1,716 matches
-
și am plecat În tovărășia ei. 42 Întorcîndu-mă spre librărie, am trecut prin fața cinematografului Capitol, unde doi pictori, proțăpiți pe o schelă, contemplau dezolați cum afișul, care nu apucase să li se usuce, se descompunea sub aversă. Efigia stoică a santinelei de gardă postată În fața librăriei de distingea În zare. CÎnd m-am apropiat de ceasornicăria lui don Federico Flaviá, am băgat de seamă că ceasornicarul ieșise În prag să privească răpăiala. Încă i se vedeau pe chip cicatricele rămase În urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
urc În casă. — Firește că nu. Și pune-ți pe tine ceva uscat, să nu te pricopsești cu o pneumonie. Apartamentul era rece și tăcut. M-am Îndreptat spre camera mea și am furișat o privire pe geam. A doua santinelă era tot acolo, În poarta bisericii Santa Ana. Mi-am scos hainele ude și mi-am pus o pijama groasă și un capot care fusese al bunicului meu. M-am Întins pe pat fără să mă mai deranjez să aprind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a-i afla cauza. Fără un motiv Întemeiat, nu mîna lui avea să Împlînte acel pumnal În sufletul prietenului său. După cîteva zile, a aflat că don Ricardo Aldaya, sătul să o tot vadă pe Jacinta Coronado pîndind ca o santinelă la poarta casei sale, recursese la multele sale influențe și o Închisese pe doica fiicei sale la balamucul Horta. CÎnd Miquel Moliner a vrut să o viziteze, nu i s-a dat voie. Jacinta Coronado urma să-și petreacă primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
prea obsedat de teoriile lui care i se păreau fără fisură. Era foarte sigur că numele meu venea, prin slavă, din greaca veche, dar dintr-un nume vag cunoscut În epoca clasică, Grigorios, care Însemna „cel care veghează“, deci „paznicul“, „santinela“ sau pur și simplu „martorul“. Am fost surprins că un simplu soldat de la trupă știe toate aceste lucruri, dar, după aceea, m-am obișnuit cu el. Așa făcea cu toată lumea. Te trezeai că te Întreabă: cum te cheamă, bă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
șură. Simțurile abia acum Încep să fie maltratate de imagini, de zgomote, de speranțele și dezamăgirile unui sport. Grupa caporalului Nicolae a dormit În șura locuitorului K. dimineață, fântâna din curtea cehului, gamelă, apă rece, zgomot de motocicletă oprită lângă santinelă, băi camarade unde e corpu dă comandă regmentu 9 vânători dă munte?, a treia casă da’ dă ce?, a capitulat germania da’ nu mai spune la toți așteaptă ordinu, Înapoi În șură caporalul Nicolae, bă ia sculați că acu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Pavel le-a auzit vorbele și a intervenit: ― Șî eu zâc sî staț’ aproapi unu’ di altu’, cî a fi mai bini pintru amândoi... Poati îț’ ave’ noroc. Într-un târziu, au ajuns la locul scris pe ordinul de chemare. Santinela de la poartă i-a oprit: ― Rămâneți pe loc. Dați documentele. Dumitru și Todiriță au întins hârtiile cerute. Moș Pavel, oprit cu sania mai departe, urmărea ce se petrece la poarta cazărmii. În câteva clipe, a sosit ofițerul de serviciu. A
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
alta. Pe fruntea multora au apărut broboane de sudoare. Dumitru cunoștea locurile, fiindcă acolo a făcut armata de drept. „Câtă alergătură am tras eu pe dealurile de lângă acest târg! Uite colo la stânga se vede cazarma”... „Iaca și poarta cu ghereta santinelei. Nu s-a schimbat nimic. Doar soldatul care dă onorul - când intră sau ies superiorii. Și câți s-or fi schimbat de atunci?!”. În scurtul timp până ce au ajuns la destinație, Dumitru și-a adus aminte de toate momentele cele
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
fost primiți în cazarmă? ― Aici lucrurile se încurcă. Mijeau zorile deja când în poarta cazărmii s-a oprit un tun tras de o pereche de boi mânați de un căprar care mergea ca și cum ar fi venit de la arat din țarină. Santinela a făcut ochii mari. Văzuse el înhămați la tun tot felul de cai: suri, roibi și mai știu eu ce culori, dar o pereche de plăvani trăgând un tun nici că și-a închipuit vreodată. Îndată a fluierat prelung - a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
un tun nici că și-a închipuit vreodată. Îndată a fluierat prelung - a alarmă - după sergentul de serviciu. Acesta s-a prezentat în pas alergător, agitat. Ce și-o fi închipuit el? „Să știi că a fost atacat postul de santinelă de la poarta cazărmii!” Când a dat cu ochii de frumusețea de boi înjugați la tun și de mine, stând țanțoș cu biciușca în mână, s-a oprit și, încrucișându-și brațele - a admirație - a început să râdă. Printre hohotele de
