523 matches
-
termen lung a fost doar rareori obținută în cazurile prezentate în literatura de specialitate. Tumorile maligne diafragmatice secundare sunt consecința invaziei secundare a unui proces de vecinătate, mai rar sediu metastatic direct. Putem include aici și determinările secundare de la nivelul seroaselor pleurală și peritoneală care tapetează diafragmul. Tabloul clinic se caracterizează prin simptomatologia bolii de bază la care se adaugă suferința de la granița toraco-abdominală expusă la tumorile maligne. TRATAMENTUL TUMORILOR DIAFRAGMATICE După cum menționam mai sus, tratamentul tumorilor diafragmatice este chirurgical, la
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by LUCIAN ALECU () [Corola-publishinghouse/Science/92116_a_92611]
-
alb sidefie, rezistentă, de forma unui trunchi de piramidă, care se inseră inferior pe diafragmă, iar superior se continuă cu adventicea vaselor mari de la baza cordului. Pericardul prezintă pentru descriere două componente: pericardul fibros (sacul pericardic), situat la exterior; pericardul seros, care tapetează fața internă a pericardului fibros, și se răsfrânge pe suprafața cordului, unde poartă numele de epicard. * Funcționalitatea pericardului stabilizarea cordului în interiorul cutiei toracice prin mijloacele de fixare (ligamente) care limitează motilitatea cardiacă; protecția cordului de traumatismele mecanice și
Cordul : anatomie clinică by Horaţiu Varlam, Cristina Furnică, Maria Magdalena Leon () [Corola-publishinghouse/Science/744_a_1235]
-
aortic sau mitral). * Situație Pericardul și sacul pericardic sunt situate în compartimentul mijlociu al mediastinului inferior. * Morfologie externă Sacul pericardic sau pericardul parietal prezintă pentru descriere două foițe (fig. 2): foița externă fibroasă, numită pericard fibros (sac pericardic); foița internă seroasă formată din mezotelium (epiteliu scuamos simplu) care derivă din celomul embrionar primitiv, numită pericard seros. Cele două foițe sunt contigue la nivelul emergenței vaselor mari din sacul pericardic, stratul fibros fiind continuu cu adventicea vasculară și fascia pretraheală. Foița seroasă
Cordul : anatomie clinică by Horaţiu Varlam, Cristina Furnică, Maria Magdalena Leon () [Corola-publishinghouse/Science/744_a_1235]
-
inferior. * Morfologie externă Sacul pericardic sau pericardul parietal prezintă pentru descriere două foițe (fig. 2): foița externă fibroasă, numită pericard fibros (sac pericardic); foița internă seroasă formată din mezotelium (epiteliu scuamos simplu) care derivă din celomul embrionar primitiv, numită pericard seros. Cele două foițe sunt contigue la nivelul emergenței vaselor mari din sacul pericardic, stratul fibros fiind continuu cu adventicea vasculară și fascia pretraheală. Foița seroasă se reflectă pe suprafața cardiacă și poartă numele de pericard visceral sau epicard. Din punct
Cordul : anatomie clinică by Horaţiu Varlam, Cristina Furnică, Maria Magdalena Leon () [Corola-publishinghouse/Science/744_a_1235]
-
seroasă formată din mezotelium (epiteliu scuamos simplu) care derivă din celomul embrionar primitiv, numită pericard seros. Cele două foițe sunt contigue la nivelul emergenței vaselor mari din sacul pericardic, stratul fibros fiind continuu cu adventicea vasculară și fascia pretraheală. Foița seroasă se reflectă pe suprafața cardiacă și poartă numele de pericard visceral sau epicard. Din punct de vedere clinic, pericardul trebuie considerat ca o entitate unică conținută în sacul fibroseros. Pericardul fibros are forma de trunchi de piramidă patrulateră, turtit anteroposterior
Cordul : anatomie clinică by Horaţiu Varlam, Cristina Furnică, Maria Magdalena Leon () [Corola-publishinghouse/Science/744_a_1235]
-
