1,046 matches
-
împarte între aceștia, în raport cu aportul fiecăruia la obținerea rezultatelor. b) La jocurile sportive: antrenorul sau profesorul principal va putea beneficia de un premiu echivalent cu cel mai mare premiu acordat unuia dintre sportivi, majorat cu până la 50%; antrenorii sau profesorii secunzi pot beneficia de un premiu de până la 75% din premiul acordat antrenorului principal." ... 21. Articolul 43 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 43 - Ceilalți specialiști și tehnicieni din cadrul colectivelor tehnice (cadre medicale medii, metodiști, cercetători, specialiști pentru pregătirea
HOTĂRÎRE Nr. 536 din 4 iulie 1996 pentru modificarea şi completarea Normelor privind reglementarea unor probleme financiare în activitatea Sportiva, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 280/1994. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/115573_a_116902]
-
realizează prin mijloace de natură suprasegmentală, când adjectivul realizează, în solidaritate cu substantivul, enunțuri nominale exclamative. Aceste enunțuri se pot înscrie, printr-o relație de incidență, într-un enunț complex sau se pot caracteriza prin autonomie. Se înscriu, ca termeni secunzi, de natură subiectivă, în desfășurarea enunțului complex sintagmele nominale situate în cazul vocativ; adjectivul poate intra cu substantivul într-o relație de dependență, dezvoltând prin aceasta funcția de atribut: „Fată frumoasă și harnică, îngrijește-mă că ți-oi prinde și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
466) În desfășurarea relației de apoziție, pronumele, de obicei în cazul nominativ, ocupă ambele poziții: termen bază: „Dar și noi, domnule anchetator, eu și Maria, va trebui să ne ferecăm perfect în existențele noastre...” (L. Fulga, p. 399) și termen secund: „Casa lor, a ei și a lui Stere, i se păru mai caldă-n seara aceea.” (E. Barbu, p. 106) În relație de incidență se situează pronumele în cazul vocativ: „O, tu, crai cu barba-n noduri ca și câlții
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se constituie în morfem distinctiv al subclasei pronumelui ordinal: al...le(a)/a...a: al patrulea/a patra Rămâne în afara acestei structuri, pronumele ordinal corespunzând pronumelui de cuantificare numerică de singular: unu - întâiul și sinonimul neologic primul, precum și pronumele neologic secundul, sinonim al pronumelui al doilea, și pronumele ultimul. Pronumele ordinal prezintă, sub aspectul structurii, trei tipuri: • simplu: întâiul, primul, secundul, ultimul • compus: al doilea etc. • locuțiuni pronominale: al nu știu câtelea, cine știe al câtelea, cel din urmă FLEXIUNEA PRONUMELUI
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acestei structuri, pronumele ordinal corespunzând pronumelui de cuantificare numerică de singular: unu - întâiul și sinonimul neologic primul, precum și pronumele neologic secundul, sinonim al pronumelui al doilea, și pronumele ultimul. Pronumele ordinal prezintă, sub aspectul structurii, trei tipuri: • simplu: întâiul, primul, secundul, ultimul • compus: al doilea etc. • locuțiuni pronominale: al nu știu câtelea, cine știe al câtelea, cel din urmă FLEXIUNEA PRONUMELUI ORDINALTC "FLEXIUNEA PRONUMELUI ORDINAL" În flexiune pronumele ordinal acualizează opozițiile categoriilor determinării, genului, numărului și cazului. Categoria determinării se realizează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
