584 matches
-
naturală, eram o fereastră prin care dădeau buzna, în Domnișoara ri, forțe venind de dincolo de mine. Iată de ce cînd am auzit fraza „vă interzic să mă visați goală” nu m-am mirat, nici în momentul cînd creierul meu mi-a reverberat-o în plin vis, deci în somn, nici cîteva secunde mai tîrziu, cînd m-am trezit pe jumătate. Da, Domnișoara ri era acolo, lîngă mine, aplecată deasupra mea, intrase nu se știe cum în apartamentul meu la ora trei dimineața
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
timp de o secundă creierul meu fu înfiorat chiar de gîndul că începutul mult așteptat ar putea fi „avem voie să fumăm aici ?”. Guy pusese întrebarea cu o anumită apăsare a glasului... sau poate că vidul din acea încăpere o reverberase într un mod special în mintea mea ? — Veniți să vă arăt terasa din spate. Guy mă urmări cu docilitate, dar fără să-mi pună întrebări. sala de recepții a Casei monteoru, devenită cum spuneam restaurant, se prelungea cu un fel
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
un excepțional reportaj iar Arhiepiscopul Chișinăului P.S. Tighineanu a rostit un cuvânt de despărtire și tristă evocare. Pe toată durata oficierii serviciului divin de la cimitir s-a auzit fără Încetare acordurile imnului ”Limba noastră”. Ecoul personalității pr. Al. Cristea a reverberat mult timp după trecerea sa În neființă. Fostele eleve și profesoare de la Școala Eparhială de Fete, preoți, profesori de muzică, personalități din viața politică și socială au evocat Încă mult timp personalitatea celui dispărut icoană a Basarabiei românești. Redăm În
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
părinții. Îi pieri tot cheful la gândul predicii pe care avea să i-o țină maică-sa despre avantajele cărora le dăduse cu piciorul refuzând să devină doamna Adrian Blake, dar trebuia să o înfrunte la un moment dat. Soneria reverberă cu un ecou plăcut în casa monumentală. Începea să dea semne de paragină, observă, dar, probabil că se descurcau mai greu acum, când trăiau doar din pensia tatălui ei. Spre bucuria sa, îi deschise chiar el. — Franny! Ce surpriză! Fran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
centre ale plăcerii, îndoindu-i desfătarea, până când simți că nu mai poate rezista și îl imploră să o pătrundă. De data asta orgasmul nu semănă cu nici un altul pe care-l cunoscuse vreodată. Ca o pietricică aruncată într-un lac, reverberă îndelung. Epuizați de intensitatea lui, se prăbușiră în cele din urmă unul în brațele celuilalt. — Cred că se poate să mă fi înșelat în privința ta, Jack Allen, recunoscu ea. — Vei să spui că m-ai considerat întotdeauna chipeș și spiritual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
vreun semn că ar recunoaște-o - e că nu știa cine sunt! Își îngropă fața în umărul lui Stevie, în puloverul ei de lână. — N-ar fi ajuns niciodată acolo dacă aș fi fost eu soția lui! Amărăciunea lui Stevie reverberă în încăpere, aproape înfricoșătoare prin intensitatea ei. Brusc, se desprinse din îmbrățișare și o bătu pe Fran pe umăr. — Vino, Fran, iubito. Așa nu-l ajutăm deloc pe Ralph. Ar trebui să ne concentrăm forțele pe a găsi o modalitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
meu. Mi-am făcut cruce discret și, în timp ce capul îmi vuia golit de toate frazele frumoase pe care le rostisem în vis, am apăsat pe zăvor și am deschis ușa. În primele clipe n-am văzut nimic. Lumina vie, puternică, reverberată în oglinzi m-a orbit. Fără să vreau, am închis pleoapele. Așteptam să aud râsul binevoitor sau uscat sau nervos al Bătrânului și, eventual, o invitație. "Ei, hai, domnule sculptor, dacă tot te-ai hotărât să mă deranjezi, îndrăznește". Și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
împreună cu el mii de alți "el" s-au pornit să râdă în sala cu oglinzi. După care a repetat invitația. ― Îndrăznește, domnule sculptor. Nu e nimeni aici în afară de noi doi. ― Noi doi? Cuvintele acestea n-aveau nici o noimă. Din oglinzi reverberau nenumărate chipuri care semănau cu "noi doi". Am înaintat în lumina rece și feerică până la masa de răchită acoperită cu o pânză galbenă. Bătrânul nu mi-a întins mâna. Mi-a făcut semn să mă așed pe celălalt fotoliu, fixat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cine? În afară de mine nu era nimeni acolo, iar după plecarea mea rămânea în același loc, cu brațele încrucișate. Intrând în sală, mă miram din ce în ce mai rar de absența Bătrânului. Uneori, în prag, înainte de a mă obișnui cu lumina scânteietoare a candelabrului reverberată în oglinzi, mă așteptam să aud o voce uscată întîmpinîndu-mă: "Ei, domnule sculptor, ce-ai mai născocit pe seama mea?" Dar asta dura numai o clipă. Pe urmă mă așezam în fotoliu și mă priveam în oglinzi; nu se mai auzea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ochii, Încercând să nu audă sunetul făcut de pielea care se separa de structura de mușchi de dedesubt: ca și cum ai rupe partea de sus a unei salate. Lăsând să se vadă craniul. Sunetul asemănător cu scrâșnitul din dinți al fierăstrăului reverbera În camera faianțată, iar stomacul lui Logan fremăta. Și În tot acest timp, Isobel era foarte detașată, expozeul ei netrădând nici o emoție. Dintr-odată fu bucuros că nu se mai vedeau. Nici gând să o lase să Îl atingă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
servesc mese scumpe cu câte cinci feluri de mâncare. — Știu, Bernard, știu. Omul de la consiliu zâmbi liniștitor. — O să trimitem mâine o echipă să Înceapă să curețe clădirile, bine? Hoitarul scăpă vătraiul. Acesta lovi podeaua din ciment cu un zgomot care reverberă În pereții goi din piatră. — Sunt ale mele, spuse el și Îl podidiră lacrimile. Nu puteți să mi le luați! Sunt ale mele. — Trebuie să scăpăm de ele, Bernard. Trebuie să ne asigurăm că ești În siguranță, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
să se colinde de sărbători, nu-l vizitase nimeni cu familia, acasă. "N-am pe nimeni. Nimeni!", mi-a spus Ioan Alexandru, și tristețea gravă a vocii lui de atunci, uimit el însuși de ceea ce spunea, mă va urmări totdeauna, reverberând în propria mea mâhnire și singurătate. Poate de aceea am întemeiat și eu o familie numeroasă, să-mi umplu singurătatea și tristețea care mi-au năclăit ființa toată viața, prin toți porii ei, în ciuda imaginii aparente pe care o pot
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
angajamentul față de brand, pentru că reprezintă sursă de ambiguitate. "Orientarea recompenselor se referă la conștientizarea scopurilor pe care le vizează sistemul de recompensare. Obiectivul primordial al sistemului de recompensare este acela de a influența comportamentul angajaților. Elementele sistemului de recompense ce reverberează la nivelul climatului sunt salariile, bonificațiile și privilegiile (prime, mașină de serviciu etc.). În fine, gradul de respect și de sprijin este un element vital al climatului. Stimulii de sprijin oferiți de manageri angajaților deschid drumul către un climat creativ
Brandingul de angajator by Mihaela Alexandra Ionescu [Corola-publishinghouse/Administrative/900_a_2408]
-
Un bătrân În uniformă albă ștergea marginea chiuvetelor cu o cârpă murdară. Abia se mișca și trăgea cu ochiul la Adam prin oglindă, În vreme ce Învârtea leneș otreapa În cercuri inegale. Țâșnitura bruscă și zgomotoasă a apei care umplea urinoarele și reverbera În spațiul acela liniștit l-a făcut pe Adam să tresară. S-a grăbit să se ducă În cabina cea mai Îndepărtată din șirul celor patru, a Încu iat ușa și a rămas nemișcat trăgând cu urechea la bătrânul Îngrijitor
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
iarnă. Frig, singurătate și senzația unei morți iminente localizate la suprafața trupurilor, împiedicînd orice reunire. Nimic nu mai răzbate dincolo de pelicula aceasta invizibilă cu toate că strigătul pe care-l izolează trebuie să fie sfîșietor. Singure secundele, bătute ghilotinat de vechea pendulă, reverberează între siluetele noastre oțelite, parcă; părem a fi așa, înmormîntați în imobilitate ca în propria noastră distrugere, două statui părăsite de orice alăturare a viului. V. tînăr, usturîndu-mă ochii. Acoperindu-mi fața cu palmele. Ochii își iau zborul lăsînd orbitele
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ta și femeia ce pleacă să se spele, să meargă la biserică. Ești convins că ai trăit momentul adevărului și îndoiala mîngîie doar realitatea pierderii lui. Puteai atinge fiecare fibră a lumii și reușeai să te acordezi ei, făcînd-o să reverbereze. Descărcarea unei blestemate energii te-a făcut însă să pierzi luciditatea care dădea concretețe peisajului. Pescărușii țipă mai tare căci fulgerul acela pare că le-a distrus cuiburile. Îți lepezi veșmintele și te așezi pe nisip, direct în aerul rece
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
oprit pentru o clipă sub un felinar să-și noteze ceva în jurnal cum avea obiceiul ca apoi să și grăbească pasul pentru a-l ajunge din urmă. Dar nu... Nu era nimeni. Doar propriile sale bocănituri preluate, amplificate și reverberate de labirintul întortocheat al ulițelor prin care părea că rătăcește fără scop precis. Pașii l-au dus însă în centrul labirintului, în parcul municipal. Se așeză pe banca lui, lângă chioșcul fanfarei, unde așteptase atâția ani venirea clienților doritori de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
