499 matches
-
Albert de Saxonia (în latină: "Albertus de Saxonia", "Albertus Parvus"), cunoscut și ca Albert din Helmstadt sau Albert von Rickmersdorf, (c. 1320 - d. 8 iulie 1390, Helmstadt) a fost un filozof german, reprezentant al scolasticii medievale, cunoscut pentru contribuțiile din domeniul logicii și fizicii. Este considerat unul din precursorii concepției identității dintre legile mecanicii terestre cu acela al mecanicii cerești. A fost un adept al teoriei impetuosului și a susținut că un corp lăsat să
Albert de Saxa () [Corola-website/Science/326129_a_327458]
-
în memoria indivizilor respectivei societați) și devine socializat în respectiva cultura. Habitus este un vechi concept filozofic, ale cărui origini se găsesc în gândirea lui Aristotel, a cărui noțiune de "hexis" („stare”) a fost tradusă prin "habitus" („habitudine, obișnuință”) de către scolasticii medievali. Cu toate acestea, "hexis" nu poate fi redusă la o simplă habitudine deoarece, chiar dacă obișnuințele pot fi puternice, ele nu se înscriu în însăși esența ființei. Doar cunoașterea profundă, autentică poate permite mobilizarea sufletului uman în toată plenitudinea sa
Habitus (sociologie) () [Corola-website/Science/322532_a_323861]
-
regelui Henric al II-lea să ofere mai multe drepturi clerului romano-catolic, dar în cele din urmă niște cavaleri ai regelui l-au asasinat. Un alt arhiepiscop celebru a fost Anselm de Aosta, unul dintre cei mai mari învățați ai scolasticii. În anul 1534, regele Henric al VIII-lea a ordonat separarea Bisericii Angliei de Biserica Romei și de papalitate, astfel fiind înființată Biserica Anglicană, una dintre primele biserici protestante. Astfel, arhiepiscopii nu mai erau supuși papei, intrând sub controlul strict
Arhiepiscopul de Canterbury () [Corola-website/Science/329648_a_330977]
-
a fi înțeleasă. Prima universitate europeană, Universitatea din Bologna, s-a preocupat în principal de studierea acestor texte. Textele dreptului roman antic nu erau foarte explicite în anumite probleme de principiu, iar interpreții juridici au socotit necesar să dezvolte metoda scolastica de comparare a textelor potențial conflictuale și a principiilor rezultante, care ar fi explicat contradicțiile aparente. Interpreții textelor antice care au activat în secolele XII-XIII precum Azo din Bologna și Accursius, erau autorii unor armonizări ample ale textelor și a
Dreptul roman în Evul Mediu () [Corola-website/Science/328655_a_329984]
-
Carol cel Mare, sfătuit de Petru de Pisa și Alcuin de York, a atras cărturari din Anglia și Irlanda și, prin decretul imperial din 787, a înființat școli în toate abațiile din imperiu. Aceste școli, de la care vine denumirea de scolastică, au devenit centre ale studiului medieval. Ioan Scotus Eriugena (c. 815 - 877), successor al lui Alcuin de York ca cap al școlii palatului, a fost un teolog irlandez și filosof neoplatonic. Este remarcat pentru traducerea și comentariile la lucrarea lui
Filosofie medievală () [Corola-website/Science/335003_a_336332]
-
renaștere a studiului în secolul 11, ce a datorat mult redescoperirii gândirii grecești prin traducerile arabe și contribuțiile musulmane precum "Despre suflet" de Avicenna. Perioada dintre începutul secolului 11 și mijlocul secolului 14 este cunoscută ca 'medievală mijlocie' sau perioada 'scolastică'. În general, există un acord că aceasta a început cu Sfântul Anselm de Canterbury (1033-1109), filosof italian, teolog și oficial bisericesc, care este cunoscut ca autorul argumentului ontologic în favoarea existenței lui Dumnezeu. Secolul 13 și începutul secolului 14 sunt în
Filosofie medievală () [Corola-website/Science/335003_a_336332]
-
a început cu Sfântul Anselm de Canterbury (1033-1109), filosof italian, teolog și oficial bisericesc, care este cunoscut ca autorul argumentului ontologic în favoarea existenței lui Dumnezeu. Secolul 13 și începutul secolului 14 sunt în general văzute ca perioada de apogeu a scolasticii. Începutul secolului 13 a fost martorul culmii recuperării filosofiei grecești. În Italia și Sicilia și, în cele din urmă, în restul Europei, s-au răspândit școli de traducere. Cărturari precum Adelard de Bath au călătorit în Sicilia și lumea arabă
Filosofie medievală () [Corola-website/Science/335003_a_336332]
-
pe rațiune și argumentare și a fost unul dintre primii care au folosit noua traducere a lucrării epistemologice și metafizice a lui Aristotel. Aceasta a fost o detașare semnificativă de gândirea neoplatonică și augustiniană care a dominat în mare măsură scolastica timpurie. Aquino a arătat cum este posibil să preiei mult din filosofia lui Aristotel fără să cazi în „erorile” comentatorului Averroes. La începutul secolului 20, istoricul și filosoful Martin Grabmann a fost primul cărturar care scris lucrări despre elementele dezvoltării
