1,475 matches
-
mediatorii contactelor politice. „Aceia care au fugit din Spania, Germania, Ungaria și Boemia” - relatează Belons du Mans - „i-au învățat limba (acestei țări) pe copiii lor; și copiii lor au învățat limba națiunii în care trebuiau să converseze, precum greaca, slavona, turca, araba, armeana și italiana”. Regăsim acea universalitate pasionantă, subliniind încă odată cum a fost posibil ca evreii să devină buni elevi ai culturilor care i-au adoptat sau i-au întâlnit pe parcursul peregrinărilor. În casa fiecărui evreu era important
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
lui Nicodim și a lui Macarie În cursurile sale de teologie mistică din anii 1930, pornind mai cu seamă de la lucrările publicate de Irénée Hausherr În Orientalia christiana. El consacrase, de asemenea, prelegeri Întregi lui Paisie Velicikovschi, traducătorul Filocaliei În slavonă și În românește, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Lui Dumitru Stăniloae se cade Însă a i se atribui titlul de Doctor philocalicus (valachicus). Părintele Dumitru a aflat despre antologia lui Nicodim (sec. al XVIII-lea) grație a doi vechi
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
vechilor despoți sârbi, era unul dintre numeroșii copii ai Mariei și ai lui Ioan Rácz, descendenții unor vechi luptători antiotomani, colonizați în comitatele românești. Fire ambițioasă de aventurier îndrăzneț și duplicitar, bun poliglot (cunoștea sârba, maghiara, turca, germana, latina și slavona), B. se lansează într-o complicată carieră politico-diplomatică, avându-l, mult timp, drept mentor și eminență cenușie - în planurile de eliberare a popoarelor balcanice de sub stăpânirea turcească și de creare a unui stat sârbesc sub conducerea sa - pe mai vârstnicul
BRANCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285860_a_287189]
-
1923. Ea interesează istoria românească pentru un cuprinzător capitol despre secolul al XVI-lea, ce completează datele din cronicile muntene, și prin partea memorialistică privitoare la frații Brancovici. Influențat de Sava mitropolitul, cărturarul lasă și trei traduceri din literatura religioasă slavonă, ale unor cărți elementare, pentru popor. Figură complexă și contradictorie, aventurier și umanist erudit, B. este revendicat de două culturi. SCRIERI: Hronica slovenilor, Illiricului, Misii cei din Sus și cei din Jos Misii (publ. Aron Densușianu), „Revista critică literară”, 1893
BRANCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285860_a_287189]
-
XIV-lea și al XV-lea, contactele nemijlocite (fără a lipsi) nu au fost deosebit de semnificative. Afirmația lui Demostene Russo - care îndeamnă fără greș la investigarea temeinică a literaturii bizantine, pentru a înțelege în profunzime rosturile literaturii române de expresie slavonă, precum și evoluțiile ulterioare în românește - lasă, nedrept, la o parte producțiile proprii ale scriitorilor slavi (care ajung și ele în bibliotecile românești), ignorându-le nu fiindcă ar fi fost contestată existența lor, ci pentru că, probabil, cercetătorul se îndoia de originalitatea
BIZANTINISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
cu Bizanțul, cu literatura și cultura bizantină. Dacă s-ar proclama, cum s-a și întâmplat, valabilitatea generală a unei asemenea formulări, imaginea vieții spirituale a românilor ar suferi nedorite îndepărtări de realitate. Tabloul, înfățișând niște modești știutori de carte slavonă, în stare doar să prescrie textele tălmăcite în alte părți, nu reface nici pe departe starea adevărată a literaturii române din veacurile al XIV-lea și, mai cu seamă, al XV-lea și al XVI-lea, ignoră capacitățile de asimilare
BIZANTINISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
