630 matches
-
nicidecum pe un antic. Cel care vorbește aici apare ca un homo novus. Se situează singur printre cei care prețuiesc discuția rațională și cercetările noi asupra naturii. Preferă să se vadă pe sine în LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 73 58. descendență socratică, însă, ca om nou, anunță deja o abatere serioasă față de episodul grec. Ce aș remarca în acest loc? Încrezător în modul de „argumen tare rațională“ (II, 11), ce ajunge a se vedea just prin el însuși, acest homo novus constată
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pot fi întâlnite cel puțin în viziunea unor oameni inspirați și în paginile unor scrieri de o neașteptată libertate. De exemplu, când scriitorul latin folosește acest termen ca să reia grecescul átopon, semnificația avută în vedere nu este cea comună. Gestul socratic, știm bine, le apare absurd celorlalți. Dar mai ales paradoxal, straniu. Nu e simplu de înțeles de ce ar căuta cineva, în discuțiile sale, mai ales situații aporetice, fără nici o ieșire. Aveau destule motive cei vechi săl socotească átopos, nicicând la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
el însuși ceea ce este. Acest din urmă lucru aduce în față, mai mult ca oricare altul, clipa însăși. Or, filozoful danez înțelege că de fapt tocmai în jurul clipei se duce toată discuția. Semnificația clipei este decisivă acum, ea desparte învățătura socratică de cea creștină. Devine un alt nume al paradoxului („în forma sa cea mai abreviată, putem să numim paradoxul - clipă“). Doar că, în ofensa sa, intelectul „este o înțelegere greșită a clipei“<ref id="176">Ibidem, p. 68.</ref>. PARADOX
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
175. 176. Câtă vreme își ignoră elementul pasiunii, stă în marginea unei astfel de chestiuni. Se fixează în ofensă, încât aceasta nu devine prilej de a trece dincolo de sine. Logic vorbind, clipa ca atare nu există. „Din punct de vedere socratic, ea nu poate fi nici văzută, nici deslușită, nu există, nu a fost și nu vine; din care cauză învățăcelul este, vezi bine, tocmai adevărul [căci își reamintește cele adevărate, le obține prin anámnesis], iar ocazia clipei nui decât o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ei, n-au avut curajul să-și însușească un pârlit de portomoneu. Poveste cu serhaturile norocoase ale măritului herțog La vremea din urmă a campaniei electorale americane, Dabâl-iu Bush a spus că el își dorește ca America să se întoarcă (socratic) mai mult spre sine. Adică aceasta să nu mai fie un soi de serviciu 911 al lumii. Ce vrea să spună această metaforă electorală? Păi, ne încredințează cum că n-ar mai fi de dorit ca prezența soldatului american în
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
este barbar pentru om, dar nu este deloc barbar pentru zeitate. Solemnitatea gestului religios este liturgică, pentru că se adresează în mod natural unei puteri cu care omul nu se poate măsura decât prin supunere față de ea; acesta este și sensul „socratic“ al oracolului de la Delphi: cunoaște-te pe tine însuți - drept cel ce ești când poți să recunoști excesul de putere al lui Apollo! Ceea ce presupune interdicția brutală pentru om: tu singur, numai ca om, n-ai cum să-ți acorzi
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
III din ediția Platon. Noica insistă să fac eu prefața la Euthydemos. "Mie, dialogul acesta nu-mi spune nimic pozitiv. Socrate trece aici pe lângă problematica sofismelor, care e una platonică, fără să o preia. Totul e lăsat pradă disoluției. Gândul socratic urmează alt drum și, pentru o dată, Platon se dovedește a fi rău." Sper totuși ca zilele astea să-l determin să scrie câteva pagini. Îmi dă să-i citesc comunicarea despre habitate de la nu știu ce Congres de urbanistică de la Paris. Începutul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Sper de aceea, domnule, că întorcîndu-vă puțin către eforturile începătoare ale gândirii mele, materializate în lucrarea pe care v-o trimit, nu îmi veți refuza îndrumarea dumneavoastră." Lucrarea, pe care am răsfoit-o, este o suită de microdialoguri de tip socratic purtate în uzină, prin care se încearcă - ce senzație stranie! - o anamnetică scoatere la suprafață a iubirii ascunse în străfundurile ființei umane în configurația ei de aici ("faptul prezenței iubirii în oameni și legătura lui cu viața"). Paginile, fatal diletante
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
