773 matches
-
ca obiectiv impostarea vorbirii și corectarea ei, ca fluență, respectând ordinea sunetelor în silabă și a silabelor în cuvânt, dar și semnificația cuvântului, înțelegând ce semnalizează acesta din realitatea înconjurătoare. Intervine aici, teoria lui Ferdinand de Saussure cu privire la relația dintre semnificant și semnificat. Pasiunea profesională, cercetarea literaturii de specialitate și creativitatea, adaptarea procedurilor la cazul concret, mi-au adus împliniri pe caz concret și satisfacția muncii de migală, îndelung răbdătoare. Rolul învățării în dezvoltarea psihică a copilului Motto: Învățarea cuprinde achiziționarea
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
prin ea însăși. Intelectual subtil reușește după o lungă succesiune de analogii, refuzuri, accepțiuni, să comunice accesibil și clar, pentru alte spirite adevărul sensului (semnificatul) printr-un sistem de semne, adică o combinație de cuvinte, sunete sau figuri, desene etc. (semnificantul). Gândirea și limbajul se constituie simultan. C. Păunescu arată că în perspectivă sistemică .. În mod convențional orice sistem substanțial cum este individul uman, poate fi reprezentat ca o totalitate de fenomene consecutive, funcționale, corelative. În concluzie, dezvoltarea „marelui sistem” se
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
cuvântul denumește și descrie lumea; în planul vorbirii, în desfășurarea comunicării, prin intermediul unui text lingvistic (ansamblu de enunțuri sintactice, caracterizat prin unitate și coerență), cuvântul comunică despre lume. Morfemul este cea mai mică unitate lingvistică cu organizare biplană; are un semnificant (cel mai adesea realizat fonetic, dar putând avea și realizare Ø) și un semificat (un sens sau un fascicol de sensuri). Morfemul există și își realizează funcția semnificativă numai prin cuvântul din structura căruia face parte și numai prin intermediul unei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcționează ca expresie a unor sensuri gramaticale precedând sau, în situații speciale, urmând termenul purtător al sensului lexical: voi cânta (cânta-voi), foarte frumos, obraznic tare. Unele morfeme, cu structură complexă, sunt morfeme discontinue; dintre elementele din care este alcătuit semnificantul lor, unul precede morfemul lexical, celălalt îl urmează, de obicei, ca morfem conjunct; morfemul de conjunctiv este un morfem complex discontinuu, format din conjuncția morfematică să, care precede verbul și dezinența -e sau -ă, expresie a persoanei a III-a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
generală a semnului lingvistic în interiorul raportului realitate extralingvistică-gândire-limbă; sensul lor rezultă din dinamica permanentă, din interiorul semnificatului, între reprezentarea individuală a unui obiect și conceptul rezultând din situarea obiectului într-o clasă omogenă de obiecte, iar semnificația din raportul cu semnificantul: Prin aceasta, substantivele comune au un sens lexical stabil (sau relativ stabil), unic pentru toți vorbitorii unei limbi și traductibil într-o altă limbă, întemeiat pe generalitatea conceptului, și o semnificație variabilă de la un vorbitor la altul. Substantivele proprii sunt
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din care acesta s-a desprins, asumându-și-o dar fără a o mai reprezenta. Prin substantive proprii obiectul se reprezintă pe sine însuși. În consecință, substantivele proprii nu au sens4 ci numai denotat și semnificație, rezultând din raportul cu semnificantul. Denotatul rămâne stabil dar semnificația variază în funcție de vorbitor și de situația de comunicare, pe de o parte, de realizarea individuală și de raporturile în care poate intra semnificatul, pe de alta. Denotatul substantivului propriu Andrei, de exemplu, rămâne același pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
individuală și de raporturile în care poate intra semnificatul, pe de alta. Denotatul substantivului propriu Andrei, de exemplu, rămâne același pentru un grup restrâns de vorbitori care folosesc acest nume pentru o anumită persoană, dar, pe de o parte, pronunțarea semnificantului diferă în funcție de situația de comunicare, pe de alta, substantivul poate fi raportat, prin semnificant, într-o perspectivă etimologică, la sensul de ‘bărbat’ din greaca veche al substantivului comun ahdraz, prin care s-a motivat substantivul propriu Andreaz. Deosebiri semantice Având
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
propriu Andrei, de exemplu, rămâne același pentru un grup restrâns de vorbitori care folosesc acest nume pentru o anumită persoană, dar, pe de o parte, pronunțarea semnificantului diferă în funcție de situația de comunicare, pe de alta, substantivul poate fi raportat, prin semnificant, într-o perspectivă etimologică, la sensul de ‘bărbat’ din greaca veche al substantivului comun ahdraz, prin care s-a motivat substantivul propriu Andreaz. Deosebiri semantice Având numai denotat nu și sens, substantivele proprii doar denumesc obiectele, în timp ce substantivele comune le
