2,125 matches
-
iar altele citesc apatia. Sunt franțuzoaice, italience, spanioloaice, japoneze și chiar și negrese. Unele sunt grase și altele slabe. Și sub stratul gros de fard de pe fețele lor, sub negrul greu de pe sprâncene și rujul stacojiu de pe buze, vezi totuși ridurile bătrâneții și urmele desfrâului. Unele poartă combinezoane negre și ciorapi de culoarea pielii. Altele au părul încrețit, vopsit blond, sunt îmbrăcate ca fetițele cu rochițe scurte de muselină. Prin ușa deschisă vezi o pardoseală de gresie roșie, un pat mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cunoască experiența morții și nu să i se sustragă. Căută În negrul pupilelor dilatate acea umbră a ultimei imagini văzute, despre care se spune că se Întipărește În ochii celor aflați pe moarte. Dar nu găsi decât o cavitate Întunecată. Ridurile adânci de pe frunte și de la colțurile gurii Întredeschise, prin care se Întrezărea o dantură incompletă și Îngălbenită, ca și asprimea pielii marcate de trecerea vremii, Îi indicau vârsta Înaintată. Poate din cauza veșmintelor, Îi reveni În minte chipul orientalului de pe galeră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un bătrân cu păr lung și cenușiu, despărțit În două șuvițe care Îi cădeau peste umerii firavi. Era Înalt și purta veșmintele Întunecate și sobre ale medicilor. Fața sa, luminată de doi ochi senini, apărea Însemnată de o rețea de riduri adânci. Părea că un ger puternic Îi stăpânește mădularele, acoperite până la gât de straie grele. Și mâinile Îi erau ocrotite de niște mănuși din piele Întunecată. - Messer Marcello, răspunse omulețul pe un ton În care se amestecau respectul și neîncrederea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În timp ce ochii nu Încetau a parcurge cu privirea lor Înghețată mulțimea extatică. Dar ceva din ea părea să accentueze chinul rănii sale extraordinare, ca o umbră care Începuse să i se lase Încetul cu Încetul peste trăsături, Însemnându-le cu riduri imperceptibile. O expresie neliniștită Înlocuia treptat Împăcarea pe care o transmitea puțin mai Înainte, de parcă, după scurta-i ședere printre Îngeri, acea revenire la convulsiile vieții o umplea de durere. Călugărul se pare că observase și el acele semne de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și printre mormintele vechiului cimitir, care Încă mai supraviețuia. Bătrânul medic era În picioare, În lumina uneia dintre ferestre. Părea adâncit Într-o meditație profundă, cu capul Înclinat și cu ochii Închiși. Pe fața sa, marcată de vreme, rețeaua de riduri parcă se accentuase În ultimele ceasuri, săpând brazde până la os. O grimasă de suferință Îi altera expresia ce purta Îndeobște pecetea unei seninătăți conferite de o viață bogată și Închinată artelor liberale. Dante avu impresia că era afectat de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
profund în care ea rătăcea acum alungase îngrijorările, temerile, suferințele zilei. Da, era frumoasă. Nu am văzut-o niciodată urâtă, bătrână, ridată, obosită. Trăiesc de atâția ani cu o femeie care nu a-mbătrânit. Eu mă cocoșez, scuip, sunt epuizat, am riduri, dar ea, ea rămâne la fel, fără nici o brăzdătură și fără să-și piardă farmecul. Moartea mi-a lăsat măcar atât și nimic nu îmi mai poate răpi asta, chiar dacă timpul mi-a furat chipul ei, pe care caut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
actriță i-a tot citat din cronică, grădinăreasa o ascultase atent, își ridicase capul frumos, de orientală aproape, cu părul lung (doar câteva fire albe pe ici-pe colo), coada în care-l stăpânea arăta mai bine frumusețea feței măslinii, fără riduri, dinții albi, regulați, frumusețe de perle și acum, la 50 de ani. Neli a ascultat cronica și n-a prea înțeles, doar că de Maestru e de bine și de doamna e de rău, ce-i aia actrița joacă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
bine - Neli oftează -, da’ ce mă amestec?, eu doar văd de grădina asta... Și grădinăreasa oprește suspinul următor, se uită atent la tânăra actriță, o femeie despre care unii spuneau că e frumoasă, pe fața căreia, de când povestea, apăruseră niște riduri adânci, două șanțuri săpau de la nas spre gură, coborau, tipăreau vizibil o oboseală ciudată. E rândul ascultătoarei să-și cântărească stăpâna, să mai împletească în funie o altă ceapă coaptă și grasă, strălucind în soarele de octombrie, care prevestea, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