determinării, genului, numărului și cazului. Categoria determinării se realizează prin opoziția între doi termeni: determinare definită-nedeterminare, manifestată în planul expresiei prin corelația cel/Ø: Cel de-al doilea a plecat imediat./ Al doilea a plecat imediat. Pronumele neologice primul și secundul nu cunosc opoziția determinării; ele sunt caracterizate prin sensul de „determinare definită” prin însăși structura lor; -l, -a sunt concomitent mărci de pronume și mărci ale determinării definite. Acest statut al morfemelor -l și -a îl confirmă absența lor în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cel de al doilea Feminin: a...(a): a doua cea de a...(a): cea de a doua Pronumele ordinale simple realizează opoziția de gen prin morfemul pronominal precedat de dezinența înscrisă în flexiune internă: Singular: -Ø + l(M.): primul, întâiul, secundul, ultimul -ă + a(F.): prima, întâia, secunda, ultima Observații: La formele de feminin se produce amalgamarea morfemului determinării cu morfemul de gen; în planul expresiei ă (e, la întâie) este dominat de a: primă + a> prima. Plural: i + i(M.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a(F.): prima, întâia, secunda, ultima Observații: La formele de feminin se produce amalgamarea morfemului determinării cu morfemul de gen; în planul expresiei ă (e, la întâie) este dominat de a: primă + a> prima. Plural: i + i(M.): întâii, primii, secunzii, ultimii e + le(F.): întâiele, primele, secundele, ultimele Pronumele întâiul, când este precedat de morfemul determinării, ia forma dintâi și realizează opoziția de gen prin intermediul acesteia: cel dintâi/cea dintâi; cei dintâi/cele dintâi. Numărultc "Num\rul" Opoziția singular-plural este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
primele, secundele, ultimele Pronumele întâiul, când este precedat de morfemul determinării, ia forma dintâi și realizează opoziția de gen prin intermediul acesteia: cel dintâi/cea dintâi; cei dintâi/cele dintâi. Numărultc "Num\rul" Opoziția singular-plural este proprie pronumelor ordinale întâiul, primul, secundul, ultimul și locuțiunii cel din urmă. În planul expresiei, opoziția se realizează prin dezinențe, în flexiune internă, și la nivelul morfemului determinării, variind în funcție de gen: Singular: -Ø + -l(M.): primul, ultimul, întâiul -ă(e) + -a(F.): prima, ultima, întâia Plural
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
primul, ultimul, întâiul -ă(e) + -a(F.): prima, ultima, întâia Plural: -i + -i(M.): primii, ultimii, întâii -e + -le(F.): primele, ultimele, întâiele Observații: Masculinul pronumelui întâiul prezintă suprapunerea dezinenței -i, din flexiunea internă, cu i din temă: întâii. Pronumele secundul dezvoltă la masculin și o alternanță consonantică: d/z: secundul/secunzii. Pronumele ordinal întâiul, în forma dintâi, realizează opoziția singular-plural, mai ales prin intermediul morfemului cel: cel(cea) dintâi/cei (cele) dintâi. Prin același morfem realizează opoziția de număr locuțiunea pronominală
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Plural: -i + -i(M.): primii, ultimii, întâii -e + -le(F.): primele, ultimele, întâiele Observații: Masculinul pronumelui întâiul prezintă suprapunerea dezinenței -i, din flexiunea internă, cu i din temă: întâii. Pronumele secundul dezvoltă la masculin și o alternanță consonantică: d/z: secundul/secunzii. Pronumele ordinal întâiul, în forma dintâi, realizează opoziția singular-plural, mai ales prin intermediul morfemului cel: cel(cea) dintâi/cei (cele) dintâi. Prin același morfem realizează opoziția de număr locuțiunea pronominală: cel din urmă: cel (cea) din urmă/cei (cele) din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i + -i(M.): primii, ultimii, întâii -e + -le(F.): primele, ultimele, întâiele Observații: Masculinul pronumelui întâiul prezintă suprapunerea dezinenței -i, din flexiunea internă, cu i din temă: întâii. Pronumele secundul dezvoltă la masculin și o alternanță consonantică: d/z: secundul/secunzii. Pronumele ordinal întâiul, în forma dintâi, realizează opoziția singular-plural, mai ales prin intermediul morfemului cel: cel(cea) dintâi/cei (cele) dintâi. Prin același morfem realizează opoziția de număr locuțiunea pronominală: cel din urmă: cel (cea) din urmă/cei (cele) din urmă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
