568 matches
-
cea mai apropiată, apoi, dintr-un salt, am ieșit în drum și, de acolo, am intrat pe poartă și, ]u[t, pe alee către ușa din față. Nu am sunat. Ding-dongul melodios și dulceag al soneriei s-ar fi putut reverbera în aerul serii. Am ciocănit în ușă cu încheieturile degetelor, folosind vechiul cod din copilăria noastră, când ne băteam ușurel unul altuia în ușă. După un moment, Hartley mi-a deschis ușa. Reflexul la ciocănitura mea fusese, după cum mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în timp ce alergam pe lângă prăvălia învăluită în întuneric și în tăcere, și pe sub firma care-l reprezenta pe năvalnicul „Leu Negru“. Și cârciuma era închisă, ici-colo se vedea câte o fereastră luminată, sătenii se duceau devreme la culcare. Pașii mei alergători reverberau ecourile grabei și ale spaimei. Am ajuns în dreptul bisericii, și am cotit, gâfâind, spre deal. Nu se zărea nici o lumină pe acolo [i drumul se așternea întunecat sub umbrele pădurii care-l domina. Mi-am încetinit pașii până la mersul normal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ce vrea, nu mai știa ce trebuie să facă? Erau momente când eu însumi simțeam că ar fi mai bine dacă aș fi forțat să acționez, fie chiar presat de poliție, decât să continuu a exista în acest spațiu vid, reverberând de ecourile unor posibilități sterile. Mă străduiam să mă oțelesc îndeajuns pentru a o duce pe Hartley la Londra, s-o trag cu sila în mașină, s-o amăgesc spunându-i că o duc la ea acasă. Simțeam că sosise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în depărtare vocea lui Lizzie cântând „La cinci stânjeni adâncime“. Am ascultat atent, dar nu mă puteam orienta asupra direcției de unde venea glasul, atât de puternic era acompaniamentul vuietului mării sălbăticite. Pe urmă, m-am gândit cât de straniu se reverbera vocea ei. Părea aproape amplificată. Cânta, probabil, în interiorul turnului. Mă aflam încă în apropierea casei și am pornit-o spre turn, prin ceea ce părea acum ca un decor cufundat în întuneric. Norii luminoși se stinseseră, luna se împuținase dar era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Începea să semene cu o întâlnire de kuakeri. La un moment dat, James spuse: — Poți auzi marea? — |sta era citatul favorit din Shakespeare, al lui Keats. Am ascultat. Bătăile mării încetaseră, fiind urmate de un vaier șuierat, ritmic, care se reverbera când valurile mari, metodice, se cățărau pe stânci, le inundau, apoi se prăvăleau îndărăt. Probabil că vântul se întețise. — Da. După o altă pauză, întrebă: — Ai ceva de mâncare? — Tocană de proteine vegetale. — Foarte bine. M-am săturat de ouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
oară, ruperea ei de mine însemnase un act teribil și extrem de greu, în fond trădase existențele noastre contopite și jurămintele de etern devotament. „Trebuia să plec în felul acesta, era singura cale, n-a fost ușor.“ Oare șocul trădării se reverberase de atunci întruna în mintea ei, asemenea exploziei originare a universului? Dar din moment ce nu a existat nici un prilej de a-și defini sentimentul, cum ar fi putut ști exact ce simte, și anume dacă era vorba de șoc, de vinovăție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de Traian Băsescu, în favoarea americanilor. Chiar dacă în urmă cu peste 2000 de ani nu exista națiunea americană, imaginându-mi ce ar fi spus marele rege Decebal, din cerul lui Zamolxe, despre ceea ce s-a întâmplat în 2001 la New York, am reverberat: „Iar voi yankei, de peste orizonturi, Ce v-ați trezit acum trei veacuri, De vreți să rezolvați a voastre conturi Nu vă mai țineți doar de fleacuri. Luptați cu propria ticăloșie, Ce fierbe-n voi, ca lava în vulcan. A voastră
AMERIC?INII, HUNIUNEA EUROPEAN? ?I POPEYE MARINARUL by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Science/84039_a_85364]
-
facut semn cu ochiul că nu eu sunt țiganca, eu sunt grecoaica.” Odată ratată prima parte a probei la care a fost supus, timpul, până atunci suspendat, revine în scenă, presându-1 pe martorul involuntar al propriei vieți, căci greșeala se reverberează în viața sa reală, semnificând pierderea lui Hildegard: „E târziu, șopti ea din fugă, și iarăși i se păru că vocea e ca un șuierat care-1 ajunge de foarte departe.” Grecoaica a rămas în afara timpului, el a ieșit însă din
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
un excepțional reportaj iar Arhiepiscopul Chișinăului P.S. Tighineanu a rostit un cuvânt de despărtire și tristă evocare. Pe toată durata oficierii serviciului divin de la cimitir s-a auzit fără Încetare acordurile imnului ”Limba noastră”. Ecoul personalității pr. Al. Cristea a reverberat mult timp după trecerea sa În neființă. Fostele eleve și profesoare de la Școala Eparhială de Fete, preoți, profesori de muzică, personalități din viața politică și socială au evocat Încă mult timp personalitatea celui dispărut icoană a Basarabiei românești. Redăm În
