730 matches
-
s-o fac. — Da, mă supără. — Bine, bine! Acum luminile erau Înșirate pe toată lungimea astronavei, Începând de la coada abia vizibilă, care se ridica deasupra covorului de corali. Beth se Îndrepta spre nord, către cutiile rămase nedeschise. Harry continua să sforăie zgomotos, rămas În stare de inconștiență. Norman se plimbă Încolo și-ncoace prin Cilindrul D, apoi se duse la monitoare. Ecranul clipi: SOSESC. „O, Doamne! Cum e posibil așa ceva? Nu se poate. Harry e În continuare inert. Cum e posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
singurul hublou, luminând toaleta dintr-un colț al camerei de decompresie. Lungit pe banchetă, privi În jurul său: un cilindru orizontal, lung de cincisprezece metri; câteva banchete, o masă metalică și niște scaune În mijloc, toaleta din spatele unui mic paravan. Harry sforăia În patul de deasupra lui. Vizavi, Beth dormea, cu brațul Îndoit peste față. De undeva, din depărtare, se auzeau slab glasuri de oameni. Norman căscă și se ridică din pat. Corpul Îl durea, dar, În rest, se simțea bine. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
semnau prezența și țâșneau la cumpărături. Nu-i interesau deloc dezbaterile din plen. Pe atunci nu erau traduceri simultane în toate limbile participanților. Nu toți delegații cunoșteau o limbă de circulație internațională și se plictiseau de moarte. Un delegat italian sforăia atât de zgomotos încât a fost invitat să doarmă pe hol. Alți delegați nu se puteau concentra pe parcursul unei întregi reuniuni. Căscau, răsfoiau documente, desenau, sau mai bine zis mâzgăleau hârtie și erau total absenți. Mi-am propus să am
[Corola-publishinghouse/Administrative/1486_a_2784]
-
am manglit un kil juma dă făină, care cu iel mă puteam lipsi să prânzesc. Nu-i totu lapte și miere pentru creștinu dă vrea să mă trag dă șireturi cu vipurili. Când m-am Întors dă la târguit, Capitano sforăia cât Îl ținea chimiru. Da când am suflat a doua oară dân goarnă - care relicvă am salvat-o dă la o lichidare judicioasă la Studebaker - omu s-a săltat urlând dân culcuș și a băgat cu zoru la raft două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nota, să-l Îndes În taxi și să-l distribui la șandramaua dân Burzaco? Nici nu trecuse bine luna de când filasem răbduriu cărțile, că mi-a venit cetație să mă prezant la un „edificiu propriu“, din Munro, unde știam că sforăie tigrimea ălor care calcă apăsat În S.U.P.A. noastră. Ce mai espoziție cu schepsis! Chiar În seara aia am izbutit să-mi lăfăi farurile pă eminențele cenușii care pun jaloane În viguroasa Îndustre dă cinema. Ginitorii mei, În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
gîndit cum să-și întocmească raportul care să fie scurt, clar și convingător. N-a reușit pentru că a adormit din pricina căldurii și l-a trezit controlorul în Gara de Nord. Adormise cu gura deschisă și i s-a uscat gîtul. Poate chiar sforăise, dar nu mai era nimeni în compartiment de care să-i fie jenă. A doua zi s-a .prezentat la Mihai Mihail, avînd în dosar o foaie de hîrtie pe care scrisese cîteva rînduri. Mihail l-a primit, stînd la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îi legam cu căpestrele. Mă urcam pe spinarea celui din stânga, nu complet, nu-l încălecam, dădeam piciorul într-o parte și plecam. De ce n-o luau razna? Totuși, câteodată se speriau, ciuleau urechile, băteau din picioare cuprinși de panică și sforăiau, gata s-o ia la goană bezmetică și atunci copilul de pe spinarea lor, ca o zeitate protectoare și suverană, trăgea de căpăstru și îi striga pe nume: "Zamfir, Frunza, stai!" Și îi răsuceam pe loc și îi băteam cu palma
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
cu brațele întinse prin întuneric. De această dragoste iute și pătimașă nu știu nimeni cât stătură livezile înflorite. Alexa dormea într-o fericită mulțămire, hrănit bine și alintat de muierea lui cu ochii mari și schimbători. Și când începea a sforăi în odăița împodobită cu scorțuri, Cristina îl împungea ușor c-un deget, ca să contenească. Și-n tăcere, ea se ridica-ntr-un cot și-și ațintea urechea, ca s-asculte tropotul unui căluț de munte, care trecuse vadul de pe deal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
