159,175 matches
-
român actual nu are doar baze politice. Baza puterii polițienești este . în primul rând . o bază economică. Ea poate fi probata, la modul empiric, luând nume de nume generalii și coloneii din poliție și armată. Conform ultimului grafic, publicat la sfârșitul anului 2000 de către guvernanți, salariul unui general este (sau ar trebui să fie) echivalentul unui salariu de profesor universitar. (Asta în cazul în care guvernul n-a operat în culise modificări ale grilei far-a se obosi să ne anunțe
Creditele neperformante și performanțele statului polițienesc by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14243_a_15568]
-
este impresionantă pentru spectator, dar, într-o societate ca a noastră nu poate avea ca efect decît permanenta marginalizare socială și profesională a celui în cauză. Aureolat de dizidența sa anticeaușistă, intens mediatizată de postul de radio "Europa liberă" la sfîrșitul anilor '80, Liviu Ioan Stoiciu ar fi putut deveni un personaj important în acești ani de nesfîrșită și bezmetică tranziție. Intransigența sa morală l-a făcut însă repede indezirabil și se poate spune, fără riscul de a greși prea mult
Stoicism postmodern by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14249_a_15574]
-
și Educației Socialiste, Comitetul Județean de Cultură și Educație Socialistă Vrancea și Cenaclul Uniunii Scriitorilor Focșani a răspuns demn, cu un argument desprins parcă din teoria identificărilor în lanț a lui Raymond Aron: "Știți cu toții că a avut loc, la sfîrșitul lunii noiembrie, un congres al PCR, nu al întregului popor român, ci al membrilor PCR! În cel mai bun caz, Nicolae Ceaușescu a fost reales secretar general în numele celor 4 milioane de membri PCR, nu în numele celor 22 de milioane
Stoicism postmodern by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14249_a_15574]
-
activiștilor de partid, mesaje strecurate printre rîndurile ziarelor și mai ales, prezența la Focșani a lui Virgil Măgureanu (de ce la Focșani?) în ultimele luni ale anului 1989 sunt elemente care demonstrează astăzi că ceva mocnea în atmosfera acelor zile de sfîrșit de an. Oricum, în toamna anului 1989 lucrurile erau clare în societatea românească. Taberele erau bine delimitate. Oamenii lui Ceaușescu în teritoriu erau cunoscuți de toată lumea, ca și scriitorii care își vînduseră conștiința pentru meschine avantaje materiale sau sociale. Contrajurnalul
Stoicism postmodern by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14249_a_15574]
-
-i explica motivele mele, cînd a apărut mama să mă roage s-o însoțesc să vîndă casa. Totuși, ea n-a pomenit deloc subiectul pînă după miezul nopții, pe șalupă, cînd simți ca un fel de revelație supranaturală că, în sfîrșit, găsise prilejul potrivit să-mi spună ceea ce era neîndoios motivul real al călătoriei sale, și începu în felul și pe tonul și cu cuvintele alese la milimetru pe care trebuie să le fi ticluit îndelung în singurătatea nopților ei fără
Gabriel García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/14237_a_15562]
-
simbolism cultic. Cît de perfect s-ar fi supus unei interpretări alegorice toate acele imagini animaliere care abundă în Cînturi!". André Gide aparține aceleiași spețe de profeți fără angajament, profeți șomeri: În versurile pe care - drept închinare - le așează la sfîrșitul «sotiei» sale, Paludes, Gide strecoară o mărturisire nu lipsită de o oarecare amărăciune: Și vom fi fost profeți fără căutare». Își amintise el, scriind aceste cuvinte, fraza amară a lui Ioan Botezătorul «eu sînt vocea celui care strigă în pustiu
Pornind de la literatura franceză(II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14251_a_15576]
-
slobozesc averse, a unor grohotișuri care se surpă zgomotos în avalanșe. "Neseriozitatea" sa (vaticinară!) ar trebui, tocmai ea, luată în serios: "Ideile lui Céline! Cum să le ia cineva cu adevărat în serios? Dar a fost vreodată un profet al sfîrșitului lumii luat cu adevărat în serios? Soarta profetului adevărat ca și a celui fals, știm, este moartea. Apocalipsa pe care o revelează îl înghite. Profetul nu este doar Prezicătorul celor viitoare, ci Văzătorul lucrurilor esențiale într-un prezent etern. Din
Pornind de la literatura franceză(II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14251_a_15576]
-
altceva te face să visezi la groaza scriitorului de o agresiune diafană. Nu tulbura, oare, suavul parfum insinuant, singurul miros de bună mireasmă spirituală pe care, învăluit în fumigațiile din peștera lui, și-l îngăduia pustnicul?...". Evident, speculația asupra demoniei sfîrșitului de ciclu istoric reflectat în opera lui Beckett devine, pe asemenea coordonate, deja previzibilă. Cu o acribie integratoare, eseistul își inaugurează considerațiile pornind de la Thomas Mann (paragraf al unei "istorii estetice a Diavolului"): "Diavolul lui Thomas Mann, în Doktor Faustus
