648 matches
-
după mașini. Doar un pic. Am sunat și ușa s-a deschis imediat, fără nici un cuvânt, doar cu un bâzâit al interfonului. Înăuntru era o liniște mormântală astfel că, în timp ce urcam scările către primul etaj, pantalonii mei de piele și scârțâitul scândurilor de lemn făceau un zgomot infernal, care ar fi trezit și morții. Ușa apartamentului lui Hugo era întredeschisă, ceea ce nu m-a surprins. Am împins-o ușor, deschizând-o cu o singură mișcare lentă. În mod normal, s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
reușește să învingă forța colosală de atracție a pământului și se îndreaptă spre zenit, precum o barcă pe o mare agitată. Presiunea enormă care apasă pe învelișul exterior se simte și în interior, iar din când în când se aud scârțâituri subțiri pe la îmbinările fuzelajului. Chiar dacă am depășit plafonul pufos de nori grei și albi, aparatul de zbor se opintește din greu să iasă din brațele puternice ale Terrei. Eliberarea din sfera de influență a magnetismului pământului aduce cu sine o
Vis galactic. In: ANTOLOGIE:poezie by Melania-Anemona Zotic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_698]
-
îți spui - și îți spui asta, recunoaște! - că moartea agentului imobiliar a declanșat cu siguranță o serie de evenimente în centrul cărora te afli chiar tu... Pufni nemulțumit și se foi pe scaun, iar obiectul de lemn protestă printr-un scârțâit prelung. - Hei, încerc să scriu ceva aici, e vorba despre ceea ce se va întâmpla în viitoarele minute, nu pot să fiu superficial. Nu-mi permit. Nici nu știu încă în ce mod vor muri ăia doi. Cum am să-i
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
erai tentat să crezi că diluviul era pe sfârșite. Privi bălțile mari din curte și i se făcu o poftă nebună să umble desculț prin apa rece. Aruncă papucii din picioare și își suflecă pantalonii. Coborî cele patru trepte - înregistră scârțâitul uneia dintre ele - și lipăi prin apă cu un zâmbet de satisfacție maximă întipărit pe chip. Întoarse capul către casă, poate pentru a-l invita alături de el și pe Magician. Dar acesta îi făcu semn că nu agreează astfel de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
tari ale acestui paradis - sub formă de compoturi, gemuri, zacuști, slănină, cârnați, vin și țuică. Urci scările, umbrite de cei doi peri pletoși așezați de o parte și de alta, și ajungi la o portiță vopsită În albastru, care, cu scârțâit răsunător, marchează intrarea În regnul oamenilor. Și miroase atât de frumos și de sălbatic când pășești pe aleea mărginită de gladiole, de regina-nopții și de margarete, Încât ai senzația că ai ajuns Într-un colț de rai. mai urci patru
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
tari ale acestui paradis - sub formă de compoturi, gemuri, zacuști, slănină, cârnați, vin și țuică. Urci scările, umbrite de cei doi peri pletoși așezați de o parte și de alta, și ajungi la o portiță vopsită în albastru, care, cu scârțâit răsunător, marchează intrarea în regnul oamenilor. Și miroase atât de frumos și de sălbatic când pășești pe aleea mărginită de gladiole, de regina-nopții și de margarete, încât ai senzația că ai ajuns într-un colț de rai. Mai urci patru
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
urmele picăturilor de ploaie și ale melcilor fără casă. Neavând alt chip de ales, tânărul apăsă clanța moale și dădu să tragă ușa. Dar spre spaima lui, ușa cea uriașă se mișcă aproape de la sine, căzând spre el cu un scârțâit îngrozitor. Intimidat, așteptă ca lumea din casă, intrigată de zgomot, să năvălească jos, dar nu se întîmplă nimic. Tânărul intră atunci, încercînd să închidă cât mai bine infernala ușă, și abia înăuntru făcu uimitoarea descoperire că mânerul de os al
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu cunosc... Buimăcit, tânărul stătu locului nemișcat, așteptând o revenire asupra tăgadei. Dar bătrânul, după ce-l privi clipind, cu acea deferență hotărâtă cu care îndemni pe un individ să plece, zise din fundul gîtlejului: "Bună seara!" și porni iarăși, în scârțâituri îngrozitoare, pe scară. Tânărul puse mâna automatic pe mânerul valizei și ieși amețit pe ușa gotică și apoi pe poarta ruginită, trecu prin fața muscalului, care sforăia mereu, și porni dezorientat înainte. Uimirea liceanului va părea nu se poate mai îndreptățită
