500 matches
-
ulterior într-un important principat german, al Palatinatului Elector ("Kurpfalz"). a fost achiziționat de regele Otto I "cel Mare", după eșecul răscoalei ducelui din familia Conradinilor, Eberhard din 939, în bătălia de la Andernach. Odată cu progresele contelui Conrad "cel Roșu", Franconia renană a devenit baza puterii familiei imperiale a Salienilor, care a oferit patru împărați în secolele al XI-lea și al XII-lea: Conrad al II-lea, Henric al III-lea, Henric al IV-lea și Henric al V-lea. Regiunea
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
lui Conrad "cel Roșu". Acelti conți erau consemnați uneori în mod informal ca duci de Franconia. Împăratul Conrad al II-lea a fost cel din urmă care a purtat titlul ducal de Franconia. Când el a murit în 1039, Franconia renană a fost guvernată de o constelație de mici state, precum orașele Frankfurt, Speyer și Worms, principatele-episcopate de Mainz, Speyer și Worms, ca și landgafatul de Hessa, pe atunci parte a Thuringiei. Pe lângă aceste entități puternice, se înregistrează și foarte multe
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
de Mainz, Speyer și Worms, ca și landgafatul de Hessa, pe atunci parte a Thuringiei. Pe lângă aceste entități puternice, se înregistrează și foarte multe state mai mici. În 1093, împăratul Henric al IV-lea a acordat teritoriile saliene din Franconia renană ca fief lui Henric de Laach, contele palatin de Lorena Inferioară, cu sediul la Aachen, ale cărui posesiuni vor evolua ulterior către importantul principat de Palatinat. În vreme ce împăratul Frederic I "Barbarossa" a conferit în 1198 titlul ducal către principele-episcop de
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
Laach, contele palatin de Lorena Inferioară, cu sediul la Aachen, ale cărui posesiuni vor evolua ulterior către importantul principat de Palatinat. În vreme ce împăratul Frederic I "Barbarossa" a conferit în 1198 titlul ducal către principele-episcop de Würzburg din Franconia răsăriteană, Franconia renană a fost divizată până la dispariție.
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
fost nevoit să abdice, încât Ludovic a domnit timp de 12 ani în toată Bavaria Superioară. O serie de evenimente au făcut ca, în 1329, în virtutea Tratatului de la Pavia, fiii lui Rudolf, Rudolf și Rupert, să obțină stăpânirea asupra Palatinatului renan (stăpânit de familia Wittelsbach încă din 1214), precum și asupra unei părți din Bavaria la nord de Dunăre, ulterior denumită Palatinatul Superior (Oberpfalz). Ludovic al IV-lea a trebuit să accepte și alternanța cu urmașii fratelui său în deciziile privind casa
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
(numele complet: Friedrich Heinrich ) (n. 18 decembrie 1869, Köln, Rheinpreußen / Prusia Renana - d. 13 februarie 1918, București) a fost un ofițer al armatei regale din Regatul Prusiei. În 1888 a intrat în rândurile armatei în Regimentul 4 Infanterie saxon. În 1889 a fost detașat la Marele Cartier General, unde a fost definitivat
Richard Hentsch () [Corola-website/Science/327557_a_328886]
-
(sau Sponheim) (n. 1176 sau 1181 - d. 4 ianuarie 1256) a fost duce de Carintia vreme de 54 de ani, de la 1202 până la moarte. Bernard era un vlăstar al nobilei case de Sponheim originară din Franconia renană, care în 1122 moștenise teritoriul imperial al Carintiei. Tatăl său era ducele Herman al II-lea de Carintia, care domnise între 1161 și 1181. Acesta a fost inițial succedat de către fratele mai mare al lui Bernard, ducele Ulrich al II
Bernard de Spanheim () [Corola-website/Science/327746_a_329075]
-
fi pur și simplu echivalat cu 'falsul' — au devenit parte din cercetarea standard. Ceea ce era extrem de controversat în vremea lui Strauss a devenit azi o unealtă care e parte integrantă din aparatul cercetătorilor biblici.” De-a lungul vieții sale, Ernest Renan a fost vestit pentru a fi autorul enorm de popularei cărți "Viața lui Isus" ("Vie de Jésus", 1863). Această carte a fost prima oară tradusă în limba engleză în 1863 de către Charles E. Wilbour și a fost în mod repetat
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
enorm de popularei cărți "Viața lui Isus" ("Vie de Jésus", 1863). Această carte a fost prima oară tradusă în limba engleză în 1863 de către Charles E. Wilbour și a fost în mod repetat retipărită în ultimii 145 ani. Cartea lui Renan a fost copleșită cu elogii ironice și critici de Albert Schweitzer în cartea sa "Căutarea lui Isus cel istoric". Aserțiunile controversate ale cărții au fost că viața lui Isus trebuie descrisă la fel ca viața oricărei altei persoane istorice și
