, leș promesses que cette riche structure faisait à la passion, étaient tempérés par une réserve constante
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ancienne" [Zola, Nana, p.308]. Armonia ansamblului și a culorilor nobile conferă distincție: La pièce gardait le ton du vieil or, fondu de vert et de rouge, sans que rien marquât trop la fille" [ibidem p.308]. Acest trop este relativizat prin obiectele eclectice care trădează lipsa de gust a Parizienei parvenite: "un monde d'objets de tous leș pays et de tous leș styles" [Zola, Nana, p.308]. 383 La căsătoria fiicei contelui Muffat: "Des robes claires passaient, se mêlaient
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
mai mult sau mai puțin similare. Pentru ultimul aspect, noțiunea-cheie este ketman. Rezervele mele față de analiza lui Mißosz provin și din cunoașterea perspectivei poloneze asupra cărții și autorului: dacă valoarea testimonială e apreciată de mulți, ea nu e mai puțin relativizată de unii; atitudinea lui Mißosz față de comunism, de pildă, este considerată de critici ambiguă (asta ar explica și absența unui personaj cu cheie care ar fi echivalentul autorului, precum și unele luări de poziție de după 1989); în fine, pe când mulți occidentali
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
în numele unei pseudodeschideri către alteritățile non-occidentale și eșuând - reformulez aici, dar rămân în spiritul acestei diatribe tocquevilliene - într-un fel de „tiranie a minorității”. Dincolo de virulența ieremiadei lui Bloom, semnalez o bună doză de ironie, care ne ajută să o... relativizăm întru câtva, fără a-i subestima gravitatea și îndreptățirea. În această istorie intelectuală a protocorectitudinii politice (dacă-mi este permis un termen propriu), Bloom divulgă deja dezagregarea curriculumului universitar nord-american sub presiunea unui fel de proiect de sinucidere culturală și
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
alt iaurt în afară de Activia, existența ta devine demnă de pana unui Cioran. Se poate menționa și o remarcabilă excepție care confirmă regula : „Carlsberg, probably the best beer in the world”. Acest „probably”, care într- o lume publicitară a absolutului totalitar relativizează surprinzător, realizează un efect de superioritate absolută mai puternic decât simplul „the best”. Secundum non datur poate fi deviza stăpânilor tărâmului propagandei. Propaganda este sistematică, ceea ce înseamnă că este repetată identic, puternic și regulat de un număr considerabil de ori
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
o bună lectură a studiului lui Wittgenstein se poate vedea din observațiile lui asupra a încă două teme. Prima este observația că distincția Tractatus-ului dintre ceea ce poate fi spus și ceea ce nu poate fi spus în limbaj s-ar cere relativizată cu referire la o ierarhie de limbaje. Într-o asemenea ierarhie există întotdeauna un limbaj care tratează despre structura primului limbaj, având el însuși o structură, astfel încât pentru această ierarhie a limbajelor nu exista o limită.22 Utilitatea unor cercetări
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
până atunci, dar gata să se manifeste imediat ce întâlnim o situație de eșec într-un domeniu anume" (p. 86). Este recomandabil să ne examinăm gândurile de inferioritate în loc să le ascundem sub masca agresivității sau a unei intransigențe radicale. c. să relativizăm avantajele celuilalt; d. să ne examinăm eventualele gânduri de superioritate; e. să ne aducem propria contribuție la crearea unei lumi mai drepte. Așa cum am văzut, invidia ostilă este rezultatul unei nedreptăți (sau a perceperii unei nedreptăți). Ea este o emoție
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
că s-ar întâmpla dacă...?/ Ce zici dacă...? Interlocutorul încearcă să-i ofere locutorului posibilitatea de a opera o modificare de perspectivă în mesajul său. Am impresia că.../ Cred că.../ Mi se pare că... Interlocutorul dă feedback locutorului, dar îl relativizează, dându-i posibilitatea locutorului să-și nuanțeze/redimensioneze mesajul, dacă este cazul. Îmi sună foarte cunoscut/Asta îmi amintește de.../ Chiar mă gândeam că... Interlocutorul raportează mesajul locutorului la experiențe proprii eventual, comune cu locutorul. etc. Tabelul nr. 12. Manifestări
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
cu privire la Hitler sau la Pol Pot nu mai constă în valorile pe care aceștia și-au fondat regimurile și acțiunile, ci în consecințele istorice reale ale faptelor și gesturilor lor. Puțin câte puțin, ne dăm seama că nu putem să relativizăm totul. Există în special lucruri rele în sine, independent de circumstanțe și de puncte de vedere. Nu există lagăre de concentrare bune. Nu există epurări etnice bune. Un fel de "tribunal al istoriei" filtrează și cântărește evenimentele. Mulțumită reculului, a
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
nostru. Cităm din memorie unii din cei mai cunoscuți autori (cititorul va recunoaște esențialul și diversitatea aportului lor): socialiștii libertari ai secolului al XIX-lea; Darwin, Marx și Engels, Nietzsche, Freud; apoi, freudo-marxismul lui Wilhelm Reich; sociologii și antropologii care relativizează gândirea și moravurile; mai aproape de noi, Gide, Camus, Sartre, Erich Fromm, Herbert Marcuse, Ivan Illich, Simone de Beauvoir, Michel Foucault, Gilles Deleuze, Roland Barthes, Jacques Lacan, Claude Lévi-Strauss. Comunismul a fost compromis de evenimentele din Budapesta (1956) și Praga (1968
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
o bună lectură a studiului lui Wittgenstein se poate vedea din observațiile lui asupra a încă două teme. Prima este observația că distincția Tractatus-ului dintre ceea ce poate fi spus și ceea ce nu poate fi spus în limbaj s-ar cere relativizată cu referire la o ierarhie de limbaje. Într-o asemenea ierarhie există întotdeauna 334 GÂNDITORUL SINGURATIC un limbaj care tratează despre structura primului limbaj, având el însuși o structură, astfel încât pentru această ierarhie a limbajelor nu exista o limită.22
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
se raportează și În contexte interacționale diferite. „Încercările lor (n.a. ale actorilor) de acțiune intențională sunt strâns legate (embedded) de sistemele concrete, curente de relații sociale” (1985:487). Granovetter propune un model al acțiunii ce accentuează implicarea În relațiile sociale relativizând normativitatea de un fel sau altul; structura de interacțiuni sociale, mai degrabă decât cea normativ-simbolică, exprimată prin conținutul și intensitatea rețelelor de relații sociale, modelează acțiunea individuală Într-o măsură mult mai mare decât pretinsa funcție de utilitate a actorilor, valorile
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
unui proces istoric (cauzal) dependent de cale sau al exploatării muncitorilor de către capitaliști: „deținătorii de capital au devenit proprietarii firmelor pe cale de consecință logică (a economisirii costurilor tranzacționale - n.a.) și nu datorită istoriei.” În lucrările sale recente Însă Williamson Își relativizează teoria, renunțând la ideea determinării formelor organizaționale (instituțiilor) de către costurile tranzacționale și limitându-se doar În a postula corelația acestora. O teorie mai nuanțată din acest punct de vedere este cea a lui D.C. North (1990). El argumentează, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]