poienari; s-a dus să-și găsească soții la Braniște; a ales și a târguit cu ajutorul lor un cal în locul Murgului. Pe acesta îl chema Șargu. Era voinic și blând. Coborând cu stăpânul său cătră apa Frumoasei, se deprinsese să sforăie și să ocolească oseminte împrăștiate, într-un loc unde fusese o întâmplare năprasnică. Câteodată Culi uita, dus de gânduri; iar Șargu îi da semn, ca să-și aducă aminte. A căzut o ploaie viforoasă la sfârșitul lui august și drumușorul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
era tot în cameră. Stătea întins în pat, cu o carte în mână, și se uita spre mine. O clipă am avut impresia că mă spionase tot timpul. Apoi a adormit. Și de abia atunci am realizat dimensiunile catastrofei. Individul sforăia îngrozitor, de se cutremurau pereții; spaima mea din totdeauna, și la școala de corecție și la spital; mi-a fost frică totdeauna să nu nimeresc lângă cineva care sforăia. Nopțile au devenit un calvar. Stăteam, cu nervii întinși, la pândă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a adormit. Și de abia atunci am realizat dimensiunile catastrofei. Individul sforăia îngrozitor, de se cutremurau pereții; spaima mea din totdeauna, și la școala de corecție și la spital; mi-a fost frică totdeauna să nu nimeresc lângă cineva care sforăia. Nopțile au devenit un calvar. Stăteam, cu nervii întinși, la pândă. Câtva timp nu sforăia. Respira liniștit. Apoi începea un concert sinistru; sforăia, șuiera, pufăia și horcăia în același timp. În clipa aceea nervii mei se aprindeau și îi simțeam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cutremurau pereții; spaima mea din totdeauna, și la școala de corecție și la spital; mi-a fost frică totdeauna să nu nimeresc lângă cineva care sforăia. Nopțile au devenit un calvar. Stăteam, cu nervii întinși, la pândă. Câtva timp nu sforăia. Respira liniștit. Apoi începea un concert sinistru; sforăia, șuiera, pufăia și horcăia în același timp. În clipa aceea nervii mei se aprindeau și îi simțeam ca pe niște mărăcini fierbinți. Tușeam tare ca să-l trezesc. El deschidea ochii și-mi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
școala de corecție și la spital; mi-a fost frică totdeauna să nu nimeresc lângă cineva care sforăia. Nopțile au devenit un calvar. Stăteam, cu nervii întinși, la pândă. Câtva timp nu sforăia. Respira liniștit. Apoi începea un concert sinistru; sforăia, șuiera, pufăia și horcăia în același timp. În clipa aceea nervii mei se aprindeau și îi simțeam ca pe niște mărăcini fierbinți. Tușeam tare ca să-l trezesc. El deschidea ochii și-mi surâdea. Doamne, cât îl uram atunci. După ce că mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
văzusem ca pe niște căței opăriți pentru că și eu mă înghesuisem printre ei. Scânceau de câte ori papa îi certa și râdeau de câte ori el făcea o glumă tâmpită. Dacă pe papa îl durea capul, toți făceau rugăciuni ca să-i treacă. Dacă papa sforăia, era semn că avea un somn bun și erau mulțumiți. Și, dintr-odată, toți deveniseră ca niște dulăi furioși. Săracul papa Formosus avea acum un cusur foarte grav. Era mort. Așa că toți se uitau la cadavrul îmbrăcat în odăjdii fără
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cele mai imprenizibile și mai iraționale. Intre timp viniseră și soțiile și toate privirile erau a țintite spre mine - milițianul civil, neânarmat și nici prea forțos, la cei vreo sută șaizeci și cinci de centimetri ai mei, față de găliganul căre continua să sforăie, ca și când s-ar fi aflat la el acasă. Mi -am făcut totuși curaj și am făcut câțiva pași, pentru a- l privi mai de aproape și nu mică a fost uimirea înso țitorilor mei când, fără să știe de ce, mi-
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
să lovească, deși nu mă mai împotriveam, eram terorizată cu totul. Nu urăsc nimic pe lume mai mult decât violența. După ce s-a zbătut în mine vreo două minute, s-a întors cu fața în sus și a început să sforăie. M-am închis în baie, m-am spălat, aveam spatele numai dungi vineții și roșii, umflate și dureroase, arătam ca dracu, tremuram toată de furie, de durere, de rușine, de ură, îmi venea să-mi pun capăt zilelelor, îmi ziceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
când în când, am nevoie și de asta, trebuie să recunosc că-mi place, deși ești cam rece. Bărbatu-meu era ca un iepure, își făcea datoria de onoare câteva minute și pe urmă îmi întorcea fundul și începea să sforăie. Cred că nu există ceva mai groaznic pe lume decât felul ăsta de bărbați, naiba să-i ia! Ești în stare? Spune-mi, ești în stare să mă suporți un timp? N-o să te agasez. O să mă vezi o dată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