Filosofie medievală () [Corola-website/Science/335003_a_336332]
-
a arătat cum este posibil să preiei mult din filosofia lui Aristotel fără să cazi în „erorile” comentatorului Averroes. La începutul secolului 20, istoricul și filosoful Martin Grabmann a fost primul cărturar care scris lucrări despre elementele dezvoltării neîntrerupte a scolasticii și a văzut în Toma de Awuino un răspuns și o dezvoltare a gândirii, mai curând decât un tot organic și unic. Deși lucrările în germană ale lui Grabmann sunt numeroase, doar Toma de Aquino (1928) este disponibil în engleză
Filosofie medievală () [Corola-website/Science/335003_a_336332]
-
a gândirii, mai curând decât un tot organic și unic. Deși lucrările în germană ale lui Grabmann sunt numeroase, doar Toma de Aquino (1928) este disponibil în engleză. Oricum, gândirea lui Grabmann a fost utilă pentru toată înțelegerea modernă a scolasticii și a rolului esențial a lui Aquino. Toate ramurile principale ale filosofiei de azi au fost parte a filosofiei medievale. De asemenea, filosofia medievală era răspândită pe cele mai multe teritorii unde au locuit filosofii păgâni ai Antichității, în special Aristotel. În
Filosofie medievală () [Corola-website/Science/335003_a_336332]
-
chestiunile care definesc subiectul filosofiei religiei au primit configurație în Evul Mediu, în formele pe care le recunoaștem azi. Filosofia medievală are caracter teologic. Printre subiectele discutate în această perioadă sunt: După 'redescoperirea' Metafizicii lui Aristotel la mijlocul secolului 12, mulți scolastici au scris comentarii despre această lucrare (în special de Aquino și Scotus). Problema universalelor a fost una dintre principalele probleme care au captivat acea perioadă. Alte subiect sunt: În filosofia naturală și filosofia științei, filosofie medievali au fost infuențați în
Filosofie medievală () [Corola-website/Science/335003_a_336332]
-
actualizare a empirismului tradițional, adaptat la noile progrese în logică a matematicianului german Gottlob Frege. Filosofia modernă începe cu René Descartes și dictonul său „Cuget, deci exist”. La începutul secolului 17, cea mai mare parte a filosofiei era dominată de scolastică, scrisă de teologi și bazată pe Platon, Aristotel și scrierile creștine timpurii. Descartes afirma că multe doctrine metafizice predominant scolastice erau fără sens sau false. Pe scurt, a propus începerea filosofiei de la zero. În lucrarea sa cea mai importantă, "Meditație
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
perioade începând cu antichitatea greco-latină, considerată a fi piatră de temelie în formarea conștiinței și civilizației europene. Hanafi distinge cinci etape principale în formarea conștiinței culturale europene pe care le prezintă dintr-o perspectivă istorică: mării părinți ai bisericii și scolastica (reprezentanți Augustin și Toma d’Aquino, din secolul I până în secolul al XIV-lea), reforma religioasă și Renașterea (secolele al XV-lea și al XVI-lea), raționalismul și iluminismul (secolele al XVII-lea și al XVIII-lea), pozitivismul și știința
Hassan Hanafi () [Corola-website/Science/331736_a_333065]
-
abația de călugărițe a fost fondată în 874 de către regina Richilde, a doua soție a lui Carol Pleșuvul (nepotul lui Carol cel Mare) și de către Carol Pleșuvul. În abație, la 6 iunie al acelui an, au fost depuse moaștele Sfintei Scolastica, sora Sfântului Benedict de Nursia. Însă aceste moaște au fost uitate și „redescoperite”, prin revelație divină stareței abației abia pe la sfârșitul scolului al XI-lea. Vândută ca bun național în timpul Revoluției Franceze, abația a fost distrusă la începutul secolului al
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
mai subzistă decât câteva vestigii: spitalul (1629), care adăpostea și o farmacie, marea casă a prepoziților, casa capelanilor (1634), fabrica de bere, grajdul de vaci, moara (cu nișele care odinioară conțineau statui ale Fecioarei cu Pruncul, Sf. Benedict și Sf. Scolastica), cât și mai multe puțuri și pivnițe, și, intact, în întregime, pe o lungime de vreo treizeci de metri, zidul de incintă crenelat, înalt de 6 metri, care delimita întreaga mănăstire. Patruzeci de starețe, cel puțin, ar fi condus, de-
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
rugăciune de 40 de ore. Tot cucernica noastră stareță a instituit expunerea [Sfântului Sacrament] în ziua de reînnoire a voturilor, care se face la Juvigny în a opta zi a lui iunie, pentru că este sărbătoarea Strămutării fericitei nostre maici Sfânta Scolastica.” Alături de cor, această capelă era închisă printr-o balustradă din lemn la înălțimea de sprijin și acoperită cu lemn, ca și acesta, cu lambriuri identice. Cuprindea un altar, o masă în formă de scrin cu marmură, un confesional și un
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
