1,572 matches
-
pragul nebuniei, această ușurare care ne umple ochii de lacrimi... Și totuși acolo mor oameni. De ce? Care e amenințarea? Ce se Întîmplă mai departe? Se Întoarce Ceaușescu? Nu reușesc să adorm, sînt convins că nu sînt singurul. Patul lui Moise scîrțîie, iar de pe hol se aud sunete, voci care discută, pași trecînd grăbiți. Dar nu toate Înseamnă același lucru. În această nouă realitate, se regăsesc piesele vechilor vieți. SÎntem Într-un spital și există oameni bolnavi care trebuie Îngrijiți. 23 decembrie
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
moment dat verdele crud al frunzelor emite și el sclipiri vegetale, mai ales atunci cînd vîntul cald clatină coroanele. Și mai sînt În acest peisaj zgomote domestice, se adună Într-un zumzet calm din care uneori se ridică țipete vesele, scîrțîit de uși străvechi sau zornăit de farfurii - o mașină frînează violent În stradă. Și ce mai avem? Încrederea că o să fie bine... MÎine, există mîine, mîine e o zi bună de trăit. — Gata, bă, ho, terminați odată, vin acum! strigă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
civilizațiilor latine. Nimeni nu-și dădea seama. Era zăduf, era vară, fierbințeala trotuarelor cu asfaltul înmuiat de caniculă urca până aici și pătrundea prin oberlichturile ogivale înăbușind sălile în căldură... Iarna ferestrele se zguduiau în crivățul bătând din răsărit, zăpada scârțâia sub picioare pe străzile în parte pustii; primăverile și toamnele erau scurte, irizate în culori contradictorii, și toate la un loc lângă legendele Orientului, că nimeni nu mai putea gândi la originile Dreptului și nici nu-i interesau, se luminau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cum adică să-l dea afară?” El apărea în ochii ei „de neînlocuit”; când se pensionase se mirase chiar, cum de numiseră „așa repede” un alt registrator șef, dar mă rog, așa e legea, trebuiau să găsească, chiar dacă - era convinsă - „scârțâie treaba”. Cât despre „scena Istoriei”, astea erau lucruri cu totul în afara ei, deși podiumul se învârtea și cu ea, cu toți. Rămâneau cu adevărat numai câmpia și fluviul. De unde îl prinsese somnul acum jumătate de oră, se trezi că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe care posteritatea n-are cum să și-o închipuie, căci n-are cum să-și imagineze o asemenea realitate la scara unei societăți de milioane de oameni. Mă gândesc... În momentul acesta domnul Pavel se întoarce din piață, poarta scârțâie ușor, și stăpânul casei - îl văd ca prin somn - umple golul porții, Rex trezit din somnolență îi sare la picioare, se joacă, stăpânul, îmbătrânit, dar nu prea mult cum mi se pare uneori, se oprește la fereastra deschisă la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
îndreptățirea. Amețit de vrăjile orei mă luminam trupului ei gol și nimic nu ne-ar fi putut clinti mântuirii acelui ceas. Târziu, nici unul din noi n-ar fi putut spune la ce oră, oricum înainte de miezul nopții, poarta se auzi scârțâind, apoi închizându-se și îndată pașii mărunți ai doamnei Pavel înaintând în semiobscuritatea curții. Marga Popescu gândea: - Te iubesc, auzii încă o dată. Nu mult după aceea, sau foarte mult, lunecarăm pe celălalt versant al nopții. Mijlocul lunii mai... 11. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
al fostului patron dinainte de război, deschis la timpul acela pe vreme ca acum, de iarnă, cu petrecăreți excentrici de aici de la porțile Orientului, era acum închis din lipsă de încălzire a localului. Străbătusem aleile acum, era la orele prânzului; zăpada scârțâia sub picioare. „E iarnă din nou! Nu mai au nici lemne să încălzească locuințele. Aici am ajuns, spuse ivindu-se lângă mine, în timp ce mă credeam singur. Era înfășurat în pelerina lui albă, privea zăpada sticlindă de pe alee, strălucirea copacilor înghețați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
doamna Pavel din ajun și-mi făcui o cafea. - Pământ de flori... Pământ de flori! În urechi îmi răsuna vocea căruțașului fără clienți, cu căluțul obosit de hamuri și povara pe care-o trăgea după el. Deodată podelele camerei alăturate scârțâiră și prin ușa uitată deschisă, Keti apăru în prag zâmbind, îmbrăcată cochet într-o rochie lungă, de culoare albastru-închis, asemeni uniformelor școlărești pentru fete, la vremea ei. - Am venit, spuse simplu. Mi-era dor, nu te-am văzut de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