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de lună. Felix și Otilia se culcară pe spate cu mâinile sub cap și priviră cerul. Se auzeau numai lătrături de câini, unele apropiate, altele pierdute în depărtări, și țârâitul multiplu al greierilor. Urechea nu percepea la început decât un scârțâit confuz, apoi începea să desfacă țârâiturile în infinitele lor componente, distingând semnale și răspunsuri, întreruperi, tonuri felurite. Un glas părea că răsare chiar în apropierea urechii, altul răspundea înăbușit din centrul pământului. Țârâitura curgea cu monotonia tictacului unui ceas, neobservată
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de amărăciunea de a fi înțeles și căuta înverșunat în minte o hotărâre care să fie pentru Otilia un adio sublim. Obosit, la întoarcere se așeză pe o bancă încărcată de zăpadă, și n-auzi nici huruitul unei trăsuri, nici scârțâitul unor pași. Îl deșteptă din toropeală o mână subțire care-i ridica bărbia în sus. Era Otilia. - Felix, ce faci tu aici? De când te caut cu trăsura! Vai, ce fără minte ești, câte supărări îmi faci! Otilia se lăsă pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
voi binecuvânta toată viața pedumneata și pe nepotul dumitale! Restauratorul îi împinse într-un gang îngust și obscur și-i scoase, pe scări întortocheate și coridoare neașteptate, în birou. Dindărătul unei uși se auzi un râs asculți de femeie și scârțâitul apăsat al unor ghete. Era un "separeu". Moș Costache rumega alune și pipăia pereții, lemnăria, clanțele, mulțumit de ele. - Am vârât o avere, coane, în reparații, îi zise Iorgu, ți-amîngrijit localul ca pe casa mea. Și acum s-o văd
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în curte cu un ciocan în mână. Privi înspre poartă, în fundul curții, în toate părțile, uitând să arunce ochii în sus, apoi se întoarse, călcând în vârful picioarelor chiar pe pământ, ca un hoț. Se auziră din nou huruituri și scârțâituri ca de lungi cuie trase greu cu un clește. Felix se decise să plece în oraș. Tot trebuia să mănânce undeva, de vreme ce Marina nu era acasă. Se dădu jos pe scară fără să fie auzit. În sufragerie însă fu oprit
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
morală sau a celui menit să îndrepte greșelile. Prea bun cunoscător al împietririi inimilor ambițioase și a uscăciunii rațiunii lor, el știe că deținerea exclusivă a puterii, înconjurat de o orchestră de aclamații în care nu se mai aude nici măcar scîrțîitul arcușului unui bufon, tolerat de monarh, nu predispune nici la dreptate, nici la respectarea valorilor. Este însă convins că nevoile psihologice ale maselor nu sînt cele atribuite lor, iar Moise este oglinda în care acestea pot întrezări ce sînt de
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
cuțitul din bucătărie și s-o ajut să taie cordonul ombilical. După aia, m-am dus la râu și am vomitat toată după-amiaza și toată noaptea. Ai dreptate, asta nu se mai întâmplă, un pas înainte tot s-a făcut. Scârțâitul balamalelor ruginite de la gratii îl trezi pe Tommaso din acele convorbiri. După care, închise din nou ochii. Seceta, fiule, nu iartă pe nimeni. E vina genovezilor care i-au omorât pe toți evreii, iar bogăția a murit odată cu ei. Nu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
cu stâlpii prispei dând întregii case înfățișarea unei femei gârbovite, cu bărbia rezemată în coate. Și totuși, casa părea nouă ; toate culorile ei palide, muchiile șterse și ferestrele mici și tulburi erau învăluite în lumină. Deschise ușa, nu mai avea scârțâitul știut, iar înăuntru plutea aceeași lumină densă. Îl așteptau cu masa întinsă. Erau toți acolo, bunicul în capul mesei, cu părul alb, revărsat până la barba colilie, în spate bunica, sprijinindu-se cu mâinile de umerii lui, în aceeași poziție ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
idee mai imposibilă decât oricare alta. Nu-i cu putință să mori, pentru că nu știi că există moarte decât fiind în viață. Prin urmare, viața e o condiție a morții. Noaptea, veghind în pat, aud felurite zgomote, lătrături de câini, scârțâituri de greieri, țipete de cucuvele. Toate aceste ființe își trimit de bună seamă mesaje între ele. Sunt însă sigur că greierii își vorbesc despre lucruri cu totul străine de preocupările speței noastre. Greierul din perete nu știe că se află
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
