570 matches
-
atunci când se‑ntunecă În pădure. Într‑o pădure de stejari, atât de deasă, Încât razele ultime ale amiezii străpung, ici și colo, coroanele rămuroase, pentru o clipă câte‑o frunză unduitoare, parcă ezitând, cade agale pe pământ, ca un strop sângeriu, care se va mistui de Îndată. Fetița n‑are cum desluși toate astea, așa cum nu deslușește că ziua‑i În cumpănă și că Încet se lasă noaptea. Ea e prinsă cu altceva: urmărește cu privirea salturile amețitoare ale veveriței, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
se opri deodată din goană, ca Împietrit și parcă mirat, ca imediat s‑o ia la fugă ca din pușcă; o creangă putredă căzu din copac; o pânză de păianjen se legăna pe un strop de rouă care reflecta razele sângerii ale soarelui. Conurile cădeau pe nesimțite, o creangă se frânse fără nici un scrâșnet, de parcă ar fi fost calcinată. Fetița se uită În oglindă apropiindu‑și‑o de ochi ca o mioapă (ca Hana, care purta ochelari). Apoi zări imediat În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
GRÅDINA SENTIMENTALÅ Iarba verde translucidå rånitå de lumina de rouå sângerie Suspinând trandafirul iubirea își declarå margaretei îndrågostitå de crinul regal cel care iubește în tainå o lalea neagrå înlåcrimatå påråsitå de luna cea îndoielnic fidelå Și melcul gråbit så urce înalta frunzå de iris cu privirea tot sus tot sus
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1609]
-
pe care bånuiește cå îl așteaptå steaua ce-o våzu el poposind Ce pereche fårå seamån ar fi gândea gasteropodul îndemnându-și umbra peste påmântul uscat de dorul ploii prin codrul de iarba verde translucidå rånitå de lumina de rouå sângerie
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1609]
-
ducea greu, acum fiind și bolnavă. La împlinirea majoratului el deveni un matur în adevăratul sens al cuvântului. Acest lucru se putea citi pe chipul lui marcat de tristețe aspră și seriozitate. în amurgul unei zile de mai, când culoarea sângerie a cerului atrage toate privirile aducând melancolie, pace sufletească sau dor, Eugen se așeză pe o bancă într-un parc cu tufe de liliac al cărui mireasmă îl înveli, ca o adiere ușoară. Pe o altă bancă se așeză o
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
ai dat drumul decât să răsuflăm peste oceanele înghețate! Ai încurcat pașii șlefuiți de timp și am zburdat împreună, departe de Verde Împărat care pândea înverșunat printre tufișuri. Am călărit împreună armăsarii norilor cenușii, până au fugit înnebuniți de zările sângerii curățând umbrele și ochii zânelor cu dantelării de alpaca. În magazinul de chilipiruri și al dorințelor nestăpânite în contextul vechilor orientări paradoxale, eu, prințul uitărilor din deșert și tu, împărăteasa așezării cuvintelor căutate și fredonate, eu am înșfăcat energia nebiruită
Dans haotic by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83734_a_85059]
-
misterioasă a concisei balade, Profesorul se precipită spre o tufă de ghimpe din marginea luminișului cu arborele-candelabru de argint. Smulse dintr-un ram țepos un spin ascuțit și lung și împinse cu hotărâre vârful atroce în carne, dungându-și câteva linii sângerii în formă de radical în podul propriei palme. Văzându-l, Vânătorului i se crispară ușor vopselele de război de pe frunte. Clătină din cap a dojană: Albert, îl mustră el, de ce îți crestezi pielea cu acest tatuaj de neînțeles? Abia te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Simți că depărtarea capătă formă în aducerea-i aminte, sunând asemenea veșniciei. Desfăcându-și încet de tot palma cu un gest furiș, precum cel al unui elev ce maschează copiuțele la examenele date în scris, parcurse cu voce șoptită scrijeliturile sângerii ce începuseră să se vindece și să se estompeze: Îmhî: E = mc la pătrat, zise el. Începu să se plimbe agitat prin încăpere, trecându-și luleaua dintr-o mână în alta. La mijlocul unei curse, dintre șemineul măreț și biroul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
suntem așa, mai nobili, ultimele exemplare ale unei specii bizare... Noi suntem focul... ăla de vreascuri și de putregaiuri și de coceni mucegăiți, de balegă de vacă și de turbă... care te scoate din bordei de fum, c-o ceață sângerie pe ochi, te face să icnești și să-ți dai bojocii afară, da’ foc totuși. - A, noi luminăm... - Nu, ne pârpălim. Ne mai iese din când în când câte-o pălălaie pe gât, suflăm noi cu putere, mai umflăm mușchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