meu este un bărbat căruia Îi place să poarte haine de femeie? Pentru câteva secunde se lăsă o liniște mormântală urmată de câteva hohote. Tăcerea a fost ruptă de Ben care stătea lângă una dintre scenele de Crăciun. —Mami, mami, scârțâi el, eu Înghițit bebe Iisus. Înainte ca Fi să apuce să fugă spre Ben, altă voce rupse tăcerea pe un ton amenințător: N-ar vrea cineva să-mi explice exact ce se Întâmplă aici? Multe capete se Întoarseră instant. Stella
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
mult de teamă decât de Îndrăzneală, ăl cu bicicleta se porni de unul singur spre Dunăre, ca să Întrebe pe marinari cum se arată lucrurile pe alte meleaguri. Cauciucurile ronțăiau mărunt țărâna ca un mălai a drumului de pământ. Lanțul neuns scârțâia cumplit la fiecare opintire În pedale, iar mecanismele din butucul roții din spate trosneau din când În când de parcă s-ar fi făcut țăndări. Omul gâfâia, sudoarea Îi opărea ochii, mintea i se oprise din pricina trudei, mâinile Înțepeniseră pe coarnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
busturile goale și cu prosoapele atârnate pe mâna stângă, cum fuseseră Învățați de sergentul de la cazarmă că era regulamentar să intre dimineața În spălător. „Primii doi!” auziră din dormitor și li se făcu pielea de găină. În curând auziră paturile scârțâind fier pe fier și icnetele fericiților. Câtorva li se Înlăcrimară ochii și se scăpară pe ei. Aveau priviri pierdute, descurajate și pline de rușine. Camarazii, de la care se așteptau la batjocuri, Îi bătură pe spate și-i Îmbărbătară: „N-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
porecla, „mă trezesc eu noaptea și aud vânzoleală În pat lângă mine. Întâi m-am speriat, pe urmă am Început să bănui câte ceva; m-am luat de gânduri. Eu dormeam la picioarele lor. M-am băgat ușurel sub plapumă. Patul scârțâia și nu m-a simțit nici unul. Am aprins lanterna și am văzut.” Se oprise așa, de-al dracului, ca să-i facă pe ăilalți să-și țină răsuflarea și să belească ochii la el. Tăcea și se uita pe cer, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la cap cu alte multe povești și Întâmplări, el izbutise să-și Înlănțuiască gândurile și să afle fără greș unde trebuia să sape ca să găsească urme ale istoriei. Cei trei băieți apăsau cu nădejde și nerăbdare pedalele care făceau să scârțâie lanțurile obosite și neunse. Într-un târziu, când erau departe binișor de sat, Baronu Îl luă la Întrebări pe Vieru, care tăcea misterios: „Zi, bă, dă-te dracului, unde mergem și ce căutăm, că n-am chef acuma de glumele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Viitorul Primar clătină din imensa căpățână de guzgan pe care o purta pe umeri, Își mângâie mustățile lungi și lucioase, Își umezi râtul rozaliu: „Ești șmecher, da’ nu mă duci tu pe mine!”. Mai târziu, printre bocănituri de copite și scârțâit de roți, se auzi iar răcnetul: „Vaina caput! Vaina caput!”. Prin șanțul de peste drum, lui Mihai Enin i se păru că vede și aude strecurându-se și fojgăind prin buruieni pe Balaurul de pe Valea Puțului. Toamnă fiind, solzii cât țigla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În post, trei la veghe, trei la somn și tot așa, până când uitasem cum era o zi obișnuită, Împărțită În lumină și Întuneric. Eram tot În postul cel mai Îndepărtat și mă luptam cu un ger crâncen și neclintit. Zăpada scârțâia, când o călcam, ca sticla pisată, aburii răsuflării Înghețau și se așezau pe piepții șubei. Nu mă gândeam la nimic, mintea Îmi era goală, oboseala și Îndobitocirea pricinuite de ritmul trei-trei-trei al zilelor ce nu puteau fi deosebite una de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ești și tu, ca omul, În faptul trebii. Domnișoara geme ușor, cu fețișoara Înfundată feciorelnic Între gulerul cămășii tale și gâtul tău. Policioara de lemn bate o toacă măruntă și șoptită În gardul lui Moș Vasile cu Nasu’ Roșu. Chingile scârțâie un pic la opintelile mai nărăvașe. Deodată, domnișoara te strânge, spăimoasă, cu mânuța rece de ceafă. Fără să te desprinzi din suava Împreunare, Întorci capul și dibuiești prin Întuneric silueta unuia care bănănăie prin curte. Înșfaci lanterna, o aprinzi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
sferturi de veac de la uciderea ologului și a câinelui său de un obuz tras din cine știe ce Întâmplare asupra gării, pe când camarazii de arme Îl strigau Monstrulică, iar el se afla În trenul ce-l ducea către făgăduitele orgii, după ce frânele scârțâiseră și garnitura oprise În gara măruntului târgușor despre care știa de la bunica lui, el Încercase să-și imagineze cam unde se izbise proiectilul de pământ. Mersese cu Închipuirea și mai departe și Începuse să bănuiască, apoi să fie sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