lambriuri identice. Cuprindea un altar, o masă în formă de scrin cu marmură, un confesional și un pupitru transportabile. Ocaziile de sărbătorire a „marii sfinte Scolastica patroană și tutelară a abației” fuseseră multiplicate de către cea „care a luat numele de Scolastica când și-a depus votul de viață de mănăstire”... La îndemnul său, călugărițele se rugau în fața raclei care conținea osemintele acesteia, și, în momentele de „primejdie, ea expunea brațul victorios al acestei mari sfinte pe altarul corului călugărițelor... Ea a
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
său, călugărițele se rugau în fața raclei care conținea osemintele acesteia, și, în momentele de „primejdie, ea expunea brațul victorios al acestei mari sfinte pe altarul corului călugărițelor... Ea a pus să se compună o liturghie specială pentru ziua sărbătorii [sfintei Scolastica] și o alta pentru ziua Strămutării sale... Ea a obținut un ordin de suspendare a lucrului în ziua sărbătorii acestei mari sfinte în burgul Juvigny și în toate satele care aparțin abației. A pus să se compună și să se
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
astăzi dispărută, era ornată cu trei nișe (în fotografie lipsesc unele statui): sus, o "Fecioară cu Pruncul" înconjurată de 2 îngeri aflați în adorație, îngenuncheați pe console, și, de o parte și de cealalta a ușii, "Sfântul Benedict" și "Sfânta Scolastica". Se ajungea acolo pe niste scări cu ușă centrală încadrată de două ferestre și deasupra căreia se afla inscripția: „Doamna Marie Alexis Madeleine de Vassinhac Imécourt a dispus să fiu făcută în anul 1746 sub conducerea D[omnului] Simon Maucomble
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
a discutat pe temă relației în A Tratise Concerning the Principles of Human Knowledge în 1710, deși terminologia era deja cunoscută. Conform „Dictionarului de filozofie și logică” a lui Antony Flew, expresiile au fost introduse pentru prima dată în perioada scolasticii târzii ca traduceri pentru doi termeni tehnici din teoria artistotelica a cunoașterii. Immanuel Kant, filosof german al secolului XVIII, a fost un susținător al combinării dintre teoria raționalistă și empiristă. Acesta afirmă că „daca orice cunoaștere a noastră începe cu
A priori și a posteriori () [Corola-website/Science/332716_a_334045]
-
109-133). El își exprimă părerile cu deplină libertate, de exemplu despre opinia lui Augustin de Hippo cu privire la problema predestinării, sau despre ideile cu privire la Sfântă Treime ale scriitorilor anteniceeni. Opera să conține o colecție bogată de documente. Pétau a exagerat greșelile scolasticii; dar el a apărat-o de acuzațiile formulate de Erasmus. În "Dogmata", după ce a prezentat istoria fiecărei dogme, el a adăugat respingerea noilor erori dogmatice. Stilul său a fost amar în scrierile sale polemice; el a fost mai blând în
Denis Pétau () [Corola-website/Science/336689_a_338018]
-
Apar două mari direcții în ceea ce privește raportul dintre politică și religie. Deși intolerantă față religia greco-romanilor, Biserica Catolică asimilează elemente ale ideologiei antice, cum ar fi filozofia platonică și aristoteliană (prin intermediul bizantinilor și arabilor) și jurisprudența romană. Astfel apar "patristica" și "scolastica", concepții religioase despre lume, care nu posedă un caracter unitar și care se constituie ca două mari perioade în gândirea politică și religioasă medievală. Patristica este prima perioadă a gândirii creștine (secolele I - al VIII-lea) care a avut ca
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
face distincția celor două cetăți: "cetatea terestră" și "cetatea cerească". Autoritatea consta din: După Augustin, istoria regimurilor politice se supune voinței divine, existând o contradicție între legea naturală și cea pozitivă, iar imperiul ar trebui să fie supus moralmente Bisericii. Scolastica este a doua perioadă din evoluția doctrinei creștine, când sunt introduse elemente din filozofia greacă, perioadă în care are loc confruntarea dintre cultura europeană religioasă și gândirea laică medievală. În lucrările sale, "Summa Theologiae" și "De regno" (sau "De regimine
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
cele inspirate de Aristotel) reprezintă o anticipare a Renașterii. Susținea că autoritatea, deși vine de la Dumnezeu, trebuie să treacă prin popor: "omnis potestas a Deo, per populum", deci doctrina tomistă se apropie de o viziune democratică. Un alt reprezentant al scolasticii este Dante Alighieri. În lucrările sale, "Despre monarhie", "Banchetul", "Divina Comedia", supune discuției raportul dintre stat și Biserică. Omul este o ființă socială, cetățean al lumii, responsabil pentru faptele sale, iar statul apare ca urmare a predeterminării naturii în raport cu forțele
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]