758 matches
-
de castravete cu cuțitul de fructe, am înfășurat-o în nori, am luat-o cu o scobitoare și am înmuiat-o în sos de soia, ducând-o apoi spre gura căscată a pacientului. Fără nici o schimbare în expresia feței, a ronțăit bucățica de castravete, a plimbat-o în gură și apoi a înghițit-o. — Cum a fost? Bun, nu? am întrebat eu. — Bun, a răspuns el. — E minunat când îți place mâncarea. E o dovadă că trăiești. A terminat tot castravetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
la culcare. Duminică dimineața i-am scris o scrisoare lui Naoko. În primul rând, i-am scris despre tatăl lui Midori. M-am dus la spital la tatăl unei colege și am mâncat castraveți. Când m-a auzit cum îi ronțăi, i s-a făcut și lui poftă și a acceptat să mănânce. După cinci zile a murit. Încă îmi este vie în minte imaginea lui, mai cu seamă modul în care încerca să ronțăie bucățelele de castravete. Ciudate amintiri lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Când m-a auzit cum îi ronțăi, i s-a făcut și lui poftă și a acceptat să mănânce. După cinci zile a murit. Încă îmi este vie în minte imaginea lui, mai cu seamă modul în care încerca să ronțăie bucățelele de castravete. Ciudate amintiri lasă în urma lor cei care se prăpădesc. După ce mă trezesc dimineața, mai stau puțin în pat și mă gândesc la tine și la Reiko, precum și la colivia păsărilor. Îmi amintesc de păun, de porumbei, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am mai scris de atunci. * Am intrat cu Hatsumi într-un bar și am mai băut câteva pahare. Nici unul dintre noi nu avea chef de vorbă. Am stat față-n față, tăcuți, ca doi oameni căsătoriți și plictisiți, bând și ronțăind alune. Când a început să se umple localul, am ieșit să ne plimbăm. Hatsumi a vrut să plătescă, dar până la urmă am convins-o că eu am invitat-o și deci nu se făcea să o las pe ea. Aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
foarfece de grădină și pliveam sau tundeam tufișurile. Nu mi-a luat prea mult timp ca să fac grădina să arate bine. O dată, m-a invitat proprietarul să bem un ceai la el, pe verandă, și am stat multișor de vorbă, ronțăind osenbe. Mi-a povestit că după ce s-a pensionat, a mai lucrat o vreme la o agenție de asigurări, dar a renunțat cu doi ani în urmă, iar acum trăiește liniștit, fără să se mai agite. Casa și terenul aparțineau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
a terminat și că nu mai îmi place de ea? Am băut Chivas sec, fără gheață, și după ce am terminat peștele, am tăiat castraveți și țelină în felii lungi și subțiri și i-am înmuiat în pastă de soia. În timp ce ronțăiam castraveți, mi-am amintit de tatăl lui Midori și mi-am dat brusc seama cât de searbădă devenise viața mea fără Midori. Abia atunci am realizat ce loc important ocupa ea în sufletul meu. — Tu ai iubită? m-a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
sunt atât de preocupată să mi le imaginez tratând tensiunile din tot corpul meu, că nu-mi dau seama când s-a oprit. Mă strâmb puțin a protest, dar îmi trece numaidecât, când îmi ridică piciorul și începe să-mi ronțăie degetul mare. Îi simt dinții aproape mângâindu-mi pernuța acestuia. Mă ridic puțin și, șocată, mă holbez la el. — Ce e? mă întreabă el ținându-mi încă piciorul. Nu-ți place? —Ba da, e incredibil, mă bâlbâi eu. Doar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
nimeni nu mi-a mai făcut asta până acum... Nici nu știam ce bine e... — Atunci nu mă întrerupe! protestează el întorcându-se la treabă. Nu pot să cred ce senzație de erotism îmi dă. La sfârșit, după ce mi-a ronțăit toate degetele, sunt atât de aprinsă, încât cred că aș face orice mi-ar cere. Îmi ridică puțin tricoul și începe să mă sărute pe burtă, încet, fără grabă, ca să mă tachineze. Nerăbdătoare, îl scot imediat, ca să-i dau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