D.), Sunt împotriva celui de al doilea.( G.)/Datorită celui de al doilea am câștigat concursul. (D.) Observații: În limbajul popular, dativul se exprimă uneori prin morfemul proclitic lui: Am dat lui al doilea un măr. Pronumele simple întâiul, primul, secundul, ultimul realizează flexiunea cazuală la nivelul morfemului determinării (înscris organic în structura lor internă) și la nivelul dezinenței, înscrisă în flexiune internă, ambele variabile totodată și în funcție de gen și număr. Singular N.Ac.: -Ø + l(M.): primul, ultimul, întâiul -ă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspectul calității, a obiectelor denumite de substantivul determinat: „Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci.”( M. Eminescu, IV, p. 430) MORFOLOGIA ADJECTIVULUI PRONOMINAL ORDINALTC "MORFOLOGIA ADJECTIVULUI PRONOMINAL ORDINAL" Sub aspect morfologic, situații deosebite prezintă adjectivele întâiul, primul, secundul, ultimul. Spre deosebire de pronume, care conțin în planul lor semantic și în structura formelor categoria determinării (realizată ca determinare definită) ca o constantă, adjectivele se pot înscrie în sintagme nominale dezvoltând opoziția determinare (definită) - determinare nedefinită - nedeterminare, prezentând, în consecință, forme
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
primă zi etc. În aceste sintagme, adjectivul ordinal realizează opozițiile categoriale de gen, număr și caz, asemenea adjectivelor calificative, exclusiv la nivel dezinențial. Masculin N.Ac.G.D.: -Ø (singular): acest prim (întâi, secund, ultim) an -i (plural): acești primi (întâi, secunzi, ultimi) ani Feminin Singular N.Ac.: -ă(e): această primă, ultimă, întâie fată G.D.: -e: acestei prime, ultime fete Plural N.Ac.G.D.: -e: aceste/acestor prime, ultime fete Observații: Adjectivul întâia nu se întrebuințează la cazurile genitiv-dativ. Adjectivul păstrează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este un verb copulativ iar numele predicativ și subiectul au fiecare dezvoltare propozițională: „Dacă Achim are să stea toată vara la București înseamnă că el va tunde oile.” (M. Preda) Gradul de complexitate a propoziției crește atunci când propozițiile cu nucleu predicațional secund dezvoltă în interiorul lor alte nuclee predicaționale „secunde”: „Și e ciudat că tocmai ceea ce ne amenință cu moartea ne întoarce violent cu fața spre soare.” (O. Paler) Din punctul de vedere al raportului propoziție-enunț, propoziția poate fi: • independentă; reprezintă în ea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu desfășurarea reală, concretă, a actului lingvistic, cei doi termeni ocupă poziții specifice (chiar dacă, cel mai adesea, alternabile) 1. termenul-bază, expresie a factorului pasiv, purtător al unei funcții sintactice prin implicarea sa directă într-o relație sintactică precedentă; 2. termenul secund, expresie a factorului activ în construirea planului semantico-sintactic al relației de apoziție, în spațiul căreia preia și extinde funcția sintactică a termenului-bază. Termenul-bază introduce termenul secund în relația sintactică în baza căreia își dezvoltă propria funcție sintactică în enunț. Termenul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se circumscrie numai categoriilor gramaticale de gen, număr și persoană, în relația de apoziție acordul atrage în sfera sa de acțiune și categoria gramaticală a cazului. Acordul în caz, însă, între termenul secund al apoziției și termenul-bază este liber. Termenul secund stă: - fie în același caz cu termenul-bază: • nominativ: „Enache, patronul, știa și el tot atât de puțin ca și noi.” (M. Eliade, 496), „Abia atunci mi-am adus aminte cine sunt: un condamnat pe care-l așteaptă o altă noapte de furtună
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Primul termen, expresie a unui plan primar al comunicării, element pasiv, constituie baza enunțării și este indispensabil ca atare autonomiei și integrității enunțului complex. Cel de-al doilea termen, factor activ în dezvoltarea relației de incidență, expresie a unui plan secund al comunicării, poate lipsi, fără consecințe asupra enunțului primar. Absența lui determină doar transformarea enunțului complex în enunț simplu, reduce adică enunțul complex la enunțul primar: „Cine sunt eu?” Absența termenului primar, enunțul de bază, poate rămâne fără consecințe asupra
