634 matches
-
va numi „miracolul”, iar Emmanuel Lévinas „miracolul exteriorității”. Totuși, pentru a evita reducerea la o categorie vagă, vom disocia această alteritate a celuilalt de simpla diferență. Jocul care există, Încă de la Platon, Între Același și Celălalt ca genuri ale Ființei (Sofistul, Timaios) apare la Moderni ca joc Între „eu” și „non-eu”. Se intersectează aici trei perspective, trei problematici: perceperea alterității ontologice, recunoașterea semenului prin experimentarea acestei alterități, Întâlnirea cu celălalt ca realitate etică. Departe de a converge, aceste perspective generează o
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
așa cum Îl „descoperă” și-l poartă apoi nu puține spirite aristocratice ale literaturii și artei europene. Un eu asumat, agresiv, pe care, se’nțelege, Îl Întâlnim pentru Întâia oară sub forma și mai ales sub denumirea de Daimon la Socrate, sofistul, cel care „poseda adevărul” și pentru care, pentru „vina” de a-l invoca, neglijând zeii protocolari ai polisului, Înțeleptul a fost condamnat să bea cucută. (O altă primă alegere a „destinului individual” În „disprețul” celui „public”, care, În vremea sa
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
fost instituită) în secolele V-IV î.H., datorită interesului filosofilor de a justifica valabilitatea enunțurilor pe care ei le formulau despre "lume" etc. Interesul acesta a fost activat de cunoașterea filosofică însăși, dar și de existența, în epocă, a sofiștilor, care pretindeau că pot susține, adică argumenta, orice idee, chiar și una opusă (contradictoriu) alteia argumentată anterior, ceea ce contravenea "bunului simț" al gândirii. De fapt, ceea ce deranja nu era atât situația de care am vorbit, anume faptul că ar putea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
simț" al gândirii. De fapt, ceea ce deranja nu era atât situația de care am vorbit, anume faptul că ar putea fi argumentată și o idee opusă altei idei, argumentată, la rându-i, în bune condiții, ci această pretenție infinită a sofiștilor de a argumenta orice pe fundamente valabile. Dovada pentru această stare de lucruri o aflăm chiar la Aristotel, care deseori, dar mai cu seamă în contextele în care se ocupă de raționamentele din premise probabile (Topica; Respungerile sofistice), semnalează dificultățile
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mijlocește dobândirea adevărului nu va mai fi identificat cu ea căci argumentarea poate fi și sursă de eroare -, ci cu logica însăși, proiectată și definită instrumental (ca organon), ca sistem de reguli privind corectitudinea gândirii. În perioada de glorie a sofiștilor, instrumentul logic, care, pentru eleați, garanta succesul gândirii în dobândirea adevărului, este pus în dificultate, dat fiind faptul că ideea despre posibilitatea de a dovedi, prin argumentare, orice chiar și opinii opuse (în mod contradictoriu) domină "spațiul întemeierii". Această ultimă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că ideea despre posibilitatea de a dovedi, prin argumentare, orice chiar și opinii opuse (în mod contradictoriu) domină "spațiul întemeierii". Această ultimă idee în fapt, o veritabilă regulă a metodei intră, cumva, în conștiința filosofică a momentului: pentru unii filosofi (sofiștii), ca fapt indubitabil, pentru alții (cei care nu se foloseau de procedee sofistice pentru a-și legitima opiniile), ca problemă. Înainte de a reface împrejurările în care s-a constituit logica înțeleasă ca un instrument necesar dobândirii adevărului de fapt, în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenologice, nici cu "idealitatea specifică" despre care vorbește Husserl ("semnificația în sine", "abstracția", "ideația", "specia" sau "generalitatea specifică") și nici cu "generalitatea", ca obiectualitate dată prin actul ideației, concept al lui Heidegger.19 Miza problemei cunoașterii în perioada dominată de sofiști și de cei trei filosofi "clasici" greci (Socrate, Platon și Aristotel) este natura obiectului cunoașterii. Această natură este dată în și prin obiectul pe care și-l însușește, în vederea prelucrării, "subiectul" cunoașterii (conștiința cunoscătoare)? Dacă este dată, natura obiectului se
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
datul și nimicul nu sunt preluate și prelucrare ca și cum nu și-ar aparține, sau ca și cum ele nu ar fi posibile prin același "act aperceptiv", kantian vorbind. Înainte de momentul clasic al filosofiei vechi evocat mai sus și de momentul istoric al sofiștilor, problema naturii obiectului cunoașterii fusese rezolvată direct, fără intermedierea unor interogații vizând elemente, aspecte etc. ale activității de cunoaștere. Obiectul cunoașterii veritabile nu poate fi decât ființa (ceea-ce-este); deși ființa nu apare întotdeauna în sine însăși, ci, așa cum o va
