3,443 matches
-
Zgomotul sfâșietor de lemn zdrobit și Orpheus înclinat tare la babord. M-am prins de micul parbriz al ambarcațiunii, împingându-mă cu picioarele în peretele punții superioare; Fidorous se agăță de balustradă în vreme ce găleți, cutii, frânghii și toate celelalte se rostogoliră și se împrăștiară pe punte. — Scout. — E-n ordine, e bine, spuse vocea ei de undeva unde nu vedeam. Un pocnet sau un bubuit sub noi, butoaiele legate de ludovician frecându-se de fundul navei. Privind, al treilea și ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cealaltă a unui glonț uriaș și cenușiu o nicovală jet gigantic, despicat pe din două, în față, într-o pâlnie neagră și roșie plină de dinți. Știu ce ești. Am aruncat laptopul în gaura lui roșie, deschisă și m-am rostogolit pe spate de pe puntea superioară, în timp ce ludovicianul o zdrobea, făcând-o așchii, după care... Imagine ??? 35 Exact ca-n rai Explozia făcu gaură în mare, forța presiunii aruncând tone de apă în sus și iscând un val violent și înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ludovicianul o zdrobea, făcând-o așchii, după care... Imagine ??? 35 Exact ca-n rai Explozia făcu gaură în mare, forța presiunii aruncând tone de apă în sus și iscând un val violent și înalt, care mă ridică pe creasta lui, rostogolindu-mă, aruncându-mi picioarele peste cap și proiectându-mă în vâjâitul baritonal al adâncului albastru. Am revenit la suprafață icnind într-o lume fantomatică a ceței groase și-a stropilor de apă. Rămășițe de rechin și de barcă cădeau într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sé-i spuné ceva. Dar ea se uită În alté parte și n-o strigé. De fapt, ea cred cé se uită În pémînt. Bine-ar fi fost sé se roteascé atunci pémîntul. Ea ar fi alunecat și s-ar fi rostogolit, iar el ar fi prins-o În brațe. Dar ar fi putut Șasa sé o prindé În brațe? Cred cé era prea grea, céci era mai mare. Dar chiar și dacé n-ar fi putut, tot ar fi fost bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
fi prins-o În brațe. Dar ar fi putut Șasa sé o prindé În brațe? Cred cé era prea grea, céci era mai mare. Dar chiar și dacé n-ar fi putut, tot ar fi fost bine. S-ar fi rostogolit amîndoi. Dar unde oare s-ar fi rostogolit? Sonia se aplecé sé-și aranjeze ciorapul care-i ajungea pîné sub genunchi. Se uité mai Întîi În jur, apoi se aplecé și-și trase ciorapul și parcé, În același timp, cu alté
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
putut Șasa sé o prindé În brațe? Cred cé era prea grea, céci era mai mare. Dar chiar și dacé n-ar fi putut, tot ar fi fost bine. S-ar fi rostogolit amîndoi. Dar unde oare s-ar fi rostogolit? Sonia se aplecé sé-și aranjeze ciorapul care-i ajungea pîné sub genunchi. Se uité mai Întîi În jur, apoi se aplecé și-și trase ciorapul și parcé, În același timp, cu alté mîné, Isi aranjé pérul care-i cézu dupé
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
drumul sé zboare, rotundé peste cîmp. În aglomerație pașii li se amestecau, rîndurile intrau unele În altele, totul se Împréștia și se adună Într-un organism célétor. El se scurgea că o lavé pe strézi, ca o zépadé care se rostogolește. Așa cum firele se Încîlcesc și cresc Împreuné. Pérea cé a Întins cineva o lîné mare de oaie. Deasupra pluteau baloane și pancarte, cuvinte care se amestecau, cuvinte șușotite, cuvinte vorbite, cuvinte strigate. Totul la un loc și totul de odaté
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
dupé ce trase de ele, le bégé Înapoi În buzunar și céuté În celélalt. Pe lîngé bucéți de hîrtie și doué monede de cinci, scoase și cîteva rupturi de baloane albastre și galbene și o monedé de trei s-a rostogolit și s-a oprit sub masé. S-a gîndit cé a fécut bine cé n-a umflat baloanele și nici nu mai avea nevoie pentru cealalté paradé sé mai cumpere altele și putea sé le umfle pe cele de la prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
o să treacă. Știi c-o să treacă. Și nu-ți priește să urci în mansardă tocmai în faza depresiv-melancolică. N-ai încotro? O să vină Șichy și i-ai promis să-i arăți fotografii din...? Cristoase! Cred că-i pisoiul vecinilor. Se rostogolește de durere în mijlocul drumului, l-o fi lovit vreo mașină. Bezmeticii ăștia în fierătaniile de merțane/ gipane. Bietul Mișu. L-au ajuns. Ba nu, nu-i decît un ziar vechi. Un ghemotoc de hîrtie mișcat de vînt. Amîn să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