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
autorul enorm de popularei cărți "Viața lui Isus" ("Vie de Jésus"). Această carte a fost prima oară tradusă în limba engleză în 1863 de către Charles E. Wilbour și a fost în mod repetat retipărită în ultimii 145 ani. Cartea lui Renan a fost copleșită cu elogii ironice și critici de Albert Schweitzer în cartea sa "Căutarea lui Isus cel istoric". Aserțiunile controversate ale cărții au fost că viața lui Isus trebuie descrisă la fel ca viața oricărei altei persoane istorice și
Ernest Renan () [Corola-website/Science/327991_a_329320]
-
care au scos mobilizat 260.000 de soldați, aici, desigur s-a aflat și cea mai mare parte a armatei prusace. Un alt teatru de luptă a fost Hanovra și Hessa, aliate austriace, prinse însă între posesiunile Prusiei din zona Renană și teritoriul principal, totodată aceste state erau traversate și de rutele de legătură ale Renaniei cu masa teritoriului Prusac. Aliații Austriei în acest teatru era calitativ și numeric slabi - doar 25.000 de soldați, însă distrugerea acesteia avea o importanță
Războiul austro-prusac () [Corola-website/Science/327197_a_328526]
-
însă aceste trupe erau încă nemobilizate și împrăștiate, precum și acțiuni energice din partea acestora până la începutul lunii iulie nu se așteptau. Armata prusacă număra 20 divizii de infanterie, dintre care 14 erau dislocate la granița cu Austria, și 6 în regiunea Renană împotriva Hanovrei. Pe teatrul principal au fost formate Armata 1 (6 div.) și Armata a 2-a (8 div.). De curând Moltke a format încă trei divizii - 48.000 soldați, pentru a invada imediat Hanovra din trei direcții înconjurând și
Războiul austro-prusac () [Corola-website/Science/327197_a_328526]
-
comunicații și de aprovizionare din partea patriei sale. Conștient de faptul că frontul african este unul secundar, el a adoptat tactica de a atrage pe această direcție cât mai multe trupe inamice din Europa, ușurând astfel situația Imperiului German pe frontul renan. Forțele germane nu au depășit niciodată 18.000 de oameni (din care 15.000 de indigeni, care mai erau numiți askari, adică soldați în limba arabă), în timp ce aliații au atins, la un moment dat, o concentrare maximă de 250.000
Paul Emil von Lettow-Vorbeck () [Corola-website/Science/330735_a_332064]
-
Edith Piaf, Charles Aznavour, Barbara, Dalida, Serge Reggiani, Léo Ferré, Mireille Mathieu și Serge Gainsbourg și, mai recent Mano singur, Dominique A, Matthieu Chedid, Benjamin Biolay, Jean-Louis Murat, Miossec, Mathieu Boogaerts, Daniel Darc, Vincent Delerm, Maurane, Zaz, Bénabar, Christina Goh, Renan Luce și Olivia Ruiz.
Chanson () [Corola-website/Science/330079_a_331408]
-
din departamentul de Yssel-Supérieur și din nou creatul Mare Ducat de Berg (după 1811, din departamentul Lippe). În 1815, după înfrângerea lui Napoleon I, ducatul a devenit parte componentă a provinciei prusace de Jülich-Cleves-Berg, care s-a unit în provinciile renane ale Prusiei în 1822. Orașele Gennep, Zevenaar și Huissen au trecut în componența Regatului Unit al Țărilor de Jos ca urmare a Congresului de pace din 1815.
Ducatul de Cleves () [Corola-website/Science/328623_a_329952]
-
-lea din dinastia Welfilor, care în schimb i-a confirmat stăpânirea veșnică a familiei Wittelsbach asupra Bavariei. Însă în 1211 Ludovic s-a alăturat taberei familiei de Hohenstaufen; împăratul Frederic al II-lea l-a recompensat cu stăpânirea asupra Palatinatului renan în 1214. Fiul său, Otto a fost căsătorit cu Agnes de Palatinat, o nepoată a ducelui Henric Leul și a lui Conrad de Palatinat. Prin această căsătorie, familia Wittelsbach a moștenit Palatinatul, păstrându-l ca posesiune până la 1918. Tot din
Ludovic I de Bavaria () [Corola-website/Science/328642_a_329971]
-
Elisabeta de Bavaria, fiica a ducelui Otto al II-lea de Bavaria. Cei doi au avut un fiu, Conrad(în), în 1252. În 1250, Conrad a stabilizat momentan situația din Germania prin înfrângerea lui Willem de Olanda și a aliaților renani ai acestuia. Atunci cand Frederic al II-lea a murit în același an, el apucase să treacă Sicilia și Germania, ca și titulatura regală de Ierusalim, asupra lui Conrad, insă lupta cu papalitatea a continuat. Fiind înfrânt de către Willem de Olanda
Conrad al IV-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/328649_a_329978]
-
