961 matches
-
2. mitul adversarului: - Satan: Psalmii pseudodavidici 19, 15; 1 Enoh 40, 7 (la plural „Satane”: ei sunt defăimători ai „celor ce viețuiesc în pustie”, apropiați ai lui Dumnezeu); 53, 3; 54, 6; Cartea Jubileelor 10, 11; 23, 29; 40, 9 (Satan identificat cu sursa răului); 46, 2; 50, 5; Testamentul lui Dan 3, 6 (izvorul violenței); 5, 6; 6, 1; Testamentul lui Gad 4, 7; Martiriul lui Isaia 2, 2; 2, 7; 5, 16; Testamentul lui Iov 3, 6 et passim
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Dan 3, 6 (izvorul violenței); 5, 6; 6, 1; Testamentul lui Gad 4, 7; Martiriul lui Isaia 2, 2; 2, 7; 5, 16; Testamentul lui Iov 3, 6 et passim. Testamentul lui Iov este dominat de confruntarea dintre Iov și Satan, al cărui locaș îl distrusese. Satan este denunțat aici ca inițiatorul idolatriei. - Azaz’el: Vezi 1 Enoh, îndeosebi capitolele 6‑12. Una dintre căpeteniile Supraveghetorilor, care va conduce răscoala acestora împotriva lui Dumnezeu, prezintă trăsături comune cu Satana din Apocalipsa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
6; 6, 1; Testamentul lui Gad 4, 7; Martiriul lui Isaia 2, 2; 2, 7; 5, 16; Testamentul lui Iov 3, 6 et passim. Testamentul lui Iov este dominat de confruntarea dintre Iov și Satan, al cărui locaș îl distrusese. Satan este denunțat aici ca inițiatorul idolatriei. - Azaz’el: Vezi 1 Enoh, îndeosebi capitolele 6‑12. Una dintre căpeteniile Supraveghetorilor, care va conduce răscoala acestora împotriva lui Dumnezeu, prezintă trăsături comune cu Satana din Apocalipsa lui Ioan. Această căpetenie va fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
1989, pp. 255‑275. - Mastema: Conducătorul oștirii duhurilor rele în Cartea Jubileelor 10, 1‑11; 11, 4‑5; 17, 15‑18; 48, 2; 48, 9‑19. El mai este numit aici și Satana (10, 11). El se comportă asemenea lui Satan în Cartea lui Iov: „Prințul duhurilor, Mastema, veni și spuse: Dumnezeule Creator, îngăduie ca unii să stea înaintea mea și să asculte glasul meu și să facă după cum le voi porunci eu”. - Shemêhaza: 1 Enoh 6, 3; 6, 7; 48
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acum va fi dat la o parte. 8Și atunci se va arăta nelegiuitul, pe care Domnul Isus îl va ucide cu suflarea gurii Sale și‑l va nimici cu strălucirea venirii Sale. 9Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui Satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și de minuni mincinoase, 10și de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n‑au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. 11Și de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
millenium‑ului. În Epistola a doua către Tesaloniceni se vorbește pentru prima dată de o parusie a răului, care va preceda, caricaturizând, cea de‑a doua venire a lui Cristos. Această „antiparusie” se va petrece „sub influența/prin lucrarea lui Satan”, în momentul în care 6∀ϑΞΠΤ<‑ul „va fi dat la o parte”. Diferența între parusia „celui nelegiuit” și cea a lui Cristos este redată prin cuvântul ƒΒ4ν∀<γ∴∀. Parusia lui Cristos se va petrece în strălucire, a celui nebun
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
gurii Sale” și cu „strălucirea venirii Sale” (ƒΒ4ν∀<γ∴∀ ϑ↑Η Β∀Δ≅ΛΦ∴∀Η). Parusia monstruoasă a „celui nelegiuit” va fi asemenea unei cratofanii. După cum am spus deja, ea va fi pusă în scenă sau, mai exact, inspirată de Satan, fiind însoțită de „semne și minuni mincinoase”. Cei meniți pierzării, nelegiuiții, vor crede orbește în această antiparusie. Credința lor nu vine dintr‑o hotărâre liberă, ci este rodul unei „lucrări de amăgire” (ƒ<ΞΔ(γ4∀ Β8ς<0Η), pe care Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
afirmații cu caracter disuasiv. Personajul înfățișat de 2Tes. este caracterizat de „nelegiuire”, înțeleasă ca „impietate”, „răutate”, mândrie - din faptul că se consideră pe sine Dumnezeu și se proclamă ca atare în fața întregii lumi - și violență. El lucrează „prin puterea lui Satan” (neconfundându‑se însă cu acesta) și îi amăgește pe necredincioși prin minuni și semne mincinoase. Cristos îl ucide prin „suflarea gurii Sale”, punând astfel capăt „antiparusiei”. Epistola întâi a lui Ioan Denumirea de „Anticrist” apare pentru prima dată în epistolele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