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în interiorul celor două sisteme ale limbii, lexical și gramatical, în planul sensurilor și al formelor deopotrivă. CLASE DE VERBE ÎN SISTEMUL LEXICAL AL LIMBIITC "CLASE DE VERBE ÎN SISTEMUL LEXICAL AL LIMBII" A. CLASE LEXICALETC "A. CLASE LEXICALE" În funcție de dezvoltarea semnificantului în desfășurarea raportului dintre cele două planuri ale limbii: planul semantic și planul expresiei, în constituirea unităților lexicale verbale, inventarul verbului românesc cuprinde cinci categorii de verbe: • simple: a iubi, a visa etc. • compuse: a binecuvânta, a binevoi etc. (foarte
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stimula, a însărcina, a obliga, a îndemna, a constrânge, a invita, a despăgubi, a desperechea, a împacheta, a echilibra, a dezechilibra etc.; • verbe rezultative (verba efficiendi); o „variantă” a verbelor factitive; ele conțin în planul lor semantic și în structura semnificantului rezultatul acțiunii verbului implicit „a face” sau al altui verb cu o semantică determinată: a fărâma = a face fărâme, a găuri = a face găuri, a (se) oua = a face ouă; a doini = a cânta doine, a hori = a cânta hore
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
chiar identic, adverbul și adjectivul (calificativ sau determinativ) se disting prin natura sferei semantice pe care o particularizează: substantivală, în cazul adjectivului, verbală în cazul adverbului. Cele două întrebuințări pot fi fixate în planul paradigmatic al limbii prin termeni cu semnificanți deosebiți: bine (adverb - bun (adjectiv) sau pot fi actualizări diferite în planul sintagmatic al textului al unor acelorași termeni din planul paradigmatic al limbii: om corect (adjectiv)/scrie corect (adverb). Sub aspect deictic, adverbul se situează în sfera obiectului actului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
distinctă prin: 1. esența lor (dată de raportul expresie - sens), 2. prin locul și funcția lor în actul de comunicare, 3. prin funcția lor în structura sintactică a enunțului lingvistic. 1. Semnificația interjecțiilor nu rezultă dintr-un raport intern semnificat semnificant, ci dintr-o „confundare” a celor două componente ale semnului lingvistic, înscrisă într-un proces de convenționalizare lingvistică, de diferite grade, în trecerea complexului sonor din ordinea fizic-obiectivă în ordinea semnelor limbii. Din punct de vedere semantic (cu modul specific
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
datorită abstractizării funcției relaționale. Pronumele și adverbele relative realizează, concomitent cu rolul de elemente de relație, și funcții sintactice proprii. Funcționarea la nivel sintactic ca elemente de relație a prepoziției și conjuncției este independentă de morfologia lor (redusă la structura semnificantului), dar structura enunțului reflectă o relativă dependență de aceasta. Gradul de dezvoltare a enunțului sintactic determinat de tipul structural (constituent sintactic) prin care se realizează funcția sintactică și, în legătură cu aceasta, de termenii de bază (apartenența lor la clase morfologice: verb
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu un articol hotărât sau particulă deictică: -(u)l, -a: înăuntru ® înăuntrul în jur ® în jurul în față ® în fața Forma de masculin sau de feminin a articolului depinde de genul substantivului din structura locuțiunii (în locul, cu excepția, în fața, în jurul) sau de înscrierea semnificantului adverbului în această opoziție de gen (înăuntrul, înaintea). Prin aceasta, prepozițiile, invariabile în funcție de opoziții categoriale, la nivelul unităților singularia, se grupează în interiorul clasei în funcție de opoziții de gen la nivelul semnificantului, cu consecințe în morfo-sintaxa enunțului. Maria merge înapoia mea/noastră
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din structura locuțiunii (în locul, cu excepția, în fața, în jurul) sau de înscrierea semnificantului adverbului în această opoziție de gen (înăuntrul, înaintea). Prin aceasta, prepozițiile, invariabile în funcție de opoziții categoriale, la nivelul unităților singularia, se grupează în interiorul clasei în funcție de opoziții de gen la nivelul semnificantului, cu consecințe în morfo-sintaxa enunțului. Maria merge înapoia mea/noastră. în spatele meu/nostru. În afara acestei „variabilități” la nivelul de ansamblu al clasei, există și un termen prepozițional variabil: locuțiunea cu tot; adjectivul nehotărât tot variază în funcție de genul și numărul substantivului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
raportul semantic cu conținutul lexical al termenului care realizează o anumită funcție sintactică. (1) Recțiunea prepozițională orientează înscrierea substantivului (pronumelui) dependent în opozițiile specifice categoriilor cazului și determinării, cel mai adesea interdependente. Impun cazurile: • genitiv; prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) al căror semnificant, prin componentul final (morfologic, cel mai frecvent, sau numai fonetic) este asimilabil semnificantului substantivelor determinate prin articol definit (hotărât): asupra, deasupra, contra, împotriva, în fața, în jurul, în spatele, jurâmprejurul etc. „Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas, Abia contura triste și umbre
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