că aceasta fusese deja binecuvântată de Biserică, a decis să încerce să îl convingă pe împărat de avantajele acestei căsătorii. Fiii lui Conrad muriseră de tineri, iar Henric al VI-lea ar fi putut să își asigure succesiunea asupra Palatinatului renan prin înfeudarea lui Henric Welf. În plus, Conrad și Agnes l-au convins pe împărat să acorde iertarea lui Henric Leul, care fusese proscris de către Barbarossa. Reconcilierea dintre Henric al VI-lea și Henric Leul a avut loc în martie
Agnes de Hohenstaufen () [Corola-website/Science/328652_a_329981]
-
1298, însă atunci când Adolf a fost ucis de către Albert I de Habsburg, Gerard s-a supus acestuia din urmă, fapt care i-a permis să își mențină fieful său imperial. El l-a susținut pe Albert în disputa cu electorii renani din 1300, confirmându-și interesele față de Köln. Gerard a obținut de asemenea drepturile asupra Kaiserswerth, Mönchengladbach, Kessel-Grevenbroich, Rheydt, Münstereifel/Bergheim și Müllenark, printre altele. În 1313, Gerard l-a sprijinit pe Ludovic de Bavaria în războiul de succesiune pentru tronul
Gerard al V-lea de Jülich () [Corola-website/Science/328693_a_330022]
-
susținător important și loial al lui Ludovic al IV-lea, duce de Bavaria Superioară, ajutându-l din 1314 în războiul pentru succesiunea Germaniei. Ca rezultat al căsătoriei lui Adolf din 1312 cu Agnes de Cleves, el a dobândit taxele vamale renane de la Duisberg ca zestre, iar acestea au fost confirmate ca fief imperial de către Ludovic, devenit împărat, în 1314. El a continuat neîncetatele dispute dintre casa de Berg și arhiepiscopii de Köln. În 1327/1328, el s-a alăturat lui Ludovic
Adolf al IX-lea de Berg () [Corola-website/Science/328709_a_330038]
-
() a fost un orientalist de origine franceză, filosof, traducător, un cercetător la fel de important precum Ernest Renan sau James Frazer. Rolul lui Corbin este acela de a fi contribuit la înțelegerea școlilor filosofice ale șiismului iranian prin intermediul inițierii studiilor dedicate teosofiei orientale, contribuind astfel la decriptarea textelor islamice cu nuanțe sufite. a studiat la Sorbona Literele și
Henry Corbin () [Corola-website/Science/331984_a_333313]
-
Arabia de Sud. Într-un asemenea cadru, dominat în primul rând de asprimile deșertului, de munții stâncoși și pustiurile de lavă împietrită, s-a aflat "leagănul civilizației semiților", civilizație pentru care Arabia Felix ar da adevărata măsură a spiritului semit ( Renan, 1863 ). Într-adevăr, Arabia arhaică a fost "singura parte din Orientul Apropiat care a scăpat de elenizare" ( Winkler, 1901:223 ), deși influența greacă s-a simțit mai târziu, în perioada traducerilor masive de filosofie elină. Astfel încât Ħiğăzul, Yamăma, podișul Nağd
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]
-
Arabia de Sud. Într-un asemenea cadru, dominat în primul rând de asprimile deșertului, de munții stâncoși și pustiurile de lavă împietrită, s-a aflat "leagănul civilizației semiților", civilizație pentru care Arabia Felix ar da adevărata măsură a spiritului semit ( Renan, 1863 ). Într-adevăr, Arabia arhaică a fost "singura parte din Orientul Apropiat care a scăpat de elenizare" ( Winkler, 1901:223 ), deși influența greacă s-a simțit mai târziu, în perioada traducerilor masive de filosofie elină. Astfel încât Ħiğăzul, Yamăma, podișul Nağd
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]
-
publicat articole în gazetele contemporane în limba ebraica -„Hamaghid”, „Hatzofe”, „Hahavatzelet”, de asemenea în ziarele de limbă ladino Telegrafo și „El Tiempo”. A scris și în gazetele evreiești („Egalitatea”, „Revista israelita”) și românești („Adevărul”, „Albina”) din România Istoricul francez Ernest Renan a laudat traducerea în ebraică făcută de Bejerano cărții „Religia naturală” de Jules Simon Bejerano a fost activ și în cadrul societății de difuzare a limbii italiene „Dante Alighieri”. După anul 1910 Bejerano s-a stabilit la Edirne, în Tracia sau
Haim Bejerano () [Corola-website/Science/336737_a_338066]
-
unui sculptor flamand Colmar, un oraș din Alsacia, mai mult teutonic decât francez, a aparținut atât Germaniei, cât și Franței, la care s-a întors după 1919. În centrul orașului se află Muzeul Unterlinden, care conține această capodoperă a artei renane, Altarul de la Isenheim, transferat aici în 1792. Totul a început la sfârșitul secolului al XV-lea, când Jean d'Orlier i-a comandat lui Nikolaus von Hagenau un altar cu o sculptură în lemn. Mort la Orlier în 1490, îi
Celebrarea Săptămânii Sfinte în lume. Paștele este eternitate by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105628_a_106920]