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ca sărmanul grecotei să fie ponegrit că și-o trăgea grecește. Iar Mickey o să-l creadă - probabil. Buzz își scoase carnețelul și compuse un raport pentru Mal și Ellis Loew - prezentări rezumate ale spuselor celor trei gorile ce făceau pe santinelele la pichet. Concordau: AUFT continua să tragă de timp, membrii Teamsters voiau să treacă la cafteală, singurele noutăți fiind un microbuz suspect parcat pe Gower și un tip cu un aparat de filmat în spatele lui. Omul era genul de tocilar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Ce diferență de vârstă era între tine și sora ta? — Ne despărțeau aproape cinci ani! În București, Grădina Icoanei și Grădina Ioanid erau locurile noastre de zburdălnicii. Iar în parcul nostru de la Câmpulung, sora mea era mereu Regina, iar eu... santinela! Când ne urcam într-un pin mare și frumos, de unde ne închipu iam că zburam, sora mea era pilotul, iar eu învârteam de o elice imaginară, dar cu zgomotul perfect. — Ce îți mai amintești de la Câmpulung? — La Câmpulung aveam o
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
Dover. Gregg, care pare foarte nefericit că nu poate privi la distanță, se urcă pe timonerie și se așază în fața acestuia. Se reazemă de platforma de lemn și fumează țigară după țigară, adăpostindu-le în mâna făcută căuș, ca o santinelă în noapte. — Nu prea vorbește, nu? observă Gittens în cea de a cincea zi, scoțându-și bărbia prin acoperiș și făcând semne spre Gregg. Marchant se apleacă spre el cu un aer confidențial. — Jumătate din timp nu te aude. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Ce diferență de vârstă era între tine și sora ta? — Ne despărțeau aproape cinci ani! În București, Grădina Icoanei și Grădina Ioanid erau locurile noastre de zburdălnicii. Iar în parcul nostru de la Câmpulung, sora mea era mereu Regina, iar eu... santinela! Când ne urcam într-un pin mare și frumos, de unde ne închipu iam că zburam, sora mea era pilotul, iar eu învârteam de o elice imaginară, dar cu zgomotul perfect. — Ce îți mai amintești de la Câmpulung? — La Câmpulung aveam o
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
este încălzit iarna și cum rămâne răcoros vara. Pot să vă spun de unde provine apa dumneavoastră de băut. Sunt familiar cu crimele și fantomele Orașului Interzis, cu poveștile din spatele misterioaselor izbucniri de foc și ale neașteptatelor dispariții de oameni. Cunosc santinelele de la porți și sunt prietenul apropiat al multora dintre gărzi, ceea ce înseamnă că pot să intru și să ies din palate ca o pisică. Încerc să nu arăt că sunt impresionată. Îmi povestește că împăratul Hsien Feng are două paturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
încredințeze basetul ca să i-l duc la plimbare. Cățelul răspundea la numele de Șun și, după ce m-a lătrat în ușă, acum mă privea alintat. În mijlocul parcului se înălța un monument sub care odihneau eroii comuniști. Pe postament încremenise o santinelă. Șun, care dorea cu înverșunare să facă pipi pe monument, mă tîra îndărătnic către treptele din marmoră neagră. Deodată soldatul se însufleți, făcîndu-ne un semn energic să plecăm. Pe holul facultății erau afișate posturile libere. Puteam alege între Hîrtoape și
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
fuseseră prinse și mâncate, iar cele rămase încetaseră, în ultima vreme, să mai vină la castel, știind, poate, ce le aștepta acolo. Oamenii devoraseră atât de multe ciori, încât acum rareori mai reușeau să prindă măcar una. În mijlocul întunecimii, ochii santinelelor scăpărau la auzul oricărui sunet ca de nevăstuică furișându-se prin apropiere. Instinctiv, începeau să saliveze și se uitau unii la alții, strâmbându-se: — Îmi simt stomacul stors ca o cârpă udă. În seara aceea, luna era minunată, dar soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acțiune care decurgeau de aici, nu permiteau salvarea. Deși erau descurajați, nu-și pierdeau, nici un moment, voința să lupte. Dimpotrivă, după această descoperire, luaseră hotărârea clară de a muri. În dimineața celei de-a patra zile din Luna a Șasea, santinelele de pe zidurile castelului zăriră o bărcuță care se apropia dinspre țărmul inamic. Un samurai vâslea, iar singurul pasager era un călugăr. Ekei venise pentru a-i cere lui Muneharu să-și facă seppuku. Generalul ascultă în tăcere argumentele călugărului. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
