569 matches
-
îi striga: — Ce-i cu fața dumitale? O, Doamne, ce față ai în momentul ăsta! Râsul dură câteva clipe, iar fața lui Ganea într-adevăr era foarte descompusă: încremenirea, consternarea lui comică, lașă dispăruseră brusc: pălise îngrozitor; buzele i se schimonosiseră convulsiv: tăcut, crispat, cu ochi răi, concentrat, se uita la musafira care continua să râdă. De față mai era un observator, care, nici el, nu se descotorosise de muțenia aproape totală care îl cuprinsese din clipa când o văzuse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
văzut? Ce-i asta, parcă și eu l-am mai văzut într-adevăr undeva! Permiteți-mi să vă întreb: de ce ați încremenit adineaori? Există ceva la mine care îi face pe oameni să încremenească? — Hai, hai! continuă Ferdâșcenko să se schimonosească. Hai odată! Doamne, câte n-aș răspunde eu la o astfel de întrebare! Dar hai, zi-i... nătărău rămâi, prințe, dacă taci... — Și eu aș spune multe dacă aș fi în locul dumneavoastră, râse prințul spre Ferdâșcenko. Adineaori portretul dumneavoastră m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
din toate părțile. Prințul se albi la față. Cu o privire ciudată și plină de reproș, se uită drept în ochii lui Ganea; buzele îi tremurau și se străduiau să spună ceva; un zâmbet ciudat și cu desăvârșire nepotrivit le schimonosea. — Da, pe mine mă puteți lovi... dar pe ea... oricum n-o să vă las!... spuse el încet, în cele din urmă; însă nu mai rezistă, îi eliberă mâna lui Ganea, își acoperi fața cu palmele, se duse într-un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
numai pentru că au caleașcă proprie. Și-s destui cei cu caleașcă... Și prin ce mijloace... Într-un cuvânt, Ferdâșcenko nu mai rezista deloc și se întărâtase brusc, uitând chiar de toate și întrecând orice măsură; până și fața i se schimonosise. Oricât ar părea de ciudat, se poate să se fi așteptat la cu totul altfel de succes de pe urma celor povestite. Asemenea „gafe“ de prost-gust și această „lăudăroșenie de tip special“, cum le numise Toțki, i se întâmplau destul de frecvent lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
părere, enunță solemn Adelaida. — Care „cavaler sărman“? întrebă generăleasa, privindu-i contrariată și înciudată pe toți vorbitorii, însă, văzând-o pe Aglaia pufnind în râs, adăugă mânioasă: prostii! Care „cavaler sărman“? — Parcă e prima dată când băiețandrul ăsta, favoritul tău, schimonosește vorbele altora! îi răspunse Aglaia cu ciudă trufașă. Prin fiecare ieșire nervoasă a Aglaiei (care se mânia foarte des), aproape de fiecare dată, în pofida întregii ei seriozități și a neînduplecării aparente, răzbătea ceva atât de copilăresc, nerăbdător-școlăresc și rău disimulat, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
el cine știe de ce. Kolea hohotea și jubila. Aglaia se supără, nu glumă, și se făcu de două ori mai frumoasă. O prindeau foarte bine fâstâceala și ciuda pe propria ei persoană pentru această fâstâceală. — Parcă puține cuvinte ți-a schimonosit, adăugă ea. — M-am bazat pe propria dumitale exclamație! strigă Kolea. Acum o lună frunzăreai Don Quijote și ai exclamat că nimic nu-i mai grozav decât „cavalerul sărman“. Nu știu la cine te-ai referit atunci: la Don Quijote sau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bun decât toți, mai blând decât toți, mai inteligent decât toți! Aici sunt oameni nedemni să se aplece și să ridice batista pe care ai scăpat-o acum... De ce te umilești și te consideri mai prejos decât ei? De ce ai schimonosit totul în ființa dumitale, de ce nu ai pic de mândrie? — Doamne, cine s-ar fi gândit la asta? plesni din palme Lizaveta Prokofievna. — Cavalerul sărman! Ura! strigă frenetic Kolea. — Taci!... Cum de îndrăznește cineva să mă jignească aici, în casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
săreau cam în grabă de pe buze, dar care fuseseră de mult pregătite și chibzuite, încă de pe vremea când nimeni nu și-ar fi putut nici în vis imagina întrevederea de acum; cu privirea înveninată, urmărea efectul spuselor ei pe fața schimonosită de emoție a Nastasiei Filippovna.) Vă amintiți, continuă ea, că atunci mi-a scris scrisoarea aceea; spune că știți de scrisoare și chiar ați citit-o, nu? Scrisoarea m-a făcut să înțeleg totul și am înțeles bine; nu demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o face Constantin Virgil Negoiță este renunțarea la semnele diacritice (în Împotriva lui Mango), ceea ce mi se pare o alegere comodă și iresponsabilă, chiar dacă și alții au renunțat la diacritice, fiindcă fenomenul poate avea consecințe nefaste asupra viitorului limbii române, schimonosindu-i-se natura de limbă fonetică, sau și mai rău conservându-i-o într-o ortografie aberantă. Dar să revin la ceea ce interesează, în primul rând. D-l Negoiță nu se arată, totuși, inocent în demersul său, ci suficient de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
