776 matches
-
Park studenților săi (cf. Adler și Adler, 1998, p. xii: go out and get your hands dirty in real research). A-ți "murdări mâinile în cercetarea reală", la propriu și la figurat, însemna renunțarea la teoretizarea abstractă, cu puternice tente scolastice, elaborată din chilia academică circumscrisă de restul societății prin zidurile (fizice și/sau simbolice ale) campusului universitar. Însemna, totodată, abordarea abruptă, fără mănuși, a ceea ce în epocă morala publică aprecia ca fiind "mizeria socială" sau "focarele de infecție" din interiorul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
repercutează negativ asupra medicinii actuale, a cărei sorginte trebuie căutată În lacunele procesului instructiv educativ și rezidă de fapt În cele 7 păcate pe care autorii le sumarizează În ordinea lor firească: 1. selecția prin eșec la admitere; 2. Învățământ scolastic după notițe și o slabă dotare a laboratoarelor; 3. lipsa opțiunilor facile la absolvire; 4. lipsa modelelor didactice; 5. lipsa idealurilor profesionale; 6. lipsa evaluării; 7. lipsa inițiativei În autoperfecționare. Prin urmare, acolo unde banca Încă izolează, hamalul inteligenței (memoria
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
zeii precreștini, preferându-l îndeobște pe Dionysos aureolat de Apollo, zeu în care vedea vitalismul anunțător al Supraomului, căci omul post-dionisiac ar fi fost vlăguit de mila creștină. Nietzsche trăia față de creștinism o idiosincrasie nebuloasă, datorată, în bună măsură, teologiei scolastice supraviețuinde. Într-un fel, Heidegger va urma un traseu similar cu al lui Nietzsche, căci în deconstrucția metafizicii el va produce trecerea de la Sein la Dasein, o trecerea echivalentă cu a înaintașului său de la Dumnezeu la Dionysos. Oare deconstruind metafizica
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
față de postmodernism, care lucrează doar cu conceptul lumii în sine, amenințată, astfel să-și piardă transparența de lumen. Pentru teologia ortodoxă a Părintelui Stăniloae, lumea, în diversitatea ei, nu este unitară ontologic, ca în metafizicile tradiționale și ca în teologia scolastică. El confirmă filosofiile diferenței sau arheologia și genealogia lui Foucault. Nefiind ontologică, unitatea lumii este întotdeauna dialogică. Acest aspect profund îl apropie pe Părintele Stăniloae de viziunea lui Emmanuel Lévinas din Tolalité et Infini (1961), cu a sa curbură a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
mult Părintele Stăniloae asupra dogmei unui Dumnezeu-Persoană. Din unitatea ontologică în Ființă (Sein), Părintele Stăniloae ajunge la unitatea ontologică în Dasein, demers foarte apropiat de al lui Heidegger. La ambii, prețul e o deconstrucție, una în plan teologic (vizând teologia scolastică supraviețuindă), cealaltă în plan metafizic. Deși omul modern e scindat, în el stăruie, arheal, unitatea spirituală în Duhul Sfânt, al Treimii. Iar omul e capabil de comuniune și cu natura, care e multiplă și dispersată. Omul dă centralitate naturii, echilibrând
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Secolul al XVIII-lea a adâncit, în Europa, o falie puternică între creștinism și lume. Vinovățiile trebuie egal împărțite, dar e cert că Biserica se depărtase cam de mult de doctrina "simfoniei" care făcuse gloria creștinismului patristic din Bizanț. Teologia scolastică, indulgențele și Inchiziția au determinat marile zguduiri ale Reformei. Estimp, ortodoxia cunoștea și ea, fără a i se compromite unitatea ecumenică, nuanțări naționale care au dus, în cele din urmă, la autocefalii. Firește, nici aici n-au lipsit ereziile. Cert
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
