5,222 matches
-
întâlnit (Gerilă-Moșu, adică...), culoarea prezentă (roșu ,,cu nasul roșu"; copiii pot indica și albul reflectat în tabloul de natură prin prisma ninsorii care domină totul, răspuns care poate fi întărit pozitiv și dezvoltat, prin discuții cu ceilalți copii); * în plan sintactic, sunt avute în vedere cu precădere raporturile sintactice sugestive și topica aici, inversiunea ,,Gerilă-Moșu" (,,dacă ar fi fost Moș-Gerilă, muzica versurilor nu ar mai fi fost la fel de frumoasă") pretext pentru actualizarea exercițiului-joc cu rime (moșu' roșu, Crăciun bun, sus pus
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/1425_a_2667]
-
roșu"; copiii pot indica și albul reflectat în tabloul de natură prin prisma ninsorii care domină totul, răspuns care poate fi întărit pozitiv și dezvoltat, prin discuții cu ceilalți copii); * în plan sintactic, sunt avute în vedere cu precădere raporturile sintactice sugestive și topica aici, inversiunea ,,Gerilă-Moșu" (,,dacă ar fi fost Moș-Gerilă, muzica versurilor nu ar mai fi fost la fel de frumoasă") pretext pentru actualizarea exercițiului-joc cu rime (moșu' roșu, Crăciun bun, sus pus dus, copii zglobii, nori zori etc.); în cadrul altor
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/1425_a_2667]
-
C. Rădulescu-Motru, totuși vocația are și la filosoful francez o anume amplitudine semantică într-un orizont antropologic. Ea este chemarea către unitatea personală și exprimă locul unei persoane în "universul persoanelor". Este de luat în seamă cel puțin această asemănare sintactică. Nici unul dintre acești doi filosofi nu mizează pe o simplă ameliorare (socială, culturală etc.) a vieții personale. Amândoi angajează cosmic personalitatea. Și aici încep diferențele dintre ei. Mounier îndreaptă personalizarea către un transpersonal, către realitatea transcendentă, superioară "realității personale" prin
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
filosofia contemporană Comparația cu personalismul a avut rostul de a arăta și deosebirea relativă de program, de "imagine" teoretică a omului și mai ales de conștiință filosofică a personalismului energetic față de personalism, dincolo de apropierile, asemănările de model explicativ și identitățile "sintactice". Dar aceste deosebiri nu pot fi gândite în afara unei asemănări ce pare a fi mai puternică decât orice diferență: aceste filosofii a lui C. Rădulescu-Motru, a lui Ch. Renouvier și a lui Emm. Mounier sunt personaliste: conceptul lor central este
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
convenție doxografică. Cred că prezentarea "critică" a unei istorii a filosofiei contemporane nu poate nesocoti personalismul și varianta sa "energetică". Această "credință" apare motivată prin argumentele formulate în lucrarea de față, dar, e drept, ea nu exclude o anume convenție sintactică referitoare la folosirea termenului de personalism energetic, de către Rădulescu-Motru, pentru a-și numi concepția filosofică. În Mitul lui Sisif, Albert Camus socotea că recunoaște urgența unei probleme filosofice după acțiunile la care obligă. Asumând această "regulă de metodă" pentru a
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
natura sa, contestatar. Este cazul paradelor de 1 Mai, care evocă luptele clasei muncitoare și care, ambalate În formele consacrate ale procesiunilor oficale, transmit totuși un mesaj Împotriva ordinii sociale: Ritul ideal de 1 Mai se articulează În jurul unei structuri sintactice identice cu aceea a evenimentului fondator. Ea implică o manifestare a muncitorilor Împotriva puterii patronale, manifestare care se dezvoltă Într-o defilare și care, astfel, ia În stăpânire străzile orașului, Încă dominat de burghezie. Pentru a favoriza reușita reuniunii finale
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