socialist, inginerul e un „tehnic” încuiat și cu inimă rece. Vom vedea genul acesta de secvență în zeci dintre filmele anilor următori. Viața nu iartă (1959) sau O fosilă ciudată Presiunea dictaturii comuniste îi poate face pe cineaști să se schimonosească în varii moduri. Dorința de a fi neapărat altfel, de a nu se înscrie în discursul artistic oficial, de a violenta cât de cât establishment‑ul cultural-ideologic, împreunată cu dorința ca filmul să „treacă” la cenzură dă naștere, de pildă
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
de rânjete animalice, dobitoci râzăreți care- i aruncă lui Vuică, năucit de lovitura mortală la cap - „De ce bei, bă ? Ce-ai servit, Cotești, Odobești ? Era sifonu’ tare ? Nu mai bea, bă, că ai să mori !”. Acesta este, indubitabil, poporul român, schimonosit de comunism, transformat în propria sa caricatură sinistră. Nu numai tovarășii cu munci de răspundere, nici noi, simplii cetățeni ai României Socialiste n- am știut să privim acest final. Așa se explică faptul că în ultimele zile ale lui decembrie
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
niște instrucțiuni și recomandări, nomenclatoare onomastice oficiale În care nu sînt numele noastre românești. Și atunci copilașii de români vor deveni, În loc de Ion, Ana, Elena etc., Ivan, Hana, Olena... Iar cei din noi care am Încercat să ne restabilim numele schimonosite pe timpul sovieticilor ne am ciocnit de atîtea opreliști, fiind supuși la atîtea umilințe, că puțini am avut forța să rezistăm pînă la capăt, adică să ne vedem numele scris corect pe pașaport. Păstrarea antroponimiei naționale devine astfel parte integrantă a
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
de pe coperți (femei goale, cu taliile fragile în ghearele unor urangutani oribili, sticlind canini mortali, asasini feroci, jucându-se cu stilete ascuțite, submarine în flăcări, vulcane azvârlind în aer trupuri sfârtecate de oameni, elefanți luând în trompă englezoaice alarmate, fețe schimonosite de spaimă și ură, schelete plutind în băi cu acid sulfuric, pisici lugubre, încovoiate pe felinare cu gaz... ), Doamna a zâmbit subțire și m-a iertat definitiv. Venisem o dată cu o lecție învățată după Xenopol și ani de zile nu m-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
niște instrucțiuni și recomandări, nomenclatoare onomastice oficiale în care nu sînt numele noastre românești. Și atunci copilașii de români vor deveni, în loc de Ion, Ana, Elena etc., Ivan, Hana, Olena... Iar cei din noi care am încercat să ne restabilim numele schimonosite pe timpul sovieticilor ne-am ciocnit de atîtea opreliști, fiind supuși la atîtea umilințe, că puțini am avut forța să rezistăm pînă la capăt, adică să ne vedem numele scris corect pe pașaport“ <footnote Mircea Pilat, Dreptul la identitate onomastică, în
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
de liceu: Hazard și Eros, Posibilitate și Probabilitate... Numai că „acum”, după o viață lungă și destul de accidentată, toate aceste „cuvinte” „Își ies cumva din fire” și, ca niște pitici cruzi și atotputernici dintr-o saga nordică, Încep să se schimonosească, să danseze și să țopăie prin fața „mea”, o simplă oglindă care, din frică sau dintr-o „tară genetică”, nu-și poate păstra claritatea, netezimea suprafeței lucioase, „se Îndoaie” când Într-un sens, când Într-altul, adică e pe rând când
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
puiul de nuc păzit în scînduri, linia păstrează stîlpii de telegraf, burți de fire pe hățișuri și pădurice, gara Gura Putnei întîi cu cinci puștani snop, cățelul de sub roți a dat un metru mai în iarbă, șapte copii cerșetori se schimonosesc de despărțire, rîdem înșirați la tren, mîna prinsă de sora cocoșată la opt-nouă ani, pe groaza graniței moartea sovieto-nazistă de la Fîntîna Albă, culmea de dincolo stă românească de dincoace, v-am înfundat-o cu pădure! încă o gospodărie încă trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
Maxim Mărturisi torul, Thomas à Kempis, Meister Eckhart, Montaigne sau Pascal. Tatăl meu încă știa pe dinafară, din liceu, versiunea grecească a Rugăciunii Domnești. Omologii lui de azi au probleme cu limba română, iar dintre limbile străine, abia dacă pot schimonosi o engleză de șlagăr pop. N aș vrea să par nostalgic, vetust, apoca liptic. Cred însă că e bine să luăm notă de mer sul lucrurilor, să ne întrebăm, la rece, ce am câștigat și ce am pierdut și, dacă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