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
Mi-e atât de frig înlăuntrul inimei , sunt atât de bătrân, ai făcut să (cază) toată primăvara vieții mele la pământ, încât nu se alege nimic de ea...Și de ce? Ce rău ți-am făcut eu?” Ecoul întregului zbucium este reverberat în versurile: „Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeță capul tău Se-ntoarce în zadar”. Iubite prieten, rogu-te să-mi îngădui încă o vorbă despre Plopii fără soț. Înainte de a ajunge la
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
corpul era cu mine. Nu primeam nici un semn de la el. Abia după vreo trei ore anestezia a început să cedeze, să se scurgă dinspre cap înspre picioare, precum nisipul dintr-o clepsidră, lăsând în urmă un fel de tremur care reverbera în urechi, percepția fiind a zgomotului uniform al unui transformator electric. Curând, a venit și durerea. O durere surdă, macerantă, de om aruncat de viu într-un foc, strivit sub șenile, trecut printr-o mașină de tocat, despicat de două
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
trebuie să scriu lucruri care nu mă interesează, ceea ce scriu reflectă, câteodată în exces, ceea ce simt" (xv). A doua, atunci când notează că "această carte se numește Slouching towards Betlehem pentru că, acum câțiva ani, anumite versuri din poemul lui Yeats au reverberat în urechea sinelui meu ca și cum ar fi fost implantate acolo chirurgical. Cercurile tot mai largi, vulturul care nu-și aude stăpânul, privirea albă, fără milă, asemeni soarelui; acestea erau punctele mele de referință, singurele imagini care nu se asemănau cu
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
participant la procesul de negociere a regulii, el va percepe sancțiunea ca fiind dictată de încălcarea unei convenții pe care și-a asumat-o, și nu de bunul plac al profesorului. În același timp, efectul de undă nu va mai reverbera negativ în rândul colegilor. Pe de altă parte, îi va obliga pe elevi să facă alegeri responsabile pentru care, în viitor, vor trebui să-și asume consecințele (ne vom referi mai târziu la aceste aspecte care vizează managementul clasei). Autoritatea
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
în domeniile educației, culturii și turismului pot să întărească actul cultural, promovarea limbii și culturii române și în rândul celora pe care marele lingvist de origine basarabeană Eugen Coșeriu îi numea “Basarabenii mei”. Parlamentul României este tribuna tuturor românilor. Aici reverberează ecoul tuturor problemelor, nevoilor și viselor noastre. Aici e locul ce păstrează nestinsă lumina candelei speranțelor, aici se țese dialogul dintre generații, aici se manifestă spiritul unei culturi bine conturate și recunoscute. De aici vom face auzite năzuințele fraților noștri
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
ar căpăta o tentă formalistă și automată. În replică, o prea liberă repliere pe sine, care ar progresa actul reprezentării până la abuz auto-analitic și modelator, este benefic îngrădită de un set de însușiri cu funcție daimonică, al căror ecou limitativ reverberează până la granițele cuprinderii conștiente. Educația mizează în parte pe aportul conștiinței de sine, iar aceasta din urmă poate fi expresia sugestivă a desăvârșirii ei (în manierism și în metodă integrativă). Așadar, reflexivitatea este o parte a educației progresive (cea care
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
14. Platon onorează pe poeți, dar nu le oferă un loc în cetatea al carui conducător este filozoful, pentru că nu se pot ridica la anumite standarde ideale, din care derivă și scopul moral al artei 15. Ecouri ale acestei concepții reverberează clar în estetismul moral poesc, conform căruia artă este apreciată pentru că trezește în Om ideea armoniei și ordinii, acționând, astfel, drept corectiv asupra viciilor 16, dar și în poetica barbiana: "Lirismul rezidă în altă funcție. În întărirea unei moralități eterne
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
dinamice / reprezentările indivizate, la reprezentările propriu-zise, exprimate prin cuvinte ("până la gând"). "Valea irizata" indică spațiul memoriei creatoare, realitatea eterogena de fuziune, virtuală ("hore fericite ale ecourilor [s.n.]57", care constituie substratul nostru ontologic. Sintagma "[s]trăvăzuta frigiditate a celor încăperi", reverberând cu "extremele cămărilor de bura"58 din "Margini de seară" - ne amintește că ne aflăm în spațiul memoriei, în clarobscurul ce-i este caracteristic, realitățile ce o compun abia lăsându-se întrezărite. Este aceeași mișcare ce dă viață celebrelor versuri
