4,770 matches
-
vă pare rău că n-am nimerit și noi sub aripa protectoare a noilor comuniști. — Mie mi-e ciudă doar că n-am avut mai multă prezență de spirit să îmi dau seama mai din timp în ce ape ne scăldam și mai mult curaj să-i gîtui pe cîțiva care o meritau cu vîrf și îndesat acolo pe Baricadă, sau cel puțin a doua zi la Guvern, spune Gulie. Și ce-ai fi rezolvat cu asta? întreabă Bătrînul. — Măcar ne-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
tandră. Antoniu mulțumește, vârând bănuțul În buzunarul paltonului. Trec minute bune, până când simțurile exersate vor pipăi iarăși metalul aruncat de un trecător grăbit. -Lasă că vine Uniunea Europeană și vă mătură cerșetori nenorociți, se aude vocea stridentă, tremurând de nervi și scăldată În venin, a unui pensionar cu figură palidă. -E a doua zi de Crăciun, și nu au rost asemenea cuvinte grele. -Taci dracului, arătare afurisită! Din cauza voastră ne arată curul toată Europa. -Păi tocmai spuneai că vine peste noi. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Întors pe pământul unde a fost realizată. Să sperăm că escrocii i-au pierdut Însfârșit, urma și nu va mai muri nimeni din cauza lui.. Grație visului tău, mă mai bucur câteva clipe, de frumusețea și de perfecțiunea picturii.,, Camera este scăldată Într-o lumină de culoarea mierii, care intră prin ferestre, Îngălbenind albul desăvărșit al mobilierului și al pereților. E ora 11 dimineața, și i se pare că a dormit o veșnicie. Ca și atunci, În adolescență, când moartea anticarului a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pentru simplitatea, duritatea, independența ei, pentru inteligența și lipsa ei de intensitate și, în ansamblu, pentru faptul că reprezenta o completare și un contrast atât de mare față de farmecul mai domol și mai „jilav” al soției mele, față de strălucirea ei scăldată în rouă. Aveam nevoie de amândouă și, avându-le pe amândouă, eram stăpânul lumii. Dacă era important pentru mine ca Antonia să se afle în interiorul societății, în aceeași măsură era important ca Georgie să se afle in afara ei. Faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
dând din cap. Și eu, iubita mea, Antonia mea, eu ce-am să mă fac fără tine? Expresia de concentrare dureroasă de pe fața ei se accentuă și apoi se risipi pe neașteptate, Antonia scoase un țipăt și izbucni în plâns. Scăldată în lacrimi arăta de-a dreptul jalnic. M-am apropiat și ea și-a lăsat încet capul pe umărul meu, fără a-și acoperi fața cu mâinile. Lacrimile ei picurau printre noi doi. Știam că ai să fii bun, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Alexander. Oftă din nou și timp de un minut n-am mai spus nici unul nimic. — Arată-mi și mie rezultatele inactivității tale, am spus. Se ridică și trase draperia. Întoarse comutatorul și pe tavanul atelierului prinseră viață câteva fâșii luminoase, scăldând încăperea în lumina unei după-amiezi înnorate de primăvară. Camera mare, care era de fapt un șopron tipic ținutului Cotswold transformat de mama, își păstrase acoperișul înalt și grinzile cioplite printre despărțiturile cărora aerul cald cu miros de ulei pătrundea lent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
sunt în salon. Știți drumul, desigur. Honor Klein îmi aruncă o privire insistentă, fără să zâmbească. Sunteți deosebit de amabil, domnule Lynch-Gibbon, dar nu vin în casa asta pentru prima oară. Trecu pe lângă mine și deschise autoritar ușile salonului. Salonul era scăldat în lumina aurie a focului, iar mirosul puternic de rășină de la lemne umplea încăperea. Lămpile cu abajururi negre fuseseră stinse și tapetul de culoare închisă lucea roșiatic, discret în lumina schimbătoare. Mi-am dat seama imediat, cu durere, că Antonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
clar. M-am depărtat de șuvoiul pământiu și de edificiile iluzorii pentru a căuta ceva mai multă stabilitate pe asfaltul solid și am constatat că sunt lângă o cabină telefonică; privind-o mi s-a părut dintr-odată că este scăldată într-o ciudată aureolă, aureola care învăluie până și cel mai neînsemnat dintre obiecte, după spusele celor care susțin că descifrează dovada existenței lui Dumnezeu e contingentia mundi. Precum maimuțele lui Köhler, mintea mea năclăită încerca să lege lucrurile între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