spintecați, cu lapții și icrele la vedere, cu bășicile albe încă pline de aer, cu măruntaiele groase și inima vânătă, cleni cu solzi alungiți, ca niște ochi de cristal, știuci ascuțite, dințoase, gata să țâșnească prin aer, zvâcnind din cozi sângerii, bibani dungați, cu spinări împodobite de țepi, lini cu stropi violeți și mustăți de nisip, plătici și lipani subțiri, de-o palmă, fântânei cu aripioare de păsări, mrene și roșioare, văduvițe și păstrăvi împestrițați, somni mătăhăloși, tolăniți pe paturi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
faptul că Ministrul Poștelor era unul dintre cei mai fideli discipoli ai mei și că-l Însărcinasem chiar cu buna difuzare a ziarului! Râsul lui Djamaledin răsuna Încă atunci când sosiră trei vizitatori cu capetele acoperite de fesuri de un roșu sângeriu. Se ridică, Îi salută, Îi Îmbrățișă, Îi invită să se așeze, schimbând cu ei câteva fraze În arabă. Am ghicit că le explica cine eram, cerându-le o păsuire de câteva clipe. Se Întoarse spre mine. Dacă sunteți hotărât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
semnalului. Oboseala și această dezolare copleșitoare o apăsa cumplit. Îi era dor de pupitrul luminat, curat, familiar. Lumina ce creștea nu le venea prea mult în ajutor. În loc să le ridice moralul, răsăritul soarelui, modificând culoarea atmosferei de la portocaliu la roșu sângeriu, le mai împuțină curajul și-așa știrbit. Dar cine știe? Atunci când mica stea va urca la zenit, poate că nu vor mai fi atât de intimidați... Ripley își șterse fruntea asudată, oftă din greu, trânti ultimul panou mural, fiind acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
mica platformă pe care o pusese la punct. Căzu la vreo doi metri mai jos fără să se frângă. Va putea să-l țină pe "exec" până la Nostromo. Ziua se grăbea să facă loc nopții, atmosfera se înroși din nou, sângerie, vântul își regăsi violența inițială. Problema nu era de a-l căra pe Kane sau de a nu găsi remorcherul pe întuneric, ci de a fugi cât mai repede de pe această lume înfiorătoare pe care cobora noaptea. O entitate grotescă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
să vadă ce se întâmpla la ușa ce dădea în coridor. ― Ce se întâmplă? ― Nimic. Am vrut să duc prea multe lucruri de-odată. Hai, grăbește-te, n-avem timp de pierdut! ― Vin. Fii calm. Lumina roșiatică a detectorului deveni sângerie și semnalul sonor porni în același timp. Parker aruncă totul, cu privirea fixată pe aparat și-și luă degrabă arma. O chemă pe Lambert. ― Hai, s-o ștergem de aici! ― Imediat! zise Lambert, care auzise deasemenea sunetul. Zgomot bizar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
vis adevărat și principiul renașterii?... Pe deal e o casă albă, cu un copac, probabil un pin, În față. N-am fost niciodată pînă acolo și nu știu cine o locuiește, dar Îmi place s-o privesc spre seara cînd soarele fumegă sîngeriu. Atunci pare cuprinsă de flăcări. Ca și pasărea Phoenix... Nimeni dintre cei ce i-au atribuit păsării Phoenix puterea de a se regenera singură, cel puțin de la Herodot Încoace, n-a văzut-o vreodată. Unică În specia ei, ea renaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
atât putem râvni“, astea erau cuvintele bietului Marcu Vancea. , dar sigiliul înfrângerii îl purtau deja cu toții, poate, nu doar fantoma celui abia plecat dintre ei... Văduva mamă soacră nu izbutea să-i regăsească vocea și vorbele, pierdută în apatia serii sângerii, ca într-o mult așteptată amnezie. Doar mirele se dovedea activ în exces... dirijând bucătăreasa, aranjând scaunul soției, mângâind mâna mamei, zâmbind surorii și fratelui, grijuliu să umple tăcerea cu vorbe și gesturi, perorând voios și competent despre viitorul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