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
statutul de identitate contradictorie a cosmosului"160. Cu această teză antinomică, ne aflăm, spune Blaga, în sfera minus-cunoașterii, alături de dogmele pe care le-au propus neoplatonicii, creștinii sau gnosticii 161. S-a spus că această natură antinomică a principiului metafizic reverberează în câmpul existențial sau ontologic, "marca sa distinctivă, adică esența sa antinomică, determinând apariția unor echivalente ontologice, a unor forme de ființare asemănătoare..., cum ar fi, de exemplu, antinomia continuu-discontinuu în domeniul fizical (sau mai exact microfizical)"162. Corelația mi
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
al lucrării cerești: "Acolo esențele constituie nemărginitul cer. Cer ele înșile al tuturor cerurilor. Acolo sufletul lumii e în starea lui cristalină. Acolo armonia cunoaște cumplita, absoluta ei realitate"28. Starea cristalină definește mediul translucid în care se încheagă și reverberează imagini de lumină, formă iradiantă a cerului și a inimii deopotrivă. Nu e acesta tocmai locul în care se ivește sufletul poemului, acel suflet mai limpede de unde izvorăște creativitatea pentru a se întruchipa în formă vie, în imagine grăitoare a
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
arsă de dor"32, dar care, "prins încă în mrejele diafane ale visului, încearcă spaima unui univers evanescent"33. Pe de altă parte, asistăm la nașterea imaginilor în mediul transparent al devenirii, cel care le primește la sine și le reverberează spre cerul formelor eterne. Aici poezia "se înalță până la càstele regiuni ale ideei", căci ea "renunță la tot ce ar putea-o îndepărta de condiția ei meditativă, filosofică, metafizică"34. Mediu văzut - cum spune Platon - ca într-un vis, prin
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
albă a sufletului, acolo unde tot ce prinde a încolți ridică întreaga fire spre înaltul ce-i este hărăzit. Însămânțarea e transfigurarea, act de creație ce dă viață, pune în mișcare materia inertă, căci sămânța ce cade în suflet își reverberează încolțirea în unde concentrice, iluminând opacitatea corporeității. Nu rareori întâlnim, la Voiculescu, ipostaze ale imaginii trupului de lumină, străbătut de iradierea creșterii interioare. În lumea exteriorității trupul e o "cetate a timpului", "pătimașul trup" sau carnea-capcană (în poemul Vraja) supuse
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
virtualitatea lui constă în putința de a produce în cititor o comoție printre elementele profunde ale conștiinței egală sau similară cu cea care a constituit punctul de pornire al creației"7. Ce este acest punct de plecare al creației care reverberează - fluxionează - într-un punct echivalent aflat în sufletul cititorului? Să fie vorba de acel "punct de inserție" în spiritul artistului, de care vorbește Schleiermacher sau, înțeles în sens pouletian, ca origine definitorie ori trezire la sine a conștiinței intenționale? Mai
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
toamnei/ și care-mbătrâniți fără scăpare/ cântă deasupra oului lor negru/ cântă-nzestrând tot restul lumii/ cu sfântul dor de izolare/ înstrăinându-mă puțin de mine/ atâta cât să nu mă doară tare". Printr-o subtilă tehnică a reflectării, imaginile exteriorului reverberează în adâncul unui suflet care le primește zvonul, le resimte cu acuitatea tragică a unei fidelități fără voie. A te durea câmpul care te înconjoară înseamnă a fi câmpul, de data aceasta însă nu cel dimprejur, ci propriul tău câmp
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ochiul unui zeu care vede24. Zeu zugrăvit pe pânza celestă ("pe lada înstelată"), unde el e imaginea de sus, originară, reflectată "din podul alb", ce surplombează vizibilul; inaparentul arde în lumânarea așezată pe o altă lumânare ce ardea 25. Se reverberează de deasupra, în unde concentrice, în replicile succesive ale luminii lumânărilor, învăluind vederea în alba luminare în care toate vin să se așeze și să ardă26. Aceeași levitație a vederii care e înălțată la nevăzutul ce transpare întâlnim și în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
timpurie printre ei. "Du-mă pe creasta celui mai mare talaz, du-mă în santina Titanicului, numai ia-mă de-aici, de pe malul ăsta năpădit de muribunzi!" rosti ea răspicat în urechea lui Rică printre respirări întretăiate. Un tragism operatic reverbera în glasul ei. "Ducă-se dracului cu toții - mai dracului decât tine!" se corectă ea, amintindu-și că se adresa cuiva ce atinsese deja, în principiu, nedorita destinație. Atâta deschidere a fiecărui por, pliu și orificiu într-o făptură umană îl
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]