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoașterii; calea adevărului, susținea Parmenide, este aceea care duce către ființă. Numai că nu este vorba aici, la Eleat, despre ființa unui lucru, ci mai degrabă despre ființa ca atare; cum este și cazul logos-ul heraclitic, cel Unul. Or, sofiștii erau interesați de "ființa" unui lucru, eventual de natura acestuia sau de simpla prezență a lucrului ca obiect pentru cunoștință (obiect "ideal", fără vreo referință), ori de efectivitatea reprezentată de lucrul ca ființare dată după anumite condiții "psihologice" și de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Abia în momentul în care logos-ul va fi distribuit fără a fi împărțit, deocamdată tuturor lucrurilor, nu doar transcendenței lor întemeietoare în ordine ontică și epistemică, se va ajunge la o poziție filosofică aflată la același nivel cu problema sofiștilor referitoare la natura obiectului cunoașterii, adică la temeiul determinat (!) al adevărului. În logica lui Aristotel se petrece acest "eveniment". E drept, statutul de eveniment nu este dat doar de faptul recunoașterii problemei fundamentale a cunoștinței, aceea referitoare la adevărul lucrurilor
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atât de semnificativ pentru însuși destinul umanului. Distribuirea prin împărțire a logos-ului rezolvă (într-o anumită măsură), mai întâi, o tensiune creată prin "mișcarea" sofistă, legată de problema naturii obiectului și a dependenței acestuia față de subiect. Trebuie spus că sofiștii mizau mai degrabă pe o confuzie de natură între obiect și subiect, susținând că totul, pentru cunoaștere, îl reprezintă travaliul conștiinței cunoscătoare (obiectul fiind dependent în mod covârșitor de subiect). Celebra trilemă a lui Gorgias poate fi înțeleasă în acest
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ea însăși un fenomen: dar numai ca o conștiință care operează astfel, adică numai în măsura în care ea apare în nume propriu, nume care, în fapt, va fi livrat umanului. Poate că ar trebui să luăm aminte acum și asupra ideii altui sofist, a lui Protagoras, despre om ca măsură a tuturor lucrurilor, a celor ce există precum există și a celor care nu există precum nu există, pentru împrejurările de față semnificativă fiind ultima parte a enunțului, referitoare la măsura (măsurarea) a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
toată puterea de Aristotel. Însuși proiectul logicii sale se sprijină, în primul rând, pe această formalizare a logos-ului, care, pentru direcția de cercetare din această lucrare, reprezintă actul său (al logos-ului) de distribuire prin împărțire. Vizibilă în filosofia sofiștilor, distribuirea prin împărțire a umanului coincide cu aristoteliciana distribuire prin împărțire a logos-ului. Coincidența creează evenimentul și acesta este responsabil pentru mersul istoric al "lucrurilor" în toate compartimentele discursului (și nu numai). De altminteri, discursul capătă "forme" diferite prin
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
preț pe demersurile "logice" corespunzătoare, fiindcă din această perspectivă analogia ("asemănarea") devine, chiar la Aristotel, o formă de raționare care nu garantează dobândirea adevărului. Anterior acestui moment, însă, analogia constituia o tehnică de filosofare privilegiată. Era folosită, e drept, de sofiști, dar în alte împrejurări filosofice, folosirea ei a avut chiar sensul unor rezultate "acreditate", unii dintre filosofi fiind veritabili maeștri ai ei. Unul dintre aceștia este Platon. De exemplu, în dialogul Phaidros (246 a 249 d), atunci când își propune să
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însoțește "datul" fenomenal), tăcerea (înțelegătoare). Noțiunea și raționamentul sunt socotite forme logice (ale gândirii), alături de judecată, chiar de către Aristotel; dacă nu cumva și mai devreme, ținând seama, spre exemplu, de interesul lui Socrate și al lui Platon, dar și al sofiștilor, al stoicilor din prima generație, pentru anumite operații logice, cum ar fi definiția, diviziunea, clasificarea, generalizarea inductivă, deducția, analogia, dialectica etc. Totuși, Aristotel nu ne-a predat o "teorie" a formelor gândirii, ci mai degrabă trei teorii, câte una pentru
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
seamă în primele două, Categoriile și Despre interpretare, Aristotel analizează elementele discursului și dintr-o perspectivă ontologică, chiar dacă țintește să construiască un instrument (organon) "logic" cu ajutorul căruia să descopere greșelile produse în argumentare, în fond, să dezvăluie erorile logice ale sofiștilor (adică "sofismele"). Tocmai pentru atingerea acestui scop, Aristotel implică în discuție conceptul adevărului, singurul criteriu în baza căruia putem decide dacă un produs al gândirii reprezintă o eroare; produsele gândirii sofistice trebuiau testate pe temeiul adevărului, pentru că ele păreau a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dimensionarea ontologică a unui obiect logico-lingvistic, în contextul construcției unui instrument (formal) folositor pentru depistarea erorilor logice? Căci nu ne putem îndoi că unul dintre scopurile lui Aristotel, pentru întreg Organon-ul, este acela de a respinge argumentele eronate ale sofiștilor. Provizoriu, se poate spune că nu cuvintele prin ele însele dau seamă de eroare (de incorectitudinea logică, pusă în sens pe baza corectitudinii logice), ci legătura dintre ele și lucrurile pe care le "simbolizează", le "exprimă", le "semnifică", le "obiectualizează
