776 matches
-
trebuia să aibă grijă, întăritoarele pe care trebuia să i le administreze, multe luni de eșecuri repetate îl învățaseră să le aprecieze eficacitatea. Singura lui sarcină, într-adevăr, era să dea ocazii favorabile acestui hazard care prea adesea nu se sinchisea decât provocat. Și trebuia ca acest hazard să se sinchisească. Căci Rieux se găsea înaintea unei fețe a ciumei care îl deconcerta. O dată mai mult, ea se silea să dejoace planurile de luptă folosite împotriva ei, apărea în locurile unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
le administreze, multe luni de eșecuri repetate îl învățaseră să le aprecieze eficacitatea. Singura lui sarcină, într-adevăr, era să dea ocazii favorabile acestui hazard care prea adesea nu se sinchisea decât provocat. Și trebuia ca acest hazard să se sinchisească. Căci Rieux se găsea înaintea unei fețe a ciumei care îl deconcerta. O dată mai mult, ea se silea să dejoace planurile de luptă folosite împotriva ei, apărea în locurile unde nu era așteptată, ca să dispară din acelea unde părea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și fugi. Se năpusti în jos pe scări, auzind strigăte noi pe fiecare palier. Toate cele optsprezece galerii ale muzeului erau jefuite. Zgomotul îl înfricoșa. Salam continuă să coboare, etaj după etaj, până când lăsă în urmă mulțimile: nimeni nu se sinchisea să vină până aici când erau atâtea de cules sus. Era departe de ei și în siguranță aici. Salam împinse o ușă, care se deschise ușor. Prin întuneric, văzu câteva cutii de acte răsturnate, conținutul lor zăcând acum pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nimic asemănător? Păstrase toate scrisorile de la tatăl lui, cu excepția celor dintîi, pe care le primise cînd era prea tînăr pentru a ști că o scrisoare se poate citi și mai tîrziu, și destul de Îndrăzneț și de Întreprinzător pentru nu se sinchisi de propriul lui trecut. Avea de gînd să citeze din scrisorile tatălui său În roman, scrisori pe care deja le pusese discret la contribuție În cărțile precedente. Recitirea lor nu fusese ceva plăcut. Tatăl lui i se destăinuise, iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
celor șase copii: „De data asta, va fi un frățior, o să vedeți“. O Înțelegeam. Avea deja cinci fete. Dar puneți-vă În locul meu! Aveam să fiu precum acei Împărați bătrîni care-și păstrează titlul, dar de care nimeni nu se sinchisește. N-ar mai fi loc decît pentru celălalt, cel mai tînăr. Îmi spuneam: „Nu trebuie să se nască! Niciodată! Niciodată!“. Iar mama n-a mai vorbit de acel frățior. Am aflat abia mulți ani mai tîrziu că suferise un avort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
unesc Înaintea căsătoriei“, scrisese el. Pe planul ăsta, eram ireproșabil. Nu mă unisem Înaintea căsătoriei. „Nefericiții nu știu că Își pregătesc o viață În care infidelitatea a deschis deja ușa. Ea le este interzisă În numele moralei. Ei Însă nu se sinchisesc. S-ar sinchisi și mai puțin dacă ar ști că cedează astfel apelului care urcă dinspre pămînt, dar dinspre un pămînt sterp unde sînt Îngropați morții“. Drace! „Unde sînt Îngropați morții“! Bossuet n-ar fi putut descoperi o exprimare mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
scrisese el. Pe planul ăsta, eram ireproșabil. Nu mă unisem Înaintea căsătoriei. „Nefericiții nu știu că Își pregătesc o viață În care infidelitatea a deschis deja ușa. Ea le este interzisă În numele moralei. Ei Însă nu se sinchisesc. S-ar sinchisi și mai puțin dacă ar ști că cedează astfel apelului care urcă dinspre pămînt, dar dinspre un pămînt sterp unde sînt Îngropați morții“. Drace! „Unde sînt Îngropați morții“! Bossuet n-ar fi putut descoperi o exprimare mai bună. Pe trotuarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