se uită ca niște vițeluși în ochii mei de aur, sexul mă linișteșteee!!!... Haaaideți, doamna Loredana... de pe scaunul ei de nuiele, Neli se roșise de mai multe ori până acuma și, când aude ea de centimetri, fața frumoasă, fără un rid, se înrourează vizibil, Neli se oprește din împletit funia de ceapă, haideți, doamna Loredana, că nu vă cred, multe le-ați exagerat, le-ați ambalat așa, ca pentru mine și pentru cununa de ceapă. — E ora adevărului, parcă așa ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
măr, de mult ați ridicat-o la vedere, e așa de frumoasăăă!!! Ați început-o pe-a doua... — Să se usuce până la sfârșitul toamnei, să rămână, dacă vă ascult, merge treaba mai ușor. Poveștile spuse... — Împletite, și Loredana râde obosită, ridurile de pe fața ei se înmulțiseră, dar spera ca toate vorbele astea să-i facă bine, să-i dispară durerea aia surdă din capul pieptului... — Împletite, dacă vreți. Eu vroiam să spun că sunt grele, grele povești, obositoare. Aia cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
calci/ Urmă nu faci/ Unde șezi/ Nu te mai vezi... Se uită la fată, tânără, fără experiență, ai tăi știu că ești prin București?, îîî, nu contează, răspunde tânăra, ține pleoapele plecate, el se uită numai la fața ei, nici un rid, Dumnezeule!, ce copil!, crede că povestea lor e la început și-i propune repede: tu o știi pe nevastă-mea?... puțin... și, nu ți-ar plăcea o pizdă?, Maestrul e puțin jenat, dar vorbele i-au ieșit, i-a propus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
2005. Singur și speriat. Disperat, dar spunând la televizor că a avut un an foarte bun, plin de împliniri, că urmează să facă Regele Lear. Insomniac, lipsa de somn marcându-l, îmbătrânindu-l mai tare, pungile-i atârnau sub ochi, ridurile se adânceau, sprâncenele albe, părul rărit și, evident, vopsit, dinții stricați, îi lipseau deja măsele. Iubitor de bani. Doar că strălucea pe scândura teatrului, ea îl aducea la tinerețea de începuturi. Fermecând lumea. Subjugând femeile. Regulând studentele... * — Am rămas în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
a spus-o sec, așa, ca să nu mai încapă alte vorbe: ― Moni, ia șezi tu pe coaiele tale! A râs grozav Moni, în felul lui special, cu mâinile îndoite din coate, flendurind din palme și cu toată fața plină de riduri de fericire. Așa era Moni când râdea, o adevărată poveste, te puteai uita la el la nesfârșit. Ne-a dus în seara aceea la Teatrul Național să o vedem pe Marcela Rusu și am rămas cu gura căscată, căci așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ceva de ani sau chiar patruzeci și ceva... Ba nu, dacă i-aș fi făcut o poză acum, m-ar fi crezut oricine că e vorba chiar de o actriță de șaizeci de ani, după o operație de netezire a ridurilor. Nu În sensul că fața ei și-ar fi pierdut expresivitatea, ci În sensul că ceva părea să-i fi marcat tenul În profunzime. Până atunci avusesem impresia că doar plăcerea și desfrânarea o defineau pe această femeie, dar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de oameni. Era doar un simplu loc de trecere. Orice fel de oameni puteau să treacă pe aici. Lângă mine s-a așezat un bărbat mic de statură, a cărui vârstă și rasă nu le-aș fi putut ghici din cauza ridurilor și a mizeriei care-l acoperea. Și eu aveam o barbă nerasă de trei zile, nu mai făcusem baie și nu mă mai schimbasem Încă dinainte de a veni la New York. Bineînțeles, nu mă așteptam să pot trece neobservat, drept un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
clădire albă și, dincolo de ea, marea. Yazaki purta ochelari de soare, Gan era singurul care stătea În picioare, Keiko Kataoka stătea cu capul plecat pe umăr, iar Reiko, orbită de soarele puternic, strângea așa de tare din ochi Încât ușoare riduri se formaseră În jurul lor. Fotografia era făcută, fără Îndoială, În Sicilia. — În fiecare seară ne distram până noaptea târziu. Pe vremea aceea nu prea luam droguri. El spunea că dorește să se dedice mai mult specialităților italienești decât drogurilor, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de surprize. Fără discuție. 7 Duminică, 11 septembrie Prefer roșiile când nu sunt încă perfect coapte. Atunci sunt dulci și tari, cu coaja netedă și rece, numai bune de salată. Dar atunci când o roșie a stat prea mult, capătă câteva riduri, devenind prea moale când pui mâna pe ea, și începe chiar să aibă un gust un pic cam acru. La fel e și cu femeile. Numai că femeia asta era poate un pic prea verde pentru mine și e posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