fost foarte bine-venită. Ben și Finn se plâng de Pimm’s, desigur, dar le spun că este și bere în frigider, și imediat încetează cu văicăreala. Suntem toți așezați confortabil pe canapele și pe podea, o gașcă abia așteptând să ronțăie ceva, când Ben deschide gura: — Unde e Jim? Ne uităm cu toții prin cameră, ca pentru a confirma absența lui Jim. Nici n-am băgat de seamă că nu e aici, mărturisește Daisy. Nu te-a sunat? mă întreabă Finn. Clatin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Totodată, un semnal de alarmă era că în însemnările din acele luni se afirma că Ionică Roja nu ar fi provenit din Maramureș, așa cum citise Cosmin într-o altă parte a jurnalului, ci din Vințu de Sus. Din nou, ceva ronțăia textul pe dinauntru. Extrasul din jurnalul vechi, inserat în cel mai nou cu vreo patru ani, ridica întrebarea dacă Leo era adevăratul Leo: Luni, 20 august Casa veche cu zidurile zgâriate de iedera uscată, șirul plopilor care ascund aleea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
A luat cartea, a șters-o de praf, a privit-o cu atenție, apoi mi-a întins-o: ce să fac cu ea? Cel mai greu a fost cu căldura. În autobuz toată lumea mirosea a transpirație și usturoi. Auzeam șoarecii ronțăind cărțile de la fundul cutiilor. Mătușă-mea se enervase așa de tare de când cu cârnații, că-i ieșiseră în cap multe umflături, „ciocuri” mici de reumatism, cum le zicea. Mai mult moartă decât vie, se dusese la poliție s-o reclame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
înfig cuțitul în friptură. Friptura sare pe masă cu zgomotul unei monede scăpate într-un pahar. O iau repede cu mâna și trag de ea cu colții. Are duritatea și gustul unei geci de motociclist. Se întoarce. E bună? Delicioasă. Ronțăie câteva măsline și îmi cere cu cochetărie o bucățică de friptură. Cu multă stăpânire de sine, reușesc să decupez un fragment. Îl introduce în gură zâmbind. Molfăie puțin, se schimbă la față: vai de mine, nu trebuia să programez cuptorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Nu intră la mine. Se duce direct în baie, unde se bălăcește vreo două ore. Mă roade o foame teribilă. Îmi aduc aminte că în geantă mi-au mai rămas de pe drum câteva Eugenii. Din nou destinul mi-e favorabil. Ronțăi biscuitele nostru național, cel care ne-a salvat sufletul în timpul comunismului, când nu găseai nici carne de veveriță, darmite de porc. Pe masa de nuiele din dormitor e un casetofon vechi. Înăuntru are o casetă. Apăs butonul play și camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
darmite de porc. Pe masa de nuiele din dormitor e un casetofon vechi. Înăuntru are o casetă. Apăs butonul play și camera se umple de o melodie siropoasă: When I need you/I just close eyes and I see you. Ronțăi și mă gândesc că adesea dragostea vine pe nepusă masă, ca pocnitul unui capac de WC pe care l-ai uitat ridicat. Apare și Adelina - e într-o fustă lungă, de mătase, imprimată cu flori mărunte în toate culorile. Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
umfla-n burtă, onorabile, auzi tu, că te strici la stomac când nu trebuie și ne ia mama dracului, pe amândoi! Toată vremea nu faci altceva decât să te-mbuibi, să ingurgitezi, să rumegi, să halești, să-nfuleci și să ronțăi! Fii simțit! Indolentule! N-ai decât să-ți scoți fundul tău de pluș, în decor, aprés, când te vor munci colicile și să performezi cât vei putea. Merci...! Pe vălul Sfintei Madone din Chartres, eu, unul, chiar că nu-mi
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mai rău. Mai dur. Mai gloduros. Mai tăricel și mai supărător, ca nici o altă dată! hâcâie zdravăn Comandantul, după ce zdruncinăturile și emanațiile sulfuroase încetează. Ce mai bulibășeală mizerabilă, mon ami! M-hmm... Nu crezi? Posibil, posibil, posibil! E viclean vrăjmașul! Iepurele ronțăie repede-repede-repede, intrigat, agitat, zădărât (ori pur și simplu, din reflex): Să fie..., oare..., întrucâtva-cumva-ceva..., un bobuleț adevărat, din ceea ce ne-a bălmăjit? Domnia ta ce spune? Ce gândește? Ce părere are? Te conjur, luminează-mă! Vorbește-mi! Zii-mi ceva! Așa să
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
s-ar fi aflat bărbații, prinși între cele două instincte fundamentale. Să știi precis că femeia te va distruge, și totuși să nu poți scăpa de sub fascinația ei. Sau mă gândeam la călugăriță, ciudata Mantis religiosa, care în timpul copulației își ronțăie, pur și simplu, amantul. Sau la femela scorpionului, care găsește în câteva secunde singurul loc vulnerabil al masculului, singura fisură a platoșei chitinoase, și îl înțeapă acolo cu ghimpele veninos din coadă... Dacă aș fi văzut pe bulevardul Magheru sau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