Aceste cuvinte cu cerneală roșie se află în grecește și le-am transcris, dar s-au șters cu negru, pentru că noi am sărit din text”. Comentând manuscrisul, P. P. Panaitescu socotește că el conține o traducere făcută din grecește în slavonă, realizată în Moldova. Chiar dacă această însemnare îmbracă doar o constatare apărută în urma unei confruntări a versiunii slave, deja existentă, cu originalul grecesc, esența travaliului filologic al cărturarilor români nu se schimbă și afirmația referitoare la cunoașterea limbii grecești rămâne valabilă
BIZANTINISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
același statut, în codul epocii, cu Viața și traiul precuvioasei maicii noastre Filotheea, text cu două versiuni succesive, una aparținând lui Eftimie al Târnovei și cealaltă lui Ioasaf al Vidinului, sau cu Viața Sfântului Grigorie Decapolitul, tălmăcită din greacă în slavonă la mănăstirea Bistrița din Oltenia, unde poposiseră moaștele sfântului -, mult mai multă pondere decât o originalitate interpretată doar prin identificarea elementelor de diferențiere. Istoriografia începe firesc prin „inscripții”, într-o manieră pe care o dezvoltă pomelnicele, dar și analele ori
BIZANTINISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
cercetărilor privind chestiunile controversate din epoca veche a culturii și a literaturii noastre. Cu o mare cantitate de fapte, mergând până la argumentarea microscopica, cărturarul tinde să deslușească problemele referitoare la tipurile de scriere folosită pe teritoriul românesc, la adoptarea limbii slavone (mediobulgara secolelor XI-XII) și a alfabetului chirilic, la „curentele literare” slave corespunzătoare concepțiilor despre traducere, curente preluate de literatură slavono-română. Pozitivist obstinat, suspectând de impresionism orice interpretare, B. a avansat, în domeniul istoriei literare, dar mai ales in filologie și
BARBULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285631_a_286960]
-
început vătaf de sat, A.U. ajunge în 1702 pisar de cancelarie, iar în 1707, uricar la Logofeție, primind după un an și diferite însărcinări de hotărnicii. Și-a spus Uricariul după funcția pe care a îndeplinit-o. Cunoștea limbile slavonă, greacă, latină și, probabil, turcă. Din 1710, la porunca domnitorului Nicolae Mavrocordat, A.U. transcrie letopisețele lui Grigore Ureche, Miron Costin și Nicolae Costin. În letopisețul anonim dintre 1661 și 1709, intervine cu modificări și adăugări de pasaje. Se pare
AXINTE URICARIUL (c. 1670. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285510_a_286839]
-
, cronicar. Cu A. avea să se încheie, în Moldova, șirul de istoriografi-monahi ce izvodesc anale în slavonă. Ucenicește la Roman și Suceava până să ajungă la mănăstirea Golia din Iași, unde se poate să fi devenit egumen. Își redactează cronica la cererea domnitorului Petru Șchiopul, recomandat acestuia, probabil, pentru instrucția și elocința sa aleasă, deopotrivă de mitropolitul
AZARIE (mijlocul sec. XVI). In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285513_a_286842]
-
din Biblioteca Academiei Române (II, 1940), Bibliografia analitică a periodicelor românești (I, 1966-1967, II, 1970-1972), Documente privind istoria României. Răscoala din 1821, (I-V, 1969-1975). A mai colaborat la primul volum din Istoria literaturii române (1964), elaborând capitolele Literatura în limba slavonă, Pravilele, Literatura istorică în prima jumătate a secolului al XVIII-lea în Țara Românească și Moldova. A fost prezent cu studii și articole în numeroase publicații de specialitate, între care „Balcania”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Balkanstudies”, „Caietele Mihai Eminescu” ș.a. SCRIERI
CAMARIANO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286049_a_287378]
-
