4,151 matches
-
aceste întâmplări sunt semnificative. Nu sunt. Trebuie să fii Nichita Stănescu ca să dai sens unor elucubrații. Când ești doar Solo Har-Herescu, un extravagant fără grație, întâmplările abracadabrante pe care le povestești rămân ceea ce sunt și n-au nici un haz: „sorb sinele în jurul propriei axe / și astfel pauzele din mine / întâlnesc pauzele universului“; „astăzi mi-am scuturat sufletul / agățându-l pe frânghie pentru aerisire“; „zâmbetul l-am împărțit în pătrățele, / privirea am orientato spre linii drepte“; ‹ „alerg atât de repede / încât picioarele
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
petrece după decorporalizare. Un «înăuntru» activat, însă, va face posibilă întâlnirea gândirii cu adevărata «existență». Atunci interiorul se manifestă în afară, înseninat, solarizat etc.“ „Vocabula comună celor două părți (Locuri, cu majuscula explicită) este, iarăși, semnificativă, întru preumblarea Celuilalt cu Sinele, care se dovedește a fi găsirea locului, prin urmare identitatea, reunirea.“ „Prin patetica sau răceala mimată a instanței narative structuri duale, bucăți suprapuse / oglindite una în alta, se ajunge la gestica înstrăinării limbajului lume până la pierderea / înlocuirea originalului.“ În primul
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
o tristețe sfâșietoare). Celui care o comentează nu-i rămâne decât să exclame, parafrazându-l pe Eminescu: Nu credeam să-nvăț a citi vreodată o asemenea carte... Cu mana in ghips... Aflat la al cincilea volum de versuri (La poarta sinelui, prefață de Viorica Răduță, Premier, col. „Axioma“, Ploiești, 2001), Marian Ruscu continuă să se exprime stângaci, silnic și greu inteligibil. Ni-l închipuim la masa de scris, ținând stiloul cu o mână pusă în ghips. Folosită de el, fireasca și
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Târgoviște, o carte impropriu intitulată Istoria condensată a literaturii române. Titlul ei corect ar fi fost Istoria caraghioasă a literaturii române. Autorul folosește terminologia de specialitate cu emfază, într-un mod hazardat: „Dihotomia subiect-obiect în planul impresie-imagine pleacă de la considerarea sinelui. Din conștiința lor, a celor doi termeni, în care concordă superioara bucurie contemplativă avem, adeverită în adânc, în orizontul lor spectacular, desfacerea aristotelică - microcosm/macrocosm. Amprentată de conceptul de lărgire, distincție ce alunecă în pluralitate“ etc. etc. Stilul rămâne același
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
din mâna Tatălui pe când țesea cărări pentru îngeri. Coboară! Suflete, pulbere în patru vânturi, mângâierea șarpelui odată cu răsăritul soarelui, îmbrățișarea crucii în noaptea de Buna Vestire, sărutul lui Iuda în podul palmelor, răstignire! Suflete, tu porți semnul! Era după lume, sinele pată de cerneală imprimată neglijent peste un certificat A5. Era încă tânăr. 33 de ani, după unii, floarea vârstei: omul bine copt, omul bine împlinit, omul bine înrădăcinat. De-acum să-l vezi cum se rumene, cum se înalță, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o mai facă parte cu nimeni. Viermele a părăsit ochiul și osul, și pielea, și sângele. Viermele, cărare către satul bunicilor. Era vremea când viața, în esență, devine un semn de întrebare. Era timpul când retorica era o interogație a sinelui: Ce-i mai umilitor, Doamne, decât să lași pe cineva să-ți roadă sufletul, să-l molfăie și să-l scuipe prin closetele publice, la masa bogaților sau în obrazul sfinților? Ce-i mai trist decât să îngădui viermelui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
străin într-o mare minciună. Adevărul, un zar cu muchiile tocite, s-a rostogolit de atâtea ori pe partea luminoasă, încât partea luminoasă nu mai exista și totuși rostogolea cuburile știrbite de nenoroc în virtutea gravitației de a fi unul. Complicitatea sinelui de împrumut se ia precum noroiul pe ghete: Hai să ne amăgim împreună, Doamne! Să numim minciuna adevăr și să exaltăm în binefacerile lui! Deschide fereastra să respirăm adevăr cu toți plămânii: adevăr la mic dejun (o felie de lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai aude, nu se mai vede, nu se mai simte sau se dă departe, la marginea ființei, la marginea sufletului și devine propriul său spectator. De poate să se privească, o face ca la teatru, de nu, rămâne la marginea sinelui și numără: rolul copacilor de pe marginea drumului, rolul bornelor de kilometraj, al stâlpilor de telegraf, al zilelor și al nopților fiecăruia în parte îi atribuie confortul unei cifre. Rareori omul iese din transa numerelor; dacă se întâmplă să rămână pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sau răsplata cu noi, indiferent dacă suntem sau nu rezumați într-un cod de bare. Identitatea, la