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și constituirea silogismului prin operația de mediere Ideea de corectitudine reprezintă, cum știm deja, unul dintre temeiurile logicii organon. Ea pare a avea, mai întâi, o justificare pragmatică, întrucât Aristotel țintea să construiască un instrument cu ajutorul căruia să respingă raționamentele sofiștilor. Acestea vor fi socotite incorecte, iar faptul acesta constituie un motiv puternic pentru a le respinge. Dar corectitudinea, bazată pe reguli, are semnificație și în construcția ca atare a silogismelor. Prin urmare, ea devine unul dintre principiile de constituire a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dialectica", arta de a formula întrebări) folosită în contextul maieuticii; c) conceperea dialecticii de către Platon ca o metodă ce conduce la eidos (existența în sine, idéa, "forma"); iar pe de altă parte, folosirea "dialecticii" (discurs plin de capcane logice) de către sofiști într-un mod "non-regulativ", prin raportare la scenariile ei propriu-zis filosofice, adică zenoniene, iar mai târziu, socratice și platoniciene. Propriu-zis regulativ (adică după regulile "gândirii ființei"), două sunt instanțele constituite ontologic: ființa însăși, ca "obiect" adecvat gândirii, poate chiar ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vedere, în sensul simplu al evocării și justificării, și câteva "condiții" propriu-zis istorice care au provocat-o, au instituit-o, în ordinea filosofiei (în sensul recunoașterii și reconstrucției sale): acumularea de "cunoștințe filosofice", care trebuiau verificate în privința valabilității lor, "lucrarea" sofiștilor, din ce în ce mai intensă în perioada celei de-a doua generații de filosofi (după ionieni sau physiologoi), înmulțirea cunoștințelor observaționale și nevoia sistematizării lor etc. Și prima serie de elemente (cele structurale) și cea de-a doua (cele propriu-zis istorice) constituie fapte
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
by Allan Bloom. (2) Republica, în vol. Opere, V, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986; trad. Andrei Cornea. Platon, (1) Sophist, tranlated by Benjamin Jowett, Pennsylvania State University, Electronic Classics Series, 1999; http://www2.hn.psu.edu/faculty/jmanis/. (2) Sofistul, trad. Sorin Vieru, în vol. Opere, VI, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989. Platon, (1) Timaeus, tranlated by Benjamin Jowett; www.gutenberg.org. (2) Timaios, trad. Cătălin Partenie, în Opere VII, Editura Științifică, București, 1993. Porfir, Comentarii la Categoriile lui
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sunt ființa lucrurilor însăși, starea și mișcarea. Să rânduim într-adevăr identicul drept a patra Idee, pe lângă celelalte trei. Atunci prin firea ei alteritatea trebuie declarată ca fiind a cincea între speciile pe care le-am pus în lumină." Platon, Sofistul, 254 d, 255 c, 255 e; pp. 365, 367. 28 "Noi, în schimb, nu numai că am dovedit despre cele ce nu sunt cum că sunt, dar chiar am scos în evidență Ideea ce revine lui 'ce nu este'." Ibidem
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Timaeus, Ed. eng. cit., p. 16. 42 Există și un alt context care probează ideea neafirmării omnipotenței judicativului în discursul platonician, de mai multe ori amintit în lucrarea de față. Este vorba despre ceea ce s-a numit "tabela categoriilor" din Sofistul. Dezbătând condițiile în care poate fi conceptualizată ne-ființa, Platon vorbește despre următoarele cinci genuri supreme: ființa, starea (repausul) și mișcarea, acelașiul (identicul) și diferitul (alteritatea). Ne fiind, în mod propriu, predicate, ele ar putea fi gândite, în context platonician
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
grupului, conformismul, interdependența și succesul de grup. Colectivismul este asociat cu rolurile stabile, ierarhizate și cu încurajarea proprietății colective. Istoria constructului începe în Antichitate, temele individualism/ colectivism apărînd în Republica lui Platon, iar cele legate de valorile individualiste, în învățăturile sofiștilor. Individualismul a fost asociat impunerii legale a proprietății private în Anglia, în jurul anului 1200 (MacFarlane, 1987, apud Darwish, Huber, 2003, p. 49). Plecînd de la aceste premise istorice, în cadrul psihologiei interculturale, Rokeach (1973) a realizat o diferențiere între valorile personale și
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
proprietarii lupanarelor, care jucau de altfel un rol foarte important în viața economică și socială a Greciei 99. Așadar, urmând directivele coordonatorului simpozionului, sclavele, având urcioarele pe umăr, serveau de la dreapta spre stânga lichidul îmbătător, întrucât, așa cum precizează Athenaios (Banchetul sofiștilor, IV, 36), "pentru a-i adora pe zei te îndrepți către dreapta". Treptat, banchetul va aluneca înspre chefuială. Acum nu numai că se bea în timp ce se mănâncă, dar banchetul se laicizează, iar apoi degenerează într-o adunare a bețivanilor. Petrecerea
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier () [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]