produs exact atunci când își dobândise sensul: abia acum, când Sein und Zeit, demontat ca uriașul motor al unei rachete interplanetare, piesă cu piesă, și apoi reasamblat, prin chiar actul traducerii ca suprem argument al înțelegerii lui, își deschisese cu un scârțâit prelung porțile zăvorite atâta vreme lăsând să se facă văzută cea mai cristalină construcție a filozofiei din câte se întîmplaseră vreodată, abia acum aveam de ce să vreau să văd circumstanțele în care se întrupase spiritul celui care fusese autorul acestei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fi chemat înapoi, ceilalți îl așteaptă mereu acolo în câmpiile fără sfârșit, pline de praf și ciulini de dincolo de Don. Ieși în curtea inundată de o noapte neagră fără lună, nimeri din obișnuință portița care la deschidere protestă cu un scârțâit jalnic, parcă a pustiu și cu pas hotărât, aproape milităresc, porni spre gară stârnind praful drumului pe care-l simțea moale și pufos sub tălpile cizmelor cazone. Se îndreptă spre calea ferată, locul unde-i plăcea să se joace când
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
văzu trecând prin fața luminii lămpii, Isidora să-i faci patul în odaia cu icoane, dumnealui rămâne în noaptea aceasta la noi. Lăsându-l pe Simiuc în fața scării de lemn din trei trepte, se mistui în întunericul din spatele casei și doar scârțâitul roabei se mai auzi un timp ca o părere. Ușa de la intrare se deschise și glasul acela plăcut, care în mod ciudat mai căpăta câte o notă dură care trecea repede, se auzi din dreptunghiul ușii chemându-l să poftească
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
și am rămas cu sechele. Acum ele mă poartă. Vorbea ca și cum ar fi vorbit despre altcineva și tocmai această seninătate și detașare deplină îl făcu pe Simiuc să se cutremure. De undeva se auzi foșnetul pământului răsturnat și aproape imediat scârțâitul roabei trecând prin fața casei. Fata, așa cum stătea acum în lumină părea mult mai mică decât i se păruse inițial. Avea capul și bustul dezvoltate normal, cu sâni provocatori, proeminenți, apoi trupul se împuțina din ce în ce devenind infantil
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
domol ca și cum ar f trebuit să fie notate undeva, semn că lucrul acesta nu fusese gândit acum la repezeală, ci era rezultatul unor frământări mai vechi. Izvorau limpede și precis, uneori drepte și liniare, alteori cu modulații neașteptate și numai scârțâitul roabei de afară părea un adaos nefiresc. - Despre cifre greșiți când spuneți că nu au viață, sau poate asta numai presupuneți. Au o viață proprie și tocmai noi le purtăm, suntem într-un fel întruchiparea lor, materializarea lor, poate de
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
mai acut povara cifrelor. Apoi tăcu multă vreme. Se auzea doar clinchetele tacâmurilor, greierul acela care își încerca iar glasul de undeva de sub geam și arar mârâitul câinelui ca un sunet de alarmă prevenitor. La intervale regulate se auzea și scârțâitul neostenit al roabei. Simiuc mâncă în tăcere, cu gândul aiurea, fata își luase păpușa și trecuse în altă cameră de unde se auziră câteva bufnituri înfundate, poate așeza pernele pe pat, se gândi Simiuc, apoi fără să vrea gândul îl purtă
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
și mai mult pe omul acela. Simțea acum că nu se va putea face nimic. Se culcă în patul înalt și moale, în camera ceea unde candela arunca un sâmbure discret de lumină abia zărit și adormi. Târziu în noapte scârțâitul repetat al roabei de afară, se amplifică și se transformă într-un duruit aspru și amenințător de șenile, cineva parcă strigă speriat „Vine buldozerul!”, sunetul devenea din ce în ca mai puternic și parcă se îndrepta direct spre el, căută
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
boabe mari și limpezi izvorând din ochii aceia frumoși, rostogolindu-se repede până în bărbie. Simiuc o ajută să se ridice și ea plecă aplecată mult în față ca sub o imensă povară, neștiută până acum. De afară se auzi iar scârțâitul indiferent al roabei, un cocoș cântă lung și ascuțit, anunțând zorii. Nu mai adormi, ce rost mai avea. Și șeful voia o acțiune „umanitară”. Cu buldozerul... Omul zăpezii S atul nostru era undeva pe aproape de Hotin, nici zece kilometri, am
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
și doar răceala fulgilor care-i mai biciuiau fața părea să-i stârnească un oarecare disconfort, cu care de altfel începu să se obișnuiască în curând. De undeva, ca o profanare a liniștii aceleia, se auzi un zgomot ca un scârțâit de pași. Se gândi un moment că poate să fie un om, dar parcă se supără că îi strică liniștea ceea învăluitoare, că vrea să-i deranjeze starea aceea de moleșeală călduță, în care somnul voia să-i cuprindă tandru
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]