un nod în gât... Cineva plânge înă untrul lui sub inutilele bătăi ale gongului, ce nu vestește altceva decât obișnuita oră a după-amiezii - șase. înclinându-se ceremonios, Profesorul Mironescu cere asistenței să le scuze un timp absența. Inutile atâtea scuze. Ronțăind un pișcot, trăgând pe nări aroma ceaiului din ceașca pe care o ține în mână, Titi Ialomițeanu și-a apropiat scaunul de canapeluță ca să-i țină companie domnișoarei, așa cum se cuvine. Și foarte repede întinde din nou mâna spre platoul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
îngrijorătoare, cum scrie și în caracterizarea din acest an. Îmi amintesc și acel : „pretenții mari de la ceilalți, devotament nestatornic“. Sub volanul fustei de grădină am un buzunar ascuns din care mai scoteam din când în când un merișor și-l ronțăiam, până mi s-a pungit gura. Dacă aș mai fi avut vreo îndoială, pofta aceasta era un argument suficient ; apoi casa, care de vreo două săptămâni s-a umplut iar de mirosuri. Când am intrat mai devreme la Margot în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pat, la televizor, încotoșmănat, să nu-l ia frigul, să vie vecinii, să șază și ei - făr’ să râdă, făr’ să vorbească tare... Să șază și să se uite... Să vie și rudele, să le dai și lor ceva să ronțăie, că din toată sărăcia tot ai ce să vâri în gură, să ședem cu toții la televizor... Să vază și vecinii că are cin’ să ne calce pragu. Acum (spun vecinele) s-a obișnuit Vica să dea, dar nu prea mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
La un moment dat sună telefonul, dar se temu să răspundă. I se părea că viața lui își pierduse sensul, nu putea citi, nu putea sta locului, ideea de „a mânca ceva“ nici nu mai exista. Bău puțin whisky și ronțăi o coajă de pâine uscată. Se gândea că ar trebui să plece la Londra, dar nu putea părăsi Ennistone-ul până nu-și scotea toți ghimpii și cleștii din inimă. Trebuia să-și ușureze povara, deși, neînțelegând prea bine ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aducă tata ovăz și apă. Parcă nici nu-l mai durea piciorul rănit. Cât ai bate din palme, în fața calului au poposit o găleată cu apă și una cu ovăz. În timp ce calul a băut apă și apoi a început să ronțăie la ovăz, Toaibă a pus mâna pe țesală și l-a curățat de scaieți și de funingine. I-a scos căpăstrul și i-a spălat botul însângerat. Ei. Acum altcum stăm de vorbă. Arăți și tu a cal de soi
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
a aplicat-o pe rana de pe bot. Calul a tresărit sforăind. Gata, băiatule! Gata! A trecut usturimea. Ca mâinepoimâine mergi la fete... ha ha ha! S-a așezat pe marginea ieslei. Cu o mână în coama calului, asculta cum acesta ronțăie ovazul. După o vreme, a vorbit cu limba cam împleticită: Măi călu... luțule. Tuuu mănânci, iar eu să... să stau așaaa ca Mutuuu? Euuu am... am săăă beau. Uite sti... sticla aici! Îiii cam goa...lă, da’ o umple eaaa
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
scos-o în curte și au pornit spre grajd. În fața ușii, s-au oprit: Ascultă tu și spune-mi ce auzi? Ca să nu-l supere cumva, ea s-a prefăcut că ascultă... „Da’ ce-i asta? Parcă se aude cum ronțăie un cal la ovăz. Nu se poate! Doar nu...” Zicându-și acestea în gând, a mai făcut un pas spre ușa grajdului. „Da! Un cal ronțăie la ovăz”. Ochii i s-au luminat și pe dată a trecut pragul... În fața
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ea s-a prefăcut că ascultă... „Da’ ce-i asta? Parcă se aude cum ronțăie un cal la ovăz. Nu se poate! Doar nu...” Zicându-și acestea în gând, a mai făcut un pas spre ușa grajdului. „Da! Un cal ronțăie la ovăz”. Ochii i s-au luminat și pe dată a trecut pragul... În fața ochilor i-a apărut calul lor negru și pintenat, care simțindu-i în preajmă a ridicat capul. Ei? Ce zici? Merită să bem un pahar pentru
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]