1) Recțiunea prepozițională orientează înscrierea substantivului (pronumelui) dependent în opozițiile specifice categoriilor cazului și determinării, cel mai adesea interdependente. Impun cazurile: • genitiv; prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) al căror semnificant, prin componentul final (morfologic, cel mai frecvent, sau numai fonetic) este asimilabil semnificantului substantivelor determinate prin articol definit (hotărât): asupra, deasupra, contra, împotriva, în fața, în jurul, în spatele, jurâmprejurul etc. „Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas, Abia contura triste și umbre au rămas.” (M. Eminescu) „Mâna ce te va trezi înăuntrul tău sunt eu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
împotriva, în fața, în jurul, în spatele, jurâmprejurul etc. „Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas, Abia contura triste și umbre au rămas.” (M. Eminescu) „Mâna ce te va trezi înăuntrul tău sunt eu.” (M. Eminescu) • dativ; prepozițiile de proveniență verbală sau cu semnificant nepurtând marca „determinării” de tip substantival: conform, contrar, grație, datorită, mulțumită, potrivit; • acuzativ; cele mai multe prepoziții: către, de, de la, despre, în, între, întru, pe, pentru, spre etc. În limba română, spre deosebire de celelalte limbi romanice, la nominativ și acuzativ prepozițiile nu impun
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se întemeiază structura enunțului. „Ceea ce face o propoziție - afirmă Karcevski - e introducerea unor valori de mod, de timp și de persoană - (pe care) le numim valori predicative.” 17 Componenta semantic-gramaticală se manifestă în planul expresiei prin indici categoriali, care sunt semnificanții unor semne lingvistice purtătoare de sensuri gramaticale. Morfemele de timp și de mod din structura verbului flexionat își au originea în chiar semantica gramaticală a verbului care și-a asumat predicația și reflectă raportul dintre coordonate ale comunicării lingvistice (enunțarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
erau puse în locul unde erau înhumați sfinții și martirii care aveau triplul rol simbolistic de glorificare și beatificare, de exprimare a supre‑ mei judecăți pentru cei vii, și ca o chezășie a fericirii cerești. Asistăm evident la o identificare între semnificant și semnificat, între reprezentare și reprezen‑ tat; granița dintre simbol și realitate devenind foarte labilă și indefinită. Răs‑ pândirea icoanelor a fost rapidă mai ales pentru poporul simplu atras de creș‑ tinism și ele nu mai sunt doar un obiect
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
erau puse în locul unde erau înhumați sfinții și martirii care aveau triplul rol simbolistic de glorificare și beatificare, de exprimare a supre‑ mei judecăți pentru cei vii, și ca o chezășie a fericirii cerești. Asistăm evident la o identificare între semnificant și semnificat, între reprezentare și reprezen‑ tat; granița dintre simbol și realitate devenind foarte labilă și indefinită. Răs‑ pândirea icoanelor a fost rapidă mai ales pentru poporul simplu atras de creș‑ tinism și ele nu mai sunt doar un obiect
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
dihotomie: opțiune sau necesitate? Așa s-a creat o istorie a unui sens. Însă pentru a demonstra un caracter cu specific istoric, longeviv în genere este nevoie nu doar de o argumentare empirică, ci și de o imixtiune la nivelul semnificantului pentru ca sensul să nu denote proteicul, ci rafinamentul. În acest context, este vital să apelezi la mitologie, element ce demonstrează in nucce interdisciplinaritatea, căci folosești subtil întrepătrunderea artelor, care pentru lumile arhaice sunt: „Lucruri vechi și ale anilor bătranețe”<ref
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
de La Bruyère <2> / 173 2. Izotopia discursului (legări semantice 2) / 175 2.1. Cotopie, poliizotopie, heterotopie / 175 2.2. "Le Gymnaste" [Gimnastul] de Francis Ponge <1> / 180 2.3. Fragmentul 128 din Caracterele de La Bruyère <3> / 184 3. Legări ale semnificantului / 187 3.1. De la aliterație la paralelismele gramaticale / 188 3.2. "Furia jocului eufonic" în Sonnet d'automne [Sonet de toamnă] de Baudelaire / 191 3.3. Gimnastul de Francis Ponge <2> / 196 4. Între spus și nespus: de la elipsă la
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
subiect care se adresează unui alt subiect, la bază regăsim definiția saussuriană a limbii ca stoc sau rezervor de semne-cuvinte. Nota vorbește de "termeni care stau la dispoziție în limbă" și, mai precis, de concepte (semnificat) îmbrăcate în formă lingvistică (semnificant). Definiția discursului ca legătură între concepte îmbrăcate în formă lingvistică lasă deschisă întrebarea despre natura și întinderea acestor ordonări. Nota face aluzie doar la stabilirea unei legături între semne "care așteaptă să fie puse în raport unele cu altele" și
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
ele printr-un raport de coreferință și, prin acest fapt, complementare semantic. De exemplu, Băiețelul precizează sexul bebelușului și atunci cînd apar copilul sau copilașul, identitatea referentului nu se schimbă. Relațiile semantice de coreferință sînt numite anaforice în măsura în care interpretarea unui semnificant depinde de un altul, prezent în cotextul stîng (anaforă propriu-zisă) sau în cotextul drept (cataforă)1, fără a exclude cazul referentului prezent în situație (referință contextuală sau deictic-situațională, numită exoforică). Pronumele el, de exemplu, este interpretabil ca o reluare a
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]