în orice legătură, să fie altminteri decât supusă. La amiază, când am făcut o pauză, obosit, și profitând de absența meșterului am luat-o de mână și am dus-o în casă, culcând-o pe un cojoc, fără să mă sinchisesc prea mult de faptul că era îmbrăcată în doliu, nici n-a crâcnit. Apoi și-a înfundat din nou pe cap pălăria de pai și și-a reluat locul pe bucata de marmură, la fel de placidă, de parcă nu se întâmplase nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în halate vișinii, uzate, decolorate de prea mult spălat. Un câine, pripășit probabil, jigărit ca vai de el, alb și cu o pată neagră între urechi, moțăia lipit de trepte, scheunând când îl lovea cineva cu piciorul. Nimeni nu se sinchisea de mine. Din ghereta lui, portarul arunca uneori câte o vorbă celor care suiau sau coborau treptele. Glumea și izbucnea singur în râs... M-am hotărât să mă duc mai întâi pe țărm. Nu mai fusesem de multă vreme la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să ne răspundă. Discuta mai departe cu câinele. Ce dracu și-or fi vorbit, nu știu, că eu n-am învățat limba câinească. Și nici când i-a strigat Anton: «Hingherule, în numele legii te somez să deschizi!» nu s-a sinchisit. Până la urmă a trebuit să plecăm. Când a venit, tăcut și îngândurat, ne-am repezit să-l luăm la rost: «Bine, omule, îți bați joc de noi? Ne lași să stăm ca proștii la ușă? De ce dracu nu ne-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
greu și mi se înmuiaseră picioarele, cine erau nemernicii care își bătuseră joc de Marta, fiindcă vroiam să-i învăț minte. Aveam, bănuiesc, un aer jalnic, de cavaler caraghios și beat care își provoca adversarii, dar pescarii nu s-au sinchisit prea mult de vitejia mea. M-au învrednicit doar cu o privire, după care n-au mai ridicat ochii din ceștile lor. Parcă nici nu existam. Parcă nici nu le vorbisem. Mă ignorau. Mă simțeam vexat de această tăcere încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
le vorbesc bătrânilor despre sala cu oglinzi. Nu mai puteam rezista să nu mă laud. Dar, bineînțeles, nu le puteam vorbi despre o sală goală. Le puteam trezi bănuiala că Bătrânul își bătuse joc de mine, că nici nu se sinchisise de persoana mea. Cine știe ce făcea Bătrânul în vreme ce sculptorul stătea ca un caraghios în fața fotoliului de răchită gol? ar fi rânjit Mopsul. Poate stătea culcat în cortul de tuareg, distrându-se pe seama lui și urmărindu-l printr-o crăpătură. Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mării, sub un cer sumbru și rece. M-am sculat să-mi pregătesc ca de obicei un ceai. Îmi tremurau însă mâinile încercând să aprind lampa cu spirt, m-am enervat și am luat o țigară fără să mă mai sinchisesc că, fumând pe stomacul gol, îmi zgândăream ulcerul. Numai gustul rău al țigării m-a silit să renunț. M-am întors în pat. Tremuram de frig, poate din cauza febrei, și am tras, grăbit, pătura peste mine. Deodată am avut sentimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Poate că ăsta e redundant. — Ghidul Idiotului pentru idioțenie? — Ghidul Idiotului pentru felație? Ochii albaștri scînteiază și ea coboară spre șoldurile lui. Membrul prea-muncit e vlăguit. Ea se bucură să savureze glandul cufundat În sevele lor amestecate și nu se sinchisește. Wakefield se relaxează. Există oare un Ghid al Idiotului pentru stînjeneală? Sau un Ghid al Idiotului pentru el Însuși? Adorm, Încurcați În cearceafuri și nu se trezesc pînă cînd ceasul de pe noptieră arată 11:30 a.m. și cineva bate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cap. — Ei bine, eu am fost! Fratele meu a fost ucis în război. Endō continuă să-i vorbească, clipind mereu din ochi, ca și cum amintirea era prea dureroasă pentru el. A început iar să plouă mărunt, dar nici măcar nu s-a sinchisit să-și ridice gulerul pelerinei. Muncitorii zilieri, în căutare de lucru, treceau pe lângă ei. Nu s-au arătat prea surprinși la vederea lui Gaston. Erau prea preocupați de perspectiva zilei respective ca să-i mai intereseze un străin care se învârtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
țigări. — Un chibrit, te rog! — Sunt lângă tine... Ai grijă să pui scrumul în scrumieră. Mama iar s-a plâns azi dimineață, mi-a spus: „Takamori crede că toată casa e o scrumieră.“ Ca majoritatea bărbaților, Takamori nu prea se sinchisea unde scutură scrumul de țigară. Totul servea drept scrumieră: vaza cu flori, borcanele cu cremă de față ale surorii lui... — Takamori. — Ce mai vrei? — Am fost cerută în căsătorie. — Zău? Cred că individul nu e-n toate mințile. — Ōkuma, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