evident, a pus capăt reprezentării în raportul dintre cuvinte și lucruri. Și Foucault poate înclina spre teza lui Vattimo și a altora că vechea paradigmă se asociază cu metafizica și cu teologia. Foarte probabil, cu metafizica tradițională și cu teologia scolastică, dar mi se pare riscant să pui pe același plan teologia și metafizica. Vattimo o face și consideră o flagrantă eroare să-l interpretăm, de pildă, pe Heidegger dinspre teologie, cum a procedat Christos Yannaras. În orice caz, tot ce
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
interzicând culturii accesul transmodernist al cunoașterii, oare nu o invităm pe aceasta la abandonul lui Dumnezeu, așa cum a și făcut cultura postmodernistă? Neîndoielnic. Cred că nota cea nouă de maniheism gnoseologic în teologia transmodernistă e reflexul invers al tradiției teologice scolastice, care a dominat Occidentul și care a fost resusucitată ca teologie postmodernistă în contra apofatismului pentru care optase teologia negativă de la Karl Barth încoace. Dar am văzut cum geniul teologic al Părintelui Stăniloae a depășit antinomia apofatic/catafatic într-un spirit
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
din Franța. În atitudinea Sabinei se distinge un simultan protest împotriva kitsch-ului ideologico-estetic comunist, dar și la adresa metafizicii și teologiei occidentale. E, desigur, solidarizarea cu critica radicală produsă de Nietzsche la adresa creștinismului. Filosoful german, însă, confunda creștinismul cu teologia scolastică occidentală, necunoscând profunzimile teologiei patristice. Sabina poate să culpabilizeze teologia cu aceleași păcate ale kitsch-ului pe care le atribuie ideologiei comuniste. Asemenea confuzie s-a făcut și se face încă dinspre postmodernitate. Sabina știe că extremele duc inevitabil la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
este cu totul opus codurilor de conduit] moral] și ritualurilor practicate prin forță convenționalismului. Atunci când o tradiție devine prea stufoas] în reguli, coduri și proceduri, „metodă” se poate transforma într-un „scop” în sine. În plus, prolifica orientare filosofic] și scolastic], pe care a cunoscut-o tradiția indian] dup] Buddha, a eclipsat într-o oarecare m]sur] tradiția profund meditativ] inițiat] de c]tre acesta. Astfel, maeștrii Zen recurgeau la istorioare, paradoxuri, parabole și exerciții meditative numite koans pentru a șocă
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și a sintetizat produsele geniilor n]scute în secolul al XIII-lea, și cea a umaniștilor care au ținut cont de Antichitatea clasic] și au privit înainte înspre un viitor politic de natur] laic]. îi. De la p]rinții bisericii la scolastic] Primele origini postclasice ale filosofiei medievale rezid] în perioada patristic] a creștinismului, în scrierile p]rinților Bisericii. Aceste opere au fost scrise între secolele al II-lea și al V-lea de c]tre înv]ț]tori religioși care au
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
legate de conținutul și caracterul logic al conceptelor morale. (Partea a patra a acestui volum este dedicat] metaeticii.) În secolele al XI-lea și al XII-lea s-au înregistrat schimb]ri în aceast] privinț] deoarece a început dezvoltarea metodei scolastice de cercetare. „P]rintele” scolasticii a fost Sfanțul Anselm, arhiepiscopul de Canterbury, cunoscut ca fiind cel care a introdus „dovadă ontologic]” a existenței lui Dumnezeu. În secolul al VI-lea, Boethius a afirmat c] anumite idei, chiar și unele principii
