860 matches
-
începu să râdă. Era un râs pe care nu și-l cunoscuse până atunci, un hohot continuu, cristalin, irezistibil, pe care, chiar dacă ar fi încercat, nu și-l mai putea opri. Începuse să se plimbe prin fața oglinzii, descoperind necontenit alte scorburi și alte stânci, și liane cu flori nemaiîntîlnite și, printre ele, siluete neverosimile ale invitaților, cu paharele de șampanie (înalte cât o cizmă sau largi cât găleata) în mână, având în mijlocul lor jilțul în care se odihnea, hieratic, Generăleasa, și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
oră și jumătate aterizați la Praga, Într-o altă țară. Într-o altă țară comunistă, dar comunistă fără Ceaușescu, așa că lucrurile arată altfel. Cum arată lucrurile În Cehoslovacia? Fenomenal. Căscați ochii de parcă ați fi niște animale mici ieșite dintr-o scorbură, ușor stîngaci, trăgînd după voi valize spre stația de autobuz. Asta e... Asta, cum ar veni, e... Asta e o... e o țară comunistă? Întrebarea e retorică și nu-ți permiți să-i dai glas, pentru că de unde veniți voi nu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
văzut pe pămînt. Era ― se poate spune și așa ― un Întuneric lăsat prin testament de un orb. Jucam pe scripeți nașterea nașterii poemului dintr-o femeie balneară, pisînd, din cînd În cînd, În pumnii de copil iluziile lumii, În vreme ce din scorbura visului poemul grohăi ca un Dumnezeu satisfăcut. Asta e sigur... Mă răsturnasem și eu odată-n pat cu una din alea pe care femeie cu greu poți să o numești, atît de firavă c-o dezbrăcă doar răsuflarea mea, i
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
o casă ? - Da, de ce, tu nu ai? - Nu! - Răspunse spiridușul. - și unde locuiești? - Păi, cei ca mine nu au nevoie de casă, trăim sub cerul liber. - Și dacă plouă? - Foarte simplu! Cei ca mine ne căutăm un adăpost într-o scorbură de copac, o vizuină goală de vulpe. „Fără casă ? Gândi piticul. Asta nu e viață, ai nevoie de un adăpost unde să te încălzești iarna, unde să-ți ții proviziile, unde să stai atunci când plouăăă.” - știi... eu trăiesc singur
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
erau acoperite cu smocuri de iarbă și licheni. De fapt, era singura vegetație adevărată în tablou. Și copacul și zarea pe care se profila el se scăldau în aceeași ariditate. Undeva între ramurile goale și aproape scheletice se afla o scorbură care putea fi și cuib de pasăre și culcuș de șarpe. Totul părea ars, existând într-un timp de cenușă, întocmai ca în locul unde mă găseam acum. Vă imaginați, prin urmare, uimirea cu care am auzit deodată un cuc strigîndu-și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să ne ascundem plini de emoție sub pletele misterioase ale sălciilor care ne păstrează taina în jocul nostru de-a ascunselea; tot tu ești cea care ne dă doar note bune - atunci când alergăm pe plajă, atunci când am descoperit o nouă scorbură în salcâmul vechi din dealul viei, atunci când am prins în mână trifoiul cu miros de verde - crud, atunci când mă cațăr piatră cu piatră pe fiecare colțișor al podului vechi de la răscrucea satului, sau atunci când mă plimb pur și simplu sub
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
eram încredințat că mă încónjură un basm. Se isca o zână albă și un popor de gângănii cu rubine strălucite în ochi care îi aținteau bețigașul cu care ea zămislise această vrajă... Doream atunci s-aud glasul necuvântătoarelor și mormăitul scorburilor din sălcii. Deodată mi-au ieșit în cale doi moșnegi. Glasurile lor domoale se auzeau de departe. În miezul umbrei felinarul lor pâlpâia un cerc cretos. Bătrânii zeflemiseau pe-un leneș. - Pesemne a strâns mìșună de parale, ca șoarecii grâu
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
un castravete, două ouă fierte și puțină sare, legată cu ață într-un colț al șervetului de cânepă. Restul alimentelor mi le procuram singur din pădure: ciuperci, pe care le frigeam pe jar, zmeură, afine, mure, alune. Câteodată, găseam în scorburile copacilor, după ce vâram în ele frunze umede scoase din foc, ca să împrăștie fum, și miere de viespi. Mai mâneam și "glojdani", niște plante dulci-acrișoare, mai înalte de obicei decât iarba, mere pădurețe și cartofi furați din câmp, copți în cenușă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