început, poartă semnele copilăriei, mai târziu, pubertatea conturează formele, adolescența le rotunjește, maturitatea le modelează, bătrânețea le adâncește. Viața este o vegetare a sinelui, fie că se întâmplă, pur și simplu, într-o continuă trecere, fie că există într-o nedefinire spontană. Identitatea este un periplu ce transcende dintr-un nimeni în alt nimeni. Intervalul din paranteza pătrată se numește viață, regresie în propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nelocuiri. Ne cunoaștem pentru a ne pierde, dacă nu știm să ne zăvorâm inimile. Petre, întinde-le mâna, dar nu le asculta sângele! Cunoașterea mărește intervalul între oameni. Este îndeajuns să te accepți o singură dată în acest compromis al sinelui, să-ți iei destinul în serios, să ți-l consemnezi într-o carte fantastică cu happy end și s-a zis cu vina de a fi om singur. O singură dată, și acceptarea te proiectează chiriașul propriului destin. Petre, anticarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
romanță de clopot. Lipsa rădăcinilor crucii cufundată în apa botezului sperie. Treizeci de arginți și poți abandona pentru o vreme plugul înțelenit între coaste. Inima rupe cuțite odată cu primul cântat al cocoșului. Lepădarea de sine nu-i un păcat când sinele este pustiu, când Dumnezeu a rămas în urmă cu doi pași, cu douăzeci de pași, cu douăzeci de ani de pași, iar tu încă te mai încăpăținezi să te arunci ca înecatul într-un viitor ipotetic. Tot nu te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
scris cu majuscule. Petru era mai trist decât o mie de cimitire: Mamă, mai bine mă aduceai jertfă cerului, precum Avraam pe fiul său Isac, decât să mă naști în fața abatorului! 28. Numai nebunii visează libertatea ca o evadare a sinelui. Pașii țes gratii, adâncesc capcane, împletesc lațuri, pisează sticlă. Copăcel, puiule, copăcel! În arenă s-a făcut strigare și pentru tine. Libertatea ridică ziduri, închide cercul, încuie lacăte, libertatea este o proiecție a depărtărilor. Desfaci o paranteză pătrată, te închizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
care-i ciuguleau întunericul. Despre viețuirea de obște, Petru nu avea știință. Rugăciunea, Tatăl Nostru, Crezul, Psalmul 50, bagajul său sumar de sfințenie teoretică repetat alături de bunica, seara, pe prispa casei, sub cer. Rugăciunea, nici pe departe o expresie a sinelui, rezuma frânturi de viață într-un set de formule prestabilite dogmatic. "Păcatele mele sunt fără de închipuire, cu ce fel de rugăciune, Doamne, să mă fac auzit?" striga sfântul Augustin în pustie. Pustia Mânăstirii Fântânele ridica zid în icoană. Călugări, meșteri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
colții, avea un zâmbet bălos, plastic, descompus. Dincolo de gratii, libertatea rânjea ca o lumânare topită pe mormântul spânzuratului. Petru a trăit mult prea ieftin pentru a pune preț pe ambalaje scumpe. Nejustificat era să moară mult prea scump, când în afara sinelui, dincolo de contur și de umbră, se întrupa doar singurătatea stâlpilor de telegraf. Într-o primăvară de mai, două așteptări s-au luat de mână cât să traverseze o stradă de-a curmezișul cerului, precum în vis, Carul Mare nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a ținut cât o revărsare timidă de nori, apoi noapte, imensă noapte, continuă noapte... întunericul era ca plapumă de pământ afânat. Încătușat de un scaun metalic, cu picioarele înțepenite în beton, cu umerii răvășiți într-o gravitație a absurdului, deținutul sinelui în detenția înstrăinării, deținutul înstrăinării în detenția sinelui. Nu a fost decât foarte puțin din ceea ce a visat să fie, nu mai era nimic din toate cele așteptate. Viața, o evidență a înstrăinărilor. Inutil este, Doamne, să numeri Golgotele altora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
apoi noapte, imensă noapte, continuă noapte... întunericul era ca plapumă de pământ afânat. Încătușat de un scaun metalic, cu picioarele înțepenite în beton, cu umerii răvășiți într-o gravitație a absurdului, deținutul sinelui în detenția înstrăinării, deținutul înstrăinării în detenția sinelui. Nu a fost decât foarte puțin din ceea ce a visat să fie, nu mai era nimic din toate cele așteptate. Viața, o evidență a înstrăinărilor. Inutil este, Doamne, să numeri Golgotele altora, când în sânge îți cresc răstignirile mereu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
genială, fulgerătoare. Atunci Machiavelli își scria, avar cu propriile idei, ca sub dicteul unei spaime ascunse, testamentul experiențelor culturale și politice, esența frămîntărilor spirituale ale unei ființe care și-a ratat vocația de principe. Vom examina cu prudență ipoteza proiecției sinelui în figura ideală, ajutați chiar de textele lui Machiavelli. Își recupera vocația la nivelul trăirii scriind Principele, îmbrăcat în haine de principe, în camera de lucru, înconjurat cu tomurile vechi care îi vorbeau tot despre principi. Citind cartea, fără conformism