mare deosebire între română și albaneză este din punct de vedere al accentului, acesta se pierde cel mai greu. Sunt înrudiți românii cu albanezii, mai mult decât cu italicii ori celții, dar înrudirea este foarte îndepărtată. Sunt asemănări morfologice și sintactice între cele două limbi, ce ne-ar îndreptăți să stabilim o apropiere, însă deosebiri mult mai mari ne obligă să despărțim aceste popoare, ce au și o "structură sufletească deosebită". Concluzia lui Philippide, împărtășită și de alți lingviști, precum Th.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lingviști, precum Th. Capidan: este neîntemeiată teoria "legăturilor" strânse, lingvistice și etnico-sociale, între români și albanezi, ca și "dependența" limbii române față de albaneză.43 Pe de altă parte, româna are comun cu albaneza o serie de trăsături fonetice, morfologice și sintactice, iar ca lexic, ambele limbi prezintă două categorii de elemente, dăinuind din perioada veche: romane (latine) și preromane (autohtone). Dar elementele latine comune albanezei și românei sunt foarte puține, iar dovezile din care să rezulte că acestea provin dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
susține Al. Rosetti, pe urmele lui Hasdeu, Philippide, Capidan, Pușcariu. Această realitate infirmă teza privitoare la "simbioza româno-albaneză", la sfârșitul antichității și începutul evului mediu, și "conviețuirea" celor două popoare, sursa "împrumuturilor" din albaneză în română. Elementele fonetice, morfologice și sintactice în română și albaneză nu justifică o "comunitate" între cele două limbi, iar cuvintele indo-europene comune prezintă aspecte de mare vechime în limba română, pătrunse într-o perioadă anterioară începuturilor influenței slave (secolul VI). Concluzia fermă este că elementele comune
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
artă (în alți termeni, concepția estetică) și putere de organizare a emoțiilor. Mai ales la partea din urmă e sensibil spiritul critic al lui C. și el înregistrează cu o plăcere abia mascată „corupțiile fonice” ale versului, punctele vulnerabile, monotoniile sintactice. Tonul nu e precizat și, după mai multe pagini, nu se poate ghici ușor concluzia autorului. G. Călinescu vorbea de caracterul obsecvios al acestei critici, de perfidia cu care exegetul își învăluie victima. E, firește, și plăcerea de a demonta
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
de tip discreționar). Pe măsură, însă, ce politicile publice de ajustare se perfecționează, se instalează o dominanță a intervențiilor non discreționare inițiale, urmate tot de intervenții non-discreționare. Așadar, prin structura unei politici guvernamentale de ajustare vom înțelege, de fapt, structura sintactică a acelei politici. Acest lucru nu este întâmplător dacă luăm în considerare faptul că mecanismul de transmitere a impulsului de orice fel în economie este, în ultimă instanță, o chestiune de sintaxă. Prin urmare, observăm faptul că avem o echivalență
Identificarea politicilor macroeconomice sustenabile şi de tip anticriză. In: Impactul politicilor de tip anticriză asupra economiei reale by Mihail Dimitriu, Diana Viorica Lupu, Romulus Cătălin Dămăceanu, Cristina Gradea, Alexandru Trifu, Mioara Borza, Alexandru Burtea, Alina Răileanu, Alin Brădescu, Laura Diaconu, Marinela Geamănu, Viorica Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1127_a_2355]
-
James Joyce drept reprezentări în care se creează iluzia lipsei de intermediere, cu ajutorul anumitor elemente lingvistice și narative. Printre aceste mijloace se numără, de exemplu, stilul indirect liber, deci reproducerea expresivă a gîndurilor personajelor prin expresiile lor specifice, în forma sintactică liberă a stilului indirect (de exemplu: Unde rămăseseră afurisitele de șosete? Ah, erau chiar aici. Bineînțeles, ascunse sub tavă așa dispărea mereu totul, cînd te apucai să cauți ceva.). Și pregătirea narațiunii este importantă în romanul cu narațiune personală. După cum
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