barosan în groapă În urma lui poți să scoți apă! Grangurii, lichelele Sperie și ielele Feți frumoșii, pistolarii Bivolii și Bivolarii! Dând cu fard a câta oară Toate conturile se-cară Dar în orice buzunar Mărunțiș pentru-un pahar... Ploaie, cărămidă Ridurile ridă Fața lui de vânt și apă Față slută Și mioapă Vinovată de bancrută Este ultima și scapă Cratiță, tingire Haina pe omul subțire Se mulează după caracter Și se vede după fler Armonie, catifea Pielea lui și pielea mea
ORICE FES ARE UN ÎNŢELES de ION UNTARU în ediţia nr. 258 din 15 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364590_a_365919]
-
ierni, Frisoanele de frig le-ascund în vers, Când peste mine primăveri așterni Și mă aduni buchet de flori din mers. Cochet mi-așez petalele albastre Să nu rănesc dantela parfumată. Pudrez cu praf de zâmbet și de astre, Un rid uitat și-o nevăzută pată. Mă prinzi de mână și-ntr-un fin balans M-apropii de chemarea ta , ispită! Ne sărutăm aromele în dans Eu, violet arunc frunza rănită... Tu o ridici și-i bandajezi nervura Ce sângerează verde
ARUNC ZĂPEZILE de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 242 din 30 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361511_a_362840]
-
Haiku > HAIK-URI Autor: George Nicolae Podișor Publicat în: Ediția nr. 241 din 29 august 2011 Toate Articolele Autorului Destin Azi noapte am fost decapitat în vis totul e scris... Bătrânețe luată peste picior Chilie cu acoperiș din cearcăne și riduri reziduuri... La cumpănă Le dăm adesea îngerilor culoare din disperare... Big-Bang Clopot cosmic spărgând în țăndări cerul și rănind zezl... Referință Bibliografică: Haik-uri / George Nicolae Podișor : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 241, Anul I, 29 august 2011. Drepturi de
HAIK-URI de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 241 din 29 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361530_a_362859]
-
cu colegi din Tribunalul Rabinic? Nu există excepții? Circumstanțe atenuante? Eu încă îmi mai iubesc soția... Cum voi trăi singur, fără ea? Bătrânul își ridică spâncenele albe în semn de uimire și pe frunte i se desenară o mulțime de riduri adânci. Buzele i se îngustară. - Singur? Cine spune că vei fi singur? Ai un fiu, o familie cu frați, surori, nepoți, îl ai pe Dumnezeu cel Atotputernic și Atoatevăzător deasupra ta. Ascultă-mă cel puțin de data asta când ai
ANTENTATUL de MAGDALENA BRĂTESCU în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363812_a_365141]
-
ca să nu zbor Peste râuri, peste poduri, Ca-ntr-o plasă un cocor. Măritată sunt, am strajă La al cărnii mele for, La exterior doar coajă, Gratii la interior... Măritată sunt, am ziduri La al temniței decor, Câte vise,-atâtea riduri..! Ceas de ceas închisă mor...
MĂRITATĂ... de ROMEO TARHON în ediţia nr. 905 din 23 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363865_a_365194]
-
Acasa > Stihuri > Prietenie > NE ÎNECĂM CU LINIȘTEA ÎN ADÂNCURI Autor: Gheorghe Șerbănescu Publicat în: Ediția nr. 922 din 10 iulie 2013 Toate Articolele Autorului Trup fără nume imagine robustă gândul lăuntric ce naște mâhnire scrutează privirea mintea lucrează riduri pe tâmple albul cu negru griul neutru suflet de veghe în ziduri fără chei se pierde în reverie un pom un om fără alee s-au așezat speranțe pe fir de ață viața cuvinte pe piscurile albite însă noi în
NE ÎNECĂM CU LINIŞTEA ÎN ADÂNCURI de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 922 din 10 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363913_a_365242]
-
apă... N-am să car în valea seacă. Am să prind în palme floarea Ce îmi mângâie destinul Nu strigați prea tare totuși Că se sperie declinul... Și nu dați cu pietre-n geam Mi se crapă dimineața, Toamna printre riduri cată Să-mi arate iarăși viața! Chiar de plouă cu regrete Printre rânduri și în mine, Uneori prin visul ăsta Mă ridic și-mi este bine... Vă mirați prea mult îmi pare Că sunt om și mă mai doare... Cratima
CRATIMA de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 2130 din 30 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364041_a_365370]
-
nr. 966 din 23 august 2013 Toate Articolele Autorului Când vorbim despre nud, ceea ce ne apare cel mai des în minte este imaginea pielii, singurul organ care se poate revela Celuilalt. Schimbarea petrecută de-a lungul anilor, alterarea texturii, apariția ridurilor, a cutelor, a vergeturilor, a mărcilor diverselor mutilări, o înscriu în istorie, pentru că pielea are propria-i cronologie, motiv pentru care artele plastice și fotografia au pus într-o lumină specială nenumăratele ei reprezentații. Este de prisos să insistăm asupra
PIELEA ŞI SEMNELE de DAN CARAGEA în ediţia nr. 966 din 23 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/362868_a_364197]