659 matches
-
mute și de-acolo sau îs pe picior de ducă, migrează mai ceva decât fondurile, era Turnul Babel în zi de hram la gura lor. Dar sunt mândră de mine... Cred că de-acum sunt în stare să traduc și scârțâitul dușumelei și țârâitul de la pisoar și plescăiturile diverse în nenumărate limbi. Oricum, după vizita de lucru la crama cu ștergare pe pereți și personal în bundițe și legat cu brâie, când am tradus noroc-sănătate-voie-bună-să-hâc-pardon-scuzați-trăiți-să-mai-veniți-pe-la-noi-aveți-o-țară-foarte-frumoasă-ospitalieră-hâc-nu-i-așa?, în vreo cinci limbi, și-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
apare un tren, roșu-cenușiu ca și ceața uscată care plutea deasupra câmpului. Era alcătuit în întregime din praf, încît mă miram cum reușeau roțile să se învîrtă și vagoanele să stea întregi fără să se prăbușească. Trenul opri cu un scârțâit prelung exact în fața gării. Nu coborî nimeni și nu urcă nimeni. Ușile rămâneau închise. Dealtfel, vagoanele n-aveau trepte. Chiar să fi vrut cineva să urce sau să coboare n-ar fi reușit. O clipă, mi s-a părut că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Chiar să fi vrut cineva să urce sau să coboare n-ar fi reușit. O clipă, mi s-a părut că văd la una din ferestre figura unui bărbat. Semăna cu mine și nu mă mira asta. Apoi, cu același scârțâit prelung, trenul s-a pus în mișcare, s-a îndepărtat și, înainte de a ajunge la jumătatea câmpului, a dispărut într-un alt vârtej de praf spulberat de vânt. Cam așa s-au întîmplat lucrurile totdeauna. Mi-am trăit viața ca
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și tot ce se auzise până acum fusese doar ciripitul păsărelelor în salcâmi. De data asta era un zgomot produs de oameni. Se uită în jur, dar nu văzu nimic suspect. Apoi se auzi din nou, înaintând spre tufișuri, un scârțâit ca de roată neunsă. Probabil unul dintre orfani împingea o roabă sau se juca cu una din mașinuțele acelea pe care copiii le confecționează din bucăți de sârmă ruginită și tablă. Domnul J.L.B. Matekoni își șterse mâinile cu o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
și se uită la roți. Nu mai reparase vreodată un scaun cu rotile, dar era evident ce se întâmplase cu acesta. Cuzineții erau uscați și prăfuiți - un pic de ulei o să facă minuni - și urma la rând frâna. Asta explica scârțâitul. — O să te ridic din scaun, îi spuse. O să stai sub copac până îți aranjez scaunul. O ridică pe fetiță și o așeză cu blândețe pe pământ. Apoi, răsturnând scaunul, eliberă piedica frânei și ajustă pârghia care o punea în funcțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
până îți aranjez scaunul. O ridică pe fetiță și o așeză cu blândețe pe pământ. Apoi, răsturnând scaunul, eliberă piedica frânei și ajustă pârghia care o punea în funcțiune. Unse cuzineții, apoi învârti de probă roțile. Mergeau ca unse și scârțâitul dispăruse. Întoarse scaunul și îl împinse spre locul unde stătea fetița. Sunteți foarte amabil, Rra, îi mulțumi ea. Trebuie să mă întorc acum, să nu creadă educatoarea că m-am rătăcit. Porni pe cărare, lăsându-l pe domnul J.L.B. Matekoni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
pe fetiță? întrebă ea. Nu încerc să te forțez, domnule J.L.B. Matekoni, dar n-ai vrea s-o întâlnești din nou și să-l vezi și pe băiat? În cameră se așternu tăcerea. Nu se auzea nimic în afară de câte un scârțâit al acoperișului de tablă, care se dilata de căldură. Domnul J.L.B. Matekoni se uita în pământ și își aminti, pentru o clipă, ce a însemnat copilăria lui acolo, în sătuc, cu mulți ani în urmă. Își aduse aminte cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
o bancă de piatră privim în fața noastră căluțul de lemn cu un arc gros în loc de picioare și o ușoară melancolie își face loc în clandestinitatea noastră. Jocurile acelea fără copii ne întristează. Leagănul care nu vrea să se oprească din scârțâit ne strică buna dispoziție. Italia se ridică, se duce să se așeze pe scăunelul de fier, împinge o dată, apoi încă o dată. Picioarele i se îndoaie în aer, spatele se apropie și se îndepartează. Pantofii albi de mireasă i-au căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ca o tobă sub ropotul ploii; anemometrul se-nvolbura; universul acesta de bufnituri și salturi putea fi tradus în cifre de încolonat în registrul meu. Un calm suveran prezida peste urzeala cataclismelor. În acea clipă de armonie și împlinire, un scârțâit m-a făcut să privesc în jos. Ghemuit între treptele scăriței și stâlpii de susținere ai