chirilico-latin) și latin. Alfabetul chirilic (creat la sfârșitul secolului al IX-lea, după modelul literelor majuscule din alfabetul grecesc, de către ucenici ai lui Constantin-Chiril și Metodie, primii cărturari ai slavilor) a fost folosit pentru redactarea textelor slavo-române, adică texte în slavonă (limbă de cultură, folosită mai întâi în biserica ortodoxă românească, începând cu secolul al X-lea, apoi și în mediul laic, în cancelariile voievodale, din secolul al XIV-lea), copii sau originale, mai întâi manuscrise, apoi tipărite (din 1508). Din
ALFABETELE LITERATURII ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285256_a_286585]
-
în biserica ortodoxă românească, începând cu secolul al X-lea, apoi și în mediul laic, în cancelariile voievodale, din secolul al XIV-lea), copii sau originale, mai întâi manuscrise, apoi tipărite (din 1508). Din rândul textelor literare originale scrise în slavonă și, implicit, în alfabet chirilic, se detașează, ca operă fundamentală a literaturii române vechi, Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie (1517-1521). Puternica tradiție a scrisului slavon cu alfabet chirilic la popoarele slave ortodoxe (bulgari, sârbi, ruși, ucraineni) s-
ALFABETELE LITERATURII ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285256_a_286585]
-
Neagoe Basarab către fiul său Theodosie (1517-1521). Puternica tradiție a scrisului slavon cu alfabet chirilic la popoarele slave ortodoxe (bulgari, sârbi, ruși, ucraineni) s-a făcut simțită și în cultura română, fiind continuată și după trecerea de la literatura în limba slavonă la literatura în limba română (după 1521, data Scrisorii lui Neacșu, cel mai vechi text românesc păstrat). La cele 42 de grafeme chirilice, s-au adăugat, la noi, încă două, - Ô -pentru a marca dz (în cuvinte ca geamăn, paragină
ALFABETELE LITERATURII ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285256_a_286585]
-
42 de grafeme chirilice, s-au adăugat, la noi, încă două, - Ô -pentru a marca dz (în cuvinte ca geamăn, paragină ș. a.) și ä - pentru î nazal (în poziție inițială), atestate pentru prima dată în glose românești din texte slavone în 1454 și, respectiv, 1499. Împreună cu aceste inovații românești, alfabetul chirilic a continuat să fie folosit în texte scrise în limba română până în prima jumătate a secolului al XIX-lea. În acest alfabet s-au păstrat din secolul al XVI
ALFABETELE LITERATURII ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285256_a_286585]
-
texte scrise în limba română până în prima jumătate a secolului al XIX-lea. În acest alfabet s-au păstrat din secolul al XVI-lea 60 de texte, manuscrise și tipărite, dintre care 41 unilingve (în românește) și 19 bilingve (în slavonă și română), marea majoritate aparținând literaturii religioase, câteva laice (Floarea darurilor ș.a.). Textele bilingve slavo-române sunt de trei categorii: 1) text slavon cu glose românești (Glosele Bogdan); 2) text slavon și text românesc pe două coloane verticale, alăturate (Tetraevangheliarul de la
ALFABETELE LITERATURII ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285256_a_286585]
-
Florența, 1410), nu corespunde realității. În secolele al XVI-lea - al XVIII-lea au existat încercări de introducere a alfabetului latin pentru scrierea limbii române, dar acestea au fost sporadice: semnături ale unor persoane pe documente de cancelarie în limba slavonă, texte românești cu alfabet latin, dar în ortografie maghiară (Cartea de cântece, Cluj, 1571-1575), polonă (Tatăl nostru, în transcrierea latină polonizantă a lui Luca Stroici, 1594), italiană sau germană. De asemenea, în zona Banat-Hunedoara, s-au redactat în secolul al XVIII
ALFABETELE LITERATURII ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285256_a_286585]
-
Nicolae Costin, Ion Neculce ș.a., o parte din opera lui Dimitrie Cantemir, istoriile lui Gh. Șincai și Petru Maior, Țiganiada lui I. Budai-Deleanu, au fost scrise cu alfabetul chirilic. Acesta a făcut obiectul unor expuneri teoretice în gramatici și dicționare slavone (Mardarie Cozianul, 1649; Staicu, grămăticul din Târgoviște, 1660-1670; gramatica slavonă a lui Meletie Smotrițki, cunoscută la noi și în ediția lui Antim Ivireanul, Snagov, 1697) și românești (Bucoavna de la Alba Iulia, 1699; Bucoavnă pentru învățătură pruncilor, Râmnic, 1749; Bucvar sau