rezumatul operelor ficționale timpul prezent intră în opoziție cu cel trecut; numai acolo folosirea sa trimite la caracterul ficțional, chiar dacă unul care implică un grad zero al intermedierii. Prezentul rezumativ (în contrast față de timpul trecut) este, prin urmare, singurul semn sintactic care arată că textul narativ rezumat este ficțional. Rezumatul reprezintă gradul zero al intermedierii narațiunii doar în măsura în care acesta nu cuprinde niciun element narativ. Povestea relatată în această formă este încă deschisă oricărui fel de transmitere (situație narativă). Acest lucru nu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
punct de vedere specializat. Pentru gramatician, stilul indirect liber este, în primul rînd, un fenomen care concurează cu vorbirea directă și indirectă. Diferențele între aceste trei forme sînt descrise în termenii sintaxei: schimbarea pronumelui personal, transpunerea timpului, dependența sau independența sintactică a respectivei propoziții sau a părții unei fraze. În ultimele decenii, explicațiile literare despre stilul indirect liber s-au concentrat și mai mult asupra aspectelor lui suprafrazale. Majoritatea explicațiilor literare de astăzi despre stilul indirect liber sînt de acord în privința
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
liber subliniază frecvent faptul că prezența acestuia este stimulată de un nivel stilistic care aproximează vorbirea colocvială 452. Prin folosirea stilului indirect liber "limbajul scris" se apropie "din nou de limbajul vorbit, care este mai simplu din punct de vedere sintactic"453. În conjuncție cu stilul indirect liber, o astfel de colocvializare are o funcție semiotică importantă în cadrul continuum-ului auctorial-personal: registrul limbajului vorbit indică mai mult un mediu personal, în timp ce registrul literar al limbajului mai mult un mediu auctorial. Cînd
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de fapt aplicabilă prozei tîrzii a lui Beckett, publicată sub titlul Residua 537. Camera din aceste scrieri în proză nu mai face fotografii în mod continuu, ci pare a înșirui poză după poză în maniera unui caleidoscop. În consecință, conexiunile sintactice dintre părțile de vorbire sînt omise în mare parte. Natura radicală a reducerii, care a crescut deja roman după roman în trilogia Molloy, Malone Dies, The Unnamable, se extinde cu pași repezi în fragmentele tîrzii de la Enough la Imagination Dead
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
din dicționarul ebraic pe rădăcini. Informația este structurată astfel: 1. etimologia respectivei rădăcini; 2. delimitarea familiei de cuvinte; 3. stabilirea împrumuturilor și transferurilor semantice; 4. construirea câmpului semantic și delimitarea lui prin examinarea relațiilor de sinonimie și antonimie; 5. analiza sintactica pentru a se depista trăsăturile distinctive ale lexemelor (se consemnează folosirea combinațiilor fixe sau a cuvintelor în formule și scheme); sensuri metaforice; contextul și situarea istorică a pasajelor. Astfel, o analiză cuprinzătoare face ca un cuvant să reveleze un crampei
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Cărți și studii • Abordând problemă din perspectiva misiologiei, cartea lui Hellmut Rosin, THE LORD IS GOD ? The Translation of the Divine Names and the Missionary Calling of the Church, Nederlandsch Bijbelgenootschap, Amsterdam, 1956, pornește de la o foarte aplicată cercetare lexicologica, sintactica și chiar statistică (această incluzând și simbolistică numerelor) a ocurentei principalelor nume divine într-un text limitat pentru a vedea în special relația reciprocă dintre numele ’El, ’Eloah, ’Elohim, pe de o parte, si Yahweh, pe de altă parte. Textul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
prezintă pe larg instrumentele de natură gramaticala și semantica de care traducătorul se poate folosi în vederea realizării unei traduceri inteligibile și firești. În primă fază, cea a analizării textului în limba sursă, indicațiile se referă la analiza gramaticala, la mijloacele sintactice și semotactice de marcare a sensului, la elemente de analiză componențială, la domenii și niveluri semantice și la relațiile dintre ele, la mecanismele de extindere a sensului în direcția utilizării figurate a unor cuvinte și expresii. O mare atenție este