mediastinali; * esofag și plex nervos periesofagian; * aortă descendentă toracică; * pleura pulmonară; *lateral * pleura mediastinală; * nervii frenici; * vase pericardofrenice; *superior * rădăcina vaselor mari; * vena brahiocefalică stângă; * nervul larigeu recurent stâng; * vena intercostală superioară stângă; *inferior * diafragm; * peritoneu; * vena cavă inferioară. Pericardul seros este format din porțiunea pericardului seros care tapetează fața internă a pericardului fibros și poartă denumirea de lamina parietală, și porțiunea ce acoperă cordul și porțiunea intrapericardică a vaselor mari, numită lamina viscerală sau epicard. * Cavitatea pericardică astfel formată, este
Cordul : anatomie clinică by Horaţiu Varlam, Cristina Furnică, Maria Magdalena Leon () [Corola-publishinghouse/Science/744_a_1235]
-
aortă descendentă toracică; * pleura pulmonară; *lateral * pleura mediastinală; * nervii frenici; * vase pericardofrenice; *superior * rădăcina vaselor mari; * vena brahiocefalică stângă; * nervul larigeu recurent stâng; * vena intercostală superioară stângă; *inferior * diafragm; * peritoneu; * vena cavă inferioară. Pericardul seros este format din porțiunea pericardului seros care tapetează fața internă a pericardului fibros și poartă denumirea de lamina parietală, și porțiunea ce acoperă cordul și porțiunea intrapericardică a vaselor mari, numită lamina viscerală sau epicard. * Cavitatea pericardică astfel formată, este o structură virtuală cuprinsă între foițele
Cordul : anatomie clinică by Horaţiu Varlam, Cristina Furnică, Maria Magdalena Leon () [Corola-publishinghouse/Science/744_a_1235]
-
tapetează fața internă a pericardului fibros și poartă denumirea de lamina parietală, și porțiunea ce acoperă cordul și porțiunea intrapericardică a vaselor mari, numită lamina viscerală sau epicard. * Cavitatea pericardică astfel formată, este o structură virtuală cuprinsă între foițele pericardului seros (parietală și viscerală) și conține o cantitate minimă de lichid ce favorizează mișcările inimii. * Sinusurile pericardice Răsfrângerea foiței (laminei) parietale în foița viscerală se face în doua zone: în jurul arterelor mari; în jurul crucii venoase a inimii. Din aceasta cauză, cavitatea
Cordul : anatomie clinică by Horaţiu Varlam, Cristina Furnică, Maria Magdalena Leon () [Corola-publishinghouse/Science/744_a_1235]
-
de artera pulmonară dreaptă; * inferior de unghiul diedru dintre atrii și arterele mari. Sinusul transvers prezintă două orificii de pătrundere: * orificiul din dreapta delimitat: * la dreapta, de vena cavă superioară; * la stânga, de aorta ascendentă; * inferior, de auriculul drept; * superior, de răsfrângerea seroasei pericardice de pe vena cavă superioară pe aorta ascendentă. * orificiul din stânga delimitat: * anterior, de trunchiul pulmonarei; * posterior, de auriculul stâng; * superior, de artera pulmonară stângă. Sinusul oblic Haller este situat posterior de atriul stâng, anterior de sacul pericardic. Porțiunea sa cea
Cordul : anatomie clinică by Horaţiu Varlam, Cristina Furnică, Maria Magdalena Leon () [Corola-publishinghouse/Science/744_a_1235]
-
pericardul; o venele pulmonare stângi; Morfologia externă a atriului stâng Elementele definitorii ale atriului stâng îl constituie cele patru vene pulmonare drepte și stângi, superioare și inferioare. Venele sunt incluse împreună cu vena cavă inferioară și superioară într-o teacă pericardică seroasă. În anumite situații la nivelul extremității stângi a atriului drept în apropierea orificiului de intrare a venei pulmonare stângi inferioare poate fi identificată o venă mică numită vena oblică a atriului stâng. Această venă drenează în sinusul venos coronar și
Cordul : anatomie clinică by Horaţiu Varlam, Cristina Furnică, Maria Magdalena Leon () [Corola-publishinghouse/Science/744_a_1235]
-