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cu ocazia unor evenimente publice observabile. Ultima presupunere sugereaz] o soluție diferit]: a nega faptul c] intențiile agentului sunt, în mod necesar, obiecte private, si a accepta c] acestea sunt uneori deschise evalu]rii. Cel mai mare filosof medieval și scolastic, Sfanțul Toma din Aquino, s-a n]scut cu optzeci de ani dup] moartea lui Abélard. Doar cei care au depus efortul de a înțelege filosofia Sfanțului Toma pot s] aprecieze corect limită sistemului s]u și capacitatea minții sale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Suárez. El a fost poate cel mai distins dintre toți ibericii tomiști, deși, în timp ce era un mare comentator al Sfanțului Toma din Aquino, ambițiile sale treceau dincolo de a relua prezentarea înv]ț]turilor „Doctorului angelic”. Propria să sintez] a filosofiei scolastice provenea din ideile metafizice ale lui Ockham, iar acest fapt l-a determinat s] îmbr]țișeze o perspectiv] în care voința agentului și cea a lui Dumnezeu joac] un rol important în determinarea valorii morale a conduitei. Poate c] cel
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c] cel mai semnificativ, din punct de vedere istoric, al operei lui Suárez este acela de a fi canalul prin care filosofia moral] tomist] a devenit accesibil] în întreaga Europ], pentru toți cei care nu au fost educați în tradiția scolastic], inclusiv cei care, precum Hugo Grotius (1583-1645), au fost extrem de ostili asociațiilor religioase specifice, dar care, totuși, deseori f]r] s] știe, au dezvoltat o perspectiv] moral] similar] cu cea a scolasticii catolice. Mult mai apropiat poziției teologice a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Leon Scridon, I. Rebreanu (unchiul lui Liviu Rebreanu), Vasile Al-George, Octavian Moisil, Nicolae Tanco, Z. Macrea, Ion Gheție ș.a. În ciuda accentuării regimului opresiv, spre sfârșitul secolului al XIX-lea societatea își revigorează activitatea în misiunea sa de „întregire a studiilor scolastice” ale elevilor. Pentru atingerea acestui scop se punea accent pe „cetirea jurnalelor literare, deprinderea în declamarea de poezii alese și opere atât originale, cât și traduceri”, îmbogățirea fondului bibliotecii cu reviste și cărți cu profil literar sau științific, în limba
VIRTUS ROMANA REDIVIVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290583_a_291912]
-
să judecăm totul În mod critic. Abia pe această bază putem Încerca să Încropim răspunsuri, cu prudență, cu trudă, cu luciditate, cu ezitări. A existat, poate, și o vreme când școala oferea certitudini. Dar acel tip de Învățământ se numea scolastică și a Înflorit În Evul Mediu. Sau a purtat denumirea de materialism dialectic și istoric și formata creiere pe vremea socialismului biruitor. Că ne place sau nu, acele timpuri au trecut, și noi trăim sub o altă zodie, care va
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
cuprins în "literatură - adică filozofia existentă, în formă conceptuală sistematică, în afara literaturii, dar care poate fi aplicată literaturii, care poate fi ilustrată sau întruchipată în literatură. In acest sens, în opera lui Dante, adevărul îl reprezintă teologia catolică si filozofia scolastică. Concepția lui Eliot despre poezie în relația ei cu "adevărul" pare a avea, în mod esențial, această natură. Adevărul este apanajul gânditorilor sistematici ; iar autiștii nu sunt asemenea gânditori, deși pot încerca să fie, dacă nu există filozofi a căror
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
biserică, În școală și administrațiune. Chiar abandonarea ortografiei etimologice, susținută de fostul său colaborator Timotei Cipariu, În favoarea ortografiei fonetice se explică tot prin interesul pentru cultivarea limbii române la un tineret a cărui limbă de circulație era limba germană. Pracsa scolastică i-a demonstrat pînă la evidență că cu un abeceu lipsicios ca cela latinesc, care nu Înfățișează toate sonurile actuale ale graiului românesc și carele necesită pre Învățăcei să citească pe gîcite și să scrie pe nimerite nu putea spori
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