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
are o sonoritate anumită, care de obicei e lux, cum se spune, și de ceea zic eu că muzica sa e pentru viitor. Numai marile ansambluri pot să realizeze un Enescu așa cum trebuie, pentru că cei 24 de prim violoniști, 18 secunzi, 14 violoncele, 12 contrabași solicitați de compozitor, vă puteți imagina ce pastă sonoră de coarde creează și cum poate să susțină această muzică deosebit de expresivă la Enescu, combinată între rafinamentul francez și lectura și construcția germană. De aceea este foarte
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_989]
-
spațiului armonic, cu pasajele sale în tonuri și tratările cromatice, care preced un scurt moment de acalmie. Figurația trilului lent, ce desfășoară o pedală ostinato pe dominanta de sol#, va îndeplini ulterior rolul de fundal sonor pentru expresia materialului tematic secund (B - măsurile 75 - 99) și, în același timp, va deține o importantă funcție sugestivă la nivelul viziunii conceptuale. În procesul de circumscriere a secțiunilor constitutive aparținând structurii macro formale, care corespund în mod coerent diferitelor faze descriptive ale viziunii conceptuale
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
circulare ale undelor ce se îndepărtează spre orizontul malurilor. Figurațiile repetitive din episodul quasi cadenza necesită evitarea neutralizării imaginii sonore printr-o tendință de opacizare, ce ar decurge din mixarea variatelor trepte armonice ale evoluției discursului. În secțiunea materialului tematic secund (B), fluiditatea arabescului expresiv al planului superior, ce derivă din uniformitatea configurației ritmice, difuzează impresia unei întinderi nemărginite de apă, a unei imense suprafețe reflectorizante, în care se „oglindește” tema în tonuri (doux et expressif - blând și expresiv), afirmată la
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
ipostaze a motivului-generator pe timpul tare al măsurii (măsurile 12, 15, 17), rezolvând conflictul statornicit anterior prin neconcordanța incidenței accentului metric cu cel expresiv al articulației. Interesant de observat este faptul că vârful tensional al exprimării () este plasat din nou pe timpul secund al măsurii datorită prelungirii valorii de durată a terței . Tema secundă a secțiunii introductive operează o animare în cadrul atmosferei generale, fapt determinat de evoluția predominantă în a planului superior, care se opune ritmului punctat din spațiul median. Episodul supune același
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
în timp ce măsura secundă tratează aceeași entitate ca apogiatură, cu accentuarea primului sunet. La nivel semantic, pauzele melodiei dobândesc un remarcabil rol expresiv prin amplasarea lor pe timpul tare al măsurii. Această circumstanță produce un transfer implicit al momentului de climax pe timpul secund al spațiului metric, fapt ce va declanșa un conflict ritmic în raport cu formula motivului ostinato. Un alt aspect interesant îl constituie concepția de scriitură care recurge la o etajare a planurilor dinamice în raport cu cele trei linii evolutive, remarcându-se modalitatea extrem de
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
al juxtapunerii contrastelor de registre. În limbajul muzical debussyst, diferențierea timbrală ce presupune activarea unor registre variate, reprezintă o modalitate esențială în facilitarea percepției și înțelegerii unui discurs sonor aparent haotic. Configurația intervalică a desenului melodic care aparține materialului tematic secund confirmă predilecția lui Debussy pentru intervalele mici. Sensul predominant ascendent al liniei melodice, cu secvențarea sa prin același interval de secundă mică, echilibrează astfel senzația obsesivă a unei „prăbușiri” iminente. La nivelul scriiturii, momentul de climax al preludiului este marcat
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]