în continuitate cu celulele musculare). Epicardul este un țesut conjunctiv fibroelastic și adipos, vascularizat de către vasele coronare și inervat de către plexuri nervoase vegetative. Epicardul este limitat la exterior de mezoteliu (strat unic de celule aplatizate) care permite filtrarea unui lichid seros. Acest lichid lubrefiază și facilitează mișcările epicardului pe fața parietală a pericardului. Epicardul conține fibre colagene și câteva fibre musculare netede. Din punct de vedere structural țesutul striat de tip cardiac conține: * celule musculare cardiace numite miocardiocite de lucru (atriale
Cordul : anatomie clinică by Horaţiu Varlam, Cristina Furnică, Maria Magdalena Leon () [Corola-publishinghouse/Science/744_a_1235]
-
de la baza cordului Trunchiul pulmonar Trunchiul pulmonar are originea în orificiul pulmonar al ventriculului drept ce corespunde extern infundibulului. Primii 4cm ai trunchiului pulmonar se află în interiorul pericardului care înconjură trunchiul pulmonar și aorta, respectiv în teaca comună a pericardului seros. La originea sa trunchiul pulmonar este dispus anterior, extremitatea proximală fiind situată între vârfurile anteromediale ale celor 2 auricule. Trunchiul pulmonar trece posterior și spre stâng dispunându-se în concavitatea arcului aortic. La acest nivel se bifurcă în cele 2
Cordul : anatomie clinică by Horaţiu Varlam, Cristina Furnică, Maria Magdalena Leon () [Corola-publishinghouse/Science/744_a_1235]
-
de organe diferite, fiecare cu funcția sa „integrându-se corelativ în sistemul organismului“. Diferențierea este dată de țesuturile simple „care prin combinarea lor formează organele“. Anatomia sa descriptivă este fiziologică- funcțională. în studiul țesuturilor, Bichat discerne între sistemele: celular, fibros, seros și sinovial. Lui Bichat îi aparține conceptul anatomo- funcțional de sistem tisular întemeind histologia și tot el explică fenomenele de contractilitate, iritabilitate, toxicitate folosite de Haller. Viața, pentru Bichat, „este suma totală a funcțiilor care se opun morții“. Savantul precizează
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în porțiunea inițială a ductului salivar, la schimb cu Cl-. Ca urmare a permeabilității reduse a pereților ductelor salivare pentru apă, pe măsură ce saliva primară le străbate devine hipotonă (fig. 3). Mecanismul secretor al amilazei salivare La nivelul polului apical, celulele seroase acinare prezintă granule de zimogen care conțin amilaza salivară. Formarea granulelor de zimogen parcurge mai multe etape: enzima este sintetizată la nivelul ribozomilor reticulului endoplasmic și intră în cisternele acestuia; veziculele cu enzimă sintetizată se mișcă către aparatul Golgi unde
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2281]
-
Deși se poate realiza o rezecție hepatică nonanatomică cuprinzând fosa veziculei biliare, rezecția anatomică hepatică a segmentelor 4b și este asociată cu o sângerare mai mică intraoperatorie. STADIUL II (T3N0M0, T1-3N1M0) Pentru stadiul II - acesta incluzând leziuni T3 (tumora perforează seroasa și invadează ficatul sau alte organe adiacente cum ar fi stomacul, duodenul, colonul, pancreasul, marele epiploon sau căile biliare extrahepatice) sau leziuni T1-3 asociate cu metastaze ale ganglionilor limfatici regionali, rezultatele rezecției extinse sunt mai bune comparativ cu simpla colecistectomie
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Anca Raluca Popiţa, Nicolae Bolog () [Corola-publishinghouse/Science/92178_a_92673]
-
mai avansate decât T1a. Recomandările au variat de la o rezecție limitată de 2 cm a patului veziculei biliare până la o hepatectomie dreaptă. Obiectivul rezecției hepatice este de a asigura o margine de rezecție de aproximativ 1-2 cm, deoarece nu există seroasă la nivelul fosei veziculei biliare. Ecografia intraoperatorie poate fi de ajutor în identificarea anatomiei vasculare precum și în ghidarea rezecției hepatice. Pediculii vasculari ai segmentelor IVb și V sunt în general ligaturați în parenchimul hepatic, dar pediculii segmentului IVb pot fi