a treia încercare am reușit să formez corect numărul din Pelham Crescent. Mi-a răspuns slujnica. Doctorul Anderson și doamna Lynch-Gibbon plecaseră din oraș pentru weekend, iar doamna doctor Klein se întorsese la Cambridge. 19 În lumina lunii, Cambridge era scăldat în albastru deschis și negru cafeniu. Aici nu era ceață și peste oraș se boltea o cupolă înstelată de o strălucire intensă, luxuriantă. Era genul de noapte în care devii conștient de existența altor galaxii. Umbra îmi aluneca înainte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
din Hereford Square și mersesem pe jos prin ploaie un timp încercând să-mi regăsesc calmul și echilibrul. Cu toate astea bătăile inimii aproape că mă sufocau când am bătut la ușa biroului lui Palmer și apoi am pășit în interiorul scăldat în lumina lămpilor, în atmosfera caldă, uscată și învăluitoare. Palmer era singur. Stătea întins pe canapea. Era îmbrăcat în pijama, pe deasupra avea halatul violet și în picioare papuci roșii, groși. Deși stătea cu spatele spre lumină am observat imediat pata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
la o întrebare amuzată a lui Palmer, scoase în sfârșit pașaportul și un bilet prelung, multicolor, pe care-l puse pe masă. Abia atunci mi-am dat seama că pleacă și ea. Imaginea lor, cum stăteau acolo vorbind și râzând, scăldați într-o insuportabilă aură de semnificații, m-a dus cu gândul la niște actori și aproape că m-am așteptat ca toți cei din jur să tacă și să se audă numai cuvintele lor. Până acum mă ferisem să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
parte, apoi Într-alta, apoi Începu să fluiere melodios. Iritată, femeia numită Dominique făcu stânga-mprejur și plecă cu Însoțitorul ei care părea dintr-odată dezumflat. Am coborât pe scări și un timp am rămas in cadrul ușii. Totul era scăldat În lumină albastră, de culoarea unui cocteil. Marele Rigoberto tocmai Își termina numărul cu un pumn strâns dramatic la piept: N-au găsit nimic În casă, ah, Doamne, nimeni nu-i văzu cealaltă față. Cugetară deci: „De ce n-am lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Cu un zâmbet fără cusur, Wickert Întoarse fotografia și scrise un număr pe spate. Împinse fotografia pe masă. — Să sperăm că veți găsi o soluție. Pentru binele amândorura. Dar timpul se scurge repede. Fiecare clipă În care această femeie se scaldă În lichidele memoriei dumneavoastră ne poate costa scump. De asemenea, s-ar putea ca acea colegă de la omucideri să vrea să vă interogheze. Ar fi bine să mă contactați imediat ce ați terminat. Și arătă fotografia cu creionul. Dar numai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Politicoasă, Dora mă informase că diferențele dintre astfel de afiliații nu prea depindeau de culoarea hainelor purtate. Acum că studiam poza mărită, am observat o aură cenușie care Învăluia șeful Fundației, care stând așa lângă partenerul său, părea a se scălda În gloria momentului. Totuși, ceilalți oameni din portret fuseseră eliminați - sau mai degrabă: puteam să deslușesc Încă un braț și jumătate de față În zona ștearsă care Înconjura centrul atenției, aparținând unor persoane care Îl Încadrau pe Froehlich și Gielke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fi o fostă parteneră al lui Lakritz, o cântăreață de origine germană-letonă. Ca să nu fie acuzată, a hotărât să regleze niște conturi vechi. Astfel era Înștiințat colegul meu despre ce se Întâmpla la Fundație În anumite nopți, când muzeul era scăldat În lumini artificiale și În spatele perdelelor se mișcau tot felul de umbre. La puțin timp după aceasta, Brigada de la Năravuri a percheziționat și pensiunea În care stătea prietenul dvs. Materialele incriminatoare au fost confiscate, dar Lakritz a reușit să scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ziceam, un punctuleț decolorat, care ulterior a fost diagnosticat drept un pistrui. Cancer. Îmi provocasem singur cancerul. De-atâta tras și-ntins, de-atâtea frecții, mă alesesem cu o boală incurabilă. La nici paisprezece ani! Noaptea, în pat, aveam ochii scăldați în lacrimi. „Nu!“ mă smiorcăiam eu. „Nu vreau să mor! Te rog... nu!“ Pe urmă, însă, cum tot mi-era scris s-ajung cât de curând un cadavru, o luam de la început și-i dădeam la cap într-o șosetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