păcătoșilor. În Testamentul lui Iuda (14, 8) se atrage atenția asupra pericolului consumării excesive de vin. Vinul, se spune aici, poate permite intrarea cu ușurință a duhului de răutate în sufletul omului. În aceeași scriere aflăm că Beliar (omologul lui Satan în viziunea eseniană) este cel răspunzător pentru duhul răutății. În fine, Testamentul lui Issahar (4, 1‑6) propune un remediu împotriva acestui duh, și anume simplitatea, virtute asociată în general patriarhului Avraam. Să revenim însă la epistola noastră. Fragmentele pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o mie două sute și șaizeci de zile” (12,6), cifră întâlnită deja în capitolul 11. În acest timp, în cer, are loc lupta dintre oastea balaurului și oastea arhanghelului Mihail. Balaurul - numit de asemenea „șarpele cel de demult”, diavol și Satan - este învins, temporar, și exilat pe pământ împreună cu ceilalți îngeri (ai întunericului) din jurul său. Versetele 10‑12 alcătuiesc un imn de slavă înălțat de îngerii din cer. Acesta poate fi de asemenea înțeles ca un imn de bucurie din partea creștinilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mare, căci știe că timpul lui e scurt” - v. 12). Plin de ură și de mânie, el pornește în căutarea Femeii. Aceasta primește două aripi, „ale vulturului celui mare”, reușește să scape de urmăritorul său și se ascunde în deșert. Satan încearcă să o înece, făcând să‑i iasă din gură un întreg fluviu, dar pământul înghite deodată toată apa. Neputând să omoare femeia, diavolul se înverșunează asupra urmașilor ei. Să ne oprim un moment asupra simbolurilor mitologice folosite de autor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este prezentat ca un „amăgitor” (cf. 1In. 4,6; 2In. 7). În același timp, el se manifestă cu o violență extraordinară, din pricina alungării sale din cer. Episodul luptei dintre oștirea lui Mihail, pe de o parte, și cea a lui Satan, pe de altă parte, este o aluzie la Cartea Jubileelor 10. În Apocalipsă, diavolul nu este aruncat în adâncul pământului, așa cum se întâmplă în Cartea Jubileelor, ci pe pământ unde, pentru câtva timp, mai exact până la a doua venire a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pentru moment, parțială. El se bucură încă de o oarecare libertate de mișcare. Timp de trei ani și jumătate, pământul va rămâne sub stăpânirea sa. Confruntarea dintre diavol și arhanghelul Mihail este inspirată de tradiția confruntării dintre adversarul cosmic/eshatologic (Satan, Beliar, Mastema) și Dumnezeu. Autorul introduce anumite etape în victoria lui Dumnezeu. În acest fel, justifică mai întâi persecutarea creștinilor (pentru o perioadă limitată) și apoi importanța parusiei. El reia în egală măsură tradiția potrivit căreia, prin întruparea lui Cristos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ocupa de cultul suveranilor. Semnificației politico‑religioase a celor două fiare i se adaugă o semnificație cristologică. Ambele fiare apar ca replici monstruoase sau caricaturi ale lui Cristos. G.R. Beasley‑Murray notează: „Anticristul este înfățișat ca și cristul (unsul) lui Satan. Așa cum Cristos poartă mai multe cununi, Anticristul poartă, la rândul său, zece (19,2). Are un nume de hulă, contrar numelui slăvit al lui Cristos (19,11‑12.16). Îi îmbie pe oameni să i se închine lui Satan, în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Satan. Așa cum Cristos poartă mai multe cununi, Anticristul poartă, la rândul său, zece (19,2). Are un nume de hulă, contrar numelui slăvit al lui Cristos (19,11‑12.16). Îi îmbie pe oameni să i se închine lui Satan, în vreme ce Cristos îi cheamă să slăvească și să slujească lui Dumnezeu (1,6). E rănit de moarte, dar continuă să trăiască, într‑un fel de imitație monstruoasă a lui Cristos care moare și înviază din moarte. Deține întreaga putere și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
malefice. Fiara din mare și profetul mincinos sunt prinși și aruncați de vii în „iezerul de foc și de pucioasă” (19,20). Un înger, ținând în mâinile sale cheia adâncului și un lanț, coboară din cer și îl prinde pe Satan, fără ca acesta să opună vreo rezistență. Îngerul îl leagă și îl aruncă în adânc, unde va rămâne mii de ani. După aceste mii de ani, diavolul va fi „dezlegat o vreme” (20,3). Are loc apoi prima înviere, a sfinților
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu s‑au închinat fiarei, nici chipului ei și nu au primit semnul ei pe fruntea și pe mâna lor” (20,4). Cristos va domni pe pământ împreună cu sfinții săi timp de o mie de ani. La sfârșitul acestei perioade, Satan va ieși din închisoare și va amăgi neamurile din cele patru colțuri ale pământului: Gog și Magog. Aceștia se vor înarma și se vor ridica împotriva lui Dumnezeu. „Dar s‑a coborât foc din cer și i‑a mistuit. Și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