putere de tocurile ei cui. Ciorapii unuia se Încurcau cu ciorapii celuilalt. Cravata și eșarfa valsau pe hol după muzica lui Strauss. Întreaga garderobă se punea În mișcare. Cămășile, maiourile se agitau foșnind În șifonier. Fiecare mișcare a lui Noimann-cinicul reverbera, risipindu-se, ecouri În trupul celuilalt Noimann, care, la rândul lui, stârnea neliniștea obiectelor din jur. Sus-jos. Stânga, dreapta. Așa, așa. Aici, aici. Loviturile cădeau cu nemiluita. Ritmul se Întețea. Noimann-penitentul părea căzut În transă, șfichiuind trupul păcătos al cinicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu-o scobitoare, pe fundul ceștii, un arbore și-o șapcă aplecată peste-un șevalet. Orașul abia se trezea din somn. Pașii câte unui trecător grăbit răsunau pe trotuar. Aerul era atât de proaspăt, atât de limpede, Încât orice sunet reverbera, amplificându-se În spațiu. Porumbeii stăteau cu aripile desfăcute pe marginea havuzului, Încălzindu-se la soare. Guguștiucii guguiau, tramvaiele huruiau În stații, Îndreptându-se În grabă dinspre centru spre gară și Înapoi... Satanovski desfăcu ziarul 24:ore, pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
matale, boierule. Nu căta să mă vezi, că nu se poate. Spune-mi, îți place?” „Aș minți dacă aș spune că nu.” am răspuns eu, cu privirea zburătăcită în toate părțile. Nici urmă de ființă omenească însă. Doar glasul cunoscut, reverberat de bolțile sălii tronului, se rostogolea peste mine...” Curând ai săl cunoști pe celălalt Ștefan voievod, căruia tot omul îi va spune <cel Mare> Și pe bună dreptate...În curând va aduna divanul. Pentru el nu este iarnă geroasă, nu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
plecat. Semaforul de la intersecție s-a făcut verde și a traversat. Trupul lui uriaș s-a pierdut în mulțime. „Tomoe, nu ești în stare să recunoști un om adevărat.“ I-au venit brusc în minte cuvintele lui Takamori și-i reverberau în cap cu mai multă rezonanță decât clopotele bisericii Sf. Ignațiu. Gara aglomerată din Ueno. Era coadă la bilete. O voce anunța plecarea trenurilor la megafon: „Trenul personal în direcția Takasaki pleacă la ora opt douăzeci și șase de la linia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să urmez această poruncă. În zadar mi-am dat-o. Trebuie să-mi amintesc. Cineva mi-a povestit odată că se întorcea din alt oraș într-un autobuz plin de miros și de zgomot. La un moment dat, zgomotele au reverberat, amintindu-i leitmotivul unui film ce încerca un avertisment pentru un posibil război atomic; pe coasta estică a Australiei, vântul de pe un ocean mort izbea într-un geam de care era prinsă o sticlă de coca-cola, care la fiecare rafală
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
foșnetul trestiilor, aceeași voce a continuat: Crezi că e atât de simplu?" Nu înțelegeam ce anume trebuia să fie simplu și nu era, dar n-am întrebat. Necunoscutul râse în spatele meu. Nu era același râs pe care-l auzisem înainte reverberând. Era mai ascuțit și întrerupt de sughițuri. Fără să întorc capul, am încercat să trag cu coada ochiului și am zărit două picioare pline de noroi. Aceeași voce m-a apostrofat ironic: "Decît să te chinui așa, îți dau voie
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
grijă, etichetat ca orice exponat. MAMA! Dar nu putea, și înțelese că orice descifrare e o încifrare și mai mare. Înțelesul se rătăcea devenind neînțeles, neînțelesul o lovea precum ciocanul de lemn în gongul de aramă de la teatru, sunetul se reverbera dureros, o durea și Mitică Petrache din capul ei, o durea și dorința de a-l întâlni după 31 de ani de când fugise fraudulos în Franța, o durea Franța cu Parisul ei frumos, o durea dorul, de ce e făcută dorința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
strigătul, urletul ambiguu, onomatopeea voluminoasă, sufixul voluptuos, silaba născătoare de silabe, sincopele, contrapunctele, alte urlete în andante, allegro sau staccato, urlete cu personalitate de legătură precum diezul într-o partitură, a liniei melodice care crea universul spațial al urletelor, simfonia reverberată în multisimfonism atemporal cu cea a veșniciei prin conștiența valorii ei de creator suprem, al frângerii cuvântului în gunoi-urlet. Urletele onomatopeice ale gunoierilor turbau prin mușcătura lor câinii, oamenii, cerul era injectat cu viperin, era mai mortal decât veninul, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]