gheretei, se afla un bărbat cu barbă, îmbrăcat într-un veston grosolan în dungi, ud leoarcă de ploaie. Mă privea cu ochi senini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Are un plan al lui, îmi dau seama brusc. OK, acum chiar m-a stârnit. Zvâcnetul îmi pulsează tot mai tare în trup pe măsură ce trec de la o plantă la alta. În liniștea absolută nu se aude decât foșnetul frunzelor și scârțâitul surd al cuțitului când tai sfoara. Mai leg încă trei araci și ajung la capătul rândului. — Gata, zic fără să mă întorc. — Bravo, hai să vedem. Se apropie să inspecteze aracii legați. Îi simt cealaltă mână urcându-mi-se pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de condus. — Pantofii tăi de condus, mă îngână Luke sceptic. — Da, spun, și pornesc motorul înainte să mai zică ceva. Dumnezeule, cum poate să fie mașina asta! Face un zgomot fantastic când o ambalezi și roțile scot un fel de scârțâit când o bag în viteză. — Becky... — E OK, zic, virând încet din parcare spre stradă. De când aștept momentul ăsta! Mă întreb dacă mă vede cineva. Dacă Emma și Rory se uită pe fereastră. Și ce zice tipul ăsta solid, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
capelă și văd o călugăriță bătrână stând pe scaun și brodând. Îmi zâmbește și îi răspund și eu, cu un surâs nervos, după care intru. Mă așez într‑o strană de lemn închis la culoare, încercând să nu scot nici un scârțâit și, o vreme, sunt prea siderată ca să mai pot zice ceva. E pur și simplu uluitor. Atmosfera e fantastică, atâta liniște și pace, și mă simt incredibil de curată și de sfântă, doar aflându‑mă în acest spațiu. Îi zâmbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cocârjat, spre propria garsonieră. E ora 10. Roman, cu o canistră galbenă în mână, se îndreaptă, pe două cărări, spre fostul teren viran pe care s-a aciuat șatra de țigani - e prea beat ca să mai fie politically correct. Aude scârțâitul viorilor, lătratul câinilor și nechezatul cailor, dar nu vede globul strălucitor care să indice rulota. Pe locul pe care se aflase ieri seară, acum e un dreptunghi curat - exact de dimensiunea rulotei -, care contrastează puternic cu mizeria din jur. Vede
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
cei din nesfârșitul rând, încolonați până departe, departe, și-au stins, dintr-odată, lumânările. Au dispărut cu toții. Domnul Vasile a rămas singur, cu torța în mână. Zâmbea, mulțumit. Torța lângă pulpanele raglanului. Liniște perfectă, noaptea perfectă. S-a auzit iarăși scârțâitul acela sâcâitor de uși ruginite. Stofa a început să ardă, de la pulpanele raglanului în sus. Apoi, mănușile. Apoi, fularul de mătase galbenă. Vasile încă zâmbea, când s-au auzit urletul muzicii și tam-tamul. Nătăfleață de Tolea înțepenise, nu era cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
îndreptă umerii, se aplecă spre turist. Îi oferi din nou sticlele, bustul, buzele, orice. Clap-clap, zgomot sec în laringe, gura roșie de crap înghițind sunetele, șarpele cravatei fluturând, iarăși clapa gurii, bătaia gurii crustaceu, măcinând fără spor timpul. Brusc, un scârțâit lung. Scârțâit lung lung, ca un țiuit de alarmă. Obrazul negru al ghidului, lângă obrazul de prunc senil al turistului. Săreau brambura, cu brațele ridicate. Ca toți ceilalți pasageri, bulucindu-se unii peste alții. Dominic zvâcni, amețit, orbecăind lângă canapeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se aplecă spre turist. Îi oferi din nou sticlele, bustul, buzele, orice. Clap-clap, zgomot sec în laringe, gura roșie de crap înghițind sunetele, șarpele cravatei fluturând, iarăși clapa gurii, bătaia gurii crustaceu, măcinând fără spor timpul. Brusc, un scârțâit lung. Scârțâit lung lung, ca un țiuit de alarmă. Obrazul negru al ghidului, lângă obrazul de prunc senil al turistului. Săreau brambura, cu brațele ridicate. Ca toți ceilalți pasageri, bulucindu-se unii peste alții. Dominic zvâcni, amețit, orbecăind lângă canapeaua scundă. Nervii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scârțâit lung, ondulat, subțiat, vicios. Apoi, acum, cascadă de hohote vesele, roșii, demente, clopoțeii, clopoțeii, cabaretul diavolului. Izbuti să coboare de pe îngusta canapea uzată. Se îndrepta orbit spre spre spre, spre niciunde. Nu era nimeni, țipenie în toată casa. Numai scârțâitul acela lung prelung al ușilor de la dulapuri, iarăși și iarăși. Țiuiau lung prelung sinistru ușile, țiuiu hâr hâr iuiu hârhâr și încă. Până a reapărut, în sfârșit, după o veșnicie, Marcu Vancea... Se tot bălă