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
tomurile vechi care îi vorbeau tot despre principi. Citind cartea, fără conformism puritan, ascultîndu-i pulsațiile interne, acea sotto voce a textului, descoperim un testimoniu care numai că nu spune: "dacă aș fi eu principele, iată ce cod aș urma...". Umbra sinelui se proiectează, paradoxal de discret și patetic în același timp, într-un text de valoare universală. Din penumbră se ivește un personaj cu chipul calităților spirituale ale lui Machiavelli, niciodată aplicate în viața politică pentru că n-a fost principe. E
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
au eliminat din scena cetății și care, complexați și vicioși, au preferat ruina patriei decît să suporte concurența unui om plin de calități. De altfel, în retorica acestor texte, nota polemică subiacentă e percepută ca fiind generată de conștiința valorii sinelui în luptă cu imperfecțiunea altora. Cu atît mai necesară pentru el desfășurarea acestei pedagogii, cu cît mai accentuat sentimentul eșecului definitiv. Nu-i rămîne decît pana spre a-și recupera, psihic și mental, frustrarea. Inacțiunea socială la care îl sortiseră
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
unde să-ți mai trăiești viața, cum să scapi? Dincolo de toate astea, se pune problema conservării: toți accedem din instinct către nemurire, pe care o căutăm cu disperare. În India, spre exemplu, integrarea în absolut se face bineînțeles prin descoperirea sinelui adevărat, renunțarea la individualism, un fel de abandonare a fricii pentru a fi în siguranță, totul sub nobila și relaxanta idee că toți suntem același lucru (atunci, de ce frică?! ). Pericolul pentru un om nenăscut hindus ar fi ca , prin meditație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Restul a fost rătăcire. Înainte de prăbușire: un Iulian mort, un Nasti confuz (de ce l-ai părăsit?) și un Adam liniștit. Acum un adevăr: totul e rațiune, totul e legături între elemente, gândirea și simțirea sunt astfel de legături, iar conștientizarea sinelui, vederea noastră conștientizarea că facem ce facem depășește impulsul de a face și starea de a fi. Vrei să divorțăm? întreb Mi-ar fi plăcut o viață împreună. (Ceea ce pentru mine nu înseamnă mai nimic). Dar nu se poate, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
coexistând sub semnul sincerului bun simt, libertate, o viață ce îți oferă plăceri și o cultura a unui trecut ce evident ne-a împins exact spre ceea ce suntem azi. Am avea arta trecutului, cea a prezentului fiind individualistă, până la exprimarea sinelui, plăcerile și suficiente rele cât să nu ne plictisim și să nu uităm să luptăm pentru o lume mai bună, să nu uităm pentru ce au luptat strămoșii. Întocmai de aceea nemurirea e perfect să înceapă azi (și nu ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
acolo, sfidându-l nesățios. Totul fu făcut țăndări imediat. Primele licăriri ale zorilor îl găsiră pe Anton într-o liniște adâncă, treaz și pe deplin lucid, cu privirile în gol și conștient fiind de crima săvârșită. Era o crimă a sinelui său, o crimă ce nu putea fi pedepsită de nicio lege și care nu îl afecta decât numai pe el. Stătea strâns ghemuit într-un cotlon, sfios și cu capul sprijinit în palme, priveghind continuu toate cioburile acelea din jurul său
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
căutarea unui sens. Nu de puține ori sfatul lor sună astfel: având în vedere relativizările și revoluțiile din mediul economic, politic și religios, lipsa de sens tot mai evidentă, trebuie să găsești sensul vieții tale în tine însuți. "Lucrează asupra sinelui propriu, exploatează până la capăt potențialul tău, creează-ți singur scopurile, morala, descoperă sensul existenței tale. Definește tu însuți ceea ce pentru tine are sens și decide după care principii vrei să trăiești viața". Ar trebui să sfătuiesc și eu la realizarea
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
hinduismul vechi de patru milenii de lângă Gange. S-ar caracteriza mai curând prin figura extraordinară a indianului Siddharta Gautama, numit Buda, "trezitul", "iluminatul". Începând din secolul VII a.C., aceasta oferă omului o cale de spiritualizare, introspecție și de aprofundare a sinelui. Prin doctrina sa (dharma) acordă oamenilor răspunsul la patru întrebări originare, Cele Patru Adevăruri Nobile: ce este durerea?; cum ia naștere viața?; cum pot fi depășite aviditatea, "setea de viață", ura, iluzia?; cum poate fi atinsă atitudinea detașării ce permite
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]