toate astea fluierând întreaga dimineață, veselă ca un canar, un cântecel fără melodie, plin de vigoare și bucurie, de inimă ușoară și mulțumire de sine. În timp ce eu îi desenez ceva cu creionul, ea face un duș - iar acum, în dormitorul scăldat de razele soarelui, se îmbracă să mă scoată în oraș. Stă pe marginea patului în sutienul ei cu pernițe și în jupă, își trage ciorapii lungi și turuie întruna. Cine-i băiețelul cel cuminte al lui mămica? Cine-i cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
răcnit și dă din mâini, sperând că astfel va reuși să-și țină în frâu lacrimile care stau să-l podidească - fiindcă la noi în casă e de-ajuns o șoaptă doar despre dragoste ca să se trezească toată lumea cu ochii scăldați în lacrimi. Îi respectă el pe evrei? La fel de mult ca pe mine, exact la fel de mult... Devine brusc efervescent - se întoarce spre mine însuflețit de-o nouă idee strălucită. — Ia spune-mi, școlitul tatii, ai habar de Talmud? Știi istorie? Țac-pac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
buzele tuturor celor din Newark și din suburbii: CÂND ARE DE GÂND SĂ ÎNCETEZE ALEXANDER PORTNOY SĂ MAI FIE EGOIST ȘI SĂ LE DĂRUIASCĂ PĂRINȚILOR SĂI, ACESTOR OAMENI ATÂT DE MINUNAȚI, NIȘTE NEPOȚEI? — Ei bine, îmi zice tata cu ochii scăldați în lacrimi ei bine, mă-ntreabă el de fiecare dată când mă-ntâlnesc cu el, ai în schemă vreo fată serioasă, musiu? Iartă-mă că-mi permit să te-ntreb, nu sunt decât taică-tău, cum, însă, n-o să trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
gata s-o iubesc și eu pentru portița de evadare pe care ne-a oferit-o amândurora), omul care mă leagă prin AVC de Bill Mauldin, eroul la fel de drag mie ca și Corwin și Howard Fast - față de Morty, cu ochii scăldați în lacrimi de iubire (pentru el, pentru mine) mă leg să folosesc „puterea condeiului“ pentru a-i elibera de nedreptate și exploatare, de umilințe, sărăcie și neputință pe oamenii la care acum mă gândesc (și simplul gând îmi face pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pe asta! Nu aveam ce simți mare lucru, dar, vai, priveliștea făcea toți banii! Numai că Sally își terminase deja treaba. O mutase deja pe-un obraz, de ziceai că-i schimbătorul de viteze de la Hillman-Minx-ul ei. Și avea fața scăldată-n lacrimi. — Am făcut-o și pe asta, m-a anunțat ea. — Sally, vai, Sally, nu plânge. — Dar tot am făcut-o, Alex. — ...Vrei să zici că asta a fost tot? am îngăimat eu. — Adică, m-a întrebat ea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
sărmanul Eckman și cu mine am fost destul de apropiați În ultima vreme, spuse domnul Stein, deschizând larg o ușă care dădea Într-un salon mare și strălucitor, unde un pian, un bol de flori și câteva fotolii de inox erau scăldate În aerul galben-pal. Iată, Emma, spuse domnul Stein, l-am convins pe domnul Carleton Myatt să vină să te vadă. Nu existau colțuri Întunecate În Încăpere și n-aveai unde să te ascunzi de lumina blândă și generoasă, dar Dna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lui Myatt de o cameristă vârstnică, care poartă rochiile de care s-a lipsit stăpâna. Sub braț avea un maldăr de cusături și șopti un bun venit de acolo de unde era, fără a se aventura mai În față, pe podeaua scăldată de soare. — Spune, Emma, Întrebă domnul Stein, ai primit vreo veste de la soțul tău? — Nu. Încă nu. Nu, spuse ea și adăugă cu o tristețe senină: Nu te poți baza pe el când e vorba să țină legătura cu cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Helen își ridică privirea spre mine și zâmbește cu jumătate de gură, rânjind cu buzele pline de sânge și fiere. Îmi face cu ochiul și zice: Haide, tati, că te-am făcut! Tot trupul mi se strânge într-un spasm scăldat în sudori. Helen zice: — Chiar credeai că mami ar putea să cadă în limbă după tine în halul ăsta? Și c-o să-și arunce căcatele ei de bijuterii scumpe? Râde, și sângele și soda caustică îi bolborosesc în gâtlej. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mînjite prin numai simpla rememorare a lor, de un bărbat ca el. Nu-i adevărat, bîiguie, scuturat de friguri interioare nu-i nevoie de gunoi ca să înflorim asemeni trandafirului... Ochii bătrînei, vii și frumoși, întineriți cu douăzeci de ani, se scaldă încă în viscolul de afară și doar buzele, în colțul cărora timpul a înflorit cîteva cute, se deformează lent, ca un chin prelungit, fluturînd surîsul trist: Adevărat, dar ce te faci cînd ți se toarnă gunoi în cap, ești trîntit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]