frig, și burează". G. Bacovia duminică, 3 noiembrie 2002 Am visat (mă persecută visul ăsta) că plouă cu gheață peste mine. Numai că boabele de grindină se preschimbă-n ochi. Globi fără vedere, reci, seci. Ochi cu pupile rotunde, oarbe, rostogolindu-se ca după un masacru suprarealist. Tano mă atinge pe obraz cu limba lui aspră și fierbinte, să mă trezească. Iarăși am lăsat deschisă ușa de la antret, iarășișiiarăși a putut ajunge în dormitor, lîngă pat, să-mi lingă lacrimile de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
albă. "Liniște", cum numesc sunetiștii banda neînregistrată. Mă enervează cuburile de gheață ciocnindu-se în paharul lui Mitiță. Parcă-s oase. Cămașa are un nasture care atîrnă. Mă atîrn și eu de nasturul acela, să nu-i văd gura știrbă, rostogolind povești dezlînate. Am unșpe mîțe, mamă dragă. Una dintre ele mi-a fost precis iubită. Rămîne visător cîteva secunde, cu buna și larga lui inimă făcută zdreanță de alintul pisicii favorite. Că nici n-am putut pleca la fi-mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de cînd ne știm. Doar mă meditai la matematică. Întîi ți-l arăt pe Franz Marc. Franz Marc e un cal. Nu albastru, ca la pictorul german de animale, dar frumos. E cubist, glumește Russ. Mănîncă din palmă zahăr cubic. Rostogolește cu zgomot niște farfurii, mă mir că nu sparge niciuna, pune ceva la fiert. M-a anunțat ritos că o să stăm de vorbă între patru ochi ("Mă rog, trei": se vrea cu umor la capitolul boală) și numai cu cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
hal ai ajuns de cînd bați cîmpii cu rațiunea? Ce urît îți este? Ești, dar îți este urît". A urmat împăcarea. Și iarăși trăiam la tensiunea partiturii impuse de Iordan. Și iarăși cînta liliacul și înflorea privighetoarea. Și iarăși mă rostogoleam, ca Tano, pe mantia ierbii de munte. Și iarăși mă hrăneam cu umbre de păsări. Și iarăși mă arcuiam-pod-între extaz și disperare. "Te-ai iubit cu cineva între timp?" a ținut să știe preaașteptatul Iordan. Cum? Eu nu puteam folosi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
blestemata de speranță funcționează și funcționează, mulți deținuți se înșelau, voiau să creadă că au fost atinși cu sabia boantă. Senzația falsă a lemnului pe piele îi euforiza. Sperau că au scăpat de moarte, chiar și cînd capetele li se rostogoleau în coș. Lua cineva în seamă, ia cineva în seamă înțelepciunea antică? De la Vergiliu cetire: "Salvarea învinsului e să nu mai spere în nimic". Tano își vîră fruntea în palma mea, ca și cum mi-ar spune: "Io te mîngîi pe tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de oase, doar ochii-i negri mai aminteau de pescarul cel frumos de altădată. În timp, și ei au început să piardă din strălucire, devenind tot mai cleioși sub gelatina morții. L-am târât până la malul apei și l-am rostogolit în râu, pentru ca râul să-l poarte departe de acțiunea mea nefastă, ca sufletul lui să se poată odihni. Multă vreme am zăcut întinsă printre răchitele râului, cu gândul aiurea... tinerii veniți la râu erau din ce mai apatici, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pe un povârniș arid, presărat pe alocuri cu smocuri de iarbă arsă. Prin urmare, m-am abătut și eu de la drum ca să urmez drumul caravanelor. Pe pieptul abrupt al povârnișului, din când în când, furnicile cădeau pe spate și se rostogoleau împovărate de frunzele ce erau de zece ori dimensiunea lor. Dar se redresau imediat, continuându-și imperturbabile drumul, una în spatele celeilalte, și eu, în paralel cu ele, m-am abătut, numai ca să le urmez și să le înțeleg mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
puternică și de intensă. Pentru că memoria lui este acuma totuna cu cea a străbunicului lui, așa cum și-o putea reprezenta aievea, fără s-o fi văzut vreodată, pe iubita lui, cu ochii rotunzi și negri și sânii mari și zvelți rostogolindu-se prin căpițele de fân. A și visat-o de câteva ori pe Lucreția. Rolul lui era mereu de călăuză. O ducea de mână pe cărări neumblate, peste dealuri, către culmea cu pântecele rotund și umflat de oaie, unde era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în soare pe nisipul fierbinte sau pe stâncile labirintice de lavă și o purtau cu gândul la descrierile din "Bătrânul și Marea" și de-acolo la Santiago al ei, bărbatul cu umerii puternici și rotunzi. Și ea și-l imagina rostogolindu-se pe nisipul fierbinte, printre focile ce forfoteau lasciv și ludic sau zăceau nemișcate la soare. La vârsta la care citise "Bătrânul și Marea" nu văzuse încă "leii de mare", drept care se gândise la ei nu ca la niște foci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
