1,034 matches
-
Mă duce un pic prin Santa Monica, doar ca să-mi fac o idee despre loc. În mașină, cu mâna lui dreaptă odihnindu-se pe piciorul meu stâng, chiar că mă simt în rai. Pare că sunt sute de persoane care roiesc pe aici, și deși unii dintre ei sunt frumoși, sinceră să fiu, sunt surprinsă de cât de obișnuit arată cei mai mulți. Mă așteptam oarecum ca Los Angeles-ul să arate ca-n filme, dar la fiecare persoană superbă par să existe alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Se ține de un microfon și se înclină ușor în timp ce fredonează după un imens aparat de karaoke din spate. E Frank Sinatra întreg, și nici nu-mi vine să cred că tipul ăsta cântă mai bine decât Frank. Toată lumea care roiește în jurul lui parcă se oprește pentru câteva secunde, cel puțin, înainte să se îndepărteze cu zâmbetul pe buze; găletușa care stă pe pământ în fața lui se umple încet cu bancnote. ― Nu-i așa că-i grozav? spune Brad, punându-și brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
și-și tot reapelează numărul de acasă, ca să i se spună doar că persoana respectivă vorbește pe altă linie, iar apelul său va fi preluat curând. Ceea ce se se întâmplă. ― Mama dracului, ridică naibii telefonul! zbiară el, și cei care roiesc prin jurul biroului lui îl privesc cu îngrijorare. Rahat! țipă el, luându-și cheile de la mașină și fugind pe ușă afară. ― Brad? spune Jenny, care trebuia să aibă o discuție cu el despre noile strategii de publicitate. Brad? Care e problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Ce mai freamăt, ce mai sbucium! Codrul clocoti de sgomot și de arme și de bucium, {EminescuOpI 148} Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă; Călăreții împlu câmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă fața negrului pământ, Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt, Și ca nouri de aramă și ca ropotul de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
colonadă Și pe trunchiuri negre pune Capiteluri de zăpadă, Iar prin crengile cochete Flori de marmură anină, O ghirlandă de buchete Care tremură-n lumină. Reci podoabe-n ramuri goale Plouă fără să le scuturi, Ici, risipă de petale, Colo, roi ușor de fluturi(...) .......................................... Cerințe: 1. Memorați versurile. 2. Subliniați expresiile frumoase. 3. Explicați sensul expresiilor scrise cursiv în text. Zăpada, tinerețea mea Eugen Jebeleanu Zăpada, tinerețea mea, copilărie pală, mută, tu, care ești lumină, stea ce piere surâzând tăcută cazi
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
sarin nu a fost niciodată exprimată în cuvinte. Nakano Kanzō (medic psihiatru, născut în 1948) La vremea când a avut loc atacul cu gaz sarin, profesorul Nakano era directorul Secției de Psihiatrie a Spitalului Internațional Sfântul Luca. Atunci, pentru că pacienții roiau pur și simplu la spitalul Sfântul Luca din Tsukiji și nu erau doctori de ajuns, a dat și el o mână de ajutor în cazurile urgente chiar dacă nu era specialitatea lui. Cam 640 de cazuri. Mulți dintre pacienții intoxicați cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
omul muritor, Separat sau împreună Chiar când e străpuns de dor; Între noapte și lumină, Între toate câte sunt Chiar când clipa se termină Și-i pe buza de mormânt. 26 noiembrie 2004 REFLECȚII (CLXIV) Cei mai mulți au suferință, Doar afaceriști roiesc Sub adânca neputință La cei ce ne cârmuiesc. „Vorbă multă, sărăcie”. Toți o știu, dar mulți nu tac. De dorita vrednicie Fug, se-ntind într-un hamac. Clipa nu se mai repetă. Fă ce trebuie acum! Timpul curge prin pipetă
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
un corp comun în vederea luptei disperate care părea de acum inevitabilă. După cincisprezece zile, refugiații ajunseseră deja la câteva mii, punând la grea încercare capacitatea de găzduire a comunităților din regiune, și alții încă soseau în continuare. Morți de oboseală roiau pe străzile Genavei, cu capetele plecate, cu o expresie tristă și rătăcită, oarecum halucinată, expresia cuiva care a pierdut totul și se străduiește să se gândească doar la ce are să vină: cel mai apropiat bivuac, adăpostul pentru noaptea următoare, refuzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
drum, care, trecând pe la nord de Aventicum, lega direct Augusta de Genava. în fața pericolului iminent, controlul asupra acelui drum era vital pentru burgunzi. încă și mai tulburătoare erau veștile ce veneau de la miazănoapte, unde de acum hunii trecuseră Rinul și roiau prin Galii; se vorbea de jafuri teribile și sistematice, de masacre înfiorătoare și de tot felul de atrocități săvârșite de invadatori. Paștele cădea pe 8 aprilie și fu trăit în spaimă și pregătiri de război. în bisericile ticsite, poporul imploră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