a picat dictatura, am mai scris timp de șapte ani. La concursurile literare se dădeau premii în tabere și adolescenților le plac taberele. Astea cu artiști sunt încă și mai interesante. Cunoști celebrități, faci chestii nebune, ești interesant. Ca în scorburi pline de licurici ne ascundeam, verile, în taberele astea. Am mers la facultate, am schimbat orașul și mi-am căutat reperele, cenaclurile, artiștii. În București, un scriitor celebru mi-a zis că scriu prost, i-am dat dreptate și nu
Despre scris, dar cel mai mult despre iubire. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Viviana Mușa Augusto () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1776]
-
-și studieze senzațiile. Dar anestezia care-i tulbură simțurile, îi perturbă și activitatea cerebrală. Când vederea i se limpezi din nou. constată că decorul din fața porții elevatorului se schimbase. Se afla, fără putință de îndoială, în interiorul unui arbore, într-o scorbură "naturală", nu cioplită. Lumina se strecura înăuntru printr-o deschizătură aflată ceva mai departe. Pereții scorburii erau zgrunțuroși și inegali, cu numeroase cotloane întunecate. Gosseyn ascunse distorsorul într-unul din ungherele mai ferite. Apoi, cu multe precauții, se târî către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
i se limpezi din nou. constată că decorul din fața porții elevatorului se schimbase. Se afla, fără putință de îndoială, în interiorul unui arbore, într-o scorbură "naturală", nu cioplită. Lumina se strecura înăuntru printr-o deschizătură aflată ceva mai departe. Pereții scorburii erau zgrunțuroși și inegali, cu numeroase cotloane întunecate. Gosseyn ascunse distorsorul într-unul din ungherele mai ferite. Apoi, cu multe precauții, se târî către deschizătură. Tunelul urca abrupt și se îngusta treptat. Pe la jumătatea drumului își dădu seama că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
abia dacă avea înălțimea a două staturi de om și se afla la baza uneia din crengile unui gigantic arbore venusian. Marginile deschizăturii erau foarte neregulate. ceea ce îi conferea un aspect dintre cele mai naturale. Asemănarea cu sutele de alte scorburi ale arborelui impuse o fixare de repere foarte amănunțită. Remarcase deja că într-o parte unduia o preerie nesfârșită, (situată poate chiar deasupra hangarului subteran). În partea opusă se întindea desișul pădurii venusiene. Gosseyn își fixă niște repere și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
rost avea prezentarea acestui spectacol ciudat, când deodată băgă de seamă că se petrece ceva cu unul, apoi cu un altul din arborii gigantici. Minuscule siluete omenești ― minuscule în raport cu decorul ― se revărsau în masă din tunelurile, din găurile și din scorburile enorme ale scoarței. Gosseyn privea încordat. Ajunse pe sol, siluetele se năpustiră la atac urlând. Era o priveliște insolită: se lăsau să cadă de pe crengile mai de jos ca maimuțele și aveau drept arme niște bâte scurte. La început păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
umăr la umăr, pe câmp. Peste un timp, ne-am dat seama că splendida toamnă care acoperise lumea se apropia de sfârșit; și, cum, în mlaștini, iernile sunt deosebit de aspre, ne-am pregătit pentru hibernare; am lărgit, cu mâinile noastre, scorbura, am căptușit-o cu crengile care ni se ofereau singure, n-am lăsat decât o ușă și o mică fereastră acoperite cu nuiele împletite, ca să putem deschide la nevoie, am presărat pe jos flori de câmp aproape veștejite, am săpat
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
prin mlaștini (ultima trestie dinspre nord spunea că îl zărise trecând în direcția orașului); cât despre Iason, jignit de comportarea lui din timpul scurtei noastre întâlniri, voiam să-l uit. Din când în când, în decursul rarelor noastre ieșiri din scorbură, alergam cu Zenobia pe câmp, ca să ne dezmorțim; de fapt, eu alergam pentru că ea zbura, lipită de umărul meu. O dată, când ne-am oprit să respirăm pe o movilă, i-am zărit de departe pe domnul Sima și pe Dragoș
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
-se mie, direct, ca unui întreg, în afară de clipele când îmi spunea că mă iubește neînchipuit de mult, încă dinainte de a ne fi întâlnit; venise iarna, o iarnă grea, cu viscole și cu troiene de zăpadă, pământul și crengile uscate din scorbură foșneau stins, apa din groapă abia dacă se înfiora când ne apropiam tremurătoarele buze de suprafața ei, numai din când în când se auzea pe afară, din lume, câte un urlet, pesemne viscolul, și așa mai departe, atunci tresăream și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
