1,048 matches
-
că săracele apăreau la geamuri, că nu erau obloane... La Mislea nu existau obloane, numai erau văruite geamurile, dar le puteai deschide că aveai voie... și vedeai numai câmp și dealuri. Atunci am văzut-o pe doamna Chehata la geam, săraca, ne făcea semne... și pe soția Mareșalului Ion Antonescu, pe doamna Antonescu... Și-am văzut-o și când o eliberat-o, că lucram, că pe urmă am ajuns de-am lucrat la spălătorie, cu toate că aveam zece ani, da’ aveau nevoie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
mai eram așa de tinere, dar nici bătrâne... la 32-33 de ani. Și așa am putut sta cele șapte zile câte ne-o dat. Și în cele șapte zile n-am mâncat numa’ o dată mâncare caldă. Da’ fetele de sus, săracele, ne-o’ așteptat, și-or reținut rația lor de marmeladă care ne-o dădeau dimineața, cât un cub de zahăr... Și le-o reținut pe toate, și cele 100 de grame de pâine care o primeau dimineața... că în rest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
or reținut rația lor de marmeladă care ne-o dădeau dimineața, cât un cub de zahăr... Și le-o reținut pe toate, și cele 100 de grame de pâine care o primeau dimineața... că în rest era doar mămăligă. Și, săracele n-o’ mâncat pâinea și ne-o’ ținut-o nouă pe când am ieșit, că am fost lihnite de foame... Vă puteți închipui? Asta a fost prima mea pedeapsă... Și celelalte pentru ce le-ați primit? A doua a fost pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
o adevărată mișcare... Acolo am cunoscut fete din Satu Mare și din împrejurimi. Voiau să facă revoluție ca-n Ungaria... Deci, cum să zic, organizații subversive, contra... și erau pedepsite pentru asta... că vroiau să submineze siguranța României, na. Ele primiseră, săracele, 12 ani de închisoare. M-am împrietenit cu ele, că erau chiar învățătoare între ele, și ne cunoșteam și familiile. Deci așa de multe veniseră, că trebuia să dormim două-ntr-un pat... Nu mai aveau loc în închisoare pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
noi c-am stat la izolare, cinci zile, și pe-ormă 3 zile... O fost așa bine și răcoare acolo... și-am fost numai trei... Și între timp o cunoscusem pe nepoata lui Iuliu Maniu, pe Nana Boilă, o murit săraca, Dumnezeu s-o ierte. Tare ne-am împrietenit amândouă. Ea terminase Literele, era profesoară de limba română. Așa mult mi-o vorbit, despre scriitorii noștri, despre Eminescu, despre cum o studiat ea la facultate... O fost o vacanță pentru mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
de coșuri. Aici ați putut lua legătura cu familia? Am primit un pachet, pentru că în toată luna-mi făceam norma. Păi, biata mama mea o zis că de-abia aștepta fiecare lună să primească scrisoarea, și deja îmi pregătea pachetul, săraca. Da’ mie... - cum să spun? - așa-mi părea de rău că scriam... că doar dintr-o pensie a lu’ tata, cum să poată săracii părinți să-mi trimită? Da’ contribuia toată familia: frați, surori, toți aduceau câte ceva și mi-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
cu cumnate-miu și apar și ei: Ioi, și tu ești aici! M-am sărutat cu ei și apoi zice: No, stai, că mă duc s-o anunț și pe Anuca... pe sora mea, că ea rămăsese pe bancă. Ea, săraca, suferea tare de tensiune. Și-i zice: Haide, că-i Aurica! Ioi, ioi, mi-e rău... Ha, ha, ha, de bucurie... Între timp fratele meu care era medic de copii la policlinica CFR, care era vis-à-vis de gară, era înțeles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
gară să mă vadă. Deci ei se-organizaseră... Știi? No, cumnată-mea mere la un telefon public și-l anunță pe frate-miu: Vino, și fii liniștit că Aurica-i eliberată... și nu-i vorba de domiciliu obligatoriu... Că multe săracele au avut domiciliu obligatoriu. Și-atuncea frate-miu s-o și dus în gară la sora aceea a mea și-o anunțat-o și ne-am adunat cu toții la fratele meu acasă. Și-acolo mama trimisese săraca o gâscă mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
obligatoriu... Că multe săracele au avut domiciliu obligatoriu. Și-atuncea frate-miu s-o și dus în gară la sora aceea a mea și-o anunțat-o și ne-am adunat cu toții la fratele meu acasă. Și-acolo mama trimisese săraca o gâscă mare, prăjituri, aranjase totul și surorile mele gătiseră de dimineață, și m-așteptau cu-o masă-mbelșugată. O’ știut de la fratele meu medicu’ ce foamete se duce-n închisorile comuniste. Și-apoi am dormit acolo la ei și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