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Anca Raluca Popiţa, Nicolae Bolog () [Corola-publishinghouse/Science/92178_a_92673]
-
o involuție accentuată, este contractil, redus mult în volum, situat în întregime în cavitatea pelvină. La vacile cu parturiții distocice uterul este mărit în volum, subinvoluat, coarnele uterine sunt slab delimitate, de consistență moale, fluctuentă, ușor contractil. Secrețiile genitale sunt seroase,muco seroase cu flocoane albe sau sunt sangvinolent - ciocolatii, în cantități variabile. La 30-35 zile postpartum, involuția uterină este terminată la 70 % din vacile multipare și la 90 % din primiparele cu parturiții eutocice. Coarnele uterine sunt bine delimitate, contractile la
Fiziologia şi fiziopatologia parturiţiei şi perioadei puerperale la vaci by Elena Ruginosu () [Corola-publishinghouse/Science/1300_a_1945]
-
accentuată, este contractil, redus mult în volum, situat în întregime în cavitatea pelvină. La vacile cu parturiții distocice uterul este mărit în volum, subinvoluat, coarnele uterine sunt slab delimitate, de consistență moale, fluctuentă, ușor contractil. Secrețiile genitale sunt seroase,muco seroase cu flocoane albe sau sunt sangvinolent - ciocolatii, în cantități variabile. La 30-35 zile postpartum, involuția uterină este terminată la 70 % din vacile multipare și la 90 % din primiparele cu parturiții eutocice. Coarnele uterine sunt bine delimitate, contractile la masaj, de
Fiziologia şi fiziopatologia parturiţiei şi perioadei puerperale la vaci by Elena Ruginosu () [Corola-publishinghouse/Science/1300_a_1945]
-
și trombocitele ............................................ 97 Moleculele biologic active ........................................... 98 Interleukinele ...................................................... 98 Moleculele de diferențiere celulară. Sistemul CD ..................................................... 105 B. Formele morfoclinice ale inflamațiilor .................................. 115 Inflamațiile predominant alterative ....................................... 115 Inflamațiile parenchimatoase ....................................... 117 Inflamațiile necrotice ................................................... 117 Inflamațiile apoptotice ................................................. 119 Inflamațiile predominant exsudative .................................... 119 Inflamațiile seroase ...................................................... 120 Inflamațiile fibrinoase .................................................. 122 Inflamațiile hemoragice ............................................... 124 Inflamațiile purulente ................................................... 126 Inflamațiile gangrenoase .............................................. 129 Inflamațiile catarale ..................................................... 129 Inflamațiile limfomonocitare ....................................... 131 Inflamațiile cristaline ................................................... 132 Inflamațiile predominant proliferative .................................. 132 Inflamațiile limfohistiocitare ....................................... 132 Inflamația macrofagică ................................................ 135 Inflamațiile plasmocitare și limfoplasmocitare ........... 135 Inflamațiile eozinocitar-eozinofilice ............................ 136
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