aduc aici, cu masă cu tot, o să mă ajute el să car masa, când trebuie, umblă, te ajută, mi l-a lăsat și mie cineva, demult, ai să-l lași și dumneata altcuiva, când o veni momentul, trebuie să mărești scorbura, să încapă și el aici, cu masă cu tot.“ „Bine, domnule Sima“, i-am spus, „o să mărim scorbura, eu și Zenobia, cu mâinile noastre, o să facem și o mică latrină, pentru Dragoș, oamenii se ajută între ei“. „Dragoș nu are
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mi l-a lăsat și mie cineva, demult, ai să-l lași și dumneata altcuiva, când o veni momentul, trebuie să mărești scorbura, să încapă și el aici, cu masă cu tot.“ „Bine, domnule Sima“, i-am spus, „o să mărim scorbura, eu și Zenobia, cu mâinile noastre, o să facem și o mică latrină, pentru Dragoș, oamenii se ajută între ei“. „Dragoș nu are nevoi fizice“, m-a întrerupt domnul Sima, „și n-o să te deranjeze deloc, stă liniștit pe masă, ca
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu mâinile noastre, eu și Zenobia, doar știi foarte bine că așa trebuie, adu-l, domnule Sima, cu masă cu tot, nu contează.“ „Atunci am să-l aduc cu masă cu tot“, a spus domnul Sima. „Când terminați de mărit scorbura, vi-l aduc, cu masă cu tot, acum trebuie să plec, se înserează, să nu vină lupii, rămâneți cu bine.“ Cât timp a durat convorbirea noastră, domnul Sima a plâns, după cum se obișnuiește în asemenea ocazii, acolo, în viscol, lacrimile
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de o crustă străvezie, ca orbii cei mari, ca Homer, de exemplu, iar noi, după ce ne-am îmbrățișat, am închis la loc fereastra făcută din nuiele. 10. Am scormonit intens, zile și nopți, cu mâinile noastre, eu și Zenobia, până când scorbura a devenit suficient de mare ca să încapă masa, atunci ne-am așezat umăr la umăr lângă fereastră, am depărtat câteva nuiele și am privit afară, peste întinderea de zăpadă; știam că se încheiase o primă etapă a imensei noastre iubiri
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mii de ani în urmă, și astăzi, în vreun cătun de munte; avea părul lung, până peste umeri, alb-gălbui, zâmbea înfiorător de blând, clătinând întruna din cap, și țopăia în zăpadă, țopăia mereu, poate de frig. I-am poftit în scorbură și ei au intrat, cu masă cu tot, abia încăpeam toți patru înăuntru. „Cam pute aici“, a remarcat domnul Sima, deși ușa de nuiele rămăsese larg deschisă. Noi nu i-am răspuns, ne uitam la Dragoș cum clătina din cap
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
totdeauna, am să mor curând.“ și domnul Sima a început iar să plângă, pentru că așa se obișnuiește în asemenea ocazii, apoi s-a apropiat de Dragoș, l-a sărutat pe frunte în mod, aș zice, solemn și a ieșit din scorbură; noi n-am închis imediat, ca să mai primenim aerul, deși se făcuse al dracului de frig; domnul Sima a rămas, plângând, în fața ușii. „Ce faci, domnule Sima ?“, l-am întrebat, „dacă nu pleci, intră măcar înapoi, vreau să închid“. „Aștept
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
lumii se ghemuise acolo, în cârpele noastre deschise, desfăcute până la soarele care probabil că mai exista și până dincolo de el, departe, atât de departe, încât distanța se pierdea, uita să mai existe, se risipea în noi, în aerul stătut al scorburii; ajunși aici, vă rog să recapitulați acele zile, să le umpleți cu tot ce știți despre dragoste, cu tot ce credeți că știți, eu nu inventez nimic, și așa mai departe. Un timp, ce-i drept, Dragoș nu ne-a
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pe dracu’!“, i-am strigat eu, bineînțeles, după ce am pus la locul ei consoana lipsă, „Care frig, ce frig ? Nu mai știi pe ce lume trăiești, ai uitat ce lucru important se petrece aici, ai uitat de ce stăm ghemuiți în scorbura asta ? Marș pe masă și altădată să nu te mai prind, că-ți rup oasele alea medievale și le dau lupilor, să le roadă“. Ce e drept, Dragoș a trecut, dintr-un salt, pe masă, firește, cu ochii deschiși; dar
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Nu vezi că plasticul ăla împuțit cu care ești îmbrăcată e rece și nici nu mă iubești măcar, dacă m-ai iubi, ai face și tu ceva ca să termin cu nervii rațiunii și cu neîncrederea asta, m-ai scăpa din scorbură, am sta și noi, ca oamenii, lângă un calorifer încălzit, ne-am plimba cu liftul sau am intra într-un magazin luminos, mi-aș cumpăra tutun irlandez, pentru pipă, nu așa, în mizerie, cu cizmele sparte și cu ciorapii uzi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]