mine, dar n-o fost așa ca și cum ar fi fost dacă le creșteam eu. Ele o fost atașate mai mult de sora mea și cealaltă de cumnată-mea, și nu le-am învinovățit, pentru c-o’ avut dreptate, pentru că ele săracele s-o’ jertfit și le-o’ crescut ca să nu simtă că n-au mamă și tată... Eu în schimb le-am ajutat... Pe cea mare nu o pot ajuta că s-o căsătorit la Mediaș, dar la asta de la Satu Mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
temperatură, iar cân’ a venit o doamnă asistentă să ne ia temperatura eu am avut 36 cu 6. Am rugat-o insistent să facă ce știe să nu mă trimeată înapoi, să mai stau cu ceilanți. Și-așa a făcut săraca. Doamna Neacșu să numea, nu știu dacă mai trăiește sau nu. Era din Constanța. Soția directorului spitalului, din când în când, chiar dacă era păzită de gardieni, ne-a mai adus și câte un pachet de țigări acolo... Dup-aia am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
6-lea simț! - că sub acel acoperiș cineva-și dă duhul și-și cheamă suratele la ospăț, fără să știe - proasta de ea - și că acela e menit viermilor țintirimului... Dar ea nu e gustoasă pentru mine. În schimb, vrabia... Săraca de ea „suferă“ de „orbul găinilor“. Iar cum cade seara, zboară repede la culcare. Și face gălăgie, Încercând - sonor - coordonarea Întregului stol... Știți că aud foarte bine, și nu fac nici un zgomot; nici mațele nu-mi ghiorăie... Și plec la
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
în glas mama când i-a găsit în geantă fotografia colegei de bancă dintr-a zecea, Ilenuța -, că alta cuminte și cinstită nu găseai.“ Pentru mama lui Marinel, frumoasele erau desfrânate, cheltuitoare și arțăgoase, pe când urâțelele, dacă mai erau și sărace lipite pământului, ofereau garanții maxime de loialitate, chibzuință și iubire. Cea mai radicală cugetare privind relația dintre infidelitate și electricitate venea tot de la tanti Sofița, care-și apăra, chiar și la patruzeci de ani, virginitatea cu un strat de grăsime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mute patul pe celălalt trotuar, însă e lacom. A strâns vreo optzeci de hote și tot nu se satură. Din cauza câștigurilor mari din România, bulgarii au închis granița și ne-au reclamat la Haga. Ce poate să facă și Haga, săraca, la cât de norocoși sunt românii? Și măcar de-ar putea să se oprească. Dar ei, nu și nu: cumpără zilnic pâine, bulion, cartofi și ceapă, ca și cum caviaru’ le-ar sta-n gât. La caviar nu sunt câștiguri. A umblat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ace din China. „Mă, Mitică - a continuat coborând amenințător vocea domnul Aron -, deranjăm lumea cu fleacuri. Te, rog, nu mă enerva. Fă exact, dar exact ce-ți spun. Du-i nevesti-mii cincizeci de mii de euroi, că are și ea săraca o nevoie, ca femeile. Da’ acum! S-ajungi cu banii înaintea mea. Și lasă-mi și mie vreo douăzeci de mii, să am mâine de buzunar. Că doar n-o să mă duc cu noaptea-n cap la bancă.“ La capătul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cine, amantele?!“ Copiii romancierului nu-i citesc nici ei cărțile. Când erau mici, spuneau că nu le înțeleg. Când au început să citească romane, le găseau pline de intimități și se uitau la părinți cu un sentiment stânjenitor de martori. „Săraca mama - îi spunea băiatul mai mare fratelui său, care citea numai basme și benzi desenate -, e deșteaptă că nu se bagă.“ Rudele romancierului spun că-i citesc cărțile și că-l admiră, însă nu spun titlurile corect și aprecierile lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
rapidă a populației, o ocupare mai densă a solului și grupări sociale mai extinse. Văzută din alte unghiuri însă, agricultura a reprezentat un regres. Ea a degradat regimul alimentar, limitat de atunci înainte la cîteva produse bogate în calorii, dar sărace în principii nutritive : din cele în jur de o mie de plante despre care se știe că sînt sau au fost resurse alimen tare, agricultura nu a reținut decît vreo douăzeci. Și asta nu e tot, căci, restrîngîndu-și gama producțiilor
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