privirea fixă, fosforescentă a gurii de burlan de la colțul clădirii, unde se refugia cotoiul vagabond al străzii. Nu rămăsese din sulul felinei, înșurubat ca un dop, în cotul strâmb de tablă, decât privirea electrică: luciul unei melancolii scrutătoare, pulsație verzuie, sângerie în care se concentrase, pentru o instantanee incursiune de contact, vecina Veturia. Simulacre jur-împrejur, capete de carton și cenușă! Echivocul în care se intersectau releele clipei, plictiseala otrăvită, isteriile amânate, măștile, măștile gata să te livreze, din neatenție, între colții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu stelele roată, al Uniunii Europene. Pompierii de la descarcerare, care veniseră să dea jos mașina, povesteau uimiți cum, în tot timpul operațiunii, o pasăre albă, mai mică decât o vrabie, zbura în jurul lor. Părea atârnată de o rază de soare sângerie. Dănțuia în jurul mașinii și ciripea într-una „Pardalian! Pardalian!“ Aurel Trocaru a fost scos, pe la prânz, bucată cu bucată, de vidanjorul Toma Preda, zis Biluță, din toaletele ecologice din părculețul din fața spitalului lui Wintris, proprietatea prosperei firme de privăți răspândite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pentru ei, și uite cum cresc. Pontagii, scormonitori și jemanfișiști...“ Doctorul aproape că își terminase intervenția. - O concluzie se impune, preciză Fârtat. Făcu o scurtă pauză, privind concentrat chenarul ferestrei din dreapta sa. Părea atent la balansul paingului spânzurat de firul sângeriu, acum, în înserare. - Ba chiar două sau poate mai multe pe care le veți concluziona și dumneavoastră, își reluă Fârtat șirul gândurilor. Prima, și cea mai consistentă, ar fi că totuși doar noi cunoaștem adevărul. Rămânem din ce în ce mai puțini cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
generalul Goncea și biserica? Oficiantul, absent, așteptă ca bătrâna să-și termine confesiunea. Mai urmărea, cu coada ochiului, ce mai făcea neastâmpărata aceea de Scheihainimé. Răsturnată pe o sofa neagră, ciugulea un ciorchine de strugure, cu boabe mari, rozulii, aproape sângerii. Într-o oglindă cu ape verzulii, un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, se hlizea către un nevăzut, făcându-i aceluia semn vesel cu o revistă ce-o avea în mâna înmănușată. Rafilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
așa, goală, în aerul dimineții, să desfacă larg brațele și să se lase cuprinsă de razele, încă firave, ale Soarelui din început de zi. Simțea pornirea, dulceagă ca un alint, să mângâie mușcatelel înfoiate, roșii, să muște voluptos din carnea sângerie a ghețișoarei, întinsă covor la picioarele ei. Moleșită se prăbuși în fotoliul din dormitor. Așteptă să-i treacă această nemaiîncercată până atunci stare de înflorire. Să se închidă la loc porii care, adineauri, pocniseră bezmetici, să se chirceasă iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu ochi ficși spre Burtăncureanu, înclinând din când în când capul, muindu-și ciocul într-o candelă cu flăcăruia pâlpâindă, ca și cum l-ar fi invitat să vină și el, să se apropie și să guste din acea minune de untdelemn sângeriu, vâscos. ...Îl recuperară pe Burtăncureanu, dimineața, undeva la marginea parcului I.O.R. Stătea chircit pe o bancă și plângea mocnit, ca un scâncet, ca un susur de ploaie mocănească, plâns de copil gonit de acasă, de înger izgonit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
doar muțenia apei din Baltă, când zace stătută în Ghiolul Negru ăla de la Lintițaru, mută și sleită, pândind mută și adâncă pașii sorbului de vine s-o răzînvolbe. Pe mal Pe țărmul ucrainean al Dunării, turla nouă a bisericii sclipea sângeriu în înserare. Din susul fluviului, de dincolo de ostrovul cu sălcii lascive, cu ramurile împreunate, cu trunchiurile prăbușite unul peste altul, parcă spre a se susține într-o ultimă deznădejde de a rămâne încă în picioare în asfințit, razele soarelui răzbăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o slăviți? Ciozvârtele astea? Scheletul ăsta care de abia se mai ține... Și ce-o să răspundeți? Că a trecut sorbul?! Întinse mâna și-l mângâie încet pe frunte, pe obraji, pe bărbie. Parcă îi descoperea chipul, parcă îl desena din sângeriul amurgului care înghițise biserica de dincolo de Dunăre. Dădu să se veselească. - Dacă o ții tot așa, cu logica asta de străin care se miră de toate, ai să mă întrebi până la urmă dacă și eu am fost cândva. Cum mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
popor, nu eu sau tu, am fi putut acum să ne privim în față. Se opri și se întoares să privească lungul șoselei spre port. Dincolo, pe malul celălalt, biserica își pierduse contururile. Părea doar un petec de negreală în sângeriul pogărât peste apă. - Nu știu ce este în noi, continuă el. Parcă mereu ne e teamă de ceva. Ne ascundem în noi, trăim mereu chirciți. Chiar și acum, tot feriți, cu ochii plecați, vinovați, de parcă noi am duce toate păcatele Lumii. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]