ALFABETELE LITERATURII ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285256_a_286585]
-
Dimitrie Cantemir, istoriile lui Gh. Șincai și Petru Maior, Țiganiada lui I. Budai-Deleanu, au fost scrise cu alfabetul chirilic. Acesta a făcut obiectul unor expuneri teoretice în gramatici și dicționare slavone (Mardarie Cozianul, 1649; Staicu, grămăticul din Târgoviște, 1660-1670; gramatica slavonă a lui Meletie Smotrițki, cunoscută la noi și în ediția lui Antim Ivireanul, Snagov, 1697) și românești (Bucoavna de la Alba Iulia, 1699; Bucoavnă pentru învățătură pruncilor, Râmnic, 1749; Bucvar sau Începere de învățătură celor ce vor să învețe carte cu
ALFABETELE LITERATURII ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285256_a_286585]
-
românești, București, 1964; Emil Vârtosu, Paleografia româno-chirilică, București, 1968; Al. Rosetti, Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea, București, 1968, 437-446; Cornelia Bodea, Mihai Mitu, Ioan Budai-Deleanu, „Scrisoare către Petru Maior”, MS, 1972, 1; Slava veche și slavona românească, coordonator Pandele Olteanu, București, 1975, 18-28; Damian P. Bogdan, Paleografia româno-slavă, București, 1978, 131-256; G. Mihăilă, Ecouri ale alfabetului chirilic în literatura română din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului nostru, LR, 1997, 1-3; Enciclopedia limbii române
ALFABETELE LITERATURII ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285256_a_286585]
-
română din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului nostru, LR, 1997, 1-3; Enciclopedia limbii române, coordonator Marius Sala, București, 2001, 98, 99, 308, 309, 588; Ion Gheție, Al. Mareș, De când se scrie românește?, București, 2001, 16-34; Mihai Mitu, Slavona românească, București, 2002. A.M.
ALFABETELE LITERATURII ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285256_a_286585]
-
baia de aburi și chinuind-o ca pe Hristos!? Era atât de parșiv procletul, Încât, În loc s-o bată, o dezbrăca la piele și, Înarmat cu o pană de gâscă, o gâdila la subțiori, scrijelindu-i pe piele, cu litere slavone frumos aduse din condei, ca În vechile pisanii, rugăciuni amestecate cu măscări, până biata Evlampia, țărâna să-i fie ușoară, se-nvinețea de atâta râs, gata-gata să-și dea obștescul sfârșit. Văzând că-și pierde cunoștința, Pancratie Îi stropea fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
12. Nu refuza borșul de sfeclă, nici păhărelul de horilcă - și Îi plăceau nespus scrumbia afumată și castraveciorii murați. Când clopotele băteau chemând lumea la vecernie, deschidea sipetul și scotea de acolo un ceaslov. Cânta odată cu preotul În greacă și slavonă Crezul și Tatăl nostru, inversând fiecare cuvânt. Și, pe măsură ce cânta, gospodăria Subotinilor prospera. Se Înmulțeau nu numai plantele și animalele, dar până și nasturii de la cămașă se transformau În bani. Alături de Increat În pod apăruse și o șobolăniță uriașă, la țâțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
oastea sub comanda lui Alexandru Buhuș”<footnote Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, p. 41 footnote>. Zidurile de incintă cu turnurile de colț și cu cel de la intrare erau terminate la 10 iunie 1670, după cum găsim menționat pe inscripția în limba slavonă, cu stema țării, pusă de Gheorghe Duca pe turnul clopotniță: ,,Herbul prealuminatului domn Io Duca voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, anul 7178( 1670) luna iunie, 10”<footnote Nicolae Iorga, Inscripții din bisericile României, vol. II, București
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]