măsuri trapeutice adecvate momentului respectiv. Fiecare stadiu de boală este caracterizat prin: prezența mai multor sindroame (exprimate dominant), o conduită terapeutică specifică, o anumita evoluție și complicații specifice. Deși aceasta împărțire este mai mult teoretică și are un caracter evident scolastic ea trebuie cunoscută. Astfel boală arșilor evoluează în patru stadii: Stadiul I = șocul postcombustional (zilele 1-3); Stadiul ÎI = perioadă dismetabolica metaagresională (zilele 4-21); Stadiul III = perioadă chirurgicală (zilele 22-60); Stadiul IV = șocul cronic. 15.7.4.1. Stadiul I ( zilele
Capitolul 15: ARSURILE. In: Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Conf. Dr. Teodor Stamate, Dr. Dragoş Pieptu () [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1223]
-
apăsătoare impusă de lecție, de manual, de album sau ierbar: ghiocel presat - / tot mai apăsătoare-i / singuratatea. Fără a reface conexiunea cu ființele aievea, reintegrîndu-te într-o experiență a comuniunii, nu vei fi decît un ghiocel uscat, presat de însingurarea scolastică. Cu sau fără știință, autoarea asimilează teme și consonanțe întîlnite deja în haiku-ul românesc pe care le prelucrează deocamdată într-o manieră mai curînd suavă: primii dințișori - / și mugurii se deschid / atât de încet.. Încetineala și zăbava, prevestesc însă
Frumuse?ea trecerii by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/83678_a_85003]
-
și o știință independente, autonome, de sine stătătoare. Descartes este cumva și ultimul mare reprezentant al tradiției. Reluarea discuțiilor asupra ideilor din Meditații ascunde grija lui de a nu perturba dogmele teologiei catolice.) Filosofia cartesiană mai păstrează elemente din paradigma scolastică, de pildă revelația divină și preocuparea centrală pentru problema nemuririi sufletului din Meditații.) Apoi Principiile, de o “sublimă profunzime și superbă naivitate”, sunt prezentate sub forma manualelor scolastice, expunerea fiind făcută în paragrafe scurte, nenumerotate și însoțite de un titlu
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
nu perturba dogmele teologiei catolice.) Filosofia cartesiană mai păstrează elemente din paradigma scolastică, de pildă revelația divină și preocuparea centrală pentru problema nemuririi sufletului din Meditații.) Apoi Principiile, de o “sublimă profunzime și superbă naivitate”, sunt prezentate sub forma manualelor scolastice, expunerea fiind făcută în paragrafe scurte, nenumerotate și însoțite de un titlu explicativ .) Așadar, metafizica lui a fost atunci și este și acum, cu o parte a ei , tradițională, fără a fi însă și tradiționalistă. Respigînd scolastica și autoritatea Școlii
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Inchiziția se afla pe creasta ultimului ei val de putere, astfel că pedepsea cu ardoare maximă orice “abatere” sau “greșeală” față de filosofie și teologie. După înșelătoarele izbînzi ale Renașterii, Franța secolului al-XVII-lea recăzuse în absolutism : Pe atunci a clătina tradiția scolastică însemna a zgudui autoritatea regală. Întrucât filosofia se confunda cu statul, statul era brațul ei lumesc.”) Renașterea despre care A. Pleșu afirma că “stă prost cu filosofia” căci “filosofia lucrează cu universalul, iar Renașterea e o epocă a individualului”) a
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
astfel încât “marii creatori ai veacului, sublimează Ncesitatea în Valoare.” ) La acest moment de început al epocii moderne, nevoia dezvoltării practice este încă dublată de nevoia dezvoltării spirituale a persoanei, de dorința de a înlocui rămășițele unui spirit muribund, respectiv speculațiile scolastice și silogismul sterp, cu o rațiune autonomă, riguroasă, cu finalități practice, din care se va naște un ideal obsesiv, cel al certitudinii. Tocmai această însoțire încă armonioasă a concretului, a materiei cu spiritul, pe care o găsim ilustrată emblematic în
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]