bălă, hârâiau hârșâiau țiuiau, smintite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și acestuia chipul. Și-au stins apoi, treptat, cu toții, lumânările, chipurile, au dispărut cu toții. Dominic a rămas singur cu torța sa în mână, blând, mulțumit. Torța la pulpanele raglanului. O liniște perfectă, de vis. S-a auzit iarăși mieunatul acela, scârțâitul acela sâcâitor de uși ruginite. Cerul ardea, stofa începuse să ardă, mănușile, mătasea de la gât. Domnul Dominic încă zâmbea când s-a auzit așa, undeva, un urlet de câine nocturn. Fum, vedenii magnetice. Doar nătăfleață Tolea le vedea și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cățelandri dolofani, crăcănați, abia ținându-se pe picioare. Ea a dat să-i alunge, a strâns câteva pietricele, a aruncat după ei, dar ghemotoacele acelea nu se dezlipeau de pașii lor. Le adulmecau urmele, stârniți de cine știe ce mirosuri ademenitoare, de scârțâitul pantofilor lui, de umbrele lor lungite mult în țărâna drumului. Magda se pomenise dintr-o dată povestindu-i de copilăria ei, petrecută într-un sat din apropiere, peste pădure. Tatăl ei, Georgiu Osirică, fusese șeful Ocolului Silvic Obancea. S-au stabilit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
un spațiu invadat de talk show-uri și dispute mondene. Dar mai trecea un tren important aducând frigul timpului din orașele prin care trecuse. Mă aflam fără rost pe acolo, căutând de secole o carte care să facă zgomot ca scârțâitul șinelor la curbe al tramvaielor, să duduie precum roțile strălungilor marfare, să explodeze ca dinamita, să urle precum Dunărea la Cazane, tot fără rost am aflat că fiecare om e o pagină, că hoții de pagini le schimbau cu alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fiecare... Tradițional, brăileanul era, totuși, un mârlan cu caracter pentru că avea un exagerat simț al familiei, era chiar posedat de egoismul apărării speciei. Își ducea cârdul la plimbare, îl zeifica, vorbea tare, expunând lumii profunda sa cunoaștere a vremurilor: peste scârțâitul adidașilor copilei, peste zdrăngănitul basculantei copilului, peste tocănitul metalic al tocurilor soției. * * * S ub bolta cerului, Brăila a încercat să supraviețuiască. Se auzea muzica polifonică a dorinței sale de a nu muri, iar când acordurile finale se înecau în apele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
peștilor cu botul afară, înnebuniți de parfumurile teilor din moleculele de hidrogen, bile înghețate pe oglinda sticloasă, trilurile, ciripitul vrăbiilor gureșe, împietrite în picăturile înghețate pe care copiii le sfărmau sub tălpicile săniilor și ghetelor cu ținte, se auzea pe lângă scârțâitul zăpezii și fâlfâit de aripi și certuri păsărești, pupuitul guguștiucilor, împreună cu nelipsitul croncănit al ciorilor, foșnetul grâului din Insula Mare și al porumbului din Insula Mică, în timp ce topoare spărgeau gheața de oțel a Dunării, pentru salvarea subacvaticelor neamuri sinistrate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
clanței părea atât de aproape, iar ușa masivă atât de ispititoare... "Oare ce voi găsi înăuntru?" mă gândeam eu. "Pe cine? Vorbind despre ce?" Am pus mâna pe clanță, apăsând-o în jos. Ușa albă s-a deschis cu un scârțâit timid. Capitolul 4 Puțina lumină care mai dădea în partea asta a școlii se întindea leneș pe peretele îndepărtat din spatele sălii. Cancelaria era o imensă încăpere, lungă cât două săli de clasă. În fața ușii duble era un singur scaun gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Mai are cineva ceva de adăugat? Nici o șoaptă. Puteam să fac orice cu ei acum! Câtă putere dețineam asupra lor... atât de multă. Îi puteam condamna pe fiecare la moarte sau îi puteam trimite acasă. Erau la discreția mea. Un scârțâit timid străbătu încăperea și toți și-au îndreptat privirea spre dubla ușă care se deschidea rapid. Intrând cu spatele ca s-o închidă, și vorbind în același timp, Govar spunea: Vă rog să mă scuzați că am întârziat atât. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Aneriu Dutrumof, dacă s-a întors deja. Am să-i caut, zise îndreptându-se spre ușă. Și poți da voie la elevi pe etajul ăsta. E școala tuturor la urma urmei, am spus în timp ce ușa se închidea cu un alt scârțâit timid. Avem treabă, băieți, l-am auzit vorbind cu ceilalți colegi ai lui pe măsură ce pașii lor se îndepărtau de ușa cancelariei, numai pentru a fi înlocuiți de cei ai mulțimii de elevi care au invadat holurile până acum pustii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]