științifice a organului sau a țesutului lezionat (peritonita, pericardita, hepatită, nefrita, etc.Ă. Face excepție inflamația pulmonilor care se numeste pneumonie și NU pulmonită, termen utilizat numai în literatura italiană. MORFOPATOLOGIA PROCESELOR INFLAMATORII 47 În cazul inflamației capsulei sau a seroasei unui organ se utilizează prefixul peri - adăugat denumirii inflamației organului afectat (perihepatita, perinefrita, perisplenita, etc.Ă. Pentru denumirea inflamației țesutului conjunctiv din jurul unui organ se utilizează prefixul pară- (paranefrită, parametrita, etc.Ă. Redam în Tabel 2.1 denumirile principalelor inflamații
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
în țesuturiă prin bogăția în proteine, inclusiv fibrinogen și fibrina. Este bogat în enzime și are reacție acidă. În contact cu aerul se poate coagulă într-o masă gelatinoasa. După predominantă diferitelor elemente sanguine, exsudatul poate fi clasificat în exsudat: seros, fibrinos, hemoragic și purulent. Exsudatul seros se caracterizează prin predominantă plasmei bogată în proteine. El se apropie cel mai mult de caracterele transsudatului și macroscopic numai coagularea proteinelor în contact cu aerul sub forma unui gel permite diferențierea. În laborator
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
inclusiv fibrinogen și fibrina. Este bogat în enzime și are reacție acidă. În contact cu aerul se poate coagulă într-o masă gelatinoasa. După predominantă diferitelor elemente sanguine, exsudatul poate fi clasificat în exsudat: seros, fibrinos, hemoragic și purulent. Exsudatul seros se caracterizează prin predominantă plasmei bogată în proteine. El se apropie cel mai mult de caracterele transsudatului și macroscopic numai coagularea proteinelor în contact cu aerul sub forma unui gel permite diferențierea. În laborator se utilizează reacția Rivalta pentru determinarea
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
2.4Ă. Exsudatul fibrinos se individualizează prin prezența și predominantă fibrinogenului în masă plasmatica extravazată, care în contact cu tromboplastina și trombina țesuturilor alterate se va transforma în fibrina. Fibrina se depune că o peliculă reticulara cenușie-gălbuie la suprafață mucoaselor, seroaselor, în marile cavități sau în spațiile de difuziune perifibrilară din țesutul conjunctiv. Exsudatului hemoragic îi este proprie predominantă în lichidul extravazat a hematiilor la mamifere și a eritrocitelor la păsări. Se pune problema: hematiile sau eritrocitele prezente în exsudat sunt
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
bursei, culoare roșie-violacee a pliurilor și histologic, fragmentarea cromatinei bursocitelor în nucleozomi punctiformi. INFLAMAȚIILE PREDOMINANT EXSUDATIVE Predominantă în țesuturile inflamate a unuia sau a altuia dintre tipurile de exsudat determina formele morfologice ale inflamațiilor predominant exsudative. Se deosebesc astfel inflamații: seroase, fibrinoase, hemoragice, purulente, gangrenoase, catarale, limfomonocitare etc. Cheville N., (1976Ă adaugă și inflamațiile cristaline din guta, intoxicația cu antigel, etc. Nu putem omite formele mixte sau de trecere: serofibrinoase, fibrinonecrotice, fibrinopurulente etc. Că un corolar al acestor tipuri, pe baza
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
unei forme sau a alteia de inflamație exsudativa pare să fie determinată pe de o parte de dezvoltarea filogenetica și ontogenetica a gazdei iar pe de altă parte de agentul etiologic. Se observă astfel o frecvență mai mare a inflamației seroase la cabaline și la carnasiere și predominantă inflamațiilor fibrinoase la taurine, ovine și suine. Virusurile așa cum am menționat, determină inflamații limfomonocitare, IOAN PAUL120 iar majoritatea bacteriilor, inflamații predominant granulocitare neutrofilice (purulenteă. Inflamații predominant exsudative → —→ mucocelulare sau descuamative → catarale —→ cataral purulente
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]