Pornind de la literatura franceză(II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14251_a_15576]
-
al materiei literare încă fierbinți; or, reacțiile la ceea ce face el ies tot de aici. Pe scurt, e o motivație în plus pentru efortul, destul de mare, de a citi în fiecare săptămână o carte pentru a scrie despre ea. În sfârșit, să mai spun că mai am, la acest "punct", două bucurii. Una apare atunci când primesc de la un scriitor de valoare o carte cu o dedicație ieșită din tiparul amabilității convenționale. A doua poate părea nițel deplasată, dar nu e: sun
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
scrisul lor, sar la bătaie"? Cei care confundă schimbul de opinii și de idei cu ciomăgeala, ciomăgarii adică, sunt relativ puțini și izolați. De aici provine și ura lor, expresie a spiritului primar agresiv despre care vorbea Marin Preda. În sfârșit, nu cred că eu am devenit "un tip incomod pentru mulți". E drept, nici foarte "comode" nu sunt unele dintre cronicile mele. Dar am, cel puțin deocamdată, sentimentul că ceea ce fac/ scriu eu e "prizat" de mulți, nemeritat de mulți
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
de ieri, ci de atunci cînd a pornit pe drumul, mereu suitor pentru el, al artei sculpturale. E pilduitoare în acest sens o întîmplare pe care maestrul Ion Irimescu mi-a povestit-o nu de mult, într-o dimineață de sfîrșit de noiembrie, în atelierul său din București, din strada Pangratti. Își amintea de începuturi, de vremea cînd era profesor în învățămîntul secundar, la Slatina. Plecase cu puțin calabalîc, dar cu hotărîrea de a lucra. Își luase cu dînsul pînă și
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
și oficierea în altarul artei. Și asta se întîmplă din tinerețe și pînă azi, cînd meșterul se apropie de patriarhala vîrstă de 96 de ani. Așa a fost posibil să ajungă el însuși un patriarh al artei românești. Acasă La sfîrșit de februarie 2000, într-o duminică, mă aflam în cuibul lui Ion Irimescu, la Fălticeni, în odăițele unde-i este acum sălașul în preajma muzeului ce-i poartă numele. De puțin timp se încheiase ceremonia în care primise Ordinul Steaua României
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
de exercitare a unui control." * Ne întoarcem la ziarul Adevărul care se ocupă de unul dintre cele mai controversate personaje ale ultimelor zile, Radu Opaina, fost "șef al Federației Asociațiilor de Proprietari din România", devenit mai mare peste RADET: "Pe la sfîrșitul anului 2002, un anume domn Radu Opaina spunea că angajații RADET București nu sînt decît o adunătură de neisprăviți care nu știu altceva decît să bată dopuri de lemn în găurile conductelor. În ianuarie 2003, același Opaina declară că RADET
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14267_a_15592]
-
centrul orașului, două lumi diferite din care una trebuie să dispară. Căci nu se plimbă decât tinerii entuziaști, ieșiti de la clubul de marxism-leninism, și înfrânții istoriei, "trădătorii" supraviețuind încă dincolo de limita mizeriei, aflați într-o bejenie fără șansă și fără sfârșit. Nici o înduioșare, nici o temperare de ton, nici o retractare a afirmațiilor nu tulbură traiectoria simplă și onestă a dezvăluirilor simenoniene. Retorica dublă a lui Gide și a lui Istrati nu funcționează aici. Lui Simenon îi sunt indiferente și promisiunile luminoase ale
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
buni. Acest fapt a exercitat o presiune constantă asupra criticii. Revizuirea nu e altceva decît încercarea de a controla evoluția canonică. Deruta criticii ar fi catastrofală: revizuindu-se (și revizuind), ea încearcă să oprească fuga pămîntului literar de sub picioare. În sfîrșit, s-a ivit și ideea că întreaga dezbatere este inutilă, într-o lume complet dezinteresată de revizuiri și de tot tacîmul. Iertat să-mi fie cuvîntul, dar ideea cu pricina e o prostie. Niciodată astfel de lucruri n-au interesat
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
prin consecințe, doar cu momentul Renașterii. Secvența II Tot acum și tot ca o consecință directă a primului război mondial, România și, la scară mică, însăși familia Baba, traversează cîteva experiențe unice. Anul 1918 n-a adus cu sine doar sfîrșitul războiului, după atîția ani de nenorociri și de privațiuni, ci și o nouă configurație a Europei și o nouă distribuție a centrelor de putere. La sfîrșitul lui 1918, Transilvania, Banatul și Bucovina, desprinse din Imperiul Austro-Ungar, își proclamau unirea cu
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