trandafiri. Nu Întâlniseră nici măcar un câine și, când Își descleștaseră degetele Înțepenite de nemișcare și de frig, ea Îl pusese să Închidă ochii și-l sărutase ușor, aproape În fugă, ca să nu-l sperie, apoi Împinsese portița de lemn care scârțâia și se topise În Întunericul din curte. Ectoraș mai plutise câteva secunde către casă, apoi, brusc, se dăduse aproape nas În nas cu văru-său și un coleg de praștie de-al lui, poreclit Cățelu. Îl urmăriseră, probabil, de multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Satului cu Sfinți trecu Într-o noapte o alcătuire pe care unii o recunoscură, În cele din urmă, mai mult după zgomote și mirosuri: În Întunericul aproape desăvârșit gonea nebunește un cal care târa după el un tun ce-și scârțâia fiarele prin hârtoape. Soldatul din spinarea calului zbiera cu bucurie „Vaina caput!” și lăsa În urmă miros de băutură. Încet, zgomotele se stinseră către apus, iar pe spumele căzute din botul calului pe un pietroi alunecă un om și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fiind Încredințați că erau icoane sfințite. Când Florea Cucu ajunsese la locul de popas pentru drumeții osteniți, vântul se repezea cu sălbăticie printre crengile Înghețate ale stejarului și se sfâșia cu șuierături ascuțite În cumpăna pe care o făcea să scârțâie și să trosnească. Omul se ghemui cu icneli și se lipi cu spinarea de partea ferită de vifor a ghizdurilor. Lângă el Înfipse În zăpadă, ca să-l aibă la Îndemână, toiagul. Se gândi să rămână așa câteva minute, ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
acum optsprezece ani, domeniul Fourchevif, tu mi-ai spus, vizitând castelul... ia uite, eram în al doilea turnuleț, tu mi-ai spus: "E imposibil să locuim în așa ceva și să ne numim Potard". Eu ți-am răspuns : "Așa e, asta scârțâie...". Așa că ne-am pus pe căutat un nume, și, tot căutând, l-am găsit pe cel de Fourchevif, care zăcea așa, acolo aiurea. Baroana: Și cui îi face asta rău, de vreme ce nu sunt moștenitori ai acestui nume ? (Eugène Labiche, Le
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Nu este deloc joacă în Simetria lui Marin Sorescu, net superioară celeilalte. Ezitând între două drumuri, "unul la dreapta / Și altul la stânga / După toate regulile simetriei", cel pus să aleagă își clamează deruta: "Ciolanele mi s-au tocit de pietre, / Scârțâie și mârâie împotrivă-mi, / C-am ținut-o tot într-o greșeală... / Și iată, în fața mea iar se cască / Două ceruri: / Unul la dreapta, / Altul la stânga". Între bipolarități ca acestea, liberul arbitru e destinat aprioric tatonărilor. Obiectele dintr-o Viziune
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
văd eu, vede ea... chiar: ia uite, sus, acolo... o cometă... e un nour... nu acolo... e, frate, ceva cu elice, e... e bunicul!... aoleu, cantoniereaso, trage, fă, bariera repede... și ne trezim că ninge (artă mecanică) și că aerul scârțâie și noi trebuie să intrăm în casă; pe mâine, prietene... Spectacole interioare grave, altfel decât cele din prima carte dar în aceeași tehnică alternantă, se țin lanț în Inima de raze (1982) cu modificări de la un moment la altul. Percepția
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Singurătatea colectivă, aceasta tot mai atroce; tezele existențialiștilor par să fi accentuat mai vechile dezolări ținând de spectacolul lumii. Degringolada din Ruinele poemului, ireversibilă, continuă sub aripa morții. "La rădăcinile mele stau claie peste grămadă șobolanii / iubirii, cu limbile mușcate, scârțâind / portița pe unde ieșiți voi / excitate: din / infern" (Uitați în interiorul piramidei). Privirea spre cosmic dezamăgește: "Toate formele de viață nu sunt decât simple variații pe aceeași temă cauză a propriei alterări". Ca la Rilke și Blaga, ca la Nichita Stănescu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
efectul protectiv al acestuia. Aplicat astfel, simbolul puterii purific... spațiul respectiv de energii negative și de formele gândului invazive, care nu ne las... s... ne tr...im viața liniștiți. Nu rareori pot fi întâlnite persoane care afirm... c... mobilă lor scârțâie infernal, deși nu este nou..., si c... în casele lor domin... o atmosfer... ap...s...toare și rece. Aceste fenomene se datoreaz... acțiunii elementalilor și a formelor gândului malefice, care pot fi eliminate prin utilizarea simbolului Cho Ku Rei. Putem
[Corola-publishinghouse/Science/2013_a_3338]