savură - dincolo de orice rațiune - iluzia victoriei. Porniră să-i urmărească, dar își dădu seama doar mai târziu că grupul său, după lupta aceea scurtă, dar furibundă, era acum practic înjumătățit. Mai mult, ajuns la o răscruce, putu vedea ați barbari roind către piață pe o stradă paralelă. Trebui să întindă brațul și să-l tragă înapoi pe uriașul bărbos, care, în furia luptei, se ducea prea mult înainte. — Ce faci? Ești nebun? îi strigă. Suntem prea puțini. Ne întoarcem în piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
burg, la care mingan-ul avea să ajungă în curând. Nimic mai mult decât o jumătate de duzină de cocioabe abandonate, alcătuite din bușteni și cu acoperișuri înalte din paie, cu grajduri și cocini, în mod evident părăsite. Războinicii îl traversară, roind prin spațiile largi ce se deschideau între case. — Satul ăsta nu e rău, îi spuse lui Odolgan. Ar fi inutil să mergem mai departe, fiindcă la Agedincum ajungem, oricum, târziu. Poposim aici. De acord, oricum o să fie mai bun decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
într-un ascunziș de proscriși hăituiți și vigilenți. Părea ridicol. Nehotărâți ce să facă cu ea, oamenii o închiseseră în cele din urmă într-una din camerele libere ale fermei. Era ciudat că, deși casa vuia de gândurile bărbaților care roiau încordați încoace și-ncolo, gândurile ei nu se aflau printre ele. Nici măcar o dată el n-a reușit să prindă un fir din gândurile care ar fi putut aparține unei femei. Desigur că gândurile unei femei ar fi inconfundabile. Somnul îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
termenul ultim al evoluției cosmice. 9. Feminitatea agita molem 1. Ființa neutră, improblematică, inofensivă, fata mică de zece ani, în unghiuri drepte ori ascuțite, cu două bețe în loc de picioare, dizgrațioasă la figură, devine adesea la cincisprezece ani izvor de seducții roind din formele rotunzite, din reliefurile ce se anunță, din enigmaticul "da și nu" inconștient încă al figurii, din încrețiturile rochiei, din atitudini pasive și cu atât mai imperative - seducții care lipsesc adesea femeilor frumoase, "reci", cum spunem noi, lipsite de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dea aceleași năluciri, aceleași femei cât clopotnițele și aceleași stânci albe de var. ...Iluzionară, luna este "amica" visătorilor, a deficitarilor nervoși, a romanticilor, a "lunaticilor" - și a femeilor. Femeile nu simt poezia soarelui, realist și unul, ca și adevărul. "Midi, roi des étés"1 - obiectul și expresia - nu există pentru ele. 1 "Amiaza, regina verilor" (Leconte de Lisle, Midi) (fr.). ...E târziu. Pe fereastra deschisă intră răcoarea sfârșitului de noapte. Luna în asfințit stă pe culme cu fața mare întoarsă spre
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Feminitatea agitat molem 1. Ființa neutră, improblematică, in 1 Tulbură nepăsarea (lat.) ofensivă, fata mică de zece ani, în unghiuri drepte ori ascuțite, cu două bețe în loc de picioare, dizgrațioasă la figură, poate deveni adesea la cincisprezece ani izvor de seducții roind din forme-le rotunzite, din reliefurile ce se anunță, din enigmaticul "da și nu" inconștient încă al figurii, din încrețiturile rochiei, din atitudini pasive și cu atât mai imperative - seducții care lipsesc adesea femeilor frumoase, "reci", cum spunem noi, lipsite
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lui Dumnezeu o revanșă numerică, tinzând spre un număr infinit. Numai că acest număr este infinit doar ca posibilitate, ca realitate el este finit și omul trebuie să o ia mereu de la zero. După cum spunea și Michel Tournier (în Le roi des aulnes), "nuditatea nu este o stare, ci o cantitate, și ca atare infinită în drept, limitată în fapt". Este consecința "secundă" a cunoașterii biblice: primii oameni descoperă că sunt goi, se acoperă și se ascund de Dumnezeu. Acesta îi
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
a cunoscut intim și l-a înțeles pe decedat. O, lăsați-i să vină la mine, împietriții și entuziaștii, universitarii, curioșii, cei mari și cei mici și cei atotștiutori! Să vină cu autocarele, cu parașutele, înarmați cu aparate Leica. Îmi roiesc în minte amabile discursuri de bun-venit. O mână mi se și întinde după cutia de detergent și a doua după serviciul de ceai, murdar. Ochii injectați mi se limpezesc. Vechiul covor roșu a fost așternut. Și acum o chestiune foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