înseamnă a-l determina să judece propria-ți cauză, alta decât a lui, una de natură spirituală. A trezi atenția pentru problema ta printr-un prealabil act de umilitate, de pliere pe l'autre, constituie esența maieuticii kierkegaardiene (de precedență socratică), esența duplicității, a măștii, a dialecticii, a înșelătoriei deliberate puse în slujba adevărului (""să vorbim estetic"; înșelătoria constă în a vorbi astfel, tocmai pentru a putea ajunge la spiritual"). Toată opera estetică a lui K. devine astfel o metafizică a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care va apărea și el în volum) până la a cuprinde și cel de al doilea discurs al lui Socrate. Sânt mulțumit de sunetul traducerii mele, sânt mulțumit că l-am stârnit pe Noica - citindu-i din traducerea mea partea "delirului socratic", în fața căruia interpretarea lui se oprea (" nu poți interpreta un delir") - să împingă comentariul lui până la capăt, în sfârșit, sânt mulțumit că tinerii Cornea și Bercea, la care m-am gândit pentru traducerea lui Hermeias, sânt preluabili în echipă și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și fatal, la "ontologia" lui culturalistă: la ideea că există un "paradis al culturii", o tablă de fapt neschimbată a valorilor, o "cultură clasică", în care esența omului se regăsește și se desfășoară. Dar cum se poate realiza sarcina aceasta socratică de a trezi în oameni amintirea lucrurilor pe care nu le-au știut niciodată? Noica nu a avut acces la instituțiile tradiționale ale învățămîntului public și dacă ar fi fost vreodată chemat să predea, pesemne că ar fi refuzat să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
saturat și că în orice discipolat prelungit el nu face decât să-și trăiască eșecul și pieirea. Problema este, cu orice model paideic, de a risca - încercînd să ajungi Platon - să nu devii nimic, când puteai fi oricând un "mic socratic". Dar când e vorba de gândire, e cu putință să nu vrei să riști acest lucru? Morala acestor pagini - și ea aparține spiritului rector - este că gândirea reprezintă un act originar al ființei umane, care nu poate fi trăit prin
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și răspunsuri al lui Socrate. Cu fiecare întrebare și cu fiecare răspuns o porțiune infinitezimală a sufletului lui Charmides se dezgolește și pe măsură ce dialogul avansează asistăm la o tentativă sporită de părăsire a lumii finitului. De aceea dialogul de tip socratic este sacru, pentru că are loc în vederea defrișării unui teren pe care îndeobște numai zeii și sufletele nemuritoare se pot mișca liber. 10 iunie Lângă mine, într-o casă boierească de la începutul secolului trecut, cu o curte tihnită, care trimite la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ancora. — Control! - șopti galben Georgios, apoi strigă către caiac: Nu înțeleg! Ce s-a întâmplat? — Nu s-a întâmplat nimic! - strigă turcul. Oprește! — Păi dacă dumneavoastră înșivă spuneți că nu s-a întâmplat nimic - încercă Georgios să folosească străvechile silogisme socratice - atunci eu mai trebuie să opresc? — Da, trebuie! - răspunse turcul, cu negura Evului Mediu lucindu-i încă în ochi. Georgios se conformă. Aruncă o privire neajutorată spre Metodiu, aruncă ancora și până la urmă aruncă și puntea spre caiac, să poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și Îndrăznesc să sugerez că nici nu-mi va uita, generoasa hotărâre de a nu mai accepta să fac, În nici un prolog, o propagandă, atât de legitimă, de altfel, pentru irecuzabila prietenie sau pentru meritoria valoare. Dar să recunoaștem că socraticul „Urâtania Isteață“ e irezistibil. Dat naibii! Mă dezarmează, hohotind de râs și admițându-mi perfecta validitate a argumentelor; râsul său molipsitor, Îmi repetă persuasiv și tenace că tomul său și vechea noastră camaraderie pretind de la mine să scriu un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Zâmbesc amândoi. Adică și Breban, și Pastenague. Dacă doi îți spun că ești beat, du-te și te culcă! Eu nu m-am dus. M-am încăpățânat. Nu se poate, zic, există o forță a logicii, a dialecticii în sensul socratic... Socrate punea întrebările și tot el răspundea. Și iar râd amândoi. Nu Socrate punea întrebările... Dar cine? Platon! Cei doi continuă să râdă. Râd, ce să facă și ei, prietenii!... Atunci mă instalez în fața computerului. Hotărât să scriu un eseu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