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
zeul ’Pl, iar numele YHWH ar fi un hypocoristicon tipic, forma originară fiind foarte probabil YHWH ’Pl, „’Pl creează”. Dar majoritatea exegeților îl considera persoană a 3-a a imperfectului q"l de la același verb, într-o formă arhaica 186. Sintactic se comportă, indubitabil, ca un nume propriu. De aceea, traducerea cu „Domnul” nu alterează propriu zis semnificația acestui nume, ci îl face mai familiar. În texte poetice, mai ales in psalmi, se întâlnește o formă prescurtata a acestui nume: Y
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
poetic și de incantație pe care il realizează alăturările de nume la sfârșit de verset în Coran este comparabil mai degrabă cu acela al paralelismelor din textele poetice ale Bibliei. E vorba de paralelisme sinonimice, care, din punct de vedere sintactic, sunt așezate fie simetric (a), fie în hiasm (b): a) - we h"y"h l"k YHWH le-’Är ‘Äl"m we-’lohQk le-tip‘artek: „Îți va fi YHWH Lumină veșnică și Dumnezeul tău, Strălucirea ta.” (Is 60, 19
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
mai mult sau mai putin fidelă. După cum era și firesc, cele mai multe nume s‑au bucurat de soluții variate de traducere. Cauza este fie ambiguitatea, polisemia lor, fie existența în limba română a unei game largi de posibilități lexicale și morfo‑sintactice de echivalare." 5.3.1. Mai ales in Coran, contextul nu este totdeauna suficient pentru eliminarea ambiguității semnificațiilor. Făcând apel la numeroasele comentarii exegetice, traducătorul constată că ele sunt de multe ori divergențe deoarece comentatorii pornesc de la sensul primar al
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
și dischete) care facilitează transferul de informație. Pe actualele CD-ROM-uri se pot Înregistra manuale Întregi, cursuri Întregi. În textura softurilor educaționale sunt prezentate: - obiectivele (În calitate de ținte strategice); - mesajele (conținuturile) specifice diferitelor discipline. Aceste conținuturi sunt structurate după legi epistemologice, logice, sintactice și pedagogice. Structurarea secvențială a conținutului este dublată de organizarea secvențială a activității de Învățare (a operațiilor mintale); - strategiile, semnificând combinarea metodelor, suporturilor (mijloacelor) didactice și formelor de organizare, a diferitelor tipuri de interacțiuni. Toate aceste componente se află În raport cu
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
cu privire la ei”. Există un dualism antropologic care se naște la Platon prin situarea opozitivă a artei inovatoare față de lumea socio-politică. Cunoașterea pe care o poate deține artistul este autolimitată. Ocultarea permanentă a sensului imaginii artistice este rezultatul lipsei de reguli sintactice precise. Atunci când se întâmplă să spună adevărul, artistul nu e decât un instrument inspirat al vocilor divine. El spune un adevăr care, de fapt, nu îi aparține. Or, lipsit de cunoaștere, artistul nu poate fi, în creațiile sale, decât irelevant
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
imaginile pot da naștere unor entități semantice mult diferite pentru una și aceeași entitate suport. Imaginile vizuale se combină mental mult mai ușor decât reprezentările lingvistico-semantice, care sunt obligate la un număr limitat de configurații rezultate din constrângerile de natură sintactică și din cerința de consistență logică. Numai aici aflăm explicația justă a „egiptomaniei” platoniciene, a înclinației sale accentuate pentru canonism și schematism. Conectarea produsului iconic la o pedagogie convergentă a virtuții permite un anume control al interpretărilor. Și tocmai din
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]