familia Baba, traversează cîteva experiențe unice. Anul 1918 n-a adus cu sine doar sfîrșitul războiului, după atîția ani de nenorociri și de privațiuni, ci și o nouă configurație a Europei și o nouă distribuție a centrelor de putere. La sfîrșitul lui 1918, Transilvania, Banatul și Bucovina, desprinse din Imperiul Austro-Ungar, își proclamau unirea cu România, pentru ca, după doi ani, prin Tratatul de la Trianon, această hotărîre să fie recunoscută de puterile europene și să primească legitimitate juridică. Acest moment semnifică nu
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
mare forță de exprimare, precum și o mulțime de tendințe avangardiste, de spirite neliniștite și contestatare. Pe jumătate însetat de informație și de experiențe culturale autentice, pe jumătate sedus de revoltele boemei și de fervoarea căutărilor novatoare, Corneliu Baba participă, la sfîrșitul deceniului trei, la neliniștile și la gesticulațiile creatoare din jur, mai degrabă ca un observator decît ca un agent activ. Admiră necondiționat pictura lui Tonitza, Pallady, Iser și este entuziasmat de pictura lui Pătrașcu, iar acest fapt îi definește foarte
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
îndepărtat al Europei, la Narvik. Este, de altfel, o temă a cărții, poate principala temă, această dispersare și fărămițare a vieții, această învălmășire până la indistincție a celor trăite, astfel cum îi apar Sidei, eroina proeminentă a romanului, atunci când, în pragul sfârșitului apropiat, își amintește trecutul: Când deschise ochii, timpul nu mai avea măsură; era fără opreliște și se lăsa tot văzut parcă de foarte sus. Întâmplările se amestecau, aproape, departe, unele nu se mișcau din ceața aceea lăptoasă cu sticlă pisată
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
Gigi Becali a pățit ceva cînd i-a amenințat pe unul și pe altul cu bătaia ori cînd poliția i-a ridicat carnetul de conducere auto? Oare dl Gigi (prenume predestinat) Nețoiu, și el client al televiziunilor și jurnalelor de la sfîrșitul săptămînii, a pățit ceva cînd a lovit, intrînd pe contrasens, un taximetru și a plecat apoi în trombă, nerăspunzînd somațiilor a trei agenți de circulație? Nu, nimeni nu pățește nimic într-o Românie a fărădelegii legale, dacă nu cumva e
Sfînta mare nerușinare by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14294_a_15619]
-
asta, era, tot atît de cert, un leninist de tip, să-i zicem, mai natural, ca Brucan. Însă în momentul în care s-a produs cazul Palach, eu m-am scuturat de emoție și furie și am spus că este sfîrșitul relației mele cu această mișcare. Răspunsul meu a fost o criză de conștiință extraordinară și am spus că nu vreau să am nimic de-a face cu o mișcare socială care duce la asemenea dezastre umane" (p.41). Vladimir Tismăneanu
Inocenți cu mîini murdare by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14277_a_15602]
-
în discuție chestiunea crimelor comuniste în așa fel încît să nu fie lezată sensibilitatea milioanelor de oameni care au crezut sincer, au sperat și au suferit, în numele acestei utopii? Vladimir Tismăneanu oferă un răspuns indirect la această întrebare atașînd la sfîrșitul volumului superbele (chiar și din cea mai pură perspectivă literară vorbind) scrisori către Julien, unul dintre foștii camarazi de arme și de idealuri ai tatălui său. Presărate cu accente patetice, aceste scrisori îmbracă reproșurile în iubire și într-o dureroasă
Inocenți cu mîini murdare by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14277_a_15602]
-
dintre cele mai solide și remarcabile trupe de teatru, profesionistă, performantă, occidentală. Victor Rebengiuc și-a petrecut un timp alături, fidel, de marele profesor, de regizorul Radu Penciulescu în încercarea fondării și organizării Teatrului Mic, unde a și jucat la sfîrșitul anilor șaizeci, printre altele, Doi pe-un balansoar, alături de Leopoldina Bălănuță. A revenit la Bulandra, unde a rămas toată viața alături de marii actori și regizori ai trupei sau invitați, unde joacă și astăzi în Unchiul Vanea, în regia lui Yuri
VICTOR REBENGIUC, sărbătorit by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14288_a_15613]
-
Henriettei. La Viena, H. Y. Stahl a primit, se pare, o singură scrisoare de la Panait Istrati, pe care a citit-o "cu uimire, cu disperare". Scrisoarea a ars în timpul războiului, "dar o știu, cred, aproape pe dinafară. În tot cazul, sfîrșitul era cam așa: «Nu vreau să-ți dau tristețea morții mele. Nu mai am mult de trăit și e păcat să stricăm ce a fost»". Nu se știe cîte scrisori îi va fi scris Panait Istrati. Se vede însă că
O relație puțin cunoscută by Zamfir Bălan () [Corola-journal/Journalistic/14285_a_15610]
-
sunt mulțime de lucruri cari nu au cuvinte și nu pot lua viață pe petec de hârtie și pe cari trebuie să le simți. Henriette Stahl P.S.: În tot cazul îți dau și adresa din Berlin unde voi fi pe la sfârșitul lunei: Berlin W. 30. Victoria Luize Platz 8 "Pension Röhr" H. Y. Stahl
O relație puțin cunoscută by Zamfir Bălan () [Corola-journal/Journalistic/14285_a_15610]