care o dezvoltă și pentru nivelul pământesc de vârstă pe care-l ating. Orice discuție despre bani va trebui să aibă la bază asemenea constatări. Numai așa vom putea înțelege în mod corect de ce aceste națiuni sunt bogate și altele sărace, de ce unii oameni sunt bogați și alții săraci, de ce numai lumea occidentală poate să dezvolte aceste uimitoare metode de folosință a banului, de ce tehnicismul și performanța științifică au ca punct de plecare doar raționalitatea conștiinței și nu confuzia conștiinței. Andrei
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu [Corola-publishinghouse/Administrative/1442_a_2684]
-
Vom vedea mai departe... 2. ACASĂ Când am ajuns acasă, era întuneric. Am deschis încet ușa de la tindă și am intrat. Nimic. Nicio mișcare. Mă așteptam ca mama să mă certe pentru întârziere. Dar nu s-a întâmplat așa. Mama, săraca, mergea și lucra cu ziua pe la cei avuți. Când se întorcea, seara, după o zi de muncă, era frântă de oboseală. Dar nu avea parte de odihnă: trebuia să ne facă de mâncare, să ne spele, să ne îngrijească. Eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pătura voastră. Titi, tu la fel. Radule, tu ia olița pentru fratele tău, Bebi. Mircea, ține traista asta în care avem niște pâine, un cuțit și puțină sare. Lică și Titi, luați cele două sticle cu apă. Mama își revenise, săraca, și acum era tot femeia puternică și bătăioasă, gata să lupte pentru copiii ei, pentru familia ei. Gata? întrebă caporalul în timp ce mama ieșea pentru ultima dată din căsuța care ne adăpostise câțiva ani de zile. Gata, răspunse mama mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
la rândul ei, a fost încântată de locuința aleasă. Tata a făcut demersurile necesare pentru obținerea unui împrumut bancar și, în mai puțin de două săptămâni, a devenit proprietarul unui imobil destul de spațios, pe artera Veniamin Costache, nr. 114. Bapțea, săraca, a vizitat și ea noua locuință, arzând de nerăbdare să se mute cât mai curând. A fost angajată o echipă de zugravi, care a văruit și a aranjat atât interiorul, cât și exteriorul, după cum a dorit mama. Mobilierul pentru casă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
țânțari, viespi, păianjeni, coropișnițe și urechelnițe, având o culoare vineție-maronie-roșietică, cu unghii mari, negre, puțin încovoiate la vârf, ca o platoșă puternică pentru protecția organelor locomotorii, cât și pentru o mai bună aderență și stabilitate la sol, picioarele bunici mele, săraca, erau aidoma celor de rinocer sau elefant. Doamne! Picioarele unei țărănci muncite, chinuite, oropsite și lipsite de cel mai elementar confort... Picioarele unei femei necăjite de la țară, care se transformase într-o mașină de născut copii 18 la număr! fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
sunet, mimica și gestica lui, totul. Era fascinant! Blond, cu ochii albaștri de lapislazuli, cu un nas fin și urechi delicate, cu un ten de culoarea piersicii coapte, atrăgea ca un magnet privirile tuturor celor care-l vedeau. Iar mamei, săraca, îi creștea inima cât bostanul de dragul lui. Dar ce frumos cânta, Doamne! Ce voce caldă și plină de mlădieri cuceritoare! Mircea a fost fratele care semăna izbitor de mult cu tata și cred că, și din acest motiv, mama îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Mircea. Unde ai întârziat? Mama, te rog să mă ierți. Am stat cu Țile, fiindcă era foarte necăjit. Dar ia spune-mi, ce s-a întâmplat? Știi că bunica lui era bolnavă de mai mult timp. Acum a murit. Vai, săraca, ce mult s-a mai chinuit! Mama a așteptat să mâncăm și a făcut ordine în bordei. Apoi a căutat o lumânare și ne-a zis: Copii, eu mă duc până la moș Butu, să fiți cuminți. Da, mama. Bordeiul lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
asigur, dragii mei, că și Mircea, care era cel mai puternic dintre noi, suporta cu greu acest program. Nu ne mai zbenguiam, nu ne mai jucam. După lecții, cădeam frânți de oboseală pe așternutul de paie până dimineața, când mama, săraca, ne trezea cu milă și cu dragoste pentru a relua programul de la capăt. Hai, dragii mei copii, treziți-vă, hai, chinuiții și obosiții mamei! Sculați-vă și spălați-vă. Iată! Aici v-am lăsat ceva de mâncare. Să aveți grijă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]