zadar. A fost aruncat în aceeași cușcă cu ceilalți câini vagabonzi. — Săracu’ de el! Dă-i drumu’! — Ăsta n-are pic de inimă! Chelnerițele îl copleșeau cu reproșuri și insulte pe hingher, dar omul a încuiat cușca, fără să se sinchisească măcar să le răspundă. Higurashitei a ieșit în fugă pe stradă și l-a implorat pe hingher, cu glas tremurând, să-l elibereze: — Bătrâne, legea nu-ți permite să lași nelegat un astfel de câine. Uite... n-are nici măcar un lănțug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
dar de când cu legea împotriva prostituției, s-a transformat în han. Mirosul îndrăgostiților care-și petrecuseră aici nopți de desfrâu părea să mai dăinuie încă în pereți și în ușile glisante pictate cu flori și păsări. Nimeni nu s-a sinchisit să îndepărteze urmele țânțarilor striviți pe pereți. Endō stătea întins și privea în tavan, umezindu-și buzele uscate cu limba. Umbra lămpii semăna cu un liliac. Gaston își scosese și el haina și stătea lângă Endō, în cămașă. Din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și secrete. Tomoe a urcat scările ca o pisicuță. Așa proceda de fiecare dată când voia să dea buzna peste Takamori și să-l surprindă în așternut. Takamori tresărea și întindea mâna repede după cămașă, dar astăzi nu s-a sinchisit de sora lui, deși a auzit-o venind. A rămas nemișcat, cu brațele încrucișate și cu țigara în gură și privea înspre alcov. — Ce naiba s-a întâmplat de năvălești în halul ăsta? Tomoe nu era nici pe departe calmă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
aceste coline ca un cal nărăvaș. Așa, mă mulțumesc să mă uit cum, îndată ce se risipesc norii, chiparoșii încetează să mai fie posomorâți. Puțini au înțeles că acesta era adevărul pe care trebuia să-l apăr "acolo"... ― Inchiziția nu se sinchisește de un asemenea adevăr. ― Greșești. Inchiziția ne amenință tocmai fiindcă simte în dragostea noastră de viață o primejdie pentru atotputernicia ei. ― Înainte de a-l sui pe rug, lui Giordano Bruno i-au legat limba ca să-l împiedice să profereze blesteme
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
picioarele lui goale, murdare, cu bătături și cu pielea ca tovalul. - Asta nu prea se deosebește prin viața pe care o duce de Iov, dar Dumnezeul tău l-a cam dat uitării, și, după câte se pare, nu prea se sinchisește. După o noapte agitată, m-am trezit cu tot corpul plin de junghiuri. Picioarele, de îndată ce le-am vârât în încălțări, au început să mă doară și mai mult decât înainte de a le fi dat jos. Am ieșit să ne așezăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
chiar în anul acela un Tico verde și îl tot sfătuise să se ducă într-un loc bun, cu fete de consum, și întotdeauna pronunța cuvântul consum cu tot năduful pe care i-l producea amintirea Cateluței. Andrei nu se sinchisea prea mult de aspectul practic al problemei. Realmente îi plăcea să se închidă în cameră, să-și pună un film specific și apoi să se așeze pe spate în patul lui confortabil și să și-o frece fără să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
să nu mă apropii de el. - Du-te și spune-le, am zis eu în șoaptă. Eu o să rămân aici și o să țin vulturii la distanță. Am regretat imediat cuvintele care mi-au ieșit din gură. Iosif nu s-a sinchisit să-mi răspundă, dar s-a smucit și a rupt-o la fugă, ca și cum l-ar fi urmărit un lup. M-am întors cu spatele la cadavru, dar nu puteam să nu aud muștele care bâzâiau la mâinile ei și în jurul cuțitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
rămas pe jos câteva fire, sărind în afara stratului de flori îl mai auzeam cum strigă după mine, să-mi fie rușine că mai fac și gură, dar nu-i nimic, mi-a notat el numărul matricol, nici măcar nu m-am sinchisit să mă uit înapoi, știam că nu putuse să-l noteze pentru că dinadins îmbrăcasem paltonul fără numărul matricol de pe mânecă, ci am alergat spre casă, cu florile în brațe, având grijă să nu se rupă, corolele se loveau între ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
aducă la cunoștință că e bine și mândru de faptul că zi de zi reușește să depășească norma, deci nu știam nimic despre el, iar pe mama degeaba o tot întrebam de ce nu ne mai scrie tata, nici măcar nu se sinchisea să-mi dea vreun răspuns, în sâmbăta aceea, după ce, a nu știu câta oară, am găsit goală cutia poștală, am văzut că se schimbase la față, și în timp ce urcam scările, pe mama deodată a apucat-o tusea, dar atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]