limbaj dublu, să-ți educi copiii în așa fel încât, de mici, să deosebească, prudent, între adevă rul de-acasă și cel din afara casei. Dictatura încurajează deprinderea de a minți, de a te preface, de a-ți cenzura spontaneitatea. Dictatura schimonosește, în noi, omul întreg. Cei care, la un moment dat, nemaiputând trăi divizați, nemaipu tând accepta să fie exilați în afara lor înșiși, nemaisuferind să-și multiplice chipul până la disoluție, decid să iasă din rând pentru a se regăsi, sunt numiți
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
fie dezamăgitoare. Vrea instalarea democrației, dar reușește, adesea, să arunce asupra democrației o penumbră de suspiciune. Cu alte cuvinte, în perioadele de tranziție, bună starea capătă ceva obscen, libertatea - ceva deșucheat, iar democrația - ceva confuz. Scopuri onorabile în sine se schimonosesc pe drum, devin arbitrare și impure. De aceea, tranziția e mediul privilegiat al nostalgicilor (care optează, prin comparație, pentru un „ieri“ mai geometric) și al pescuitorilor în ape tulburi (care știu să valorifice echivocul). Între conceptele compromise, un loc aparte
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Dar sabotată de vanitate, ea nu face decât să încurce lucrurile, să înșele toate așteptările, să sporească haosul din jur. Derapajul și falimentul multor vieți se explică prin nebunia latentă a vanității. Există femei fru moase pe care vanitatea le schimonosește fizic, există premianți care ratează cariere onorabile pentru că alunecă într-un sterilizant narcisism, există cupluri care sucombă din cauza unor intratabile accese de vanitate, de țâfnă auto-complezentă (de ambele părți). Dizolvantă la nivel individual, vanitatea nu e mai puțin primejdioasă la
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
un imens portret, în mărime naturală, pe o pânză înrămată. Timur Lenk a luat lucrarea, a privit-o îndelung. S-a ridicat. Și-a încercat s-o cântărească din mai multe poziții. Și, pentru prima dată, obrazul său s-a schimonosit într-un zâmbet de satisfacție. S-a schimonosit, fiindcă cicatricea s-a încrețit și ochii au clipit de mai multe ori, căpătând strălucite culori, pe care nu le aveau prea deseori. A oprit concursul. L-a considerat încheiat. L-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
pânză înrămată. Timur Lenk a luat lucrarea, a privit-o îndelung. S-a ridicat. Și-a încercat s-o cântărească din mai multe poziții. Și, pentru prima dată, obrazul său s-a schimonosit într-un zâmbet de satisfacție. S-a schimonosit, fiindcă cicatricea s-a încrețit și ochii au clipit de mai multe ori, căpătând strălucite culori, pe care nu le aveau prea deseori. A oprit concursul. L-a considerat încheiat. L-a privit îndelung pe artistul cu rubașcă și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
date, fără nici o viziune pentru înțelesul ei; iar unele evenimente (revolte, revoluții etc.) erau privite numai din punct de vedere socialist. Împreună cu evreul Roller a editat manualul de Istoria românilor, care în anii revoluției socialiste a chinuit mintea și a schimonosit sufletul tinerilor. Dar profesorii buzoieni, în majoritate, au înțeles spiritul nostru și au apreciat orizontul cultural. Elevii buzoieni, din cauza învățământului prea la obiect, nu puteau depăși stadiile strict indicate de manualul școlar. Profesorii ploieșteni ne lămureau în ora de curs
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
punea la grea încercare rezistența și răbdarea pacientului. Apropiindu-mă cu briciul, mi s-a părut că Istrate Micescu are frisoane. Privindu-l în ochi am înțeles că frica îl stăpânea. Gura i se încleștase într-un rictus care-l schimonosea, cu mâinile încerca să se apere ca o pasăre rănită care da din aripi fără puțința de a se mai înălța. Am intuit starea lui psihică și i-am zis cu voce blajină, încurajatoare: Sunteți foarte slăbit domnule Micescu. Vă
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
și la suflet) și umflat, abia întrecând cu capul pe cei care ședeau pe scaune. Cu dezinvoltură avocățească debita tot felul de inepții, insultând trecutul de luptă națională al Mișcării Legionare și pe reprezentanții ei, învinovățind însăși credința creștină, care schimonosise gândirea lor. N-am suportat impertinența lui și m-am rugat lui Dumnezeu să-l pot înfrunta pe acest slujitor orb al stăpânirii vrăjmașe lui Dumnezeu. Te rog să încetezi. În numele cui vorbești și cine te-a împuternicit în calitate de deținut
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]