reconstitui o latură inedită a istoriei creștinismului sirian. Urcarea la cer... reprezintă un document esențial, inclusiv pentru subiectul lucrării noastre. Cele patru tradiții precreștine, care, în viziunea lui Jenks, au contribuit la formarea mitului anticristic - kaoskampf‑ul, tiranul eshatologic, Beliar/Satan și prorocul mincinos - , se întâlnesc în această scriere. Din punct de vedere sociologic, grupul profeților creștini prezintă numeroase analogii cu faimoasa comunitate eseniană de la malul Mării Moarte. Unii cercetători au mers până la a propune gruparea religioasă de la Qumran ca posibil
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
adepți în Siria, la începutul secolului al II‑lea. În același timp, el constituie și o trimitere la regele Manase, stăpânit de același Beliar. Autorul denunță astfel orice formă de autoritarism instituțional ca având origine satanică (Beliar confundându‑se cu Satan). Lucrul cel mai interesant, din punct de vedere teologic, este însă întruparea lui Beliar. Anticristul creștin - așa cum îl prefigurează Apocalipsa și cum va apărea pentru prima dată la Irineu - se prezintă sub forma unei ființe umane, înzestrată cu o harismă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
demonice. Demonologia, prezentă în numeroase scrieri intertestamentare, ajunge la apogeu în creștinism. Resorturile psiho‑sociale ale acestei campanii de stigmatizare a adversarilor au făcut obiectul mai multor cercetări, printre care și cea a savantei americane Elaine Pagels, The Origin of Satan, apărută în 1995. Pagels face o analiză fundamentală a procesului de demonizare a anumitor grupuri religioase - reprezentanții iudaismului tradițional, fariseii, păgânii, ereticii creștini - de către unele minorități radicaliste, aflate „în criză de identitate”. Unul din capitolele cărții sale este consacrat stigmatizării
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tradițional, fariseii, păgânii, ereticii creștini - de către unele minorități radicaliste, aflate „în criză de identitate”. Unul din capitolele cărții sale este consacrat stigmatizării păgânilor de către Iustin. Demonologia sa vizează exclusiv păgânismul. În Dialogul cu Trifon, se vorbește de două ori de Satan (cap. 79 și 103), dar fără prea mare insistență. Faptul nu este întâmplător, căci, dacă ar fi invocat în prezența unui rabin, foarte strict în privința respectării tradiției biblice, istorioara apocrifă a căderii îngerilor, descrisă cu numeroase detalii în 2 Enoh
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
două atitudini spirituale. În consecință, Iustin, convertindu‑se la creștinism, nu a făcut decât să‑și convertească ambiția soteriologică de tip platonic - filozofie a revelației finale, epoptice - la creștinism - religie a revelației inițiale. Această conversație este marcată de renunțarea la Satan, adică la „principele acestei lumi” și, în același timp, zeul suprem al cultelor păgâne. Dumnezeu (ΔΔ0ϑ≅Η, în viziunea lui Iustin) l‑a așezat pe om ca stăpân al pământului, iar pe îngeri, păzitori ai tuturor celor de sub cer, inclusiv
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
4 4 9,2.25‑27 9,24.26 7,13 2,44; 7,14.18.22.27; 9,24 12,2 Tabelul 2 Motive anticristologice prezente în Apocalipsa lui Ioan Motive Cei doi martori Cutremurul cel mare Balaurul/diavolul/Satan Războiul cosmic Proslăvirea fiarei Războiul împotriva sfinților Prima fiară Legenda lui Nero Blasfemiile Cea de‑a doua fiară Minunile Amăgirea Idolatria Profetul mincinos Persecuția Semnul (666) Desfrânata cea mare/Roma Apostazia Moartea fiarei Împărăția de o mie de ani Victoria
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
8; 19,20 20,2‑3 12,10; 17,14; 20,4 20,8 Tabelul 3 Motive anticristologice prezente în 2 Tesaloniceni 2,3‑12 Motive Apostazia Omul nelegiuirii Fiul pierzării Mândria Uzurparea Ocuparea templului Katechonul Taina fărădelegii Unealta lui Satan Semnele și minunile Înșelăciunea și amăgirea Puterea rătăcirii Judecata celor necredincioși Parusia lui Cristos și nimicirea Celui nelegiuit Versete 3 3; 8 3 4 4 4 6; 7 7 9 9 10 11 12 8 Tabelul 4 Tradițiile adversarului eshatologic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
I, 13, 6). Faima proastă a creștinilor în fața păgânilor se datorează ereticilor, așa‑zișilor „desăvârșiți”, care „afirmă că pot făptui liber toate nelegiuirile, toate sacrilegiile” (I, 25, 4). „Acești oameni”, este vorba de secta lui Carpocrat, au fost trimiși de Satan să calomnieze în fața păgânilor numele cinstit al Bisericii, ca oamenii să audă vorbindu‑se despre ei în multe feluri și să‑și închipuie că toți suntem asemenea lor, întorcând urechile lor de la propovăduirea adevărului și, văzând deopotrivă purtarea lor, să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]