se umpluse de răni. Moartea Își strecurase ghearele În fiecare crăpătură a podelei, În fiecare por, În fiecare scândură, În fiecare cui bătut În perete, În fiecare ac Înfipt În ghemotoc. Pereții casei se coșcoviră, În tavan apăruseră plăgi. Moliile roiau În dulapuri și viespile Își făcuseră cuib În candele stinse. Furnicile Își Înălțară mușuroi sub pragul casei, iar cârtițele scoaseră la lumină cei patru dubloni de aur ce stătuseră ascunși sub temelia casei vreme de o sută cincizeci și trei de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ăștia? Își spuse ea. Nu cred În nimic și nici nu respectă singura entitate care se roagă pentru toți?!“ Probabil oaspetele glumise sau voise să-i Încâlcească mintea și așa destul de Încâlcită după atâta sporovăială fără rost... Da, Întrebările sale roiau asemenea unui stol de ciori. Ciorile umblau prin mintea ei, răscoleau cu ciocurile lor negre solul proaspăt arat și semănat, căutau viermi și semințe de Îndoială. Pe unde treceau, rămânea În urma lor prăpăd. Întrebările semănau neliniște și teamă În inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
seară, rugându-se atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți. Granița, În mintea ei copilărească, Îi separa pe cei buni de ce răi. Pe credincioși de necredincioși. Aici era raiul, dincolo iadul, plin de cazane de smoală, În jurul cărora roiau oameni În pufoaice și căciuli cu urechi, cu ochi arzând de foame, agitând linguroaie mari de lemn deasupra unor bliduri goale. Dincolo de fâșia de pământ arată și Împrejmuită cu un gard de sârmă, se Întindeau ogoarele fără haturi, dincolo erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-l să Înțeleagă: sfârșitul lunei e aproape iar lui nu-i mai ajungea timpul să colecteze producția evaluată la peste două milioane lei, care desigur genera alte obligații materiale În care urmau sa fie onorați cu mita respectivă toți profitorii ce roiau În jurul lui, inclusiv dumnealui Șeful Șantierului, fără de care erai un om pierdut! Să plece, motivând o urgență, ar fi Însemnat să-și caute imediat transferul!! Șeful acestui șantier, avea un tupeu caracteristic tuturor borfașilor, excrocilor, a celor cari nu cred
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
era puternic luminat pe o Întindere de aproximativ douăzeci de metri. Un stîlp alb, perpendicular, În iarba uscată, mustea de semnificație, dar nu-mi puteam da seama ce anume vroia să Însemne. Pe fundalul digului, atacanții se dizolvară În Întuneric, roind În jurul microbuzului cu roțile-n sus. Dacă exista vreun instigator, atunci sigur se afla printre ei. Dacă l-aș putea vedea cum arată, să știu și eu care e dușmanul fratelui - dacă există Într-adevăr așa ceva - acum ar fi momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
vă-nșelați? Într-un fel, mă uit la dumneavoastră cu uimire. O profesiune extraordinară!” - „Și nedreaptă - i se răspunse - asemeni lui Dumnezeu, care trebuie să hotărască singur ce e drept și ce au e drept. Și câte zeci de întrebări roiesc în jurul acestei idei pentru a-i determina substanța. Și El e singur, și singurătatea Lui e fără îndoială tristă ca toate singurătățile”. Marga Popescu tresări. O asemenea vorbire nu mai auzise până atunci și se întrebă, aproape înspăimântată, dacă-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
privi o clipă țintă și-și șterse fruntea de sudoare rece. Se întoarse apoi cătră cal, lepădă arma și făcu semn spre cer cu securicea. Era un semn spre cer, spre pădure, spre necunoscutul care-l copleșea. Începeau iar să roiască fulgi, înțepându-i ochii. Opintindu-se din toată puterea, zvârli securicea în sus, ca o ultimă înfruntare și decădere desăvârșită. Fierul descrisese o parabolă și căzu într-o tufă de smeură. Cei doi vecini călări erau aproape de acel punct. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu toată greutatea în lopeți. Câteva clipe am plutit pe lângă o fereastră perdeluită de sălcii: era o deschidere, din canalul pe care pluteam, înspre un cot de gârlă. Dintrodată am auzit acolo zgomot de plescăiri în apă și am văzut roind curcubee de stropi. Erau cormoranii la vânat. O parte din familie gonea cu bătăi puternice de aripi albitura (cum spun pescarii peștelui mărunt) în cotlon, și alții înfulicau cu pliscurile. După operația asta, știam că se adună la mal; cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]