o lună sau un an, la fel sau și mai rău. Ba chiar te puteai căsători cu ea și să se întâmple după aceea și ar fi fost o tragedie. E ca și cum te-ai fi aflat sub influența unui daimonion socratic, vocea aceea interioară care îi spune omului ce nu trebuie să facă, dar nu și ce ar trebui să facă. Dar să zicem că tu n-ai avea nici o vină. Să zicem deocamdată asta. Ai făcut cutare lucruri, vă înțelegeați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lui profund de poezie într-o viață. Aș fi vrut să mă fac dictator, măcar pentru o vreme... Ce mare om de știință (viață, acțiune) a ratat/ compromis poetul din tine? Aș fi vrut să fiu un politician, în accepție socratică bineînțeles. Sau poate un dictator? De ce nu? Aș fi introdus lecturi obligatorii în Parlament. Aș fi făcut legi versificate, ca să fie memorate mai ușor... Dar n-aș fi prea original, recunosc. Vasile Pârvan arată în Getica, citându-l pe Aristotel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
genetice și structurale. De aceea, am ales să evocăm o definiție a culturii care ni se pare acoperitoare și care îi apaține lui Edgar Schein, unul dintre cei mai proeminenți reprezentanți ai domeniului. Schein problematizează cultura organizațională de o manieră socratică. Cultura pare ceva abstract, greu de atins, afirmă Schein, dar forțele care derivă din cultură în diverse situații sociale și organizaționale sunt extrem de puternice 131. Pentru a ilustra impactul acestor forțe, Schein utilizează câteva exemple ilustrative. De pildă, evocă un
Brandingul de angajator by Mihaela Alexandra Ionescu [Corola-publishinghouse/Administrative/900_a_2408]
-
nicidecum pe un antic. Cel care vorbește aici apare ca un homo novus. Se situează singur printre cei care prețuiesc discuția rațională și cercetările noi asupra naturii. Preferă să se vadă pe sine în LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 73 58. descendență socratică, însă, ca om nou, anunță deja o abatere serioasă față de episodul grec. Ce aș remarca în acest loc? Încrezător în modul de „argumen tare rațională“ (II, 11), ce ajunge a se vedea just prin el însuși, acest homo novus constată
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
pot fi întâlnite cel puțin în viziunea unor oameni inspirați și în paginile unor scrieri de o neașteptată libertate. De exemplu, când scriitorul latin folosește acest termen ca să reia grecescul átopon, semnificația avută în vedere nu este cea comună. Gestul socratic, știm bine, le apare absurd celorlalți. Dar mai ales paradoxal, straniu. Nu e simplu de înțeles de ce ar căuta cineva, în discuțiile sale, mai ales situații aporetice, fără nici o ieșire. Aveau destule motive cei vechi să-l socotească átopos, nicicând
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
el însuși ceea ce este. Acest din urmă lucru aduce în față, mai mult ca oricare altul, clipa însăși. Or, filozoful danez înțelege că de fapt tocmai în jurul clipei se duce toată discuția. Semnificația clipei este decisivă acum, ea desparte învățătura socratică de cea creștină. Devine un alt nume al paradoxului („în forma sa cea mai abreviată, putem să numim paradoxul - clipă“). Doar că, în ofensa sa, intelectul „este o înțelegere greșită a clipei“<ref id="176">Ibidem, p. 68.</ref>. PARADOX
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
175. 176. Câtă vreme își ignoră elementul pasiunii, stă în marginea unei astfel de chestiuni. Se fixează în ofensă, încât aceasta nu devine prilej de a trece dincolo de sine. Logic vorbind, clipa ca atare nu există. „Din punct de vedere socratic, ea nu poate fi nici văzută, nici deslușită, nu există, nu a fost și nu vine; din care cauză învățăcelul este, vezi bine, tocmai adevărul [căci își reamintește cele adevărate, le obține prin anámnesis], iar ocazia clipei nui decât o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
mulțimea: audiența (am putea vorbi de o trecere de la popor la audiență). Să adăugăm la acest tablou ziariști ca judecători. Vedem astfel cum judecata de apoi are loc în fiecare zi. De unde ne vin ideile? Uneori simt că "cineva" (daimonul socratic?) ni le transmite. Într-o teorie a conștiinței ce este acest cineva? Răspunsul la această întrebare ar putea aduce o mai mare transparență a noastră pentru noi. Ceea ce scriem (asemenea existenței personale) va fi întâmpinat de diverse nivele de lectură
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
însuși, venindu-și în sine, să devină părinte, educator în „școala vieții”. Educația nu apelează doar la „a ști”; pe om ea nu doar îl face meșteșugește ori inginerește ca pe orice mașină, robot după algoritmul repetiției, clonării. Conform maieuticii socratice, educația practică verbul „a înțelege”, îl naște pe om în/prin placenta transferului (cunoștințele, deprinderile devenindu-i capacități), ca ființă cu loc, orizont lăuntric propriu, fără a-l incita la instinctul supracivilizat de a-și dobândi loc prin consum, devorând
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]