citise "Bătrânul și Marea" nu văzuse încă "leii de mare", drept care se gândise la ei nu ca la niște foci, ci ca la niște lei puternici, fusiformi; aveau coamele de solzi și cozile de aur ce se îmbrățișau și se rostogoleau în mare. În pas legănat, dar parcă prea susținut pentru picioarele sale tăfăloage, "taurul", sau deținătorul haremului cu leoaice de mare, baleiază teritoriul de la intrarea în plajă, cu capul semeț, dat pe spate, în răgete îngrozitoare de împerechere și supremație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Era liberă și în relațiile cu oamenii dovedea acest lucru, mirându-se pentru faptul că oamenii o priveau ciudat, ca pe un crocodil dus în lesă de Mama. Și zmeiele copiilor fugeau cu sfoară cu tot spre înalturi, mingile se rostogoleau printre Ea: Mioara copil, Mioara adolescent, Mioara analist, telefon, disc, bandă magnetică, fir de telegraf, siguranță la postul Trafo din colțul casei. Ea era Totul! Cu atâtea cunoașteri de interior, de exterior, de înalturi, de adâncuri și, totuși, era ocolită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
frumoasă decât scrierile lor. Un actor bătrân de la teatrul din oraș era purtat pe brațe de zecile de personaje, femei, bărbați, lei dansatori, plase de circ, leagăne pentru copii, trambuline. Cele jucate. În urma lor, placente uriașe cu ființe nesigure se rostogoleau, așteptându-și întruparea pe scenă. Era un du-te-vino muzical, pentru că fiecare trecere a fiecărei ființe, a clipei care nu se împlinește, a visului pentru femeia visată, a orei oprite la 2354, ora lui Chagall, a telefonului supărat că nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
atât de lungi căi late. Săream peste fanta care le despărțea și alegeam după voie, trecutul sau viitorul ca, în cele din urmă, obosită de trecut, să mă odihnesc după ceasul-brățară câteva ceasuri în viitor și la fel de plictisită să mă rostogolesc cu fața în sus, cu un picior pe banda cu vopsea albă pe care scria prezent și cu o mână întinsă pe banda trecutului. Viitorul meu se afla în viitorul trecut care avea să devină viitorul prezent, iar atunci când viitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în urma lor căruța cu trupurile ciopârțite ale copacilor în care zace ideea de flacără și în spatele atelajului spectrul calului mirat că aleargă după un șir de spectre de cai și căruțe, cu spectre de oameni, de lemne, pe când Luna se rostogolește ca un bulgăre uriaș de gheață cu obrajii roșii, paralel cu drumul uneori înainte, uneori în urmă dar tot pe lângă el uneori aproape, uneori departe ocolind pădurea ca să răsară în față prin gura de peșteră a depărtării, tensiunea i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se desfăcea voluptuos ca o femeie obscenă întinsă sub globul Lunar. Caii l-au înțeles pe omul înmărmurit de frumusețea înghețată și au pornit încet, în timp ce un vânt hain a vălurit o pânză de zăpadă peste tabloul vrăjit. Luna se rostogolește printre apele cerului până se îneacă și rămâne ca o migdală inflamată în gâtul zării. Acum iarna hălăduia prin oraș, cerșind o bucată de amintire din coltucul trecutului. Mâna întinsă era murdară. Trupul, zdrențe de zăpadă zoioasă care zăceau lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
loc de vreo câteva cupe de cer lopătat. Fără grabă, își expune inventarul meticuloasă, cu o pauză de-o sclipire și-un zvâcnet anunțat prin aruncarea unui bolovan de tunet din bombardele învechite, pentru că, în loc să bubuie la impact, el își rostogolește fețele contondente de gresie ale cerului, stârnind fulgere ca o brichetă cu polizorul tocit. Așa cum lucrează bijutierul aurul în filigran, la fel de minuțios lucrează Toamna. Aștepți să i se sfârșească, tu o știi, calmul ăsta promițător de belșug și într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]