despre el, e prea închis, și n-am de unde să-l apuc. E ca într-un vis pe care l-am avut de curând, umblam pe o plajă nesfârșită, nici o ființă în afară de noi, nici măcar pescărușii, doar marea verde-neagră și înspumată sforăind în apropiere și spărgându-și crestele înghețate în nisipul moale. S-a aplecat și a ridicat un vas ciudat, nu știu de unde-l scosese, din nisip sau din apă, nu-l văzusem mai înainte, cum nu văzusem nici vreun vas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
însoțit de Julien și acesta purta acel sfeșnic. Cugetă, dar nu prea mult. Băgă capul pe ușa dormitorului, se asigură că pe culoar nu era nimeni, alergă în vârful picioarelor până la ușa unei camere de serviciu și zâmbi mulțumită. Julien sforăia la intervale regulate. Și doamna contesă țopăi nerăbdătoare înapoi, în dormitor, apoi stinse lumânările, ca să le reaprindă după ce numără, cu ochii închiși, până la zece. ― Bună seara, Excelență! Femeia stătea în cadrul ușii, ținând într-o mână sfeșnicul pe care Ledoulx îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu grijă capacul stiloului său de doi dolari. Plec în fabrică să vorbesc cu șeful de echipă. Fii cu ochii în patru la lucrurile de aici. Prin lucruri, Ignatius își imagină că domnul Gonzalez se referea la domnișoara Trixie, care sforăia tare pe dușumea, în fața dulapului cu registre. — Seguro, spuse Ignatius și zâmbi. Puțină spaniolă în cinstea nobilei dumitale origini. De îndată ce șeful de birou ieși pe ușă, Ignatius introduse o coală de hârtie cu antetul firmei Levy în mașina de scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
o aduci o dată aici. Mi-ar plăcea să lucrez puțin cu ea. S-o aduc pe băbătia aia aici? Ai luat-o razna? N-am nici un chef ca cineva care îmi aduce aminte de Levy Pants să vină și să sforăie la mine acasă. O să se scape pe divanul tău. Joacă-te cu ea de la distanță. — Ce tipic, suspină doamna Levy. Nu înțeleg cum am putut să suport ani de zile un om fără inimă. Nu-i destul că ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
trebui să te întorci acasă cu autobuzul. Biroul ăsta îmi provoacă indigestie. — Bine, bine. Văd eu că nu ești dispus să dai nici un minut din viața ta oricum risipită pentru femeia aceasta. Doamna Levy o arătă pe domnișoara Trixie care sforăia sonor. Apoi o scutură de umăr. Plec, scumpa mea. Totul va fi bine. Am vorbit cu domnul Gonzalez și e încântat ca te-ai întors. — Liniște, porunci domnișoara Trixie, clănțănind amenințător din dinți. — Vino odată, altfel va trebui să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Uite ce, e păcat să-ți pierzi seara c-un individ culcat pe stradă. Nu-i decât un fel de vagabond. Nu ți-ar prinde bine să te distrezi un pic? Păși în jurul grămezii mari și albe, care gâfâia și sforăia ca un vulcan. Undeva, într-o țară imaginară, Ignatius visa o Myrna Minkoff terorizată, judecată într-un tribunal al bunului-gust și decenței și declarată vinovată. Urma să se pronunțe o sentință îngrozitoare, una care îi garanta persoanei ei fizice suferințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și tu până la băcănia din colț. Doamna Levy se întoarse și plecă pe culoarul din mijlocul camerei. Trânti ușa în urma ei și domnișoara Trixie căzu într-un somn juvenil, de parcă scăpase de apăsarea unei probleme grele. Domnul Levy o asculta sforăind și privea cum cargobotul din Monrovia intră în port și apoi se întoarce, pornind în josul apei, spre Golf. Pentru prima dată, după mai multe zile, se simțea liniștit și începu să treacă în revistă, în gând, câteva evenimente în legătură cu scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
alt loc unde auzise un limbaj similar. În curtea trăsnitului de Reilly, în urmă cu o oră. „Trebuie biciuită.“ „Mongoloidul de Mancuso.“ Deci el era totuși cel care scrisese scrisoarea. Domnul Levy se uită cu duioșie la mica acuzată care sforăia deasupra cutiei cu prăjituri olandeze. „Pentru binele general“, gândea el, „va trebui să fii declarată iresponsabilă și să mărturisești. Ești acuzată pe nedrept.“ Domnul Levy izbucni într-un hohot de râs. Cum de fusese domnișoara Trixie atât de gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]