domnea un sentiment abătut, de osândă. Înconjurați de lampioane ce pâlpâiau slab, toți cei prezenți căutau o cale de a se salva. În timp ce căutau o concluzie rațională, până și Mitsuhide își dădu seama că nu mai era nimic de făcut. Santinelele din afara castelului raportaseră, de mai multe ori, apropierea inamicului, iar castelul în sine nu era destul de puternic pentru a rezista forței zdrobitoare a armatei lui Hideyoshi. Însuși Castelul Yodo se aflase în acea stare, cu câteva zile în urmă, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
părului lor negru nu izvorau din inimă, pentru a învălui acea zi, aceste semne ar fi fost demne de dispreț și condamnate ca prefăcătorii pentru a-și ascunde urâțenia. Satul era un refugiu excelent. La o oarecare distanță fuseseră postate santinele, astfel încât nu se temeau de un atac prin surprindere. Fiind toiul verii, așternuturile și proviziile aveau să dureze. Cel mai mare neajuns era izolarea. Aflându-se atât de departe de orice așezare omenească, nu aveau idee ce se petrecea. Mesagerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pentru a aprinde lămpile, în întunericul sanctuarului ei interior, pe când bătrâna stătea așezată, rugându-se în fața statuii lui Kannon. Deodată, auziră luptătorii alergând pe-afară. Mama lui Hideyoshi se întoarse surprinsă, iar soția lui ieși pe verandă. — Vine Domnia Sa! Strigătele santinelelor răsunau prin toată incinta. În fiecare zi, străjerii coborau cam la două leghe în aval, să stea de pază. Cu toții erau transfigurați când intraseră, în fugă, pe poarta principală, dar, când o văzură pe Nene în verandă, începură să strige
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în râs capacitățile. Totuși, pentru Katsuie rămăsese un mister modul cum Hideyoshi putuse pleca atât de repede din provinciile apusene. În ziua următoare, tabăra lui Katsuie fu fortificată. Fură instalate baricade pe drumuri, iar călătorii din capitală erau opriți de santinele și interogați în amănunt. Orice informație era transmisă imediat, de la diverșii ofițeri, spre cartierul general din tabăra principală. Din discuțiile auzite pe străzi, nu mai încăpea nici o îndoială cu privire atât la distrugerea completă a clanului Akechi, cât și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
al inamicilor. O CEAȘCĂ DE CEAI Omul arăta ca un călugăr rătăcitor, dar avea pasul unui războinic. În acel moment, urca pe drumul Shufukuji. Unde mergi? strigă străjerul clanului Shibata. Eu sunt, răspunse preotul, dându-și pe spate gluga călugărească. Santinelele făcură semn spre palisada dinapoia lor. La poarta de lemn stătea încă un grup de oameni. Călugărul se apropie de ofițer și-i spuse câteva cuvinte. Un scurt răstimp, păru să domnească o oarecare confuzie, dar apoi ofițerul aduse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai strânse și mai controlate, pe măsură ce se apropiau de vârf. În sfârșit, apăru în zare cetatea, care arăta ca un castel, și putură observa nenumărate corturi răspândite pe culme. — Spune-i fratelui meu că am venit. În timp ce Yasumasa vorbea cu santinela, unul dintre vasalii lui Genba se apropie în fugă. Teamă mi-e că Seniorul Genba nu e aici, stăpâne. — S-a dus la Muntele Nakao? — Nu, e acolo. Privind în direcția indicată de vasal, Yasumasa își văzu fratele, pe Genba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
foșnetul brazilor. Deschideți poarta! strigă cineva cu glas scăzut, bătând, repetat, în poarta de lemn a palisadei. Micul fort de la Motoyama fusese înainte cartierul general al lui Shogen, dar Hideyoshi îl înlocuise pe acesta cu Kimura Hayato. — Cine e? întrebă santinela, privind printre lemnele palisadei. Afară, în întuneric, stătea o siluetă solitară. — Cheamă-l pe Comandantul Osaki, îi ceru necunoscutul. — Mai întâi spune-mi cine ești și de unde vii. Un moment, omul de-afară nu răspunse. Cădea o ploaie cețoasă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu era decât o potecă îngustă a tăietorilor de lemne. Unul dintre străjeri mormăi. — Ce este? întrebă altul. — Veniți aici s-aruncați o privire, strigă un alt om, de la o oarecare distanță. Se auzi foșnetul trecerii prin desișuri, apoi siluetele santinelelor apărură pe margine. Pare să se vadă un soi de văpaie pe cer, spuse unul dintre ei, arătând spre sud-est. — Unde? — Din dreapta chiparosului ăluia mare, până la miazăzi. Ce crezi că e? Râseră cu toții. — Probabil fermierii de lângă Otsu sau Kuroda, or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]